DECIZIE Nr.
682 din 18 mai 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 10 alin. (2) din Ordonanta
Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somatiei de plata
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 411 din 21 iunie 2010
Acsinte Gaspar - preşedinte
Aspazia Cojocaru -judecător
Nicolae Cochinescu -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Carmen-Cătălina Gliga - procuror
Marieta Safta -
magistrat-asistent-şef
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Ordonanţa
Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată, excepţie invocată de
Sorin Sabău în Dosarul nr. 329/289/2009 al Judecătoriei Reghin.
La apelul nominal este prezent autorul excepţiei,
lipsind cealaltă parte, faţă de care procedura de citare este legal
îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă
cuvântul autorului excepţiei, care solicită admiterea excepţiei astfel cum a
fost formulată, expunând, pe larg, motivele de neconstituţionalitate invocate
în faţa instanţei de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, făcând
referire şi la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 26 noiembrie 2009, pronunţată în
Dosarul nr. 329/289/2009, Judecătoria Reghin a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10
alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de
plată, excepţie invocată de Sorin Sabău, într-o cauză având ca obiect
contestaţie la executare.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că textul de lege criticat este
neconstituţional prin aceea că instanţa de executare, primind apărările de fond
formulate împotriva titlului executoriu irevocabil, rejudecă pricina, ceea ce
determină încălcarea autorităţii instanţei care a emis titlul. Pe de altă
parte, „debitorul, invocând apărări de fond împotriva unui titlu executoriu
revocabil care emană de la o instanţă superioară în grad, şi a cărui obiect are
o valoare peste valoarea prevăzută de competenţa după materie, instanţa de
executare nu are autonomia procedurilor şi a actelor emise, aici intervenind
practic rejudecarea fondului, asupra căruia este competentă, după materie, a se
pronunţa, instanţa de rang superior care a emis titlul." Se mai arată că
„a judeca contestaţia la executare silită instituită prin prisma dispoziţiilor
art. 10 alin. (2) din legea menţionată, pe argumentele deduse din ierarhia de
drept a instanţelor sau a competenţelor materiale şi funcţionale, este o
concluzie nelegală, ce poate echivala cu denegarea de dreptate, ceea ce
determină (...) încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (3)
referitoare la dreptul la un proces echitabil şi a prevederilor art. 6
paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale, care consacră dreptul la un proces echitabil".
Judecătoria Reghin apreciază
că excepţia invocată este neîntemeiată.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului,
Guvernul şi Avocatul Poporului nu au
transmis punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie prevederile art. 10 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001
privind procedura somaţiei de plată, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 422 din 30 iulie 2001, cu modificările şi completările
ulterioare, având următorul cuprins: „Prin contestaţia la executare
debitorul poate invoca apărări de fond împotriva titlului executoriu, cu
excepţia cazului în care a formulat, potrivit art. 8, cerere în anulare
împotriva ordonanţei de admitere a cererii creditorului."
In opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate,
prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art.
21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 126 alin. (2)
şi (6) privind instanţele judecătoreşti, cu raportare la art. 6 paragraful 1
din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil. Se invocă, totodată,
Directiva nr. 35/2000 a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 iunie
2000 privind combaterea întârzierii plăţilor în tranzacţiile comerciale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, astfel cum
a fost formulată, Curtea constată că s-a mai pronunţat în jurisprudenţa sa
asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Ordonanţa
Guvernului nr. 5/2001, prin raportare la textele din Constituţie invocate şi în
prezenta cauză şi faţă de critici similare. Astfel, de exemplu, prin Decizia
nr. 361 din 12 decembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 172 din 19 martie 2003, Curtea a considerat ca fiind neîntemeiată
critica potrivit căreia prevederile art. 10 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului
nr. 5/2001 ar încălca dispoziţiile constituţionale referitoare la accesul liber
la justiţie şi dreptul la un proces echitabil. Curtea a reţinut cu acel prilej
că „teza întâi a art. 10 alin. (2) permite debitorului invocarea, prin
contestaţia la executare, şi a unor apărări de fond împotriva titlului
executoriu, iar teza a doua a aceluiaşi alineat exceptează de la exerciţiul
acestui drept debitorul care a formulat o cerere în anulare împotriva
ordonanţei de admitere a cererii creditorului. Conform prevederilor art. 8 din
aceeaşi ordonanţă, împotriva ordonanţei cu somaţia de plată, emisă de
judecător, debitorul poate formula cerere în anulare la instanţa competentă
pentru judecarea cauzei în primă instanţă, care va putea anula ordonanţa,
situaţie în care, la cererea creditorului, se va proceda la judecarea în fond a
cauzei, în condiţiile dreptului comun. Din conţinutul acestor dispoziţii legale
nu rezultă nicio îngrădire a accesului liber la justiţie pentru niciuna dintre
părţile litigante. Debitorul nemulţumit de ordonanţa cu somaţia de plată poate
formula o cerere în anulare la instanţa competentă pentru judecarea fondului
cauzei în primă instanţă. El poate, de asemenea, formula contestaţie la
executare împotriva titlului executoriu, în cadrul căreia are dreptul să invoce
şi apărări de fond, dacă nu şi-a exercitat dreptul de a formula cerere în
anulare împotriva ordonanţei cu somaţia de plată. Excepţia prevăzută în art. 10
alin. (2) teza a doua din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 este justificată,
întrucât aceasta are în vedere situaţia în care, în lipsa cererii în anulare,
debitorul nu a putut invoca apărările de fond."
In acelaşi sens, referindu-se la specificul căilor de
atac reglementate de Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001, Curtea a statuat, de
exemplu prin Decizia nr. 895 din 16 octombrie 2007, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 771 din 14 noiembrie 2007, că reglementarea
acestora nu relevă niciun aspect de neconstituţionalitate. Legiuitorul ordinar
este deplin îndreptăţit ca, în considerarea anumitor particularităţi, să opteze
pentru o cale de atac cu o identitate proprie, alta decât cea de drept comun, o
asemenea concluzie rezultând, de altfel, şi din redactarea adoptată de
legiuitorul constituţional, potrivit căreia stabilirea regimului juridic al
căilor de atac este de competenţa exclusivă a legiuitorului ordinar, care,
potrivit atribuţiilor prevăzute de art. 126 alin. (2) din Constituţie, stabileşte
competenţa şi procedura de judecată, evident, cu condiţia ca nicio normă de
procedură să nu contravină vreunei dispoziţii constituţionale.
Intrucât nu au intervenit elemente noi, cele statuate
de Curte în jurisprudenţa sa în materie sunt valabile şi în prezenta cauză.
In ceea ce priveşte critica formulată în raport de
Directiva nr. 35/2000 a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 iunie
2000 privind combaterea întârzierii plăţilor în tranzacţiile comerciale,
aceasta nu constituie o problemă de constituţionalitate, ci de interpretare şi
aplicare a legii, care nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii
Constituţionale.
Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146
lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art.
11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind
procedura somaţiei de plată, excepţie invocată de Sorin Sabău în Dosarul nr.
329/289/2009 al Judecătoriei Reghin.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 mai 2010.
PREŞEDINTE,
ACSINTE GASPAR
Magistrat-asistent-şef,
Marieta Safta