Decizia Nr.662 din 15.10.2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (2), art. 4 teza întâi, art. 16, art. 21, art. 27, art. 31 alin. (1) şi (2), art. 34 alin. (1) şi (2) şi ale art. 41 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 885 din 26 noiembrie 2015

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza întâi şi a doua, raportate la cele ale art. 1 alin. (2), art. 16, art. 21, art. 27, art. 31, art. 34 alin. (1) şi (2) şi ale art. 41 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 165/2013 privindmăsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Georgeta Gloria Tibichi în Dosarul nr. 23.855/3/2014 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi care constituie obiectul Dosarului nr. 176D/2015 al Curţii Constituţionale.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. La dosar, părţile Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor au transmis note scrise cu privire la excepţia de neconstituţionalitate, solicitând respingerea acesteia ca neîntemeiată.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, respectiv neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, precizând că instanţa de control constituţional a mai analizat critici similare celor formulate în cauza de faţă. Apreciază că nu se impune reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale cu privire la textele ce formează obiectul prezentei excepţii.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 7 ianuarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 23.855/3/2014, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza întâi şi a doua, raportate la cele ale art. 1 alin. (2), art. 16, art. 21, art. 27, art. 31, art. 34 alin. (1) şi (2) şi ale art. 41 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Georgeta Gloria Tibichi într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de chemare în judecată prin care aceasta a solicitat obligarea pârâtei Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor la soluţionarea dosarului său de despăgubire.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate încalcă principiul neretroactivităţii legii şi cel al nediscriminării, dreptul de proprietate şi dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil. Astfel, aplicarea noilor dispoziţii din Legea nr. 165/2013 şi dosarelor în curs de soluţionare înregistrate la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor duce la lipsirea de eficienţă a unor acte emise de autorităţile statului prin care s-a recunoscut dreptul de proprietate al persoanelor îndreptăţite. Totodată, aceste prevederi încalcă principiul previzibilităţii procedurii de retrocedare, fiind incidente asupra unui număr foarte mare de dosare în care această procedură era în curs de desfăşurare, întrucât erau nesoluţionate la data intrării acestui act normativ în vigoare. Se arată că procedura actuală elimină acordarea unor sume de bani ca măsură reparatorie, textele de lege criticate stabilind o nouă modalitate de despăgubire, prin puncte valorice, o nouă modalitate de evaluare a valorii imobilelor supuse retrocedării - prin grila notarială, şi introducând noi termene de soluţionare a cererilor de despăgubire, respectiv de valorificare a punctelor stabilite prin decizia de compensare. Autoarea excepţiei apreciază că această procedură de restituire este total ineficientă în raport cu reglementarea anterioară, respectiv Legea nr. 10/2001 şi Legea nr. 247/2005, şi în contradicţie cu recomandările Curţii Europene a Drepturilor Omului cuprinse în Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României. Legiuitorul a creat, prin textele de lege criticate, regimuri juridice diferite pentru persoane aflate în aceleaşi situaţii, fiind dezavantajaţi cei ale căror cereri de despăgubire nu au fost soluţionate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, din culpa exclusivă a autorităţilor publice competente, şi care, la capătul unei proceduri ce poate dura 60 de luni, pot să obţină, sub formă de puncte, contravaloarea mult diminuată a imobilelor supuse restituirii. Se creează, astfel, un vădit dezechilibru între persoanele îndreptăţite cărora le-au fost soluţionate cererile de retrocedare sub imperiul Legii nr. 247/2005 şi care au primit despăgubiri în numerar şi cele care au iniţiat procedura de retrocedare potrivit aceluiaşi act normativ, dar cărora nu le-au fost soluţionate dosarele până la intervenirea Legii nr. 165/2013. Se arată că aceste persoane sunt dezavantajate şi în raport cu alţi destinatari ai unor legi reparatorii. Totodată, arată că prelungirea cu 5 ani a îndeplinirii procedurii de acordare a măsurilor reparatorii şi fragmentarea despăgubirilor prin acordarea acestora în tranşe lipsesc de eficienţă întregul demers prevăzut de Legea nr. 165/2013.6. Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât nu conţine reglementări contrare principiului neretroactivităţii legii civile, al egalităţii în drepturi sau al ocrotirii dreptului de proprietate privată.7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.8. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile supuse controlului de constituţionalitate nu aduc atingere principiului neretroactivităţii legii. Cu privire la modificarea adusă art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 prin Legea nr. 368/2013 precizează, însă, că este posibil ca problema neconstituţionalităţii referitoare la nerespectarea principiului egalităţii în faţa legii, din perspectiva măsurilor reparatorii reglementate iniţial prin Legea nr. 10/2001, să fi rămas nerezolvată. Arată că, în opinia sa, faptul că legiuitorul a impus noi termene de soluţionare a dosarelor aflate în lucru şi noi modalităţi de despăgubire, prin puncte, nu afectează principiile constituţionale invocate de autoarea excepţiei. În ce priveşte prevederile art. 41 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 165/2013 apreciază că nu sunt incidente în cauză.9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosarul cauzei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, prevederile art. 4 teza întâi şi a doua, raportate la cele ale art. 1 alin. (2), art. 16, art. 21, art. 27, art. 31, art. 34 alin. (1) şi (2) şi ale art. 41 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, cu modificările şi completările ulterioare. Curtea observă că, deşi autoarea excepţiei menţionează art. 4 teza întâişi a doua, faţă de data formulării acţiunii introductive de instanţă, ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, în realitate nu este incidentă decât teza întâi a art. 4. Aceasta deoarece, la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, dosarul de despăgubire se afla (din anul 2011) înregistrat la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor spre competentă soluţionare, iar acţiunea judecătorească prin care autoarea excepţiei a solicitat obligarea pârâtei la soluţionarea dosarului său a fost introdusă la o dată ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. Prin urmare, este exclusă incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 4 teza a doua din această lege. Ca atare, Curtea constată că obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 4 teza întâi, art. 1 alin. (2), art. 16, art. 21, art. 27, art. 31 alin. (1) şi (2), art. 34 alin. (1) şi (2) şi art. 41 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 165/2013, care au următorul cuprins:– Art. 1 alin. (2): „(2) În situaţia în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluţionarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, măsurile prevăzute de Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi măsura compensării prin puncte, prevăzută în cap. III.“;

– Art. 4 teza întâi: „Dispoziţiile prezentei legi se aplică cererilor formulate şi depuse, în termen legal, la entităţile învestite de lege, nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi (...)“;

– Art. 16: „Cererile de restituire care nu pot fi soluţionate prin restituire în natură la nivelul entităţilor învestite de lege se soluţionează prin acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, care se determină potrivit art. 21 alin. (6) şi (7).“;

– Art. 21: „(1) În vederea acordării de măsuri compensatorii pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură, entităţile învestite de lege transmit Secretariatului Comisiei Naţionale deciziile care conţin propunerea de acordare de măsuri compensatorii, întreaga documentaţie care a stat la baza emiterii acestora şi documentele care atestă situaţia juridică a imobilului obiect al restituirii la momentul emiterii deciziei, inclusiv orice înscrisuri cu privire la construcţii demolate.
(2) Deciziile entităţilor învestite de lege vor fi însoţite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii în compensare totală sau parţială a unor alte imobile/bunuri/servicii disponibile deţinute de entitatea învestită de lege.(3) Dispoziţiile autorităţilor administraţiei publice locale emise potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se transmit Secretariatului Comisiei Naţionale după exercitarea controlului de legalitate de către prefect. Dispoziţiile art. 11 alin. (1) şi (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, rămân aplicabile. (4) Comisiile judeţene de fond funciar şi Comisia de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti pot propune Comisiei Naţionale soluţionarea cererilor de retrocedare prin acordare de măsuri compensatorii potrivit prezentei legi numai după epuizarea suprafeţelor de teren agricol afectate restituirii în natură, identificate la nivel local.(5) Secretariatul Comisiei Naţionale, în baza documentelor transmise, procedează la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenţei dreptului persoanei care se consideră îndreptăţită la măsuri reparatorii. Pentru clarificarea aspectelor din dosar, Secretariatul Comisiei Naţionale poate solicita documente în completare entităţilor învestite de lege, titularilor dosarelor şi oricăror altor instituţii care ar putea deţine documente relevante.(6) Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naţionale şi se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu.(6¹) În cazul în care, prin documentele existente în dosarul de despăgubire, nu se pot stabili amplasamentul sau caracteristicile tehnice ale imobilului pentru care se stabilesc despăgubiri, evaluarea se face prin aplicarea valorii minime pentru zona sau categoria de imobil prevăzută de grila notarială pentru localitatea respectivă, potrivit prevederilor alin. (6). (7) Numărul de puncte se stabileşte după scăderea valorii actualizate a despăgubirilor încasate pentru imobilul evaluat conform alin. (6).(8) Ulterior verificării şi evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naţionale, Comisia Naţională validează sau invalidează decizia entităţii învestite de lege şi, după caz, aprobă punctajul stabilit potrivit alin. (7).
(9) În cazul validării deciziei entităţii învestite de lege, Comisia Naţională emite decizia de compensare prin puncte a imobilului preluat în mod abuziv.“;

– Art. 27: „(1) Punctele acordate prin decizia de compensare pot fi valorificate prin achiziţionarea de imobile din Fondul naţional la licitaţia publică naţională, începând cu data de 1 ianuarie 2016. (2) Licitaţiile de imobile se organizează săptămânal la sediul central al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi se desfăşoară în regim de videoconferinţă.(3) Participarea la licitaţie a deţinătorilor de puncte este gratuită, cu condiţia înscrierii prealabile la sediile teritoriale ale Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.(4) Regulamentul de organizare a licitaţiei se aprobă de către Comisia Naţională până la data de 1 iulie 2015 şi se publică pe pagina de internet a Agenţiei Domeniilor Statului, a Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.(5) Comisia de licitaţie va fi compusă din 7 membri, astfel:a)2 reprezentanţi ai Agenţiei Domeniilor Statului; b)2 reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară; c)3 reprezentanţi ai Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. (6) În vederea evitării unor posibile fraude sau tentative de corupere, membrii comisiei de licitaţie beneficiază de o indemnizaţie lunară reprezentând 50% din indemnizaţia lunară a preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.“;

– Art. 31: „(1) În termen de 3 ani de la emiterea deciziei de compensare prin puncte, dar nu mai devreme de 1 ianuarie 2017, deţinătorul poate opta pentru valorificarea punctelor şi în numerar. (2) În aplicarea alin. (1), deţinătorul poate solicita, anual, după 1 ianuarie 2017, Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor emiterea unui titlu de plată pentru cel mult 14% din numărul punctelor acordate prin decizia de compensare şi nevalorificate în cadrul licitaţiilor naţionale de imobile. Ultima tranşă va reprezenta 16% din numărul punctelor acordate.“;

– Art. 34 alin. (1) şi (2): „(1) Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni. (2) Dosarele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naţionale ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni.“;

– Art. 41 alin. (1) şi (5): „(1) Plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, precum şi a sumelor stabilite prin hotărâri judecătoreşti, rămase definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranşe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014. (...) (5) Obligaţiile privind emiterea titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi se vor executa potrivit art. 21.“ 12. În opinia autoarei excepţiei, textele de lege criticate contravin prevederilor din Constituţie cuprinse la art. 15 alin. (2) care instituie principiul neretroactivităţii legii, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, art. 21 alin. (1) şi (3) care garantează dreptul de acces liber la justiţie şi la un proces echitabil, soluţionat într-un termen rezonabil, şi art. 44 alin. (1) şi (2) privind garantarea şi ocrotirea dreptului de proprietate privată.13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că autoarea acesteia este, în esenţă, nemulţumită, de noua modalitate prevăzută de Legea nr. 165/2013 pentru stabilirea şi acordarea măsurilor reparatorii (respectiv compensarea prin puncte, termenele de soluţionare a dosarelor şi modalitatea de valorificare a punctelor stabilite prin aplicarea grilei notariale) în dosarele de despăgubire nesoluţionate, din culpa autorităţilor publice competente, până la data intrării în vigoare a acestei legi.14. Curtea constată, mai întâi, că dosarul de despăgubire al autoarei excepţiei se afla înregistrat încă din 2011 la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor spre competentă soluţionare, astfel încât în cauză nu sunt incidente prevederile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, care vizează situaţia dosarelor ce vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naţionale ulterior datei intrării în vigoare a legii menţionate. Prin urmare, în considerarea prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, excepţia având acest obiect este inadmisibilă, urmând să fie respinsă ca atare.15. Totodată, şi în privinţa dispoziţiilor art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, criticate în cauză, se observă că nu au incidenţă în soluţionarea litigiului în cadrul căruia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate. Astfel, în speţă nu este vorba despre sume de bani care să fi fost acordate cu titlu de despăgubiri, stabilite fie în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, fie prin hotărâri judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. Aşa fiind, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 este, de asemenea, inadmisibilă.16. În ceea ce priveşte celelalte dispoziţii de lege criticate, Curtea observă că, prin Decizia nr. 329 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 8 iulie 2015, a răspuns unor critici de neconstituţionalitate identice, formulate de aceeaşi autoare, dar într-un alt dosar, privind aceeaşi suprafaţă de teren revendicată asupra căreia poartă şi procesul în cursul judecării căruia a fost invocată şi prezenta excepţie de neconstituţionalitate.17. Cu acel prilej, în acord cu jurisprudenţa sa constantă, Curtea a reţinut că o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare (a se vedea, de exemplu, deciziile nr. 330 din 27 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 28 ianuarie 2002, nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004, sau nr. 294 din 6 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 29 septembrie 2004).18. Având în vedere circumstanţele speţei, identice celor din cauza de faţă, Curtea a constatat că, în cauză, nu poate fi vorba de retroactivitatea Legii nr. 165/2013, din moment ce situaţia juridică se află în curs de constituire, în sensul de a fi stabilit în concret cuantumul despăgubirilor cuvenite în temeiul legilor reparatorii. În concordanţă cu principiul tempus regit actum şi al aplicării imediate a legii noi este firesc ca modalitatea de calcul să fie cea prevăzută de actul normativ în vigoare la momentul efectuării acestei operaţiuni, iar nu prin raportare la dispoziţii legale abrogate, aşa cum sunt cele din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, care, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, guvernau modalitatea de stabilire a despăgubirilor cuvenite.19. Totodată, Curtea a arătat, în jurisprudenţa sa, că aplicarea unui regim juridic temporal diferit nu poate crea o stare de discriminare între diverse persoane, în funcţie de actul normativ incident fiecăreia: „Faptul că, prin jocul unor prevederi legale, anumite persoane pot ajunge în situaţii defavorabile, apreciate subiectiv, prin prisma propriilor lor interese, ca defavorabile, nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituţionalitatea textelor respective“ ( Decizia nr. 44 din 24 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996). Altfel spus, raportat la situaţia de faţă, inegalitatea de tratament juridic prin comparaţie cu acele persoane ale căror dosare de despăgubire au fost deja soluţionate sub imperiul Legii nr. 247/2005, adică anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, nu reprezintă un viciu de constituţionalitate, fiind rezultatul unor regimuri juridice diferite, aplicate succesiv în timp, incidente în virtutea aceluiaşi principiu mai sus amintit tempus regit actum.20. Cât priveşte pretinsa încălcare a dreptului de proprietate, Curtea a reamintit jurisprudenţa sa (Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014), dar şi pe cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României), prin care s-a arătat că, în materia acordării de despăgubiri pentru abuzurile petrecute în regimul trecut, statul are o marjă largă de apreciere asupra modalităţilor concrete de acordare. Legea nr. 165/2013 concretizează opţiunea legiuitorului român faţă de recomandările cuprinse în hotărârea-pilot amintită, astfel fiind adoptată o serie de proceduri, implicând, inter alia, termene concrete de soluţionare a dosarelor de despăgubire, de natură să imprime sistemului de despăgubiri eficienţă şi o previzibilitate sporită. 21. De asemenea, jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg susţine că imperative de interes general pot pleda pentru o despăgubire inferioară valorii reale de piaţă a bunului, cu condiţia ca suma plătită să se raporteze în mod rezonabil la valoarea bunului [Hotărârea din 21 februarie 1986, pronunţată în Cauza James şi alţii împotriva Regatului Unit, paragraful 54, Hotărârea din 8 iulie 1986, pronunţată în Cauza Lithgow şi alţii împotriva Regatului Unit, paragraful 120, sau Hotărârea din 29 martie 2006, pronunţată în Cauza Scordino împotriva Italiei (nr. 1), paragraful 95 şi următoarele]. Având în vedere şi faptul că art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţie permite legiuitorului organic să stabilească limitele şi conţinutul dreptului de proprietate, Curtea a mai arătat că Legea nr. 165/2013 nu impune plafonarea despăgubirilor - măsură recomandată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, ci, dimpotrivă, prevede acordarea lor integrală, însă prin raportare la un alt sistem de referinţă al evaluării decât cel preexistent - cel al aplicării grilei notariale, conform art. 21 alin. (6) din lege - şi fără acordarea de dobânzi sau penalităţi. Toate aceste modalităţi pot avea valenţele finale ale unei plafonări, însă se încadrează în marja de apreciere a statului. În orice caz, Curtea a subliniat că această măsură nu este de natură să afecteze dreptul de proprietate în substanţa sa, deoarece nu îi pune în pericol existenţa şi efectele juridice, ci doar intervine asupra cuantumului bănesc obţinut prin valorificarea dreptului de proprietate, în limitele permise de art. 44 din Constituţie (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 618 din 4 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 28 ianuarie 2015).22. În ce priveşte solicitarea autoarei excepţiei ca, şi în cazul de faţă, să fie aplicat raţionamentul utilizat de Curtea Constituţională în Decizia nr. 528 din 12 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 24 ianuarie 2014, prin care a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 10/2013, se observă că, prin decizia invocată, Curtea a statuat că instituirea unui termen de 10 ani pentru executarea unor creanţe asupra statului, în condiţiile în care acestea erau deja exigibile în baza primei eşalonări, nu satisface exigenţele unui termen rezonabil, care să asigure deplina valorificare a dreptului de creanţă. Or, aşa cum s-a arătat şi prin Decizia nr. 634 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 13 februarie 2015, între cele două reglementări (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 10/2013 şi Legea nr. 165/2013) există diferenţe majore, constând, pe de o parte, în durata perioadei pe care eşalonarea plăţii a fost preconizată de legiuitor, de 10 ani în cazul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 10/2013, faţă de 5 ani în cazul Legii nr. 165/2013, iar, pe de altă parte, în prelungirea excesivă, prin eşalonări succesive în primul caz, faţă de caracterul unic al eşalonării prevăzute prin Legea nr. 165/2013. Având în vedere aceste argumente, nu au putut fi reţinute nici criticile de neconstituţionalitate formulate în cauză cu privire la încălcarea dreptului la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil.23. Curtea a constatat că nu sunt întemeiate nici susţinerile privind lipsa de previzibilitate a dispoziţiilor criticate din Legea nr. 165/2013. Dificultăţile ivite în practica judiciară, tergiversarea şi blocajele apărute în materia soluţionării dosarelor de despăgubire au reprezentat aspecte de notorietate anterior adoptării Legii nr. 165/2013, acestea fiind şi motivele pentru care pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului se înregistrase un număr impresionant de cereri îndreptate împotriva statului român. Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010 prin care a fost soluţionată Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României a fost pronunţată tocmai în sensul modificării legislaţiei, a practicii instituţionale şi judiciare în materie, iar statul român s-a conformat recomandărilor cuprinse în această hotărâre-pilot, consultându-se în prealabil cu organele de specialitate ale Consiliului Europei şi adoptând, în final, după punerea în dezbatere publică, Legea nr. 165/2013.24. În fine, în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 715 din 9 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 13 februarie 2015, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale invocate şi în prezenta cauză, şi cu o motivare similară. Cu acel prilej, Curtea a respins ca neîntemeiate criticile de neconstituţionalitate raportate la prevederile art. 15 alin. (2) şi art. 16 şi din Legea fundamentală, pentru argumente similare celor mai sus enunţate referitoare la dreptul legiuitorului de a reglementa modul de reparare a injustiţiilor şi abuzurilor din legislaţia trecută potrivit opţiunii sale exclusive, ţinând seama de impactul economic şi social specific.25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 34 alin. (2) şi art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Georgeta Gloria Tibichi în Dosarul nr. 23.855/3/2014 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă.2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 1 alin. (2), art. 4 teza întâi, art. 16, art. 21, art. 27, art. 31 alin. (1) şi (2), art. 34 alin. (1) şi art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 15 octombrie 2015. PREŞEDINTE, DANIEL MARIUS MORAR Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu