Decizia Nr.688 din 28.06.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 18¹ alin. 3 din Codul penal şi art. 249¹ din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Liviu-Ion Olaru în Dosarul nr. 23.553/245/2011 al Judecătoriei Iaşi - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 303D/2012.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 20 ianuarie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 23.553/245/2011, Judecătoria Iaşi - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 18¹ alin. 3 din Codul penal şi art. 249¹ din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Liviu-Ion Olaru în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea unei plângeri formulate împotriva ordonanţei de scoatere de sub urmărire penală şi de aplicare a unei sancţiuni cu caracter administrativ dispusă de procuror.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale menţionate sunt neconstituţionale, deoarece permit procurorului să facă aprecieri asupra gradului de pericol social al unei infracţiuni. Un astfel de raţionament aparţine, în opinia autorului, numai instanţelor de judecată, care, potrivit Constituţiei, sunt singurele competente să înfăptuiască un act de justiţie.Judecătoria Iaşi - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece prevederile legale atacate nu contravin principiului înscris în art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală, cu atât mai mult cu cât soluţiile procurorului nu se bucură de puterea lucrului judecat şi, potrivit art. 275-278¹ din Codul de procedură penală, pot fi contestate în faţa instanţei de judecată.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 18¹ alin. 3 din Codul penal cu denumirea marginală Faptă care nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni şi art. 249¹ din Codul de procedură penală cu denumirea marginală Punerea în executare a ordonanţei prin care s-a aplicat o sancţiune cu caracter administrativ, care au următorul conţinut:– Art. 18¹ alin. 3 din Codul penal: „În cazul faptelor prevăzute în prezentul articol, procurorul sau instanţa poate aplica una dintre sancţiunile cu caracter administrativ prevăzute în art. 91.“

– Art. 249¹ din Codul de procedură penală: „În cazul în care s-a dispus scoaterea de sub urmărirea penală în temeiul art. 10 lit. b¹), executarea mustrării sau mustrării cu avertisment, prevăzute în art. 91 din Codul penal, aplicate de procuror, se face potrivit art. 487, care se aplică în mod corespunzător.Executarea sancţiunii cu caracter administrativ a amenzii se efectuează potrivit art. 442 şi 443. Împotriva ordonanţei prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală în temeiul art. 10 alin. 1 lit. b¹) se poate face plângere în termen de 20 de zile de la înştiinţarea prevăzută în art. 246. Punerea în executare a ordonanţei prin care s-a aplicat sancţiunea cu caracter administrativ a amenzii se face după expirarea termenului prevăzut în alin. 3, iar dacă s-a făcut plângere şi a fost respinsă, după respingerea acesteia.“ Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 24 referitor la Dreptul la apărare, art. 126 alin. (1) şi (2) referitor la realizarea justiţiei prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege şi la competenţa şi procedura de judecată care sunt prevăzute numai prin lege şi ale art. 131 alin. (3) referitor la rolul parchetelor de conducere şi supraveghere a activităţii de cercetare penală şi la funcţionarea lor pe lângă instanţele de judecată, precum şi dispoziţiile art. 6 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la Dreptul la un proces echitabil şi la Dreptul la un recurs efectiv. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 329 din 16 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 988 din 27 octombrie 2004, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18¹ alin. 3 din Codul penal, statuând că aceste prevederi se referă la fapte antisociale care, prin conţinutul lor concret şi prin atingerea minimă adusă valorilor sociale ocrotite de legea penală, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni. Legea a atribuit procurorului competenţa de a stabili în concret, în faza de urmărire penală, gradul de pericol social al faptei cercetate, ţinând seama de rolul acestuia de apărător al ordinii de drept şi de reprezentant al intereselor generale ale societăţii, definit prin art. 131 alin. (1) din Constituţie. În exercitarea acestui rol procurorul poate să dispună, în condiţiile prevăzute de art. 249 alin. 3 coroborat cu art. 11 pct. 1 lit. b) şi art. 10 lit. b¹) din Codul de procedură penală, scoaterea de sub urmărire penală a persoanei cercetate pentru comiterea unei fapte penale care intră sub incidenţa prevederilor art. 18¹ din Codul penal şi aplicarea faţă de făptuitor a unei sancţiuni cu caracter administrativ. Soluţiile pronunţate de procuror în cursul urmăririi penale (încetarea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală şi clasarea), fie că sunt rezoluţii sau ordonanţe, nu constituie însă acte de jurisdicţie, ci acte supuse cenzurii instanţei de judecată, la plângerea persoanei interesate, potrivit art. 278¹ din Codul de procedură penală. În consecinţă, nu poate fi primită susţinerea autorului excepţiei în sensul că, în aplicarea textului de lege atacat, procurorul se substituie instanţelor judecătoreşti, încălcându-se în felul acesta prevederile art. 126 alin. (1) din Constituţie, republicată. Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziei mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă, inclusiv în ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 249¹ din Codul de procedură penală. Distinct de toate acestea, Curtea mai constată că nu poate fi primită nici critica referitoare la încălcarea art. 24 din Legea fundamentală şi art. 6 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece o soluţie de scoatere de sub urmărire penală, fie ea şi de aplicare a unei sancţiuni cu caracter administrativ, ce presupune stabilirea unei vinovăţii, nu echivalează cu înfrângerea acestor principii. A admite o astfel de teorie presupune anihilarea rolului constituţional al procurorului care în activitatea judiciară apără interesele generale ale societăţii, ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor, sens în care acesta îşi exercită funcţia publică de acuzare. De pildă, rechizitoriul reprezintă, pe lângă actul de sesizare a instanţei de judecată, sinteza acuzării, care ţine de scopul procesului penal, astfel ca orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală. Iată de ce, Curtea constată că, de esenţa dreptului la apărare, la un proces echitabil şi la un recurs efectiv este atât dreptul învinuitului de a nu fi obligat să-şi probeze nevinovăţia, cât şi dreptul acestuia de a proba lipsa de temeinicie a vinovăţiei stabilite. Prin urmare, chiar dacă prin ordonanţa procurorului dispusă potrivit art. 249 alin. 3 din Codul de procedură penală se stabileşte că fapta imputată nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, aceasta nu echivalează cu încălcarea dreptului la apărare, învinuitul ori inculpatul având, aşa cum s-a arătat mai sus, posibilitatea de a contesta în faţa judecătorului soluţia de netrimitere în judecată. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18¹ alin. 3 din Codul penal şi art. 249¹ din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Liviu-Ion Olaru în Dosarul nr. 23.553/245/2011 al Judecătoriei Iaşi - Secţia penală. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 28 iunie 2012. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru