DECIZIE Nr.
660 din 10 octombrie 2006
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 34 alin. 2, art. 40 alin. 2, art.
372, art. 373, art. 373 1 alin. 2 si art. 376 din Codul de procedura civila
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 897 din 3 noiembrie 2006
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre
Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Ion Tiucă - procuror
Daniela Ramona Maritiu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 34 alin. 2, art. 40 alin. 2, art.
372, 373, art. 3731
alin. 2 şi art. 376 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Varvara
Bizim, Delia Andreea Bizim şi Teodor Andrei Bizim în Dosarul nr. 4.879/2005 al
Curţii de Apel laşi şi de Andrei Radu Schneider în Dosarul nr. 28.068/1/2005 al
Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie -Secţia civilă şi de proprietate
intelectuală.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea, având în vedere excepţiile de
neconstitu-ţionalitate ridicate în dosarele nr. 931 D/2006 şi nr. 407D/2006,
pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.
Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu
conexarea dosarelor.
Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr.
47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 931 D/2006 la Dosarul nr. 407D/2006,
care este primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul
Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de
neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarelor,
reţine următoarele:
Prin Incheierea din 15 februarie 2006, pronunţată în
Dosarul nr. 4.879/2005, Curtea de Apel laşi a sesizat Curtea Constituţională
cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27, 30, 31, 34, 40,
372, 373, art. 3731 alin. 2 şi art. 376 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Varvara Bizim, Delia Andreea Bizim şi Teodor
Andrei Bizim cu prilejul soluţionării unui recurs îndreptat împotriva unei
decizii civile de încuviinţare a executării silite.
Prin Incheierea din 2 martie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 28.068/1/2005, Inalta Curte de Casaţie şi
Justiţie - Secţia civilă şi de proprietate intelectuală a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 34
alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Andrei Radu Schneider cu ocazia soluţionării unui
recurs formulat împotriva unei încheieri a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a
IV-a civilă.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, următoarele: art. 372, art. 373, art. 3731
alin. 2 şi art. 376 din Codul de procedură civilă sunt neconstituţionale,
deoarece creează posibilitatea executării hotărârii definitive prin executorul
judecătoresc, înainte de judecarea recursului, chiar dacă legea, în speţă art.
25 din Legea locuinţei nr. 114/1996, prevede că nu se pot executa decât
hotărârile rămase irevocabile. Este în acest fel încălcat şi art. 6 paragraful
1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale, deoarece se creează o discriminare între creditor şi debitor,
creditorul putându-l evacua pe chiriaş din casa care a devenit proprietatea sa,
pe baza unei hotărâri judecătoreşti care nu este irevocabilă, iar debitorul
neavând mijloace să se opună efectiv la evacuare înainte de a i se soluţiona
recursul contra hotărârii ilegal pronunţate. De asemenea, consideră că art. 27,
30, 31 şi 34 din Codul de procedură civilă sunt neconstituţionale, întrucât
interdicţia de a ataca încheierea de respingere a cererii de recuzare, înainte
de pronunţarea hotărârii asupra fondului, lipseşte de eficienţă dreptul de a
promova această cale de atac. In sfârşit, arată că şi art. 40 alin. 2 din Codul
de procedură civilă este neconstituţional, deoarece instanţa a cărei pricină se
cere a fi strămutată nu este obligată să suspende cauza până la soluţionarea
cererii de strămutare, putând, aşadar, să se pronunţe pe fondul chestiunii şi
apoi să respingă cererea de strămutare ca lipsită de obiect.
Curtea de Apel laşi apreciază
că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată.
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilă
şi de proprietate intelectuală apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. In acest sens, arată că,
în realitate, autorul excepţiei ridică o problemă de aplicare a legii, care
este de competenţa instanţei de judecată, ceea ce excedează competenţei Curţii
Constituţionale. Totodată, instanţa arată că este dreptul legiuitorului de a
stabili căile de atac, termenele acestora sau hotărârile judecătoreşti care nu
sunt supuse unor căi de atac, în vederea respectării principiului celerităţii
judecării cauzelor.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor
celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru
a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate.
Guvernul apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată.
Avocatul Poporului arată
că textele de lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale
invocate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate ridicată.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele
întocmite de judecătorii-raportori, concluziile procurorului, dispoziţiile
legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr.
