Decizia Nr.626 din 12.05.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 20 alin. (1) lit. e), art. 21 alin. (1) şi ale art. 42 alin. (10) lit. b) din Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, excepţie ridicată de Asociaţia de Proprietari de Apartamente „Traianus“ din Braşov în Dosarul nr. 15.417/197/2009 al Judecătoriei Braşov.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 alin. (1) din Legea nr. 51/2006, deoarece acestea au fost abrogate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/2008.Referitor la celelalte texte de lege criticate, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr. 18/2008.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 30 iunie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 15.417/197/2009, Judecătoria Braşov a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 20 alin. (1) lit. e), art. 21 alin. (1) şi ale art. 42 alin. (10) lit. b) din Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, excepţie ridicată de Asociaţia de Proprietari de Apartamente „Traianus“ din Braşov într-o cauză civilă având ca obiect pretenţii.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că textele de lege criticate încalcă flagrant dreptul de proprietate privată şi operează discriminări în defavoarea beneficiarilor de servicii de utilitate publică. Atribuţia autorităţii în materia furnizării serviciilor de utilitate publică de a ajusta tarifele de furnizare a energiei termice, fără o negociere prealabilă cu părţile contractului de furnizare, are semnificaţia unei intervenţii cu caracter protecţionist a statului în relaţiile contractuale. Or, în cadrul unui astfel de contract, ambele părţi ar trebui să beneficieze de acelaşi tratament juridic, în condiţiile în care acestea sunt persoane juridice de drept privat - chiar dacă furnizorul, în acest caz, aparţine unei autorităţi administrative locale -, fără ca un terţ să intervină în stabilirea unor elemente ale raportului juridic. Mai mult, „discriminarea dreptului de proprietate este mai flagrantă prin stabilirea unei majorări de întârziere care se aplică pentru obligaţii de plată faţă de bugetul de stat“, întrucât raportul de drept privat se deplasează astfel în sfera raporturilor de drept public, de unde se asimilează sistemul sancţionator al majorărilor de întârziere. Se mai susţine că, „în acest raport juridic, furnizorului de servicii nu i se poate conferi un statut aferent dreptului public, caracterizat prin creanţe bugetare, implicit stabilirea unor majorări de întârziere la nivelul creanţelor bugetare“.Judecătoria Braşov consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, şi anume Decizia nr. 18/2008.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 20 alin. (1) lit. e), art. 21 alin. (1) şi ale art. 42 alin. (10) lit. b) din Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 254 din 21 martie 2006, prevederi care au următorul conţinut:– Art. 20 alin. (1) lit. e): „(1) A.N.R.S.C. are următoarele competenţe şi atribuţii privind serviciile de utilităţi publice din sfera sa de reglementare:[...] e)eliberează, potrivit competenţelor acordate prin legi speciale specifice fiecărui serviciu de utilităţi publice, avizul de specialitate cu privire la stabilirea, ajustarea sau modificarea preţurilor şi tarifelor pentru serviciile de utilităţi publice, atunci când/dacă acest aviz este prevăzut prin legile speciale;“; – Art. 21 alin. (1): „(1) A.N.R.S.C. emite avizul de specialitate în vederea aprobării de către autorităţile administraţiei publice locale a preţurilor şi tarifelor numai în cazul serviciilor de utilităţi publice care funcţionează în condiţii de monopol.“; – Art. 42 alin. (10): „Neachitarea facturii de către utilizator în termen de 30 de zile de la data scadenţei atrage penalităţi de întârziere stabilite conform reglementărilor legale în vigoare, după cum urmează: a)penalităţile se datorează începând cu prima zi după data scadenţei;b)penalităţile sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligaţiilor bugetare;c)valoarea totală a penalităţilor nu va depăşi valoarea facturii şi se constituie în venit al operatorului.“Autorul excepţiei consideră că textele de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 44 alin. (2) privind ocrotirea în mod egal a proprietăţii private, indiferent de titular, art. 53 referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau a unor libertăţi, art. 135 alin. (1) potrivit cărora „Economia României este economie de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă“, precum şi celor ale art. 136 alin. (5) privind inviolabilitatea proprietăţii private. De asemenea, sunt invocate şi dispoziţiile art. 1 intitulat „Protecţia proprietăţii“ din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că art. 21 alin. (1) din Legea nr. 51/2006 a fost abrogat prin art. I pct. 24 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/2008 pentru modificarea şi completarea Legii serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006 şi a Legii serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare nr. 241/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 26 februarie 2008. Faţă de această situaţie, având în vedere abrogarea prevederilor legale ce constituie obiect al excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că devin aplicabile prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit cărora instanţa de contencios constituţional se pronunţă asupra „unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare“. În consecinţă, excepţia de neconstituţionalitate cu un atare obiect urmează să fie respinsă ca inadmisibilă. În ceea ce priveşte pretinsa contrarietate a prevederilor art. 20 alin. (1) lit. e) şi art. 42 alin. (10) din Legea nr. 51/2006 cu dispoziţiile constituţionale şi convenţionale invocate şi în prezenta cauză, Curtea, prin Decizia nr. 18 din 15 ianuarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 15 februarie 2008, a statuat că aceste texte de lege sunt constituţionale. În acest sens, Curtea a reţinut că, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 51/2006, serviciile de utilităţi publice fac parte din sfera serviciilor publice de interes general şi sunt înfiinţate, organizate şi coordonate de autorităţile administraţiei publice locale, pot fi furnizate/prestate de către operatori care sunt organizaţi şi funcţionează în baza reglementărilor de drept public sau de drept privat, iar regimul de funcţionare al acestora poate avea caracteristici de monopol. Pentru supravegherea derulării unei astfel de activităţi de interes general s-a înfiinţat Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice, instituţie publică autonomă de interes naţional care îşi exercită atribuţiile în temeiul principiilor privind protejarea intereselor utilizatorilor în raport cu operatorii care acţionează în sfera serviciilor de utilităţi publice, promovarea concurenţei, eficacităţii şi eficienţei economice, precum şi a principiilor transparenţei, accesibilităţii, tratamentului nediscriminatoriu şi protecţiei utilizatorilor. Aşa fiind, rolul autorităţii de reglementare este pe deplin justificat în domeniul serviciilor comunitare de utilităţi publice şi, în consecinţă, nu se poate susţine în mod întemeiat că o astfel de autoritate, specializată în supravegherea activităţii de furnizare a serviciilor de utilităţi publice, reprezintă un terţ faţă de contractul dintre operatorul de serviciu de utilitate publică şi beneficiarul acestuia, terţ care operează în sensul discriminării în defavoarea beneficiarilor. Prin urmare, Curtea a constatat că nu poate fi reţinută pretinsa contradictorialitate a prevederilor de lege criticate faţă de normele constituţionale ale art. 44 alin. (2) şi ale art. 136 alin. (5) şi nici faţă de dispoziţiile art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În ceea ce priveşte stabilirea, ajustarea sau modificarea preţurilor şi tarifelor pentru serviciile de utilităţi publice care funcţionează în condiţii de monopol, Curtea a constatat că, potrivit prevederilor Legii nr. 51/2006, aceste operaţiuni se realizează potrivit metodologiei de calcul elaborate de A.N.R.S.C, care emite avizul de specialitate în vederea aprobării preţurilor şi tarifelor de către autorităţile administraţiei publice locale. Preţurile şi tarifele stabilite şi practicate cu încălcarea dispoziţiilor legii sunt nule de drept, iar sumele încasate necuvenit şi constatate ca atare de către autorităţile de reglementare se restituie utilizatorilor de la care au fost colectate sau la bugetele locale, după caz. Or, atât A.N.R.S.C, cât şi autorităţile administraţiei publice locale au ca principal rol respectarea interesului public, general, în speţă cel al utilizatorilor, faţă de eventuale practici abuzive ale operatorilor sau prestatorilor de servicii de utilitate publică. Referitor la criticile privind nivelul şi natura penalităţilor percepute pentru neachitarea la termen a facturilor de către utilizatori, Curtea a observat că valoarea totală a penalităţilor este plafonată, respectiv limitată la valoarea facturii, astfel că nu se poate susţine încălcarea dreptului de proprietate al utilizatorului-debitor. Prin urmare, dispoziţia legală criticată urmăreşte să creeze un cadru echilibrat între interesele contrare ale celor două părţi - operator/creditor şi beneficiar/debitor - şi nu să avantajeze pe prima dintre acestea, astfel cum pretinde autorul excepţiei. Aşa fiind, Curtea a apreciat că nu poate fi reţinută nici încălcarea prevederilor art. 135 din Legea fundamentală, privind economia şi principiile sale de funcţionare. Dimpotrivă, aşa cum rezultă din dispoziţiile Legii nr. 51/2006, atribuţiile specifice ale A.N.R.S.C. urmăresc promovarea principiilor concurenţei, eficacităţii şi eficienţei economice în sectorul serviciilor de utilităţi publice care funcţionează în condiţii de monopol, precum şi conservarea resurselor, protecţia mediului şi a sănătăţii populaţiei. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în decizia menţionată îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 alin. (1) din Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, excepţie ridicată de Asociaţia de Proprietari de Apartamente „Traianus“ din Braşov în Dosarul nr. 15.417/197/2009 al Judecătoriei Braşov. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 20 alin. (1) lit. e) şi ale art. 42 alin. (10) lit. b) din Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 mai 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora