Decizia Nr.610 din 04.11.2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 56 din 23 ianuarie 2015

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Toni Greblă	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskás Valentin Zoltán	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Cristina Cătălina Turcu	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 şi art. 33 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Ilinca Maria Bogdan în Dosarul nr. 23.735/3/2009 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 249D/2014.2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 250D/2014, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 şi art. 33 din Legea nr. 165/2013, excepţie ridicată de Liliana Claudia Micu şi Flavia Cezarina Dinescu în Dosarul nr. 45.614/3/2012 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă.4. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă că, la dosar, apărătorul autorilor excepţiei a trimis prin poşta electronică o informare arătând că este la curent cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, astfel încât consideră că prezenţa sa la acest termen nu este necesară.5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor.6. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea cauzelor.7. Curtea, având în vedere identitatea de obiect a cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 250D/2014 la Dosarul nr. 249D/2014, care a fost primul înregistrat.8. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea ca devenită inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua prin raportare la art. 33 din Legea nr. 165/2013, ca urmare a admiterii acesteia prin Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 33 din Legea nr. 165/2013, apreciază că aceasta este neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:9. Prin încheierile din 21 ianuarie 2014, pronunţate în dosarele nr. 23.735/3/2009 şi nr. 45.614/3/2012, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 şi art. 33 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată într-o cauză având ca obiect soluţionarea unor cereri formulate în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că dispoziţiile art. 4 şi art. 33 din Legea nr. 165/2013 sancţionează atitudinea persoanelor care au formulat cereri de chemare în judecată în considerarea termenelor şi condiţiilor prevăzute de Legea nr. 10/2001 şi de Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. XX din 19 martie 2007. Astfel, acestea îşi extind aplicabilitatea şi asupra cererilor aflate pe rolul instanţelor, ce au ca obiect obligarea autorităţilor învestite cu soluţionarea notificărilor la îndeplinirea obligaţiilor ce le incumbă după o perioadă îndelungată în care nu au efectuat niciun demers. Prevederile legale criticate aduc atingere principiului neretroactivităţii legii, exigenţă a securităţii juridice în statul de drept, principiu obligatoriu atât pentru judecător, cât şi pentru legiuitor.11. Textele de lege criticate contravin şi art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie referitor la principiile egalităţii între cetăţeni şi egalităţii în drepturi, deoarece nu oferă o garanţie a drepturilor şi libertăţilor în egală măsură tuturor destinatarilor.12. Accesul liber la justiţie este un drept fundamental, garantat prin dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Constituţie şi de art. 6 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Or, prin textele de lege criticate se aduce atingere acestui drept, a cărui exercitare este împiedicată pe perioada menţionată în acestea. Totodată, textele de lege criticate intervin în timpul derulării unui proces, aplicarea acestora ducând la respingerea cererii de chemare în judecată. De asemenea, restrângerea drepturilor fundamentale poate avea loc numai cu respectarea condiţiilor înscrise în art. 53 din Constituţie.13. Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă îşi exprimă opinia în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, nu se poate susţine că efectele Legii nr. 10/2001 şi ale Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. XX din 19 martie 2007 se întind în timp pe toată durata desfăşurării procedurii judiciare întrucât în discuţie nu este un act juridic convenţional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum. Textele de lege criticate nu aduc atingere nici prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece instituirea unor limite temporale diferite pentru soluţionarea notificărilor este justificată de gradul diferit de încărcare a entităţilor învestite cu soluţionarea acestora. Nu sunt încălcate nici dispoziţiile art. 21 din Legea fundamentală, deoarece condiţionarea accesului liber la justiţie de expirarea termenelor prevăzute de art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 reprezintă o măsură de restrângere temporară, justificată de necesitatea înlăturării disfuncţionalităţilor mecanismului de restituire sau despăgubire.14. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.15. Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, ca urmare a pronunţării de către Curtea Constituţională a Deciziei nr. 88 din 27 februarie 2014.16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost invocat de autorii excepţiei şi reţinut în dispozitivul încheierilor de sesizare a Curţii Constituţionale, îl constituie prevederile art. 4 şi cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013. În realitate, Curtea observă că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 4 teza a doua raportat la prevederile art. 33 din Legea nr. 165/2013 care au următorul cuprins:

– Art. 4 teza a doua: „Dispoziţiile prezentei legi se aplică (...) cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor (...) la data intrării în vigoare a prezentei legi.“;

– Art. 33: „(1) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi şi de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează:a)în termen de 12 luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de până la 2.500 de cereri;b)în termen de 24 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr cuprins între 2.500 şi 5.000 de cereri;c)în termen de 36 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de peste 5.000 de cereri.(2) Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014.(3) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a stabili numărul cererilor înregistrate şi nesoluţionate, de a afişa aceste date la sediul lor şi de a le comunica Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. Datele transmise de entităţile învestite de lege vor fi centralizate şi publicate pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.(4) Cererile se analizează în ordinea înregistrării lor la entităţile prevăzute la alin. (1).“19. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor cuprinse în art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii, art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, art. 21 referitor la accesul liber la justiţie şi la dreptul la un proces echitabil, art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi din Legea fundamentală, precum şi celor ale art. 6 privind dreptul la un proces echitabil şi art. 13 referitor la dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 20. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua, raportate la prevederile art. 33 din Legea nr. 165/2013, Curtea observă că prin Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 16 aprilie 2014, a admis excepţia şi a constatat că dispoziţiile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 sunt constituţionale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din aceeaşi lege nu se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii. 21. Întrucât autorii excepţiei formulează critici de neconstituţionalitate care vizează dispoziţiile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013 în interpretarea ce a fost exclusă cadrului constituţional prin Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014, precum şi faptul că decizia menţionată a fost pronunţată la un moment ulterior sesizării instanţei constituţionale, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a devenit inadmisibilă. 22. Totodată, Curtea observă că prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014, a reţinut următoarele: prin prisma interpretării constatate ca fiind constituţionale prin Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014, acţiunilor introduse împotriva refuzului unităţii deţinătoare de a răspunde la notificare li se vor aplica prevederile art. 33 în interpretarea dată de Curtea Constituţională. Instanţele vor soluţiona pe fond aceste acţiuni, pronunţând, în cazul admiterii acestora, hotărâri prin care vor dispune fie restituirea în natură, fie acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale - în prezent, Legea nr. 165/2013. În această ultimă ipoteză, instanţele de judecată vor obliga Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor să emită o decizie de compensare în puncte a valorii imobilului ce nu mai poate fi restituit în natură. Acestor tipuri de cauze le va fi aplicabilă interpretarea dată prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014 dispoziţiilor art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor neputându-se prevala de termenele instituite prin acest text de lege, ci fiind nevoită să pună în executare dispoziţia instanţei de obligare la emiterea deciziei de compensare în puncte. Certitudinea juridică, previzibilitatea normelor şi stabilitatea acestora, caracteristici definitorii ale unui stat de drept, conduc cu necesitate la această soluţie. 23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33, excepţie ridicată de Ilinca Maria Bogdan şi de Liliana Claudia Micu şi Flavia Cezarina Dinescu în dosarele nr. 23.735/3/2009 şi nr. 45.614/3/2012 ale Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 4 noiembrie 2014. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Cristina Cătălina Turcu