DECIZIE Nr.
221 din 9 martie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 2 alin. (3) lit. g) teza finala din
Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, art. 2 teza întai
si art. 3 alin. (1) din Legea nr. 514/2003 privind organizarea si exercitarea
profesiei de consilier juridic, art. 329 alin. 3 din Codul de procedura civila
si ale art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara
ACT EMIS DE: CURTEA
CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 270 din 26 aprilie 2010
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar
-judecător
Petre Lăzăroiu
-judecător
Ion Predescu
-judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader
-judecător
Augustin Zegrean -judecător
Simona Ricu - procuror
Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (3) lit. g) teza
finală din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor
publici, art. 2 teza întâi şi art. 3 alin. (1) din Legea nr. 514/2003
privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, art.
329 alin. 3 din Codul de procedură civilă şi ale art. 25 lit. a)
din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, excepţie
ridicată de Uniunea Colegiilor Consilierilor Juridici din România şi
de colegiile consilierilor juridici din Bucureşti, Alba, Arad, Bacău,
Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Brăila, Braşov,
Buzău, Călăraşi, Caraş-Severin, Cluj, Covasna,
Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara,
laşi, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Satu Mare, Sibiu,
Suceava, Teleorman, Timiş, Vâlcea, Vaslui şi Vrancea în Dosarul nr.
2.452/4/2008 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia
civilă.
La apelul nominal răspund autorii excepţiei,
prin avocat Dorin Andronic, cu împuternicire avocaţială depusă
la dosar, precum şi Colegiul Consilierilor Juridici Bacău, prin
consilier juridic Vasile Ghigea, cu împuternicire de reprezentare juridică
depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele
Curţii acordă cuvântul reprezentantului autorilor excepţiei. In
esenţă, acesta susţine că, potrivit dispoziţiilor art.
2 alin. (3) lit. g) teza finală din Legea nr. 188/1999 privind Statutul
funcţionarilor publici, funcţionarul public poate reprezenta în
justiţie interesele unei instituţii sau autorităţi publice,
ceea ce însă, conform prevederilor Legii nr. 514/2003 privind organizarea
şi exercitarea profesiei de consilier juridic, constituie atributul
exclusiv al profesiei de consilier juridic. Această profesie este
autonomă, independentă, liberală şi de sine
stătătoare, caracterizându-se, în esenţă, prin
aceleaşi trăsături ca şi activitatea avocaţială,
astfel că nu poate fi asimilată funcţiei publice. De aceea, se
arată că este neconstituţională sintagma referitoare la
consilierul juridic potrivit căreia acesta este „numit în
funcţie", cuprinsă la art. 2 teza întâi şi art. 3 alin. (1)
din Legea nr. 514/2003. Legea nr. 188/1999 face imposibilă aplicarea
prevederilor Legii nr. 514/2003 şi, în plus, favorizează, sub
aspectul condiţiilor de acces, de vechime şi de promovare în cadrul
profesiei, funcţionarii publici care exercită atribuţiile
specifice consilierului juridic. In ceea ce priveşte dispoziţiile
art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă, se susţine
că acestea îngrădesc independenţa judecătorilor, care
trebuie să se supună nu legii, ci unei soluţii pronunţate,
în cadrul soluţionării recursului în interesul legii, de un alt
judecător. Ca atare, solicită admiterea excepţiei de
neconstituţionalitate şi depune concluzii scrise.
Reprezentantul Colegiului Consilierilor Juridici
Bacău, având cuvântul pentru susţinerea excepţiei,
achiesează la cele menţionate de antevorbitorul său şi
precizează, în plus, faptul că prevederile art. 329 alin. 3 din Codul
de procedură civilă aduc atingere principiului separaţiei
puterilor în stat, precum şi principiului supremaţiei
Constituţiei şi al obligaţiei respectării legilor.
Arată că efectul textului legal criticat îl constituie crearea unui
alt izvor de drept de către un complet de judecată, în funcţie
de modalitatea în care procurorul general al României interpretează textul
legal examinat, deşi acesta nu are calitatea de parte în proces decât în
foarte puţine cazuri. Ca atare, sintagma „dezlegarea (...) este obligatorie"
ar trebui schimbată, astfel ca aceste soluţii să devină
„orientative". Pentru cele arătate, solicită admiterea
excepţiei de neconstituţionalitate.
Ministerul Public pune concluzii de respingere a
excepţiei, având în vedere că asupra textelor de lege criticate
Curtea Constituţională s-a mai pronunţat în jurisprudenţa
sa, iar elementele noi prezentate de autorii excepţiei nu au natura de a
modifica soluţiile de respingere pronunţate în precedent. De altfel,
excepţia de neconstituţionalitate are caracter de inadmisibilitate,
deoarece Curtea Constituţională nu are competenţe în materia
abrogării unui text legal, a soluţionării unui pretins conflict
al legilor în timp şi nici nu poate să interpreteze şi să aplice
dispoziţiile de lege supuse controlului de constituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarului, reţine următoarele:
Prin Incheierea din 26 iunie 2009, pronunţată
în Dosarul nr. 2.452/4/2008, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti -
Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu
excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin.
(3) lit. g) teza finală din Legea nr. 188/1999 privind Statutul
funcţionarilor publici, art. 2 teza întâi şi art. 3 alin. (1) din
Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de
consilier juridic, art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă
şi ale art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea
judiciară.
Excepţia de neconstituţionalitate a fost
ridicată de Uniunea Colegiilor Consilierilor Juridici din România şi
de colegiile consilierilor juridici din Bucureşti, Alba, Arad, Bacău,
Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Brăila, Braşov,
Buzău, Călăraşi, Caraş-Severin, Cluj, Covasna, Dâmboviţa,
Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, laşi,
Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Satu Mare, Sibiu, Suceava,
Teleorman, Timiş, Vâlcea, Vaslui şi Vrancea într-o cauză având
ca obiect o acţiune în constatare şi obligaţia de a face.
In motivarea excepţiei de
neconstituţionalitate autorii acesteia
susţin, în esenţă, următoarele:
Dispoziţiile art. 2 alin. (3) lit. g) din Legea
nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici şi ale art. 2
teza întâi şi art. 3 alin. (1) din Legea nr. 514/2003 privind organizarea
şi exercitarea profesiei de consilier juridic contravin prevederilor art.
1 alin. (5), art. 15 alin. (1) şi ale art. 16 alin. (2) din
Constituţie, deoarece, prin neclaritatea, insuficienţa şi
imprecizia redactării, generează confuzii la nivelul tuturor
instituţiilor şi autorităţilor publice, în sensul că
s-a perpetuat exercitarea atributelor exclusive de reprezentare juridică
ale unei noi profesii - cea de consilier juridic, reglementată distinct
prin Legea nr. 514/2003 şi Statutul profesiei de consilier juridic - de
către funcţionarii publici prevăzuţi în Legea nr. 188/1999.
Or, funcţia publică implică exercitarea puterii administrative
ca atribut al puterii executive, pe când profesia de consilier juridic este o
profesie juridică reglementată distinct de funcţia publică,
de sine stătătoare, de esenţa sa fiind activitatea juridică
de consultanţă, asistenţă şi reprezentare
juridică, avizare pentru legalitate şi contrasemnare de acte
juridice, deci o activitate profesională desfăşurată în
regim de independenţă şi cu organizare proprie autonomă.
Spre deosebire de vechea legislaţie în materie, activitatea de
reprezentare juridică a statului, a autorităţilor publice
centrale sau locale, a instituţiilor publice şi de interes public
şi a tuturor persoanelor juridice de drept public şi de drept privat
a devenit, odată cu adoptarea Legii nr. 514/2003, atributul exclusiv al
profesiei de consilier juridic. Deşi Decretul nr. 143/1955 privitor la
organizarea şi funcţionarea oficiilor juridice a fost abrogat
şi, ca atare, nu mai există posibilitatea numirii în funcţia de
consilier juridic, textele de lege criticate perpetuează principiile unui
act normativ abrogat, cu încălcarea normelor constituţionale
invocate.
Dispoziţiile art. 329 alin. 3 din Codul de
procedură civilă şi cele ale art. 25 lit. a) din Legea nr.
304/2004 privind organizarea judiciară încalcă, în opinia
autorilor excepţiei, principiul separaţiei puterilor în stat
şi principiul independenţei judecătorilor, potrivit căruia
aceştia se supun numai legii. Se arată, în esenţă, că
interpretarea generală a legii este atributul autorităţii
legiuitoare, şi nu al puterii judecătoreşti şi cu atât mai
puţin al puterii executive al cărei reprezentant este procurorul, în
exercitarea atribuţiei sale conferite de art. 329 alin. 1 din Codul de
procedură civilă referitoare la solicitarea adresată Inaltei
Curţi de Casaţie şi Justiţie ca, pentru asigurarea
interpretării şi aplicării unitare a legii pe întreg teritoriul
ţării, aceasta să se pronunţe asupra chestiunilor de drept
care au fost soluţionate diferit de instanţele de judecată.
Recursul în interesul legii, calificat drept cale extraordinară de atac,
afectează principiul securităţii raporturilor juridice şi
dreptul la un proces echitabil, deoarece, pe de o parte, nu implică o
judecată propriu-zisă, astfel că justiţiabililor li se
aplică soluţii pronunţate în cauze în care nu au fost
citaţi şi nu şi-au putut formula apărările, iar
judecătorul nu se supune numai legii, de vreme ce soluţiile
pronunţate de un alt judecător nu echivalează cu actul juridic
ce emană de la Parlament ca unică autoritate legiuitoare a
ţării. Este indicată, în sensul
neconstituţionalităţii textelor legale menţionate, Cauza Brumărescu
împotriva României, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a
statuat că procurorul general nu are posibilitatea legală de a
introduce căi extraordinare de atac împotriva unor hotărâri
judecătoreşti soluţionate definitiv şi irevocabil.
Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti -
Secţia civilă consideră că
textele de lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale
şi convenţionale invocate de autorii excepţiei de
neconstituţionalitate.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea
nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată
preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului
şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu
privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Avocatul Poporului, în punctul său de vedere, apreciază că prevederile de lege criticate sunt
constituţionale. Dispoziţiile art. 2 alin. (3) lit. g) din Legea nr.
188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici şi ale art. 2 teza
întâi şi art. 3 alin. (1) din Legea nr. 514/2003 privind organizarea
şi exercitarea profesiei de consilier juridic conţin, de pildă,
definiţia „funcţiei publice" sau enunţarea activităţilor
desfăşurate de funcţionarii publici, iar prin conţinutul
lor nu aduc atingere principiilor constituţionale referitoare la
supremaţia Constituţiei şi respectarea legii, la principiul
universalităţii legii sau al egalităţii în drepturi. In
acest sens s-a pronunţat şi Curtea Constituţională prin
Decizia nr. 167/2008. Se mai arată că asupra aspectelor sesizate de
autorul excepţiei în legătură cu instituţia recursului în
interesul legii instanţa de contencios constituţional s-a
pronunţat, de exemplu prin deciziile nr. 93/2000 şi nr. 600/2009,
argumentele formulate pentru respingerea excepţiei cu acele ocazii fiind
aplicabile şi în cauza de faţă.
Preşedinţii celor două Camere ale
Parlamentului şi Guvernul nu au
comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor,
susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului,
dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei,
precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art.
146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art.
2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate
îl constituie prevederile art. 2 alin. (3) lit. g) din Legea nr. 188/1999
privind Statutul funcţionarilor publici, republicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, art. 2 teza întâi
şi art. 3 alin. (1) din Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi
exercitarea profesiei de consilier juridic, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 867 din 5 decembrie 2003, art. 329 alin. 3 din Codul
de procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.
219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului
nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură
civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609
din 14 iulie 2005, precum şi ale art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004
privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005.
Textele de lege criticate au următorul cuprins:
-Art. 2 alin. (3) lit. g) din Legea nr. 188/1999
privind Statutul funcţionarilor publici: „(3) Activităţile
desfăşurate de funcţionarii publici, care implică
exercitarea prerogativelor de putere publică, sunt următoarele: (...)
g) reprezentarea intereselor autorităţii
sau instituţiei publice în raporturile acesteia cu persoane fizice sau
juridice de drept public sau privat, din ţară şi
străinătate, în limita competenţelor stabilite de
conducătorul autorităţii sau instituţiei publice, precum
şi reprezentarea în justiţie a autorităţii sau
instituţiei publice în care îşi desfăşoară
activitatea.";
- Art. 2 teza întâi şi art. 3 alin. (1) din Legea
nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier
juridic:
- Art. 2: „Consilierul juridic poate să fie
numit în funcţie sau angajat în muncă, în condiţiile
legii.";
- Art. 3 alin. (1): „(1) Consilierul juridic numit
în funcţie are statutul funcţionarului, potrivit funcţiei
şi categoriei acesteia.";
- Art. 329 alin. 3 din Codul de procedură
civilă - Recursul în interesul legii: „Soluţiile se
pronunţă numai în interesul legii, nu au efect asupra
hotărârilor judecătoreşti examinate şi nici cu privire la
situaţia părţilor din acele procese. Dezlegarea dată
problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe.";
- Art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind
organizarea judiciară: „Inalta Curte de Casaţie şi
Justiţie se constituie în Secţii Unite pentru:
a) judecarea recursurilor în interesul legii."
In opinia autorilor excepţiei, textele de lege
criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin.
(4) şi (5) referitoare la principiul separaţiei puterilor, respectiv
la instituirea obligaţiei generale de respectare a Constituţiei, a
supremaţiei sale şi a legilor, art. 15 alin. (1) care consacră
principiul universalităţii, art. 16 alin. (2) potrivit căruia „Nimeni
nu este mai presus de lege", art. 124 - Infăptuirea
justiţiei, art. 126 - Instanţele judecătoreşti, art.
131 - Rolul Ministerului Public şi ale art. 132 - Statutul
procurorilor. De asemenea, sunt invocate, sub aspectul dreptului la un
proces echitabil şi al principiului securităţii raporturilor
juridice, art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului
şi a libertăţilor fundamentale şi „art. 6 din Tratatul
privind Uniunea Europeană, care statuează că Uniunea
Europeană se întemeiază pe principiile libertăţii,
democraţiei, respectării drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale, precum şi cele ale statului de
drept".
Analizând excepţia de neconstituţionalitate,
Curtea Constituţională constată că textele de lege
criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate.
Dispoziţiile art. 2 alin. (3) lit. g) teza
finală din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici
şi ale art. 2 teza întâi şi art. 3 alin. (1) din Legea nr. 514/2003
privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic au fost
examinate prin raportare la prevederile art. 1 alin. (5), art. 15 alin. (1)
şi ale art. 16 alin. (2) din Constituţie, control concretizat prin
Decizia nr. 167 din 26 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 204 din 17 martie 2008. Curtea a reţinut, cu acel
prilej, că motivele de neconstituţionalitate formulate,
asemănătoare celor din prezenta cauză, „privesc necorelări
de reglementare între două acte normative - Legea nr. 514/2003 privind
organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic şi Legea
nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici -, precum şi
modul de aplicare a dispoziţiilor acestor legi. Or,
constituţionalitatea unei dispoziţii de lege nu poate fi
examinată prin raportare la o altă dispoziţie legală, ci,
potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi
funcţionarea Curţii Constituţionale, controlul se
efectuează numai prin raportare la prevederile şi principiile
Constituţiei. Aşadar, aspecte ca cele arătate nu intră în
competenţa de soluţionare a Curţii, coordonarea legislaţiei
în vigoare fiind de competenţa autorităţii legiuitoare".
Dincolo de aceste precizări, Curtea a constatat că, „nici în sine,
prevederile de lege criticate nu contravin dispoziţiilor art. 1 alin. (5),
ale art. 15 alin. (1) sau ale art. 16 alin. (2) din Constituţie",
deoarece acestea cuprind, pe de o parte, definiţia funcţiei publice
şi, pe de altă parte, „enunţarea activităţilor
desfăşurate de funcţionarii publici, care implică
exercitarea prerogativelor de putere publică, între care şi cea prevăzută
în teza finală a lit. g) - criticate ca fiind neconstituţionale -
şi anume «reprezentarea în justiţie a autorităţii sau
instituţiei publice în care îşi desfăşoară
activitatea». Din cuprinsul acestor dispoziţii nu rezultă
încălcarea obligaţiei de a respecta Constituţia şi legile
ţării şi nici nesocotirea prevederii constituţionale
potrivit căreia «Nimeni nu este mai presus de lege». Curtea
constată, de asemenea, că textul de lege criticat, care dispune,
aşa cum s-a arătat, în legătură cu o categorie de personal
- funcţionarul public, nu are incidenţă cu prevederile
constituţionale ale art. 15 alin. (1) referitor la drepturile şi
libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi
de care beneficiază cetăţenii".
De asemenea, şi dispoziţiile art. 25 lit. a)
din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi ale art. 329
din Codul de procedură civilă au mai constituit obiect al controlului
de constituţionalitate, Curtea pronunţând în acest sens Decizia nr.
600 din 14 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 395 din 11 iunie 2009. In privinţa dispoziţiilor art.
25 lit. a) din Legea nr. 304/2004, Curtea, respingând excepţia, a
reţinut că „reglementarea competenţei procurorului general al
Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie
de a cere Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se
pronunţe asupra chestiunilor de drept care au fost soluţionate
diferit de instanţele judecătoreşti, în scopul asigurării
aplicării unitare a legii pe întregul teritoriu al României, dă
expresie rolului constituţional al Ministerului Public, de reprezentant al
intereselor generale ale societăţii şi apărător al
ordinii de drept, precum şi al drepturilor şi libertăţilor
cetăţenilor".
Referitor la prevederile art. 329 alin. 3 din Codul de
procedură civilă, Curtea a reţinut prin decizia menţionată,
dar şi prin Decizia nr. 928 din 16 septembrie 2008, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 17 octombrie 2008, şi
Decizia nr. 1.014 din 8 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 816 din 29 noiembrie 2007, că „interpretarea
legilor este o operaţiune raţională, utilizată de orice
subiect de drept, în vederea aplicării şi respectării legii,
având ca scop clarificarea înţelesului unei norme juridice sau a câmpului
său de aplicare. Instanţele judecătoreşti
interpretează legea, în mod necesar, în procesul soluţionării
cauzelor cu care au fost învestite, interpretarea fiind faza
indispensabilă procesului de aplicare a legii. (...) Complexitatea unor
cauze poate conduce, uneori, la aplicări diferite ale legii în practica
instanţelor de judecată. Pentru a se elimina posibilele erori în
calificarea juridică a unor situaţii de fapt şi pentru a se
asigura aplicarea unitară a legii în practica tuturor instanţelor de
judecată, a fost creată de legiuitor instituţia recursului în
interesul legii". Având în vedere poziţia Inaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie în sistemul instanţelor
judecătoreşti, precum şi rolul său prevăzut în art.
126 alin. (3) din Constituţie, legiuitorul a instituit, prin
dispoziţiile art. 329 din Codul de procedură civilă,
obligativitatea interpretării date de aceasta, în scopul aplicării
unitare de către instanţele judecătoreşti a unui text de
lege. Instituirea caracterului obligatoriu al dezlegărilor date
problemelor de drept judecate pe calea recursului în interesul legii nu face
decât să dea eficienţă rolului constituţional al Inaltei
Curţi de Casaţie şi Justiţie, contribuind la consolidarea
statului de drept.
Intrucât în prezenta cauză au fost criticate
aceleaşi dispoziţii de lege prin raportare la aceleaşi norme
fundamentale şi au fost formulate critici asemănătoare celor
analizate în deciziile menţionate, atât soluţiile, cât şi
considerentele acolo reţinute îşi păstrează valabilitatea
şi în dosarul de faţă.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi
al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr.
47/1992, cu majoritate de voturi în ceea ce priveşte excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 329 alin. 3 din Codul de
procedură civilă,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 2 alin. (3) lit. g) teza finală din Legea nr.
188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, art. 2 teza întâi
şi art. 3 alin. (1) din Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi
exercitarea profesiei de consilier juridic, art. 329 alin. 3 din Codul de
procedură civilă şi ale art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004
privind organizarea judiciară, excepţie ridicată de Uniunea
Colegiilor Consilierilor Juridici din România şi de colegiile
consilierilor juridici din Bucureşti, Alba, Arad, Bacău, Bihor,
Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Brăila, Braşov,
Buzău, Călăraşi, Caraş-Severin, Cluj, Covasna, Dâmboviţa,
Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iaşi,
Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Satu Mare, Sibiu, Suceava,
Teleorman, Timiş, Vâlcea, Vaslui şi Vrancea în Dosarul nr.