47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost
legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din
Constituţie, ale art. 1 alin. (2) şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr.
47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Deşi autorii excepţiei se referă şi la art. 27, 30 şi
31 din Codul de procedură civilă, din motivarea acestora reiese cu claritate că
obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie doar dispoziţiile
art. 34 alin. 2, art. 40 alin. 2, art. 372, art. 373, art. 3731 alin. 2 şi
art. 376 din Codul de procedură civilă.
Dispoziţiile legale criticate au următorul conţinut:
- Art. 34 alin. 2: „Incheierea
prin care s-a respins recuzarea se poate ataca numai o dată cu fondul. ";
- Art. 40 alin. 2: „Preşedintele instanţei va putea cere dosarul pricinii şi să
ordone, fără citarea părţilor, suspendarea judecării pricinii, comunicând de
urgenţă această măsură instanţei respective."
- Art. 372: „Executarea silită se va efectua numai în temeiul unei hotărâri
judecătoreşti ori al unui alt înscris care,
potrivit legii, constituie titlu executoriu.";
- Art. 373: „Hotărârile judecătoreşti şi celelalte titluri executorii se
execută de executorul judecătoresc din circumscripţia judecătoriei în care
urmează să se efectueze executarea ori, în cazul urmăririi bunurilor, de către
executorul judecătoresc din circumscripţia judecătoriei în care se află acestea. Dacă bunurile urmăribile se
află în circumscripţiile mai multor judecătorii, este competent oricare dintre
executorii judecătoreşti care funcţionează pe lângă acestea.
Instanţa de executare este judecătoria în
circumscripţia căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea
dispune altfel. ";
- Art. 3731
alin. 2: „Instanţa încuviinţează executarea silită
prin încheierea dată în camera de consiliu, fără citarea părţilor. Incheierea
prin care preşedintele instanţei admite cererea de încuviinţare a executării
silite nu este supusă nici unei căi de atac. Incheierea prin care se respinge
cererea de încuviinţare a executării silite poate fi atacată cu recurs de către
creditor, în termen de 5 zile de la comunicare.";
- Art. 376: „Se învestesc cu formula executorie hotărârile care au rămas
definitive ori au devenit irevocabile, înscrisurile autentificate, precum şi
orice alte hotărâri sau înscrisuri, pentru ca acestea să devină executorii, în
cazurile anume prevăzute de lege.
Actele autentificate de o reprezentanţă diplomatică
sau consulară a României se vor putea învesti cu formula executorie de
judecătoria domiciliului uneia dintre părţile părtaşe la actul autentic.
Dacă nici una din părţi nu are domiciliul cunoscut
în ţară, învestirea cu formulă executorie se face de judecătoria sectorului III
din Capitala României."
In susţinerea
neconstituţionalităţii acestor texte de lege, autorii excepţiei invocă
încălcarea prevederilor art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (2),
art. 24, art. 44, art. 47, art. 124 alin. (2) şi art. 129 din Constituţie,
referitoare la respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor,
egalitatea în drepturi, accesul liber la justiţie, dreptul de proprietate,
nivelul de trai, înfăptuirea justiţiei şi folosirea căilor de atac. De
asemenea, se invocă încălcarea prevederilor art. 6 paragraful 1 şi art. 13 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,
referitoare la dreptul la un proces echitabil şi dreptul la un recurs efectiv,
art. 11 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi
culturale şi art. 31 din Carta socială europeană.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că, în ceea ce priveşte art. 34 alin. 2 din Codul de procedură civilă,
autorii excepţiei susţin că interdicţia de a ataca încheierea de respingere a
cererii de recuzare, înainte de pronunţarea hotărârii asupra fondului, lipseşte
de eficienţă dreptul de a promova această cale de atac.
Referitor la această critică, Curtea observă că, asupra
constituţionalităţii art. 34 din Codul de procedură civilă, Curtea s-a mai
pronunţat, de exemplu prin Decizia nr. 547/2005, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr.
1.030 din 21 noiembrie 2005. Cu acel prilej, instanţa de contencios
constituţional a reţinut că recuzarea nu constituie o acţiune de sine
stătătoare având ca obiect realizarea sau recunoaşterea unui drept subiectiv al
autorului cererii, ci o procedură integrată procesului în curs de judecată, al
cărei scop este tocmai asigurarea desfăşurării normale a judecăţii, iar nu
împiedicarea accesului la justiţie. Tocmai în considerarea acestui principiu
constituţional, consacrat de prevederile art. 21 din Legea fundamentală,
legiuitorul a prevăzut posibilitatea atacării numai odată cu fondul a
încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare,
spre deosebire de încheierile prin care se
încuviinţează sau se respinge abţinerea, ca şi aceea prin care se încuviinţează
recuzarea, care nu sunt supuse nici unei căi de atac.
Totodată, Curtea constată că dispoziţiile criticate se
circumscriu domeniului de reglementare a procedurii de judecată, care, potrivit
dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, este atributul exclusiv al
legiuitorului. Aşa cum a statuat în mod constant Curtea Constituţională în
jurisprudenţa sa, accesul liber la justiţie nu presupune accesul la toate
instanţele judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege, deoarece
competenţa şi căile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor, care, în
considerarea unor situaţii speciale, poate institui reguli speciale.
De asemenea, prevederile legale
criticate nu contravin nici art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât acesta se referă
exclusiv la soluţionarea în fond a cauzei, nefiind aplicabil unei proceduri derivate, cu caracter derogatoriu, astfel cum este recuzarea.
In ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 372, art. 373, art. 3731 alin. 2 şi art. 376 din Codul de procedură civilă, Curtea constată
că autorii acesteia invocă mai degrabă o contrarietate între textul art. 376
din Codul de procedură civilă, care prevede că hotărârile care au rămas definitive
se învestesc cu formula executorie, şi cele ale art. 25 alin. (1) din Legea
locuinţei nr. 114/1996, care prevede că „Evacuarea chiriaşului se face numai pe baza unei hotărâri
judecătoreşti irevocabile". O asemenea
necorelare între două texte de lege, chiar reală de ar fi, nu poate constitui
un temei de neconstituţionalitate, Curţii Constituţionale revenindu-i sarcina
de a examina numai conformitatea unui text de nivel legislativ cu Constituţia.
Referitor la susţinerea că art. 372, art. 373, art. 3731 alin. 2 şi art. 376 din Codul de
procedură civilă ar crea o discriminare între creditor şi debitor, se observă
că principiul egalităţii presupune existenţa unor situaţii de fapt identice, la
care trebuie să se aplice un regim juridic identic; or, în speţă, creditorul şi
debitorul sau, după caz, proprietarul şi chiriaşul nu se găsesc în situaţii
identice, fiind aşadar firesc ca drepturile şi obligaţiile lor să difere. In
acest sens s-a exprimat Curtea Constituţională în numeroase decizii, dintre
care cea de principiu este Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 69 din 16 martie 1994.
Cu privire la art. 40 alin. 2 din Codul de procedură
civilă, Curtea constată că, prin Decizia nr. 573 din 3 noiembrie 2005,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.143 din 19 decembrie 2005, s-a mai pronunţat asupra acestor
aspecte, reţinând că soluţia legislativă adoptată prin reglementarea dedusă
controlului de constituţionalitate, de a lăsa la latitudinea preşedintelui
instanţei învestite cu soluţionarea cererii de strămutare suspendarea judecării
pricinii, nu relevă nici o contradicţie cu textele constituţionale de
referinţă. Astfel, prerogativa preşedintelui instanţei învestite cu soluţionarea
cererii de strămutare de a suspenda judecarea pricinii îi permite acestuia ca,
în funcţie de motivele de strămutare invocate, de seriozitatea şi
credibilitatea lor, să aprecieze asupra măsurii în care suspendarea se impune,
pentru a se evita o soluţie părtinitoare.
Intrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a
determina reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii
Constituţionale, argumentarea
şi soluţia reţinute în deciziile de mai sus îşi menţin valabilitatea şi în
prezenta cauză.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 34 alin. 2, art. 40 alin. 2, art. 372, art. 373, art. 3731 alin. 2 şi art. 376 din Codul de
procedură civilă, excepţie ridicată de Varvara Bizim, Delia Andreea Bizim şi
Teodor Andrei Bizim în Dosarul nr. 4.879/2005 al Curţii de Apel laşi şi de
Andrei Radu Schneider în Dosarul nr. 28.068/1/2005 al Inaltei Curţi de Casaţie
şi Justiţie - Secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 octombrie
2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Mariţiu