DECIZIE Nr. 589 din 9 decembrie 1997
referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 330 din
Codul de procedura civila
ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 69 din 13 februarie 1998
Ioan Muraru - presedinte
Costica Bulai - judecator
Viorel Mihai Ciobanu - judecator
Mihai Constantinescu - judecator
Lucian Stangu - judecator
Nicolae Popa - judecator
Florin Bucur Vasilescu - judecator
Romul Petru Vonica - judecator
Victor Dan Zlatescu - judecator
Paula C. Pantea - procuror
Maria Bratu - magistrat-asistent
Pe rol, pronuntarea asupra exceptiei de neconstitutionalitate a
dispozitiilor art. 330 din Codul de procedura civila, ridicata de Vestemean
Maria, Vestemean Silvia, Vestemean Nicolae si Vestemean Ioan in dosarul nr.
3.191/1996, aflat pe rolul Curtii Supreme de Justitie - Sectia civila.
Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din data de 2 decembrie 1997, in
prezenta reprezentantului Ministerului Public si in lipsa partilor legal
citate, si au fost consemnate in incheierea de la acea data, cand Curtea, avand
nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea pentru data de 9
decembrie 1997.
CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
Curtea Suprema de Justitie - Sectia civila, prin Incheierea din 6 martie
1997, pronuntata in Dosarul nr. 3.191/1996, a sesizat Curtea Constitutionala cu
exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 330 din Codul de
procedura civila, ridicata de Vestemean Maria, Vestemean Silvia, Vestemean
Nicolae si Vestemean Ioan.
In motivarea exceptiei se sustine ca dispozitiile art. 330 contravin art.
131 alin. (1) din Constitutie in ceea ce priveste posibilitatea ca procurorul
general sa poata ataca, din oficiu, cu recurs in anulare, hotarari
judecatoresti irevocabile, fara avizul ministrului justitiei.
Exprimandu-si opinia, instanta de judecata apreciaza ca exceptia este
neintemeiata.
In scopul solutionarii cauzei, conform prevederilor art. 24 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, republicata, s-au solicitat puncte de vedere presedintilor
celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului.
In punctul de vedere al Guvernului se apreciaza ca exceptia de
neconstitutionalitate nu este intemeiata, avand in vedere practica
jurisdictionala a Curtii.
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele
lor de vedere.
CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul
intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului si dispozitiile
legale atacate, raportate la prevederile Constitutiei si ale Legii nr. 47/1992,
republicata, constata urmatoarele:
Curtea Constitutionala s-a pronuntat cu privire la constitutionalitatea
art. 330 din Codul de procedura civila prin Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996,
ramasa definitiva prin Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996, publicate in
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 251 din 17 octombrie 1996 si,
respectiv, nr. 255 din 22 octombrie 1996, constatand ca prevederile art. 330
din Codul de procedura civila sunt constitutionale si, intrucat nu au intervenit
elemente noi care sa determine schimbarea practicii jurisdictionale a Curtii
Constitutionale, urmeaza ca exceptia sa fie respinsa.
Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145
alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c) si al art.
23 din Legea nr. 47/1992, republicata,
CURTEA
In numele legii
DECIDE:
Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 330 din
Codul de procedura civila, ridicata de Vestemean Maria, Vestemean Silvia,
Vestemean Nicolae si Vestemean Ioan in Dosarul nr. 3.191/1996 al Curtii Supreme
de Justitie - Sectia civila.
Definitiva.
Pronuntata in sedinta publica din 9 decembrie 1997.
PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
prof. univ. dr. IOAN MURARU
Magistrat asistent,
Maria Bratu