Decizia Nr.594 din 09.10.2019

1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind modificarea şi completarea articolului 16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, obiecţie formulată de un număr de 25 de senatori aparţinând grupurilor parlamentare ale Partidului Naţional Liberal şi Uniunii Salvaţi România, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie şi al art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. 2. Cu Adresa nr. 3.984 din 4 iulie 2019, secretarul general al Senatului a trimis Curţii Constituţionale sesizarea formulată, care a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 5.547 din 4 iulie 2019 şi constituie obiectul Dosarului nr. 2.029A/2019.3. În motivarea sesizării de neconstituţionalitate autorii obiecţiei susţin că soluţia legislativă cuprinsă în art. II din legea supusă controlului, care consacră eliminarea cuantificării în timp a valabilităţii autorizaţiilor de mediu şi a autorizaţiilor integrate de mediu şi introducerea obligativităţii obţinerii unei vize anuale de la autoritatea de mediu inclusiv pentru titularii care au obţinut autorizaţiile în baza vechii reglementări, contravine principiului securităţii juridice şi principiului neretroactivităţii legii, consacrate la art. 1 alin. (5) şi art. 15 alin. (2) din Constituţie. Deşi din interpretarea per a contrario a art. II alin. (2) din lege rezultă că autorizaţiile emise până la data intrării în vigoare îşi păstrează valabilitatea pentru perioada stabilită în baza vechii reglementări, prin impunerea obligaţiei obţinerii vizei anuale legea impune de facto un nou termen de valabilitate, de un an, lipsa acesteia având ca efect pierderea valabilităţii autorizaţiei. Astfel, legea introduce o cauză de încetare a valabilităţii autorizaţiilor de mediu şi a autorizaţiilor integrate de mediu obţinute anterior intrării sale în vigoare, ale cărei efecte se produc ope legis.4. În plus, legea nu cuprinde dispoziţii tranzitorii care să reglementeze situaţia operatorilor aflaţi în procedura de reautorizare la momentul intrării în vigoare a legii, nefiind clar dacă pentru aceştia se vor aplica dispoziţiile legii vechi, care limitează perioada de valabilitate a autorizaţiei de mediu la 5 ani şi pe cea a autorizaţiei integrate de mediu la 10 ani sau dispoziţiile noii legi, prin care se elimină cuantificarea în timp a valabilităţii.5. Mai mult, în temeiul art. II alin. (3) din lege, operatorii care au obţinut autorizaţiile în temeiul legii vechi şi care nu au formulat cerere de modificare a valabilităţii acestora sunt obligaţi ca, înainte cu cel puţin 6 luni de la expirarea valabilităţii actului de reglementare, să solicite emiterea unei noi autorizaţii, chiar dacă au obţinut viza anuală, în vreme ce, pentru operatorii care se autorizează ulterior intrării în vigoare a noii legi, este suficientă obţinerea vizei anuale pentru prelungirea succesivă a valabilităţii autorizaţiei. Autorii obiecţiei apreciază că dispoziţiile art. II din lege instituie o discriminare în privinţa operatorilor care au obţinut autorizaţiile înainte de intrarea în vigoare a noii legi, întrucât tratamentul juridic diferă exclusiv în funcţie de momentul autorizării, aspect care nu poate constitui un „criteriu obiectiv şi raţional", în sensul jurisprudenţei Curţii Constituţionale. În consecinţă, dispoziţiile art. II din Legea privind modificarea şi completarea articolului 16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului încalcă principiul egalităţii în faţa legii, consacrat la art. 16 din Constituţie.6. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a comunica punctele lor de vedere.7. Autorităţile publice menţionate nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la obiecţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând obiecţia de neconstituţionalitate, raportul judecătorului-raportor, dispoziţiile Legii privind modificarea şi completarea articolului 16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, precum şi prevederile Constituţiei, reţine următoarele:8. Actul de sesizare are ca obiect al criticilor de neconstituţionalitate dispoziţiile art. II alin. (1), (2) şi (3) din Legea privind modificarea şi completarea articolului 16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului. Dispoziţiile criticate au următorul conţinut: „(1) Obţinerea vizei anuale este obligatorie atât pentru autorizaţiile de mediu şi autorizaţiile integrate de mediu care sunt emise la data intrării în vigoare a prezentei legi, cât şi pentru cele emise ulterior.
(2) Valabilitatea autorizaţiilor de mediu şi a autorizaţiilor integrate de mediu care sunt emise la data intrării în vigoare a prezentei legi se poate modifica la cererea titularilor, în sensul menţinerii valabilităţii acestor acte de reglementare pe toată perioada în care titularul obţine viza anuală.
(3) În cazul în care titularul nu solicită modificarea valabilităţii autorizaţiei de mediu sau a autorizaţiei integrate de mediu, el este obligat ca, înainte cu cel puţin 6 luni de la expirarea valabilităţii actului de reglementare, să solicite emiterea unei noi autorizaţii în termenele prevăzute de legislaţia în vigoare, chiar dacă pe parcursul termenului de valabilitate a obţinut viza anuală". 9. Autorii sesizării susţin că dispoziţiile criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi alin. (5), art. 15 alin. (2) şi art. 16. 10. În vederea soluţionării prezentei obiecţii de neconstituţionalitate, Curtea va proceda la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a acesteia, prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sub aspectul titularului dreptului de sesizare, al termenului în care acesta este îndrituit să sesizeze instanţa constituţională, precum şi al obiectului controlului de constituţionalitate. În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că primele două condiţii se referă la regularitatea sesizării instanţei constituţionale, din perspectiva legalei sale sesizări, iar cea de-a treia vizează stabilirea sferei sale de competenţă, astfel încât urmează a fi cercetate în ordinea menţionată, constatarea neîndeplinirii uneia având efecte dirimante şi făcând inutilă analiza celorlalte condiţii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 334 din 10 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 31 mai 2018, paragraful 27, sau Decizia nr. 385 din 5 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 488 din 13 iunie 2018, paragraful 32). 11. Referitor la titularul dreptului de sesizare, prezenta obiecţie de neconstituţionalitate a fost formulată de un număr de 25 de senatori, care, în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi al art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, au dreptul de a sesiza Curtea Constituţională pentru exercitarea controlului de constituţionalitate a priori, fiind, aşadar, îndeplinită această primă condiţie de admisibilitate. 12. Cu privire la termenul în care poate fi sesizată instanţa de control constituţional, potrivit art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, acesta este de 5 zile de la data depunerii legii adoptate la secretarii generali ai celor două Camere ale Parlamentului, respectiv de două zile, începând de la acelaşi moment, dacă legea a fost adoptată în procedură de urgenţă. Totodată, în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Legea fundamentală, Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora, care, potrivit art. 77 alin. (1) teza a doua din Constituţie, se face în termen de cel mult 20 de zile de la primirea legii adoptate de Parlament. Cu privire la acest aspect, se constată că Legea privind modificarea şi completarea articolului 16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului a fost adoptată, în procedură de urgenţă, de Camera Deputaţilor, Cameră decizională, în data de 3 iulie 2019, a fost depusă, în aceeaşi zi, la secretarul general pentru exercitarea dreptului de sesizare cu privire la neconstituţionalitatea legii şi apoi trimisă spre promulgare, în data de 5 iulie 2019. Prezenta sesizare a fost înregistrată la Curtea Constituţională în data de 8 iulie 2019. Într-o atare situaţie, luând act de faptul că sesizarea de neconstituţionalitate a fost formulată peste termenul de două zile, prevăzut de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, dar în interiorul termenului de 20 de zile, prevăzut de art. 77 alin. (1) teza a doua din Constituţie, legea nefiind încă promulgată la acea dată, Curtea constată că obiecţia de neconstituţionalitate este admisibilă sub aspectul respectării termenului în care poate fi sesizată instanţa de control constituţional. 13. În vederea analizării îndeplinirii de către prezenta sesizare a celei de-a treia condiţii de admisibilitate - obiectul controlului de constituţionalitate, respectiv stabilirea sferei de competenţă a Curţii cu privire la legea dedusă controlului, este necesară analiza criticilor formulate de autorii sesizării. Examinând temeiurile constituţionale invocate în susţinerea sesizării de neconstituţionalitate, precum şi motivarea obiecţiei formulate, Curtea observă că obiectul criticii în prezenta cauză îl constituie conţinutul normativ al legii adoptate de Parlament. 14. Aşadar, nefiind incident un fine de neprimire a sesizării astfel formulate, Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi ale art. 1, 10, 15, 16 şi 18 din Legea nr. 47/1992, să se pronunţe asupra constituţionalităţii prevederilor legale criticate. 15. Examinând obiecţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005, „Desfăşurarea activităţilor existente precum şi începerea activităţilor noi cu posibil impact semnificativ asupra mediului se realizează numai în baza autorizaţiei/autorizaţiei integrate de mediu". Autorizaţia de mediu este „actul administrativ emis de autoritatea competentă pentru protecţia mediului, prin care sunt stabilite condiţiile şi/sau parametrii de funcţionare ai unei activităţi existente sau ai unei activităţi noi cu posibil impact semnificativ asupra mediului, obligatoriu la punerea în funcţiune" (art. 2 pct. 9), în vreme ce autorizaţia integrată de mediu reprezintă „actul administrativ emis de autoritatea competentă pentru protecţia mediului, cu informarea prealabilă a Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, care acordă dreptul de a exploata în totalitate sau în parte o instalaţie, în anumite condiţii, care să garanteze că instalaţia corespunde prevederilor privind prevenirea şi controlul integrat al poluării; autorizaţia poate fi emisă pentru una sau mai multe instalaţii ori părţi ale acesteia, situate pe acelaşi amplasament şi exploatate de acelaşi operator" (art. 2 pct. 10). Potrivit art. 14 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005, „funcţionarea fără autorizaţie de mediu este interzisă pentru activităţile care fac obiectul procedurii de autorizare din punct de vedere al protecţiei mediului", iar „funcţionarea fără autorizaţie integrată de mediu este interzisă pentru activităţile supuse legislaţiei privind prevenirea şi controlul integrat al poluării". 16. În controlul de constituţionalitate efectuat asupra prevederilor art. 12 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005, care instituie regula potrivit căreia desfăşurarea activităţilor cu posibil impact semnificativ asupra mediului poate avea loc doar în baza autorizaţiei/autorizaţiei integrate de mediu, referindu-se atât la activităţile aflate în curs de desfăşurare la data intrării în vigoare a normei care impune obţinerea acestei autorizaţii, cât şi la cele ce urmează să înceapă după acest moment, prin Decizia nr. 337 din 10 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 364 din 25 mai 2011, Curtea a constatat că „textul de lege criticat nu este nicidecum de natură să nesocotească drepturile fundamentale la sănătate şi la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic, ci, dimpotrivă, constituie modalităţi concrete de materializare a prevederilor constituţionale invocate. Impunând obligaţia autorizării inclusiv a activităţilor în curs de desfăşurare, legiuitorul nu a făcut altceva decât să asigure cadrul normativ adecvat pentru ca toate activităţile «cu posibil impact semnificativ asupra mediului» să fie evaluate din punctul de vedere al potenţialului pericol pe care l-ar putea prezenta pentru igiena şi sănătatea publică ori pentru mediul înconjurător, transpunând astfel la nivel legislativ exigenţele Legii fundamentale prevăzute de art. 34 şi art. 35". 17. În prezent, potrivit art. 16 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005, autorizaţia de mediu este valabilă 5 ani, iar autorizaţia integrată de mediu este valabilă 10 ani. 18. Noua reglementare are ca obiect modificarea şi completarea art. 16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul în care valabilitatea autorizaţiilor de mediu şi a autorizaţiilor integrate de mediu să nu mai fie limitată în timp, ci pe toată durata desfăşurării activităţii, cu acordarea unei vize de funcţionare anuală, intervenţii care au ca scop închiderea unor proceduri de infringement declanşate de Comisia Europeană împotriva României, pentru neaplicarea unitară a procedurilor de reglementare, precum şi a celor declanşate pentru funcţionarea unor operatori economici fără autorizaţie/autorizaţie integrată de mediu valabilă. Demersul normativ intră sub incidenţa reglementărilor subsumate politicii Uniunii Europene în domeniul protecţiei mediului, segmentul legislativ referitor la poluare şi prejudicii. La nivelul dreptului european derivat, materia este reglementată de Directiva 2010/75/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 24 noiembrie 2010 privind emisiile industriale (prevenirea şi controlul integrat al poluării), directivă transpusă în dreptul intern prin Legea nr. 278/2013 privind emisiile industriale, cu modificările şi completările ulterioare. Prezintă relevanţă sub aspectele analizate în special prevederile art. 4 alin. (1) din directivă, care statuează că „Statele membre trebuie să ia măsurile necesare pentru a se asigura că nicio instalaţie sau instalaţie de ardere, instalaţie de incinerare a deşeurilor sau instalaţie de coincinerare a deşeurilor nu este exploatată fără autorizaţie", şi ale art. 5 alin. (2), conform cărora „Statele membre iau măsurile necesare pentru a asigura că procedurile şi condiţiile de acordare a autorizaţiei sunt pe deplin coordonate în cazul în care sunt implicate mai multe autorităţi competente sau mai mulţi operatori sau, dacă se acordă mai mult de o autorizaţie, pentru a se garanta o abordare integrată eficientă de către toate autorităţile competente implicate în această procedură". De asemenea, art. 16 alin. (2) din directivă stabileşte că „frecvenţa monitorizării [...] se stabileşte de către autoritatea competentă în autorizaţia acordată fiecărei instalaţii sau prin reguli generale obligatorii" şi „se efectuează o monitorizare periodică cel puţin o dată la cinci ani pentru apele subterane şi cel puţin o dată la zece ani pentru sol, cu excepţia cazului în care această monitorizare se bazează pe o evaluare sistematică a riscului de contaminare". 19. Ceea ce este important de menţionat, constituind premisa controlului de constituţionalitate în prezenta cauză, este faptul că legea nouă nu aduce nicio modificare sub aspectul condiţiilor care trebuie îndeplinite de operatorii economici pentru acordarea autorizaţiilor de mediu. Ceea ce modifică noua reglementare este perioada de valabilitate a autorizaţiei/autorizaţiei integrate de mediu de la 5/10 ani la o perioadă de valabilitate pe toată durata desfăşurării activităţii, prin acordarea unei vize de funcţionare anuale. Astfel, dacă vechea lege prevedea în chiar conţinutul său durata de valabilitate a autorizaţiei/autorizaţiei integrate de mediu, cu condiţia ca la expirarea acestei durate titularul să iniţieze demersuri pentru reînnoirea autorizaţiei/autorizaţiei integrate de mediu, actuala reglementare stabileşte ca valabilitatea autorizaţiei/autorizaţiei integrate de mediu să opereze pe toată durata desfăşurării activităţii, prin acordarea unei vize de funcţionare anuale. Modificarea a fost justificată în expunerea de motive ce însoţeşte legea, unde s-a arătat că insuficienta capacitate instituţională determină neîncadrarea în termenele stabilite pentru atingerea obiectivelor Directivei 2010/75/UE, cu riscul apariţiei situaţiilor în care Comisia Europeană declanşează procedura de infringement împotriva României, astfel că prin aplicarea unei vize anuale de către autoritatea de mediu „se evită funcţionarea fără autorizaţie de mediu valabilă (procedura de emitere a unei autorizaţii noi depinde de factori independenţi de autoritate şi de operatorul economic, cum ar fi, de exemplu, elaboratorul documentaţiei care stă la baza unei noi autorizaţii). Mai mult decât atât, această viză anuală, care va fi aplicată urmând o procedură aprobată prin ordin al ministrului mediului, va eficientiza şi simplifica controlul conformării activităţilor economice la condiţiile de mediu, având în vedere evaluarea anuală care trebuie efectuată atât de operator, cât şi de autoritatea de mediu competentă". Noul sistem de autorizare urmăreşte, pe de o parte, respectarea condiţiilor de mediu de către operatorii economici (cel puţin o dată pe an, aceştia vor fi supuşi verificărilor de conformare, verificărilor de funcţionare şi verificărilor referitoare la menţinerea calităţii mediului la starea iniţială) şi, pe de altă parte, dezvoltarea unui comportament permanent al operatorului economic care să fie îndreptat către prevenirea poluării, către îmbunătăţirea performanţelor de mediu şi către gestiunea eficientă a resurselor. De asemenea, în expunerea de motive se mai arată că prin modificarea operată se vor reduce „costurile operatorilor economici, care nu mai trebuie să parcurgă proceduri complexe de obţinere a unei noi autorizaţii integrate de mediu din cauza necesităţii prezentării unor documentaţii ample". 20. Astfel, Curtea reţine că noua lege abrogă termenul de valabilitate a autorizaţiei de mediu şi a autorizaţiei integrate de mediu şi introduce viza anuală, care are ca scop confirmarea faptului că titularul unei autorizaţii/autorizaţii integrate de mediu îşi desfăşoară activitatea în aceleiaşi condiţii pentru care a fost emisă autorizaţia şi că nu au intervenit modificări care să afecteze condiţiile stabilite prin actele de reglementare. Reglementarea prevede obligaţia obţinerii vizei anuale atât pentru titularii autorizaţiilor de mediu/autorizaţiilor integrate de mediu emise anterior intrării în vigoare a noii legi, cât şi pentru titularii autorizaţiilor emise ulterior. Având în vedere că legiuitorul a reglementat aplicarea imediată a noilor dispoziţii, legea conţine norme tranzitorii cu privire la valabilitatea autorizaţiilor de mediu şi a autorizaţiilor integrate de mediu emise anterior intrării în vigoare a legii, prevăzând două ipoteze în funcţie de opţiunea pe care o face titularul autorizaţiei, astfel: (i) dacă titularul autorizaţiei formulează cerere de modificare a termenului de valabilitate a autorizaţiilor de mediu şi a autorizaţiilor integrate de mediu, acesta se poate modifica în sensul menţinerii valabilităţii actelor de reglementare pe toată perioada în care titularul obţine viza anuală, fără ca titularul să aibă obligaţia de a solicita şi de a parcurge procedura de obţinere a unei noi autorizaţii, sau (ii) dacă titularul nu solicită modificarea valabilităţii autorizaţiei de mediu sau a autorizaţiei integrate de mediu, el este obligat ca, înainte cu cel puţin 6 luni de la expirarea valabilităţii actului de reglementare, să solicite emiterea unei noi autorizaţii în termenele prevăzute de legislaţia în vigoare, chiar dacă pe parcursul termenului de valabilitate a obţinut viza anuală. 21. Curtea constată că reglementarea obligaţiei titularilor de activităţi, pentru care este necesară reglementarea prin emiterea autorizaţiei de mediu, respectiv a autorizaţiei integrate de mediu, de a obţine periodic (anual) o viză constituie modalitatea prin care autorităţile cu competenţe de monitorizare în domeniu verifică, pe de o parte, dacă au intervenit modificări care să afecteze condiţiile stabilite prin actele de reglementare şi, pe de altă parte, dacă titularul unei autorizaţii/autorizaţii integrate de mediu îşi desfăşoară activitatea în condiţiile pentru care a fost emisă autorizaţia. Opţiunea legiuitorului român de a adapta sistemul de autorizare la noile realităţi sociale şi economice sub aspectul reevaluării continue, periodice şi sistematice apare ca fiind nu doar justificată, ci şi necesară şi oportună. O atare modificare nu produce însă nicio consecinţă asupra valabilităţii autorizaţiilor de mediu şi a autorizaţiilor integrate de mediu deja emise, valorificarea acestora urmând a se realiza în concordanţă cu noile dispoziţii legale. 22. Din acest punct de vedere, contrar susţinerilor autorului excepţiei de neconstituţionalitate, aplicarea imediată a prevederilor legale criticate nu echivalează cu încălcarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, ci este în concordanţă cu principiul activităţii legii, potrivit căruia orice act normativ acţionează cât timp este în vigoare, fiind aplicabil tuturor actelor, faptelor şi situaţiilor juridice născute după acest moment. În acest sens este şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, potrivit căreia legea nouă este aplicabilă de îndată tuturor situaţiilor care se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după intrarea ei în vigoare, precum şi tuturor efectelor produse de situaţiile juridice formate după abrogarea legii vechi (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 287 din 1 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 729 din 12 august 2004). 23. Având în vedere aceste argumente, Curtea constată că dispoziţiile legale nu afectează principiul neretroactivităţii legii civile, sistemul de autorizare a activităţilor pentru care este necesară reglementarea din punctul de vedere al protecţiei mediului urmând a fi aplicabil sub aspectul vizei anuale doar pentru viitor, începând cu data intrării în vigoare a modificărilor operate prin legea supusă controlului de constituţionalitate. 24. În ceea ce priveşte încălcarea principiului egalităţii în faţa legii, Curtea a statuat în jurisprudenţa sa (de exemplu, Decizia nr. 127 din 10 martie 2016, paragraful 18), cu valoare de principiu, faptul că egalitatea în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. Curtea a reţinut că situaţia diferită în care se află cetăţenii, în funcţie de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum, nu poate fi privită ca o încălcare a dispoziţiilor constituţionale care consacră egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi discriminări (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.541 din 25 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 13 ianuarie 2011). Respectarea egalităţii în drepturi presupune luarea în considerare a tratamentului pe care legea îl prevede faţă de cei cărora li se aplică, în decursul perioadei în care reglementările sale sunt în vigoare, iar nu în raport cu efectele produse prin reglementările legale anterioare. În consecinţă, reglementările juridice succesive pot prezenta în mod firesc diferenţe determinate de condiţiile obiective în care ele au fost adoptate (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 566 din 16 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 15 ianuarie 2015). În concluzie, pentru a exista o încălcare a principiului egalităţii, Curtea ar trebui să reţină că între persoanele cărora li se aplică acelaşi regim juridic - în speţă prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005, astfel cum sunt modificate prin legea supusă controlului - există diferenţe nejustificate obiectiv şi rezonabil. Or, din analiza dispoziţiilor art. II din lege nu rezultă aceste diferenţe, dimpotrivă normele tranzitorii cuprinse în alin. (2)-(4) ale art. II instituie valabilitatea autorizaţiilor de mediu şi a autorizaţiilor integrate de mediu emise anterior intrării în vigoare a legii, prevăzând două ipoteze în funcţie de opţiunea titularului autorizaţiei, în sensul solicitării sau nesolicitării modificării termenului de valabilitate a respectivelor acte de reglementare. Astfel, prima normă tranzitorie răspunde întocmai criticii formulate de autorii obiecţiei de neconstituţionalitate, şi anume că, la cererea titularului autorizaţiei, termenul de valabilitate a autorizaţiilor de mediu şi a autorizaţiilor integrate de mediu, emise anterior intrării în vigoare a legii, se poate modifica în sensul menţinerii valabilităţii actelor de reglementare pe toată perioada în care titularul obţine viza anuală. Nici în cazul diferenţei instituite între cele două ipoteze tranzitorii Curtea nu poate reţine o discriminare, întrucât titularii autorizaţiilor care formulează cererea privind menţinerea valabilităţii actelor de reglementare pe toată perioada în care aceştia obţin viza anuală, fără a avea obligaţia de a solicita şi de a parcurge procedura de obţinere a unei noi autorizaţii, se află într-o situaţie juridică diferită de cea a persoanelor care nu formulează o atare cerere, aspect ce justifică instituirea eo ipso de către legiuitor a unui regim juridic diferit cu privire la valabilitatea actului de reglementare, respectiv instituirea obligaţiei de a solicita emiterea unei noi autorizaţii în termenele prevăzute de legislaţia în vigoare. Într-un atare caz, deşi titularii autorizaţiilor se află în aceeaşi situaţie juridică (deţin autorizaţii emise anterior intrării în vigoare a legii), ei îşi exercită diferit drepturile prevăzute de lege, prin exprimarea opţiunii personale determinând incidenţa uneia dintre cele două norme tranzitorii. În mod obiectiv şi rezonabil, opţiunea exprimată, cu consecinţa aplicării unor regimuri juridice diferite sub aspectul valabilităţii autorizaţiilor de mediu şi a autorizaţiilor integrate de mediu emise anterior intrării în vigoare a legii, plasează titularii acestora în situaţii diferite, împrejurare ce reprezintă o problemă exclusivă de aplicare a legii, care nu poate constitui o sursă de discriminare între persoanele în cauză. Tratamentul diferit stabilit de lege este urmarea situaţiilor diferite în care titularii autorizaţiilor se situează ca efect al atitudinii active sau pasive sub aspectul formulării cererii de modificare a termenului de valabilitate a autorizaţiilor de mediu şi a autorizaţiilor integrate de mediu, iar nu consecinţa unei opţiuni a legiuitorului, transpusă în norma legală, care să poată fi supusă controlului de constituţionalitate. 25. În concluzie, Curtea constată că obiecţia de neconstituţionalitate raportată la prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie este neîntemeiată. 26. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de un număr de 25 de senatori aparţinând grupurilor parlamentare ale Partidului Naţional Liberal şi Uniunii Salvaţi România şi constată că dispoziţiile Legii privind modificarea şi completarea articolului 16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 9 octombrie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent-şef, Mihaela Senia Costinescu