Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor secţiunii a 4-a a capitolului IV din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepţie ridicată de Adrian Arvunescu în Dosarul nr. 415/2/2015 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 8D/2016.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei ca inadmisibilă. Arată că autorul excepţiei nu formulează veritabile critici de neconstituţionalitate, ci doar critică activitatea Inspecţiei Judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, fiind nemulţumit de răspunsurile primite la sesizările sale. Apreciază că, în realitate, acesta solicită modificarea dispoziţiilor care reglementează competenţa Inspecţiei Judiciare. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:4. Prin Sentinţa civilă nr. 3.063 din 18 noiembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 415/2/2015, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Secţiunii a 4-a a Capitolului IV din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepţie ridicată de Adrian Arvunescu, cu ocazia soluţionării unei cauze având ca obiect anularea unui act administrativ.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia arată că, deşi a solicitat, în temeiul Legii nr. 544/2001, informaţii referitoare la numărul de acţiuni disciplinare promovate ca urmare a unor sesizări formulate de justiţiabili în perioada 2005-2013, Inspecţia Judiciară a refuzat să îi acorde accesul la informaţiile solicitate. Astfel, apreciază că „atitudinea absolut scandaloasă a pârâtei publice vădeşte nu numai încălcarea prevederilor art. 13 din Legea nr. 544/2001, ci grave înclinaţii spre poliţie politică, de tragică amintire în România, vădind încălcarea prevederilor art. 40 alin. (4) din Constituţie". Totodată, arată că formularea de către pârâtă a unei cereri de recuzare împotriva unui judecător faţă de care aceasta s-a autosesizat cu acţiune disciplinară deschide calea spre abuzuri fără limită din partea Inspecţiei Judiciare. Astfel, apreciază că «Inspecţia Judiciară ar putea „avea la mână" toate instanţele de judecată, şantajând şi recuzând tot ce-i incomodează activitatea, făcând astfel complet iluzoriu accesul la justiţie şi controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ, prevăzut de art. 126 alin. (6) din Constituţie». În final, susţine că Inspecţia Judiciară „a provocat numeroase şi grave tergiversări, de natură să facă complet iluzoriu accesul la justiţie, constituind totodată şi o activitate defectuoasă în calitate de instituţie publică, cu efectul vătămării drepturilor şi intereselor legitime ale reclamantului".6. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că nu se poate reţine încălcarea egalităţii în drepturi, a accesului la justiţie ori a prevederilor art. 124 din Constituţie, chiar dacă ar fi real faptul că majoritatea acţiunilor disciplinare sunt exercitate în urma unor sesizări din oficiu sau a unor sesizări venite din partea conducătorilor instanţelor. Arată că, de cele mai multe ori, sesizările justiţiabililor privesc fondul cauzelor pe care le-au avut ori le au pe rolul instanţelor de judecată, omiţând faptul că Inspecţia Judiciară nu este instanţă de control judiciar şi nici nu poate interveni în cauză şi nici modifica soluţiile pronunţate. Dacă s-ar permite pârâtei să se pronunţe cu privire la modul de soluţionare a cauzelor s-ar încălca tocmai prevederile art. 124 alin. (3) din Constituţie şi principiul separaţiei puterilor în stat prevăzut de art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală, Inspecţia Judiciară fiind un organ administrativ. Totodată, observă că reclamantul nu a arătat cum dispoziţiile atacate din lege ar încălca accesul la justiţie ori dreptul la un proces echitabil. Aşadar, nu se poate reţine că dispoziţiile Secţiunii a 4-a a Capitolului IV din Legea nr. 317/2004 sunt neconstituţionale ori că încalcă prevederile art. 6 şi art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.8. Guvernul apreciază că, din analiza motivării excepţiei, rezultă că autorul nu formulează veritabile critici de neconstituţionalitate, ci doar critică activitatea Inspecţiei Judiciare şi îşi arată nemulţumirea faţă de competenţele recunoscute prin lege acestei instituţii, solicitând de fapt modificarea normelor legale care reglementează aceste competenţe. Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului, excepţia de neconstituţionalitate fiind inadmisibilă. Totodată, arată că dispoziţiile Legii nr. 317/2004 asigură tuturor participanţilor garanţiile recunoscute dreptului de acces liber la justiţie, iar procesele în materie sunt date în competenţa aceleiaşi instanţe, potrivit aceloraşi reguli procedurale, părţile din aceste litigii având recunoscute aceleaşi drepturi procesuale, nefiind adusă atingere nici accesului liber la justiţie şi nici principiilor constituţionale care guvernează înfăptuirea justiţiei, menţionate la art. 124 din Constituţie.9. Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că dispoziţiile legale criticate care stabilesc atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii în domeniul răspunderii disciplinare a magistraţilor nu aduc atingere principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, aplicându-se tuturor destinatarilor normei criticate, fără privilegii şi fără discriminări. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a art. 21 şi art. 124 alin. (2) şi alin. (3) din Constituţie şi a art. 6 şi art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, apreciază că dispoziţiile legale criticate nu încalcă principiul liberului acces la justiţie şi nu aduc atingere nici principiului care stabileşte că justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi, iar judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii. În continuare, invocă considerentele reţinute de instanţa de contencios constituţional cu ocazia pronunţării Deciziei nr. 399 din 8 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 708 din 19 noiembrie 2013. În ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor art. 40 alin. (4) din Legea fundamentală, apreciază că acestea nu au incidenţă în cauză.10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Secţiunii a 4-a a Capitolului IV din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 1 septembrie 2012. Dispoziţiile criticate reglementează atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii în domeniul răspunderii disciplinare a magistraţilor. 13. În opinia autorului excepţiei, dispoziţiile criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 referitor la accesul liber la justiţie, art. 40 alin. (4) referitor la dreptul de asociere şi art. 124 alin. (2) şi (3) referitor la înfăptuirea justiţiei. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 şi art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, deşi autorul acesteia invocă în mod formal prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1), art. 21, art. 40 alin. (4) şi art. 124 alin. (2) şi (3) şi cele convenţionale ale art. 6 şi art. 14, în realitate acesta nu motivează pretinsa contrarietate a dispoziţiilor criticate cu prevederile constituţionale şi convenţionale invocate. Astfel, Curtea apreciază că autorul excepţiei nu formulează veritabile critici de neconstituţionalitate, ci, în realitate, este nemulţumit de modul în care Inspecţia Judiciară îşi exercită atribuţiile, precum şi de anumite situaţii de fapt determinate de modul în care aceasta a înţeles să răspundă la unele cereri ale autorului excepţiei.15. Or, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizările adresate Curţii Constituţionale trebuie motivate şi, prin urmare, Curtea nu se poate substitui autorului excepţiei în ceea ce priveşte formularea unor motive de neconstituţionalitate. Acest fapt ar avea semnificaţia exercitării unui control de constituţionalitate din oficiu, ceea ce este inadmisibil în raport cu dispoziţiile art. 146 din Constituţie. De altfel, prin Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, Curtea Constituţională a statuat că orice excepţie de neconstituţionalitate trebuie să aibă o anumită structură inerentă şi intrinsecă care va cuprinde trei elemente, şi anume textul contestat din punctul de vedere al constituţionalităţii, textul de referinţă pretins încălcat, precum şi motivarea de către autorul excepţiei a relaţiei de contrarietate existente între cele două texte, cu alte cuvinte, motivarea neconstituţionalităţii textului criticat. În condiţiile în care primele două elemente pot fi determinate absolut, al treilea element comportă un anumit grad de relativitate determinat tocmai de caracterul său subiectiv. Astfel, motivarea în sine a excepţiei, ca element al acesteia, nu este neapărat un criteriu material sau cantitativ, ci, dimpotrivă, ea rezultă din dinamica primelor elemente. Prin urmare, materialitatea motivării excepţiei nu este o condiţie sine qua non a existenţei acesteia. De aceea, Curtea a constatat că în situaţia în care textul de referinţă invocat este suficient de precis şi clar, astfel încât instanţa constituţională să poată reţine în mod rezonabil existenţa unei minime critici de neconstituţionalitate, ea este obligată să analizeze pe fond excepţia de neconstituţionalitate şi să considere, deci, că autorul acesteia a respectat şi a cuprins în excepţia ridicată cele trei elemente menţionate. 16. Or, Curtea constată că, în prezenta cauză, indicarea celor două temeiuri constituţionale nu este suficientă pentru determinarea, în mod rezonabil, a criticilor vizate de autor. În acelaşi sens a statuat Curtea şi prin Decizia nr. 785 din 16 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 9 septembrie 2011, prilej cu care a stabilit că „simpla enumerare a unor dispoziţii constituţionale sau convenţionale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituţionalitate. Dacă ar proceda la examinarea excepţiei de neconstituţionalitate motivate într-o asemenea manieră eliptică, instanţa de control constituţional s-ar substitui autorului acesteia în formularea unor critici de neconstituţionalitate, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil însă, în condiţiile în care art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 precizează că «sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi»" (a se vedea în acest sens şi Decizia nr. 627 din 29 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 23 iulie 2008). 17. Aşa fiind, Curtea apreciază că, dat fiind caracterul general al textelor constituţionale invocate, precum şi lipsa explicitării pretinsei relaţii de contrarietate a dispoziţiilor legale criticate faţă de acestea, nu poate identifica în mod rezonabil nicio critică de neconstituţionalitate, astfel încât excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă.18. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor secţiunii a 4-a a capitolului IV din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepţie ridicată de Adrian Arvunescu în Dosarul nr. 415/2/2015 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 22 septembrie 2016.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. VALER DORNEANUMagistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu