DECIZIE Nr.
665 din 5 iulie 2007
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 23 alin. (2) si (3) din Legea nr.
115/1999 privind responsabilitatea ministeriala, republicata
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 547 din 10 august 2007
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Kozsokar Gabor
-judecător
Petre Ninosu -judecător
Ion Predescu -judecător
Şerban Viorel Stănoiu -judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 23 alin. (2) şi (3) din Legea nr.
115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, excepţie ridicată
de Adrian Năstase în Dosarul nr. 15.083/1/2006 al Inaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie - Secţia penală.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de
28 iunie 2007, în prezenţa apărătorului autorului excepţiei şi a
reprezentantului Ministerului Public, fiind consemnate în încheierea de la acea
dată, cand Curtea, avand nevoie de timp pentru a
delibera, a amanat pronunţarea pentru data de 4 iulie
2007 şi apoi pentru data de 5 iulie 2007.
CURTEA,
avand în vedere actele şi
lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Incheierea din 22 martie 2007, pronunţată în
Dosarul nr. 15.083/1/2006, Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia
penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 24 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea
ministerială. Excepţia a fost ridicată de Adrian Năstase în cadrul
soluţionării unei cauze penale privind săvarşirea infracţiunilor prevăzute de art. 254 alin. 1 din Codul penal
si de art. 13 si 131
din Legea nr. 78/2000.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că urmărirea penală a membrilor Guvernului
pentru fapte săvarşite pe
durata mandatului şi în exerciţiul funcţiei a fost reglementată în cap. III al
Legii nr. 115/1999 - în forma anterioară republicării din 2002 -,
instituindu-se un regim juridic special demnitarilor guvernamentali, parţial
distinct de cel reglementat prin Codul de procedură penală. Mai arată că
dispoziţia criticată - în redactarea iniţială - a fost supusă examinării Curţii
Constituţionale, care, prin Decizia nr. 93/1999, a declarat că aceasta este
constituţională, şi invocă totodată puncte de vedere exprimate în literatura de specialitate.
Modificarea dispoziţiilor criticate prin Legea nr.
90/2005 (în sensul că urmărirea penală a foştilor membri ai Guvernului se va
face potrivit regulilor de drept comun) contravine prevederilor art. 109 alin.
(3) din Constituţie, potrivit cărora legiuitorul poate reglementa, în domeniul
responsabilităţii ministeriale, numai cazurile de răspundere şi pedepsele aplicabile
membrilor Guvernului, deci norme de drept substanţial. Nicidecum nu poate să
modifice regimul procesual penal special într-un regim
de drept comun, în raport cu un element in personam, şi anume încetarea funcţiei de membru al Guvernului.
De asemenea, autorul excepţiei de neconstituţionalitate
susţine că dispoziţiile criticate contravin principiului neretroactivităţii
legii şi principiului egalităţii în faţa legii, deoarece instituie un regim
discriminatoriu miniştrilor al căror mandat a încetat. Astfel, în timp ce
pentru un anumit tip de fapte penale comise în exercitarea mandatului,
miniştrii în funcţie răspund conform unei proceduri speciale - Legea nr.
115/1999, miniştrii ale căror mandate au încetat răspund conform procedurii
dreptului comun - Codul de procedură penală.
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi-a exprimat opinia în sensul că instituirea unei proceduri pentru
tragerea la răspundere penală a miniştrilor în funcţie şi a foştilor miniştri
pentru fapte săvarşite în
exerciţiul funcţiei lor constituie un atribut al puterii legiuitoare.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedintele Senatului apreciază
că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, pentru următoarele
motive:
a) dispoziţiile criticate contravin prevederilor art.
109 alin. (2) şi (3) din Constituţie, deoarece, pe de-o parte, nu instituie o
măsură de protecţie a mandatului exercitat de membrii Guvernului, înlăturand astfel caracterul obiectiv al unei
garanţii constituţionale de ordin procedural, şi, pe de altă parte, modifică
regimul procesual penal special într-un regim de drept comun, în funcţie de
calitatea subiectului activ de membru al Guvernului;
b) dispoziţiile criticate contravin principiului
egalităţii în drepturi, prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece
instituie un regim discriminatoriu pentru miniştrii al căror mandat a încetat;
c) dispoziţiile criticate contravin şi jurisprudenţei
Curţii Constituţionale, potrivit căreia măsura de ocrotire a interesului public
subzistă şi după încetarea mandatului membrilor Guvernului.
Preşedintele Camerei Deputaţilor consideră că textele de lege criticate sunt neconstituţionale. In
acest sens, arată că, prin forma actuală a Legii nr. 115/1999, s-au introdus
două regimuri juridice distincte pentru tragerea la răspundere penală a două
categorii de persoane care ar fi săvarşit fapte penale, cu precizarea că, în momentul săvarşirii lor, autorii aveau aceeaşi calitate
- cea de membru al Guvernului. Ceea ce uneşte aceste două categorii de persoane
este tocmai calitatea de membru al Guvernului pe care o aveau cand au săvarşit fapta penală, iar calitatea lor procesuală depinde de acest
fapt, şi nu de poziţia pe care o ocupă ulterior, pe parcursul urmăririi penale
şi al judecăţii. Invocă totodată Decizia nr. 93 din 16 iunie 1999 a Curţii
Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al Romaniei,
Partea I, nr. 300 din 28 iunie 1999.
Avocatul Poporului apreciază
că, deoarece faptele care îi sunt imputate inculpatului au fost săvarşite în exerciţiul funcţiei de prim-ministru,
răspunderea penală se conduce în acest caz după dispoziţiile art. 109 din
Constituţie, întrucat legile
de procedură pot doar detalia prevederile constituţionale, fără însă a contraveni acestora. Invocă în acest
sens Decizia nr. 93/1999 a Curţii Constituţionale şi lucrarea „Constituţia
Romaniei,
revizuită - comentarii
şi explicaţii-"de Mihai Constantinescu,
Antonie Iorgovan, Ioan Muraru şi Elena Simina
Tănăsescu, Editura AII Beck, Bucureşti, 2004, unde, la pagina 198, se arată că „textele
Constituţiei se aplică atat miniştrilor în funcţie, cat şi celor care au fost în funcţie, dar pentru fapte săvarşite în timpul mandatului".
De asemenea, consideră că se
impune aplicarea principiului retroactivităţii legii penale mai favorabile,
potrivit art. 15 alin. (2) din Constituţie, deoarece „regulile privind
protecţia demnitarilor în domeniul aplicării legii penale se înscriu în
categoria largă a tratamentului penal mai
favorabil".
Guvernul nu a comunicat
Curţii Constituţionale punctul său de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinand încheierea de
sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor,
preşedintelui Senatului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile
procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2,3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum
este menţionat în încheierea de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 24
alin. (2) şi (3) din Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea
ministerială, modificate prin art. I din Legea nr. 90/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 3/2005 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 115/1999
privind responsabilitatea ministerială, lege publicată în Monitorul Oficial al
Romaniei, Partea I, nr. 322 din 15 aprilie 2005, şi prin care s-a dispus republicarea Legii nr. 115/1999.
Ulterior sesizării Curţii Constituţionale, Legea nr.
115/1999 a fost republicată în Monitorul Oficial al Romaniei,
Partea I, nr. 200 din 23 martie 2007, dandu-se
textelor o nouă numerotare, dispoziţiile art. 24 alin. (2) şi (3) devenind art.
23 alin. (2) şi (3).
Prin urmare, Curtea urmează să se pronunţe asupra
dispoziţiilor art. 23 alin. (2) şi (3), care au următorul cuprins:
„(2) Urmărirea penală şi judecarea foştilor membri
ai Guvernului pentru infracţiunile săvarşite în exerciţiul funcţiei lor, astfel cum acestea sunt prevăzute
de art. 7-11, se
efectuează potrivit normelor de procedură penală de drept comun.
(3) Prevederile de ordin procedural ale prezentei
legi nu se aplică foştilor membri ai Guvernului în nicio situaţie."
Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile criticate
sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind
obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, ale
art. 11 alin. (1) referitoare la obligaţia statului roman de a îndeplini obligaţiile ce îi revin din tratatele la care este
parte, ale art. 15 privind universalitatea, ale art. 16 alin. (1) referitoare
la egalitatea în faţa legii, ale art. 20 referitoare la tratatele
internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul
părţilor la un proces echitabil, ale art. 53 privind restrangerea exerciţiului unor drepturi sau al
unor libertăţi, ale art. 109 alin. (2) şi (3) privind răspunderea membrilor
Guvernului şi celor ale art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului
şi a libertăţilor fundamentale referitoare la principiul neretroactivităţii
legii penale.
Examinand criticile de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 23 alin. (2) şi (3) din Legea nr.
115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, în raport cu
textele constituţionale de referinţă, Curtea reţine cele ce urmează:
Potrivit art. 109 alin. (2) din Legea fundamentală, ca
urmare a cererii de urmărire penală formulate de Camera Deputaţilor, Senat şi
Preşedintele Romaniei
împotriva unui membru al Guvernului sau a trimiterii sale în judecată, acesta
poate fi suspendat din funcţie de Preşedintele Romaniei
ori este suspendat de drept. Intrucat, însă, o
asemenea măsură nu este operantă decat împotriva unei persoane aflate în exerciţiul funcţiei, rezultă
implicit că, prin termenul „membrii Guvernului", textul menţionat a avut
în vedere exclusiv pe cei aflaţi în funcţie, avand deci o atare calitate, la timpul prezent, nu şi pe foştii membri
care au deţinut funcţia respectivă la un moment dat. In considerarea
imperativului unităţii terminologice, acelaşi înţeles se cere conferit
aceluiaşi termen utilizat şi în cuprinsul alin. (3) al art. 109 din
Constituţie. Aşa fiind, este neîntemeiată susţinerea autorului excepţiei,
potrivit căreia dispoziţiile legale deduse controlului, consacrand incidenţa normelor de procedură penală
de drept comun în cazul urmăririi penale şi judecării foştilor membri ai
Guvernului, pentru infracţiunile săvarşite în exerciţiul funcţiei, ar contraveni acestor prevederi
constituţionale, înţelese a nu distinge între actualii şi foştii membri ai
Guvernului.
In opinia autorului excepţiei, dispoziţiile legale
atacate încalcă şi prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie, care
instituie principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale sau
contravenţionale mai favorabile.
Avand a examina o atare
critică, Curtea reţine, cu titlu de premisă, că, în condiţiile în care textul
constituţional de referinţă nu înţelege să cantoneze principiul pe care îl
consacră exclusiv pe tăramul
dreptului substanţial, nu există temei pentru a o face pe cale de interpretare,
refuzandu-i incidenţa în
materie procedurală. Nici imperativul imediatei aplicări a normei procesual
penale care guvernează această materie nu oferă o raţiune suficientă
convertirii sale într-un fine de neprimire a excepţiei referitoare la
încălcarea principiului neretroactivităţii legii.
Curtea mai reţine că pretinsele infracţiuni reţinute în
sarcina autorului excepţiei au fost săvarşite sub imperiul reglementării anterioare care instituia o
procedură derogatorie de la dreptul comun în materie, aceeaşi pentru membrii
Guvernului în exerciţiu, cat
şi pentru cei care nu mai sunt în această funcţie. Dată fiind finalitatea unei
asemenea proceduri, de protecţie a mandatului exercitat de membrii Guvernului
şi, prin aceasta, de ocrotire a interesului public, ea poate şi trebuie
calificată ca o reglementare mai favorabilă, în accepţiunea art. 15 alin. (2)
din Constituţie, în raport cu reglementarea de drept
comun. Ca atare, înlocuirea celei dintai cu cea de-a
doua, în ceea ce-i priveşte pe foştii membri ai Guvernului, cu privire la
infracţiunile săvarşite în
exerciţiul funcţiei, sub imperiul reglementării anterioare, realizată prin
adoptarea actualului art. 23 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 115/1999,
republicată, contravine textului constituţional de referinţă.
Curtea constată aşadar că, în raport cu prevederile art
15 alin. (2) din Legea fundamentală, critica de neconstituţionalitate a
textului de lege menţionat este întemeiată.
Acelaşi text legal este considerat neconstituţional -în
opinia autorului excepţiei - şi cu referire la prevederile art. 16 alin. (1)
din Constituţie care consacră egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor
publice.
Potrivit celor statuate de Curte, principiul enunţat
impune ca cetăţenilor aflaţi în aceleaşi situaţii juridice să li se aplice
acelaşi tratament juridic sau, în alţi termeni, identitatea de raţiune
determină identitatea de soluţii.
Dacă este neîndoielnic că în
funcţie de apartenenţa la Guvern, un membru şi un fost membru al Guvernului se
găsesc în situaţii juridice diferite, esenţial, din punctul de vedere care aici
interesează, este că în cele două cazuri angajarea răspunderii penale
intervine ca urmare a săvarşirii
unor infracţiuni în exercitarea
mandatului. Or, Legea privind responsabilitatea ministerială - reţine Curtea,
în Decizia nr. 93 din 16 iunie 1999, publicată în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 300 din 28 iunie 2005,
cu referire la reglementarea anterioară celei criticate - „instituie o măsură
de protecţie a mandatului exercitat de membrii Guvernului, avand deci caracterul obiectiv al unei
garanţii constituţionale de ordin procedural, menite să ocrotească interesul
public, şi anume realizarea actului de guvernare prin exerciţiul mandatului.
Această măsură de ocrotire a interesului public subzistă şi după încetarea
mandatului membrilor Guvernului, aşa încat este evident că, în privinţa infracţiunilor comise în exerciţiul
funcţiei, punerea sub urmărire penală a membrilor Guvernului trebuie să se
realizeze cu respectarea aceloraşi norme procedurale".
Faţă de cele statuate de Curte, exceptarea foştilor
membri ai Guvernului, prin art. 23 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 115/1999,
republicată, de la procedura specială, derogatorie, prevăzută pentru membrii
Guvernului, potrivit unui criteriu aleatoriu, stabilit în funcţie de momentul
declanşării procedurii în timpul mandatului sau după încetarea acestuia,
constituie o încălcare a principiului egalităţii de tratament consacrat de art.
16 alin. (1) din Constituţie.
Nu s-ar putea susţine că, procedand ca atare, legiuitorul ordinar nu a
făcut decat să se conformeze
sensului real, evidenţiat mai sus, al art. 109 alin. (2) din Constituţie,
întrucat chiar dacă acesta din
urmă are în vedere numai pe membrii în funcţie ai Guvernului, nu instituie o
interdicţie expresă ca procedura derogatorie cu finalitate de protecţie pe care
o consacră, să fie extinsă prin lege şi asupra foştilor
membri ai acestuia. Or, este ceea ce prevede in terminis textul dedus controlului, contravenind astfel principiului
constituţional al egalităţii de tratament.
Critica formulată de autorul excepţiei are în vedere,
de asemenea, contrarietatea dintre textul legal dedus controlului şi
prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie privind dreptul la un proces
echitabil.
Procedand la examinarea
acesteia, Curtea apreciază că este întemeiată, întrucat consacrarea incidenţei normelor de procedură penală de drept
comun, în cazul foştilor membri ai Guvernului, antrenează, în ceea ce-i
priveşte, lipsirea de garanţiile legale ale protecţiei mandatului exercitat
într-o atare calitate, protecţie care subzistă şi după încetarea respectivului
mandat.
Admiterea, în considerarea
raţiunilor înfăţişate, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 23 alin. (2) si (3) din
Legea nr. 115/1999, republicată, face necesară examinarea consecinţelor pe care
le antrenează o asemenea soluţie cat priveşte menţinerea actelor procesuale deja efectuate în cauză.
Curtea consideră că o asemenea examinare se impune întrucat, chiar dacă obiectul său implică şi un
aspect de aplicare a legii, în măsura în care este vorba de consecinţe ale
constatării neconstitutionalităţii, ceea ce prevalează sunt acestea din urmă,
ele constituind principalul, problemele de aplicare a legii avand doar caracter accesoriu.
Astfel, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţie,
deciziile Curţii se publică în Monitorul Oficial al Romaniei,
sunt general obligatorii de la această dată şi au
putere numai pentru viitor. Aşa fiind, constatarea neconstitutionalităţii
textului legal dedus controlului, cu consecinţa lipsirii sale de eficienţă
juridică, va antrena extinderea regimului derogatoriu de urmărire penală şi
judecată a membrilor Guvernului în exerciţiu, pentru infracţiunile săvarşite în această calitate, şi asupra
foştilor membri ai acestuia.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3,
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate
de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de
Adrian Năstase în Dosarul nr. 15.083/1/2006 al Inaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 23 alin. (2) şi (3)
din Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată,
sunt neconstituţionale.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică
preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 iulie 2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean
OPINIE SEPARATA
In dezacord cu soluţia de admitere a excepţiei de
neconstituţionalitate, adoptată cu votul majorităţii membrilor Curţii, opinez
că art. 23 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea
ministerială nu contravine normelor şi principiilor consacrate prin Constituţia
Romaniei.
Considerentele sunt următoarele:
In conformitate cu dispoziţiile art. 109 alin. (2) din
Constituţia Romaniei, „Numai
Camera Deputaţilor, Senatul şi Preşedintele Romaniei au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului
pentru faptele săvarşite în exerciţiul funcţiei lor. Dacă s-a cerut urmărirea penală,
Preşedintele Romaniei poate dispune suspendarea acestora din funcţie. Trimiterea în
judecată a unui membru al Guvernului atrage suspendarea lui din funcţie. Competenţa de
judecată aparţine Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie".
Art. 109 alin. (2) din Constituţie se referă explicit
şi neechivoc la membrii în funcţie ai Guvernului, iar nu şi la „foştii
membri" ai Guvernului, căci numai cu privire la aceştia se poate lua
măsura suspendării din funcţie, prevăzută în tezele a doua şi a treia ale
textului.
De altfel, acest înţeles al textului constituţional a
fost însuşit de legiuitor, care, prin art. 20 alin. (2) din Legea nr. 115/1999,
în redactarea iniţială, s-a referit expres la punerea sub urmărire penală a
foştilor membri ai Guvernului. In mod evident, precizarea nu s-ar fi făcut, nefiind necesară, în
cazul în care Parlamentul ar fi înţeles că art. 109 alin. (2) din Legea fundamentală îi priveşte nu numai pe
membrii în funcţie ai Guvernului, ci şi pe „foştii membri" ai Guvernului.
In consecinţă, nu se poate primi susţinerea formulată
în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, în sensul că art. 23 alin. (2)
şi (3) din Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, în care
se prevede că urmărirea penală şi judecarea foştilor membri ai Guvernului
pentru infracţiunile săvarşite în exerciţiul funcţiei lor se efectuează potrivit normelor de
procedură penală de drept comun, contravine textului constituţional citat.
O soluţie în sens contrar nu s-ar putea întemeia pe
considerentele Deciziei nr. 93 din 16 iunie 1999 a Curţii Constituţionale, aşa
cum se afirmă în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece decizia
menţionată nu a analizat conţinutul art. 108 alin. (2) din Legea fundamentală -
devenit prin renumerotare, după revizuirea Constituţiei, art. 109 alin. (2) -
ci constituţionalitatea prevederilor art. 20 alin. (2) din Legea privind
responsabilitatea ministerială, în redactarea în vigoare la acea dată, în
conformitate cu care „Punerea sub urmărire penală a foştilor membri ai
Guvernului pentru infracţiunile săvarşite în exerciţiul funcţiei lor se face potrivit normelor de
procedură din prezenta lege". Dispoziţiile
art. 20 din Legea privind responsabilitatea ministerială erau criticate, prin
sesizarea adresată Curţii Constituţionale de un grup de 62 de deputaţi, invocandu-se încălcarea art. 16 alin. (1) dm
Constituţie, care consacră egalitatea cetăţenilor în faţa legii. In acest sens,
autorii sesizării arătau că „imunitatea guvernamentală reglementată prin
această dispoziţie este mai extinsă decat imunitatea parlamentară, întrucat aceasta din urmă se aplică numai în timpul exerciţiului
mandatului parlamentar, pe cand imunitatea guvernamentală, potrivit textului menţionat, se aplică şi
foştilor membri ai Guvernului. In acest mod s-a instituit un privilegiu
interzis de dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie". Prin Decizia
nr. 93 din 16 iunie 1999, publicată în Monitorul
Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 300 din 28 iunie
1999, Curtea Constituţională a constatat că prevederile art. 20 din Legea
privind responsabilitatea ministerială sunt constituţionale, cu următoarea
motivare: „Este neîntemeiată susţinerea din sesizare, în sensul că această
reglementare încalcă prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, potrivit
cărora: «Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără
privilegii şi fără discriminări». Aceste dispoziţii constituţionale se referă
la un drept fundamental cetăţenesc, în timp ce procedura legală examinată reglementează
punerea în mişcare a acţiunii penale, în vederea cercetării unei infracţiuni
săvarşite de un
fost membru al Guvernului în exerciţiul mandatului. Deci acţiunea penală se
pune în mişcare împotriva sa pentru faptele comise în calitate de înalt
funcţionar public, iar nu în calitatea sa de simplu cetăţean. De aceea Curtea
constată că principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor, prevăzut la art.
16 din Constituţie, nu este aplicabil tezei cuprinse în norma juridică a cărei
neconstituţionalitate se susţine." In
considerentele deciziei, reţinand constituţionalitatea prevederilor legale analizate, Curtea
Constituţională a explicat şi raţiunile legiuitorului, în sensul că procedura
de punere sub urmărire penală a foştilor membri ai Guvernului este aceeaşi cu
procedura urmată în cazul membrilor în funcţie ai Guvernului, pentru
identitatea scopului urmărit, reprezentat de „ocrotirea interesului public,
şi anume realizarea actului de guvernare prin exerciţiul mandatului". Curtea
nu a statuat însă că soluţia legislativă de la acea dată ar fi impusă de
prevederile art. 108 alin. (2) - devenit, cum s-a arătat, art. 109 alin. (2)
din Constituţie.
Nu se poate reţine nici în cadrul analizei din cauza de
faţă că dispoziţiile anterioare privind procedura de punere sub urmărire penală
şi de judecare a foştilor membri ai Guvernului ar fi fost contrare normelor
consacrate prin textul constituţional menţionat, pentru că, aşa cum am arătat
mai sus, art. 109 alin.
(2) din Constituţie se referă numai la membrii în funcţie ai Guvernului, nu şi
la foştii miniştri, faţă de aceştia din urmă legiuitorul fiind liber să adopte
măsurile de protecţie pe care le consideră necesare sau oportune, inclusiv
proceduri judiciare identice cu cele aplicate membrilor în funcţie ai
Guvernului.
Soluţia adoptată de legiuitor nu pune, aşadar, o
problemă de constituţionalitate, ci una de opţiune în limitele Constituţiei,
iar în cazul dispoziţiei legale care formează obiectul excepţiei de
neconstituţionalitate în cauza de faţă, legiuitorul a optat ţinand seama - aşa cum se precizează în
expunerea de motive la Legea nr. 90/2005 - de imperativele luptei împotriva
corupţiei la nivel guvernamental şi de recomandările făcute în această privinţă
în Raportul de ţară al Comisiei Europene pe anul 2004 pentru Romania şi în documentele Grupului de
state împotriva corupţiei al Consiliului Europei (GRECO).
Nu se poate primi nici susţinerea în sensul că prin
dispoziţiile legale atacate s-ar încălca prevederile art. 15 alin. (2) din
Constituţia Romaniei, privind
neretroactivitatea legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai
favorabile, şi art. 7 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului
şi a libertăţilor fundamentale, care are următorul cuprins: „Nimeni nu poate
fi condamnat pentru o acţiune sau o omisiune care, în momentul în care a fost
săvarşită, nu
constituia o infracţiune, potrivit dreptului naţional sau internaţional. De
asemenea, nu se poate aplica o pedeapsă mai severă decat aceea care era aplicată în
momentul săvarşirii
infracţiunii."
Atat dispoziţiile art. 15 alin.
(2) din Constituţia Romaniei, cat şi textul Convenţiei sunt irelevante în cauză, deoarece
prevederile legale atacate pe calea excepţiei de constituţionalitate sunt
norme de procedură penală care, prin natura lor, nu retroactivează, ci se
aplică situaţiilor procesuale existente sau apărute după intrarea în vigoare a
legii.
De asemenea, nu poate fi admisă critica de
neconstituţionalitate privind încălcarea principiului egalităţii în drepturi,
dat fiind că, aşa cum s-a pronunţat constant în jurisprudenţa sa, inclusiv prin
Decizia nr. 93 din 16 iunie 1999 citată mai sus, art. 16 din Legea fundamentală
impune ca, în situaţii juridice identice sau similare, cetăţenilor să li se
aplice acelaşi tratament juridic. Or, este evident că un membru al Guvernului
în funcţie nu se află în aceeaşi situaţie juridică cu un fost membru al
Guvernului, pentru a beneficia în mod necesar de aceleaşi norme speciale de procedură penală menite să protejeze
exercitarea mandatului guvernamental. De altfel, Constituţia Romaniei consacră măsuri de protecţie a
exercitării mandatului şi în cazul altor înalţi demnitari, cum sunt
Preşedintele Romaniei, deputaţii şi senatorii care se bucură de imunitate numai pe
perioada exercitării mandatului, iar nu şi după ce mandatul a luat sfarşit.
Este fără temei şi susţinerea că dispoziţiile legale
criticate contravin dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţie, privind
dreptul la un proces echitabil, căci normele de procedură penală de drept
comun aplicabile foştilor membri ai Guvernului, judecaţi pentru infracţiunile
săvarşite în
exerciţiul funcţiei lor asigură desfăşurarea unui
proces echitabil, în condiţii de legalitate şi cu respectarea tuturor
drepturilor părţilor şi a garanţiilor procesuale.
Avand în vedere aceste
considerente, opinez că este neîntemeiată şi critica de neconstituţionalitate
raportată la prevederile art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, privind
obligativitatea respectării Constituţiei şi a legilor, la prevederile art. 11
alin. (1) şi ale art. 20 alin. (1) şi (2), privind obligaţia statului de a-şi
îndeplini obligaţiile rezultate din tratatele la care este parte şi prioritatea
reglementărilor internaţionale mai favorabile, referitoare la drepturile
fundamentale ale omului, şi la prevederile art. 53 privind restrangerea exerciţiului unor drepturi sau al
unor libertăţi.
Judecător,
Nicolae Cochinescu