2.452/4/2008 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia
civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică
din data de 9 martie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Claudia-Margareta Krupenschi
OPINIE SEPARATĂ
In dezacord cu opinia majoritară, apreciez că
prevederile art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă,
referitoare la recursul în interesul legii, sunt neconstituţionale, motiv
pentru care excepţia de neconstituţionalitate trebuie să fie
admisă.
Potrivit prevederilor art. 329 alin. 3 din Codul de
procedură civilă, „Dezlegarea dată problemelor de drept
judecate este obligatorie pentru instanţe". Apreciem că
acest caracter obligatoriu pe care îl are soluţia/dezlegarea
dată problemelor de drept judecate de către Inalta Curte de
Casaţie şi Justiţie, cu ocazia soluţionării recursului
în interesul legii, contravine prevederilor art. 124 alin. (3) din
Constituţie, potrivit cărora „Judecătorii sunt
independenţi şi se supun numai legii". In actuala redactare,
prin depăşirea limitelor constituţionale, judecătorii
trebuie să se supună atât legii, cât şi recursului în interesul
legii, dezlegărilor date cu ocazia soluţionării acestuia. Cu
toate acestea, recursul în interesul legii nu poate fi ridicat la nivelul
legii, deoarece emană de la Inalta Curte de Casaţie şi
Justiţie, de la puterea judecătorească, în caz contrar fiind
încălcate şi prevederile art. 1 alin. (4) din Constituţie,
potrivit cărora „Statul se organizează potrivit principiului
separaţiei şi echilibrului puterilor- legislativă,
executivă şi judecătorească - în cadrul
democraţiei constituţionale". In limitele prerogativelor
constituţionale, aplicând legea, judecătorii realizează
interpretarea juridică, la fiecare caz concret, în timp ce legiuitorul
realizează interpretarea legală, doar concluziile acestuia putând fi
ridicate la nivel normativ. Considerăm că în acelaşi sens este
şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 838 din 27 mai 2009,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie
2009, prin care s-au statuat următoarele: „In exercitarea atribuţiei
prevăzute de art. 126 alin. (3) din Constituţie, Inalta Curte de
Casaţie şi Justiţie are obligaţia de a asigura
interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate
instanţele judecătoreşti, cu respectarea principiului
fundamental al separaţiei puterilor, consacrat de art. 1 alin. (4) din
Constituţia României. Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie
nu are competenţa constituţională să instituie, să
modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să
efectueze controlul de constituţionalitate al acestora".
Jurisprudenţa neunitară evidenţiază
o anumită neconcordanţă existentă între textul normei
şi conţinutul acesteia, neconcordanţă care, în procesul de
interpretare, conduce la pronunţarea de soluţii diferite. In
măsura în care nu se pune problema neconstituţionalităţii
normei, prin lipsa de previzibilitate, devin incidente prevederile art. 126
alin. (3) din Constituţie, potrivit cărora „Inalta Curte de
Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea
unitară a legii de către celelalte instanţe
judecătoreşti, potrivit competenţei sale". In acest
sens, credem că asigurarea interpretării unitare are
semnificaţia luării măsurilor necesare pentru înţelegerea,
interpretarea unitară a normei de către fiecare judecător, a
literei şi spiritului acesteia, şi nu oferirea/impunerea unei anumite
soluţii, interpretării într-un anumit sens. Judecătorul nu poate
fi adus în situaţia unui executant docil, în raport cu dezlegarea dată
în soluţionarea recursului în interesul legii. In jurisprudenţa sa,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului admite rolul instanţelor
supreme „de a reglementa contradicţiile de jurisprudenţa" (Cauza
Zielinschi şi Pradal § Gonzalez ş.a., împotriva Franţei, 1999),
însă nu se referă la posibilitatea impunerii anumitor soluţii.
Judecător
prof. univ. dr. Tudorel Toader