Decizia Nr.621 din 04.11.2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1)-(3), art. 4, art. 24 şi ale art. 31-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 72 din 28 ianuarie 2015

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Toni Greblă	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskás Valentin Zoltán	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Claudia-Margareta Krupenschi	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1)-(3), art. 4, art. 24 şi ale art. 31-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Casarotto Franco în Dosarul nr. 63.193/3/2011 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi care constituie obiectul Dosarului nr. 414D/2014 al Curţii Constituţionale.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Magistratul-asistent învederează asupra faptului că autorul excepţiei a transmis la dosarul curţii un înscris prin care prezintă date referitoare la situaţia juridică a imobilului în litigiul în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, solicitând, în final, judecata în lipsă. Totodată, sunt depuse diverse documente, în copie certificată conform cu originalul, ce fac parte din dosarul instanţei de judecată.4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, arată că textele de lege criticate nu au incidenţă asupra soluţionării litigiului, obiectul acestuia fiind o acţiune în anulare a unui act de vânzare-cumpărare a unui imobil.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:5. Prin Încheierea din 2 aprilie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 63.193/3/2011, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1)-(3), art. 4, art. 24 şi ale art. 31-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Casarotto Franco într-o cauză civilă în care acesta a solicitat, în calitate de cumpărător, constatarea nulităţii actului de vânzare-cumpărare a unui imobil şi obligarea pârâtei la daune morale pentru prejudiciul produs ca urmare a aplicării greşite a prevederilor Legii nr. 112/1995, imobilul respectiv făcând obiectul procedurii de recuperare declanşate în temeiul Legii nr. 10/2001 de succesorii legali ai proprietarilor originari.6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textele legale mai sus redate „vin în totală contradicţie cu dispoziţiile art. 44 din Constituţie“, fără a preciza în ce anume constă pretinsa contradicţie.7. Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă nu şi-a exprimat opinia cu privire la temeinicia excepţiei de neconstituţionalitate, ci se limitează doar la a constata admisibilitatea acesteia.8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.9. Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, inadmisibilă, deoarece textul legal criticat a fost declarat neconstituţional prin Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014.10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 1 alin. (1)-(3), art. 4, art. 24 şi ale art. 31-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, modificată şi completată prin Legea nr. 368/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 819 din 21 decembrie 2013. Dispoziţiile legale criticate au următorul conţinut:

– Art. 1 alin. (1)-(3): „(1) Imobilele preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist se restituie în natură.
(2) În situaţia în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluţionarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, măsurile prevăzute de Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi măsura compensării prin puncte, prevăzută în cap. III.
(3) În situaţia în care titularul a înstrăinat drepturile care i se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietăţii, singura măsură reparatorie care se acordă este compensarea prin puncte potrivit art. 24 alin. (2), (3) şi (4).“;

– Art. 4: „Dispoziţiile prezentei legi se aplică cererilor formulate şi depuse, în termen legal, la entităţile învestite de lege, nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor, precum şi cauzelor aflate pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.“;

– Art. 24: „(1) Punctele stabilite prin decizia de compensare emisă pe numele titularului dreptului de proprietate, fost proprietar sau moştenitorii legali ori testamentari ai acestuia, nu pot fi afectate prin măsuri de plafonare. (2) În dosarele în care se acordă măsuri compensatorii altor persoane decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moştenitorii legali ori testamentari ai acestuia, se acordă un număr de puncte egal cu suma dintre preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului stabilită conform art. 21 alin. (6).(3) Numărul de puncte acordat în condiţiile alin. (2) nu poate reprezenta o valoare mai mare decât cea stabilită potrivit art. 21 alin. (6) şi (7).(4) În cazul în care din documentele depuse la dosarul de restituire nu rezultă preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate, punctele vor reprezenta echivalentul a 15% din valoarea stabilită conform art. 21 alin. (6).(5) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, persoanele care încheie tranzacţii privind drepturi asupra imobilelor care fac obiectul legilor de restituire au obligaţia să comunice Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, în termen de 15 zile, un exemplar al actului prin care s-a încheiat tranzacţia.(6) Documentele transmise după împlinirea termenului prevăzut la alin. (5) nu se iau în considerare de către Comisia Naţională la emiterea deciziei.(7) Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor transmite Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, în termen de 5 zile de la primire, o copie a documentelor prevăzute la alin. (5).“;

– Art. 31: „(1) În termen de 3 ani de la emiterea deciziei de compensare prin puncte, dar nu mai devreme de 1 ianuarie 2017, deţinătorul poate opta pentru valorificarea punctelor şi în numerar. (2) În aplicarea alin. (1), deţinătorul poate solicita, anual, după 1 ianuarie 2017, Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor emiterea unui titlu de plată pentru cel mult 14% din numărul punctelor acordate prin decizia de compensare şi nevalorificate în cadrul licitaţiilor naţionale de imobile. Ultima tranşă va reprezenta 16% din numărul punctelor acordate.(3) Sumele cuprinse în titlurile prevăzute la alin. (2) se plătesc de către Ministerul Finanţelor Publice în cel mult 180 de zile de la emitere.(4) Punctele netransformate în numerar se pot valorifica în continuare în cadrul licitaţiilor naţionale de imobile.(5) Modalitatea de valorificare în numerar se stabileşte prin normele de aplicare a prezentei legi.“;

– Art. 32: „(1) Se instituie un termen de decădere în procedura administrativă, de 120 de zile, în care persoanele care se consideră îndreptăţite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entităţile învestite de lege. Termenul curge de la data la care persoanei i se comunică în scris documentele necesare soluţionării cererii sale. (2) Termenul prevăzut la alin. (1) poate fi prelungit la cererea scrisă a persoanei care se consideră îndreptăţită sau a reprezentantului legal, prin decizia conducătorului entităţii învestite de lege sau a persoanei împuternicite de către acesta, o singură dată, pentru o perioadă de 60 de zile, în situaţia în care persoana care se consideră îndreptăţită face dovada efectuării unor demersuri privind completarea dosarului în raport cu alte instituţii.(3) Cererea de prelungire a termenului se va formula în interiorul termenului prevăzut la alin. (1) şi va fi însoţită de dovada demersurilor întreprinse.(4) Instituţiile deţinătoare au obligaţia de a elibera, în termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii, actele doveditoare solicitate.“;

– Art. 33: „(1) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi şi de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează: a)în termen de 12 luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de până la 2.500 de cereri; b)în termen de 24 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr cuprins între 2.500 şi 5.000 de cereri; c)în termen de 36 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de peste 5.000 de cereri.(2) Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014.(3) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a stabili numărul cererilor înregistrate şi nesoluţionate, de a afişa aceste date la sediul lor şi de a le comunica Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. Datele transmise de entităţile învestite de lege vor fi centralizate şi publicate pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.(4) Cererile se analizează în ordinea înregistrării lor la entităţile prevăzute la alin. (1).“;

– Art. 34: „(1) Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni. (2) Dosarele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naţionale ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni.(3) Numărul dosarelor prevăzute la alin. (1) şi data înregistrării dosarelor prevăzute la alin. (2) se publică pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi se comunică, la cerere, persoanelor îndreptăţite.“;

– Art. 35: „(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării. (2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor.(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), instanţa judecătorească se pronunţă asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile prezentei legi.(4) Hotărârile judecătoreşti pronunţate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului.(5) Cererile sau acţiunile în justiţie formulate în temeiul alin. (1) şi (2) sunt scutite de taxa judiciară de timbru.“13. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 44 - Dreptul de proprietate privată. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reaminteşte că, în vederea exercitării atribuţiei sale prevăzute de art. 146 lit. d) din Constituţie, şi anume soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale reglementează la art. 29 condiţiile de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate. Printre acestea, alin. (1) teza finală al articolului menţionat impune condiţia admisibilităţii constând în „legătura [textului legal criticat - s.n.] cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia“. Din această perspectivă, Curtea urmează să determine obiectul cauzei în care a fost invocată excepţia, cu scopul de a stabili dacă există sau nu o legătură între soluţionarea cauzei şi dispoziţiile de lege ce fac obiectul prezentei excepţii de neconstituţionalitate. 15. Astfel, Curtea observă că, prin acţiunea de chemare în judecată îndreptată împotriva statului român, prin Ministerul Finanţelor Publice, autorul excepţiei a solicitat instanţei de judecată să constate cadrul juridic potrivit căruia imobilul în litigiu a fost trecut în proprietatea statului, respectiv regimul juridic de preluare a apartamentului de către Primăria Sectorului 2 Bucureşti, şi, ulterior, de către Societatea Comercială Apolodor - S.A. din Bucureşti şi să anuleze contractul de vânzare-cumpărare a imobilului, încheiat la data de 16 martie 2007 la notar, în temeiul juridic al Legii nr. 112/1995, deoarece acest act normativ nu era aplicabil, imobilul în cauză fiind trecut în proprietatea statului fără titlu. Din examinarea documentelor anexate la dosarul Curţii, Curtea reţine că, în concret, autorul excepţiei a cumpărat în martie 2007 un imobil de la o persoană care, la rândul său, îl dobândise în urma încheierii contractului de vânzare-cumpărare cu Societatea Comercială Apolodor - S.A. din Bucureşti, care, la rândul său, deţinea bunul în baza Legii nr. 112/1995 de la Primăria Sectorului 2 Bucureşti. Făcând demersuri la autorităţile competente, autorul excepţiei a constatat că respectivul imobil nu se încadra în termenii şi condiţiile Legii nr. 112/1995, deoarece nu s-a putut identifica titlul în baza căruia acesta a trecut în proprietatea statului. Ca atare, consideră că Societatea Comercială Apolodor - S.A. din Bucureşti a vândut, în realitate, un bun ce nu putea fi pus în vânzare, astfel că şi următorii proprietari au un titlu de proprietate lovit de nulitate. În ideea că imobilul respectiv se supune regimului juridic reglementat prin legile de restituire reparatorii, fiind preluat în mod abuziv, fără titlu, autorul excepţiei a identificat, prin propria voinţă şi efort, prezumtivul succesor al proprietarilor originari, care, în opinia sa, este persoana îndreptăţită a solicita restituirea în natură a bunului imobil. 16. Raportând dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 la circumstanţele specifice speţei, astfel cum au fost mai sus expuse, Curtea constată că prezenta excepţie de neconstituţionalitate nu îndeplineşte cerinţa legăturii dintre textele de lege criticate şi soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului, deoarece obiectul acţiunii la fond nu este restituirea în natură a imobilului în cauză, ci clarificarea regimului juridic al acestuia şi al actelor succesive de dobândire a proprietăţii asupra imobilului. 17. Pe lângă această cauză ce atrage inadmisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea mai observă şi că aceasta nu este motivată, autorul său limitându-se numai la indicarea art. 44 din Constituţie, dar fără a explica într-un mod rezonabil pretinsa relaţie de contrarietate dintre textele de lege criticate şi norma fundamentală de referinţă. Aşadar, şi prin prisma art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia „Sesizările trebuie făcute în formă scrisă şi motivate“, excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012). 18. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitatea a prevederilor art. 1 alin. (1)-(3), art. 4, art. 24 şi ale art. 31-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Casarotto Franco în Dosarul nr. 63.193/3/2011 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 4 noiembrie 2014. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Claudia-Margareta Krupenschi