Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, excepţie ridicată de Cristian Alexandru Anghel în Dosarul nr. 27.930/3/2013 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care formează obiectul Dosarului nr. 50D/2016 al Curţii Constituţionale.2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:4. Prin Încheierea din 14 decembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 27.930/3/2013, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Cristian Alexandru Anghel într-o cauză având ca obiect „drepturi băneşti".5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile art. 109 din Legea nr. 188/1999 contravin dispoziţiilor art. 126 alin. (1) din Constituţie, întrucât secţia de contencios administrativ a tribunalului nu este „instanţă judecătorească stabilită prin lege". În opinia sa, în această sintagmă se încadrează doar entităţile enumerate limitativ în art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi în art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, acestea fiind calificate expres de legiuitor ca „instanţe judecătoreşti". Susţine că, în lipsa unui text de lege care să adauge explicit secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale tribunalelor la lista „instanţelor de judecată", secţiile în cauză rămân doar elemente de structură internă a tribunalelor, aflate într-o relaţie de tip parte-întreg cu acestea, ca de altfel şi secţiile de litigii de muncă sau secţiile civile. Opinează că secţiile de contencios administrativ ale tribunalelor nu respectă exigenţa cuprinsă în art. 126 din Constituţie de a fi înfiinţate prin lege, deoarece acestea sunt instituite prin acte administrative individuale ale Consiliului Superior al Magistraturii, care nu se aduc la cunoştinţa publică prin publicarea în Monitorul Oficial al României, contravenind exigenţei de accesibilitate a legii, impusă în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Autorul mai susţine că, atât timp cât, potrivit Legii nr. 304/2004, secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale tribunalelor sunt înfiinţate prin acte administrative, acestor compartimente ale tribunalelor nu li se pot acorda, de către legiuitor, competenţe specializate de judecată, întrucât această competenţă specializată le transformă în „instanţe specializate" şi încalcă dispoziţiile art. 126 alin. (5) din Constituţie. În condiţiile în care, potrivit art. 126 din Constituţie, actul de justiţie se realizează doar de o instanţă de judecată stabilită prin lege, autorul excepţiei consideră că art. 109 din Legea nr. 188/1999 îi îngrădeşte dreptul la justiţie şi la un proces echitabil.6. Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale consideră că prevederile art. 109 din Legea nr. 188/1999, prin care este stabilită competenţa de judecată a „secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului" sunt constituţionale, fiind în mod evident indicată instanţa de judecată. Sunt astfel pe deplin respectate dispoziţiile art. 126 alin. (5) şi art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie.7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.8. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 109 din Legea nr. 188/1999 este neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale. Reţine că prevederile legale criticate transpun în planul legii organice dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege".9. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 sunt constituţionale, sens în care invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 170 din 27 februarie 2007, nr. 23 din 15 ianuarie 2008, nr. 1.325 din 13 octombrie 2009, nr. 328 din 25 iunie 2013 şi nr. 377 din 26 mai 2015.10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiilor de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, astfel cum au fost modificate prin art. IV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013, având următorul cuprins: „Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe".13. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 21 - Accesul liber la justiţie, art. 126 alin. (1) care statuează că: „Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege" şi art. 126 alin. (5) teza a doua potrivit căreia: „Prin lege organică pot fi înfiinţate instanţe specializate în anumite materii, cu posibilitatea participării, după caz, a unor persoane din afara magistraturii". Prin raportare la art. 20 din Constituţie - Dreptul internaţional şi dreptul intern invocă, de asemenea, şi dispoziţiile art. 6 - Dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.14. Examinând criticile de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. 109 din Legea nr. 188/1999 au mai format obiect al controlului de constituţionalitate, iar prin Decizia nr. 377 din 26 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 546 din 22 iulie 2015, Decizia nr. 30 din 21 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 143 din 26 februarie 2014, Decizia nr. 162 din 20 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 15 mai 2014, Decizia nr. 552 din 17 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 109 din 13 februarie 2014, şi Decizia nr. 328 din 25 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 490 din 2 august 2013, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate.15. Astfel, Curtea a reţinut că Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici transpune în planul legii organice prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege". Totodată, Curtea a observat că prevederile art. 109 din Legea nr. 188/1999, stabilind instanţa competentă să soluţioneze litigiile având ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public, dispun chiar în sensul asigurării accesului liber la justiţie, iar nu al îngrădirii acestui drept.16. Curtea a mai reţinut că organizarea, în cadrul instanţelor judecătoreşti, a unor secţii formate din judecători specializaţi în anumite materii reprezintă o formă de eficientizare a activităţii de judecată. Aceste secţii fac parte integrantă din instanţele judecătoreşti, astfel cum sunt configurate la nivelul Legii fundamentale. Ele reprezintă elemente structurale ale instanţelor, prezentând caracteristicile intrinseci unei instanţe de judecată, iar faptul că prevederi legale criticate fac referire la secţiile instanţelor nu reprezintă nicidecum o încălcare a dispoziţiilor art. 126 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege. Covârşitoarea majoritate a instanţelor din ţară sunt organizate pe secţii. Or, o concluzie în sensul că, de vreme ce secţiile nu constituie instanţe de judecată, litigiile susceptibile de a fi deduse judecăţii nu ar mai putea fi judecate, întrucât nu ar exista instanţe, ci doar secţii care nu au competenţa de a exercita atribuţiile unei instanţe, este inacceptabilă.17. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât considerentele, cât şi soluţia deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.18. În final, Curtea constată că dispoziţiile art. 126 alin. (5) din Constituţie nu au incidenţă în cauza de faţă, de vreme ce existenţa unor secţii în cadrul instanţelor judecătoreşti nu are semnificaţia înfiinţării unor instanţe specializate.19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Cristian Alexandru Anghel în Dosarul nr. 27.930/3/2013 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constată că prevederile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 8 noiembrie 2016.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. VALER DORNEANUMagistrat-asistent, Simina Popescu