Decizia Nr.6 din 18.01.2018

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 108⁵ alin. 3 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Societatea Geneza Group - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 1.088/l/2016/a4.1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 583D/2017.2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost în mod legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 19 ianuarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 1.088/l/2016/a4.1, astfel cum a fost îndreptată prin Încheierea din 2 februarie 2017, pronunţată în Camera de Consiliu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 108⁵ alin. 3 din Codul de procedură civilă din 1865. Excepţia a fost ridicată de Societatea Geneza Group - S.R.L. din Bucureşti, petentă într-o cauză având ca obiect judecarea cererii de reexaminare, formulate împotriva încheierii prin care s-a dispus amendarea autorului excepţiei, în temeiul art. 108¹ alin. 1 lit. b din Codul de procedură civilă din 1865.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea arată că art. 108⁵ alin. 3 din Codul de procedură civilă încalcă prevederile art. 11 şi art. 21 din Constituţie, raportate la art. 20 alin. (1) din Constituţie şi la art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât cererea de reexaminare a amenzii judiciare este soluţionată de aceeaşi instanţă care a aplicat amenda, iar nu de o instanţă de judecată diferită. Autorul excepţiei susţine că amenda judiciară constituie o „acuzaţie în materie penală", în sensul art. 6 din Convenţie, astfel că persoana amendată trebuie să aibă dreptul de acces la o instanţă de judecată care să examineze justeţea aplicării amenzii, cu respectarea drepturilor şi garanţiilor procesuale conţinute în art. 6, printre care şi imparţialitatea instanţei de judecată.6. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală îşi exprimă opinia în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată şi face referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.7. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru aşi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată şi menţionează jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, respectiv Decizia nr. 387 din 1 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 712 din 20 noiembrie 2013. Arată că cererea de reexaminare este o cale specifică de retractare în care nu se soluţionează fondul litigiului. În acest caz există doar posibilitatea de a reveni asupra amenzii sau despăgubirii. De altfel, activitatea procesuală a părţilor trebuie să se desfăşoare pe baza normelor prevăzute de lege, iar stabilirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti este de competenţa exclusivă a legiuitorului.9. Preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctul lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 108⁵ alin. 3 din Codul de procedură civilă, cu următorul conţinut: „Cererea se soluţionează prin încheiere irevocabilă, dată în camera de consiliu, de către instanţa de judecată ori de preşedintele instanţei de executare care a aplicat amenda sau despăgubirea". Având în vedere prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, potrivit cărora „Dispoziţiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare", precum şi Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea a statuat că sintagma „în vigoare", din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, Curtea reţine îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate prevăzute la art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.12. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 11 referitor la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi art. 21 referitor la accesul liber la justiţie. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile legale criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin raportare la critici similare celor formulate în prezenta cauză, Curtea constatând constituţionalitatea lor. În acest sens sunt Decizia nr. 260 din 20 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 301 din 7 mai 2007, Decizia nr. 308 din 3 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 7 aprilie 2011, şi Decizia nr. 1.419 din 20 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 901 din 20 decembrie 2011, Decizia nr. 387 din 1 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 712 din 20 noiembrie 2013 sau Decizia nr. 577 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 6 ianuarie 2015.14. Astfel, Curtea a statuat că reglementarea criticată a fost adoptată de legiuitor în cadrul competenţei sale constituţionale, aşa cum este consacrată prin art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Constituţie, potrivit cărora „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", iar „Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii". Prin reglementarea art. 108⁵ din Codul de procedură civilă, legiuitorul a dorit instituirea unei căi de atac particulare, care se califică ca fiind o cale specifică de retractare. Întrucât aplicarea amenzii constituie un incident procedural, ea va fi aplicată de către judecătorii învestiţi cu acţiunea principală. Cenzurarea încheierii de stabilire a amenzii de către instanţa care a dispus sancţiunea este firească, deoarece aplicarea amenzii nu implică o judecată de fond.15. În această lumină, faptul că împotriva încheierii de stabilire a amenzii sau despăgubirii se poate face numai cerere de reexaminare, aceasta soluţionându-se de către instanţa de judecată ori de preşedintele instanţei de executare care a aplicat amenda sau despăgubirea, nu poate constitui o încălcare a vreunei prevederi constituţionale, întrucât instanţa nu soluţionează fondul litigiului. Cererea se judecă în camera de consiliu, cu citarea părţilor, în temeiul art. 85 din Codul de procedură civilă, şi se soluţionează prin încheiere irevocabilă. Există în acest caz doar posibilitatea de a reveni asupra amenzii sau despăgubirii, în scopul de a uşura situaţia persoanei obligate la plata acestora, reexaminarea apărând ca o cale specifică de retractare.16. Calea de atac de retractare reprezentată de cererea de reexaminare a amenzii judiciare este o verificare judiciară efectivă în sensul art. 13 din Convenţie, fiind o analiză a legalităţii şi temeiniciei sancţiunii şi, eventual, a elementelor de fapt necunoscute la momentul aplicării sancţiunii, învederate în calea de atac. Pe această cale nu se realizează un control judiciar propriu-zis, iar faptul că aceeaşi instanţă care a pronunţat hotărârea judecă şi cererea de reexaminare nu este de natură să influenţeze aprecierea judecătorilor, întrucât aspectele analizate pe calea reexaminării sunt diferite de cele examinate în fond. Dacă cererea de reexaminare este admisă ca urmare a constatării faptului că sancţiunea a fost aplicată fără temei sau cu încălcarea unor dispoziţii legale, amenda aplicată poate fi revocată sau poate fi redusă în situaţia în care se apreciază cuantumul amenzii aplicate ca fiind prea mare în raport cu abaterea săvârşită.17. De asemenea, Curtea a reţinut că prevederile legale criticate nu contravin art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât acestea se referă exclusiv la soluţionarea în fond a cauzei, or, aşa cum s-a arătat mai sus, cererea de reexaminare nu presupune o judecare pe fond a litigiului. În acest sens, a se vedea Decizia de admisibilitate din 6 iulie 2000, pronunţată în Cauza Moura Carreira şi Margarida Lourenco Carreira împotriva Portugaliei, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că sfera de aplicare a art. 6 din Convenţie vizează drepturile şi obligaţiile cu caracter civil care trebuie să constituie obiectul - sau unul dintre obiectele - litigiului, iar rezultatul unei astfel de proceduri trebuie să fie direct determinant pentru un astfel de drept, ceea ce în speţa de faţă nu este cazul - cererea de reexaminare fiind un incident procedural care nu vizează fondul pretenţiei deduse judecăţii instanţei.18. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele deciziilor amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză, Curtea urmând a respinge prezenta excepţie, ca neîntemeiată.19. Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Geneza Group - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 1.088/l/2016/a4.1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi constată că prevederile art. 108⁵ alin. 3 din Codul de procedură civilă din 1865 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 18 ianuarie 2018.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. VALER DORNEANUMagistrat-asistent-şef,Mihaela Senia Costinescu