1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Nitroporos - S.R.L. din Făgăraş (societate în insolvenţă) în Dosarul nr. 600/62/2015 al Curţii de Apel Braşov - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 122D/2016.2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 7 iulie 2016, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu, şi au fost consemnate în încheierea din acea dată, când Curtea, în temeiul art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, a amânat pronunţarea pentru data de 12 iulie 2016, când a pronunţat prezenta decizie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:3. Prin Încheierea din 25 ianuarie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 600/62/2015, Curtea de Apel Braşov - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. Excepţia a fost ridicată de apelanta intimată Nitroporos - S.R.L. (societate în insolvenţă) în cadrul soluţionării apelului împotriva unei sentinţe civile pronunţate de Tribunalul Braşov prin care s-a dispus anularea deciziei de încetare a contractului individual de muncă a membrului de sindicat Constantin Cristiu, reintegrarea acestuia pe postul deţinut anterior concedierii şi a fost obligată societatea să-i plătească membrului de sindicat drepturile salariale indexate şi majorate la data plăţii, precum şi celelalte drepturi de care membrul de sindicat ar fi beneficiat în situaţia menţinerii raportului de muncă.4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor şi art. 23 alin. (12) privind principiul legalităţii pedepsei. În acest sens arată că prevederile de lege criticate nu respectă dispoziţiile art. 8 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, deoarece norma de sancţionare a angajatorului nu este suficient de clară, de predictibilă pentru a stabili cu exactitate care sunt toate drepturile de care ar fi beneficiat contestatorul, cuantumul majorărilor, indexărilor şi actualizărilor aplicate la momentul calculului despăgubirii şi momentul cu care se dispune reintegrarea salariatului. Arată că, potrivit art. 78 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, legiuitorul a înţeles să sancţioneze cu nulitatea absolută efectuarea concedierii cu nerespectarea procedurilor legale, iar nu situaţia în care s-a dispus încetarea contractului individual de muncă cu nerespectarea unei interdicţii legale. Totodată, prin sintagma prevăzută de art. 80 alin. (2) din Legea nr. 53/2003, „instanţa care a dispus anularea concedierii va dispune repunerea părţilor în situaţia anterioară", nu se poate stabili data cu care părţile vor fi repuse în situaţia anterioară, şi anume data la care a încetat contractul individual de muncă, data la care s-a desfiinţat postul sau data la care s-a comunicat sentinţa instanţei prin care s-a dispus reintegrarea salariatului. Cu privire la art. 80 alin. (1) din Codul muncii arată că acesta nu prevede cuantumul cu care se indexează, majorează şi actualizează drepturile la care se referă. În cazul societăţii autoare a excepţiei, salariile au fost diminuate începând cu luna ianuarie 2015, astfel că angajatorul este pus în situaţia în care are o sentinţă executorie fără a ştii cum să o pună în executare, cum să stabilească cuantumul acestor despăgubiri. De asemenea arată că nu se prevede dacă perioada în care a fost în curs de soluţionare contestaţia salariatului la decizia de concedere constituie sau nu vechime în muncă. În final, arată că, potrivit reglementărilor fiscale, salariile acordate retroactiv de către instanţă sunt fiscalizate diferit faţă de veniturile lunare, iar în cazul despăgubirilor, acestea nu se impozitează conform prevederilor fiscale.5. Curtea de Apel Braşov - Secţia civilă opinează în sensul că simpla enumerare a unor dispoziţii constituţionale de către autoarea excepţiei nu constituie o veritabilă critică de neconstituţionalitate. Apreciază că măsura în care dispoziţiile criticate de drept comun din Codul muncii sunt aplicabile în cazul încetării unui contract individual de muncă al unui salariat în baza dispoziţiilor speciale ale art. 86 din Legea insolvenţei, constituie aspecte care sunt de competenţa instanţei, iar nu a Curţii Constituţionale.6. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.7. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, deoarece autoarea acesteia invocă numai aspecte care ţin de interpretarea şi aplicarea legii, aspecte care nu intră în competenţa Curţii Constituţionale, ci a instanţelor judecătoreşti.8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 80 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii care au următorul conţinut: „(1) În cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanţa va dispune anularea ei şi va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.(2) La solicitarea salariatului instanţa care a dispus anularea concedierii va repune părţile în situaţia anterioară emiterii actului de concediere."11. Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor şi art. 23 alin. (12) privind principiul legalităţii pedepsei. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 80 alin. (1) şi (2) din Codul muncii fac parte din secţiunea 7: „Controlul şi sancţionarea concedierilor nelegale" a capitolului V: „Încetarea contractului individual de muncă" şi stabilesc că, în cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanţa va dispune anularea ei şi va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul. Astfel, dispoziţiile de lege criticate reprezintă o concretizare a principiului repunerii părţilor în situaţia anterioară deciziei de concediere, aceasta fiind o consecinţă firească a lipsirii de efecte a deciziei de concediere. Obligaţia angajatorului de plată a acestor despăgubiri operează în toate cazurile în care s-a constatat netemeinicia sau nelegalitatea actului de concediere, ope legis. Asupra aceloraşi dispoziţii de lege ca şi cele criticate în prezenta cauză, însă prin raportare la art. 16, 21 şi 44 din Constituţie, Curtea Constituţională a pronunţat Decizia nr. 1.267 din 27 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 14 decembrie 2011, şi Decizia nr. 290 din 23 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 27 iunie 2013, prin care a respins ca neîntemeiate excepţiile de neconstituţionalitate. Asupra aceluiaşi text de lege cuprins în Codul muncii înainte de republicare, şi anume art. 78 alin. (1), Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 318 din 29 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 292 din 3 mai 2007, şi prin Decizia nr. 1.241 din 7 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 848 din 17 decembrie 2010, constatând constituţionalitatea acestuia prin raportare şi la art. 124 din Constituţie, privind înfăptuirea justiţiei. 13. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate aduse în prezenta cauză, Curtea constată că acestea sunt neîntemeiate. Astfel, cu privire la pretinsa încălcare a art. 1 alin. (5) din Constituţie, deoarece în opinia autoarei excepţiei, norma de sancţionare a angajatorului nu este suficient de clară, de predictibilă pentru a stabili cu exactitate care sunt toate drepturile de care ar fi beneficiat contestatorul, cuantumul majorărilor, indexărilor şi actualizărilor aplicate la momentul calculului despăgubirii şi momentul cu care se dispune reintegrarea salariatului, Curtea reţine că potrivit art. 80 alin. (1) din Codul muncii, în cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanţa va dispune anularea ei şi va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul. Referitor la această critică privind lipsa de claritate şi previzibilitate a textului de lege criticat, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale relativă la art. 1 alin. (5) din Constituţie, una dintre cerinţele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative (Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragraful 225). În acest sens, Curtea a constatat că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar şi precis pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu afectează însă previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, Decizia Curţii Constituţionale nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, sau Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013). 14. Aplicând aceste considerente la speţa de faţă, Curtea reţine că, potrivit textului de lege criticat, în cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanţa va dispune anularea ei şi va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul. Aşadar, textul este formulat cu o precizie suficientă care permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. 15. Curtea constată că celelalte aspecte invocate de autoarea excepţiei, şi anume calculul despăgubirii, momentul cu care se dispune reintegrarea salariatului sau aspectul ce se referă la vechimea în muncă, vizează chestiuni ce ţin de aplicarea legii la cazul dedus judecăţii, ceea ce intră în competenţa de soluţionare a instanţei judecătoreşti, iar nu a Curţii Constituţionale. 16. Cât priveşte invocarea dispoziţiilor art. 23 alin. (12) din Constituţie privind principiul legalităţii pedepsei, potrivit cărora „Nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii.", Curtea constată că acestea nu au legătură cu cauza de faţă, care se referă la despăgubirile acordate salariatului în cazul anulării deciziei de concediere. 17. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Nitroporos - S.R.L. din Făgăraş (societate în insolvenţă) în Dosarul nr. 600/62/2015 al Curţii de Apel Braşov - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 80 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Braşov - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 12 iulie 2016. PREŞEDINTELE INTERIMAR AL CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean