Decizia Nr.559 din 29.05.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2010 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei în construcţii, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Miss Elly“ - S.R.L. din Mangalia în Dosarul nr. 1.307/36/2010 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului nr. 572D/2011 al Curţii Constituţionale.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Magistratul-asistent referă asupra faptului că dosarul este repus pe rol, după ce au avut loc dezbateri în şedinţa publică din 24 aprilie 2012, dată la care, în vederea obţinerii de lămuriri suplimentare asupra problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea a amânat pronunţarea la data de 10 mai 2012, când a dispus repunerea cauzei pe rol pentru data de 29 mai 2012, ca urmare a imposibilităţii constituirii majorităţii prevăzute de art. 6 şi art. 51 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 47/1992.Totodată, magistratul-asistent învederează Curţii că autorul excepţiei a transmis la dosar note scrise referitoare la excepţia de neconstituţionalitate, prin care solicită admiterea acesteia.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate în ceea ce priveşte prevederile art. 2 alin. (1) şi art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2010 care, prin instituirea unor termene foarte scurte pentru desfiinţarea construcţiilor care au fost executate fără autorizaţie de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia, îngrădesc accesul liber la justiţie şi dreptul la apărare.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 8 noiembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 1.307/36/2010, Curtea de Apel Constanţa - Secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2010 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei în construcţii, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Miss Elly“ - S.R.L. din Mangalia într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei acţiuni în anularea unui act administrativ.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că ordonanţa de urgenţă criticată este neconstituţională, întrucât reprezintă o reglementare derogatorie de la Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, or, potrivit art. 59 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, „derogarea se poate face numai printr-un act normativ de nivel cel puţin egal cu al reglementării de bază“, astfel că în cazul de faţă ar fi trebuit făcută tot printr-o lege.Arată că este încălcat art. 1 alin. (5) din Constituţie prin raportare la nerespectarea prevederilor Legii nr. 24/2000 referitoare la unicitatea reglementării şi evitarea paralelismelor, fiind inadmisibilă existenţa simultană a două acte normative care să reglementeze aceleaşi raporturi juridice, respectiv întărirea disciplinei în construcţii.Susţine că se încalcă şi dispoziţiile art. 16 din Constituţie, întrucât amplasarea de construcţii fără autorizaţie sau cu depăşirea limitelor autorizaţiei de construire pe terenuri aflate în proprietate publică din localităţile sau staţiunile turistice aflate pe teritoriul Mării Negre are ca sancţiune desfiinţarea construcţiilor, în vreme ce aceeaşi faptă săvârşită în alte zone ale ţării are ca efect aplicarea atât a sancţiunii amenzii contravenţionale, cât şi a sancţiunii desfiinţării construcţiilor, potrivit Legii nr. 50/1991.Mai arată că în cuprinsul ordonanţei de urgenţă criticate nu se justifică situaţia extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată.Precizează că, din cauza termenelor scurte, de 48 de ore sau 24 de ore de la primirea somaţiei de desfiinţare a construcţiei, prevăzute de art. 2 şi art. 3 din ordonanţa de urgenţă, se restrânge exerciţiul dreptului de acces liber la justiţie, cetăţeanul fiind în imposibilitatea exercitării acestuia ca urmare a timpului limitat. Arată că restrângerea acestui drept s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 53 din Constituţie.În fine, autorul excepţiei consideră că, prin desfiinţarea spaţiilor sale comerciale, i-a fost încălcat dreptul de proprietate privată.Curtea de Apel Constanţa - Secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, fiind pe deplin respectate dispoziţiile constituţionale invocate în motivarea acesteia.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată prin raportare la dispoziţiile art. 1 alin. (5), art. 16 şi art. 115 alin. (4) din Legea fundamentală şi întemeiată prin raportare la dispoziţiile art. 21 alin. (1) şi art. 44 alin. (1) din Constituţie.Astfel, arată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2010 a fost emisă cu respectarea dispoziţiilor art. 115 alin. (4) din Constituţie, din preambulul acesteia rezultând situaţia extraordinară care a justificat caracterul urgent al măsurilor propuse prin actul normativ criticat. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a art. 16 alin. (1) din Constituţie, apreciază că nu poate fi reţinută, întrucât textul constituţional invocat garantează egalitatea în drepturi a cetăţenilor, deci a persoanelor fizice, iar nu a persoanelor juridice. Precizează că adoptarea ordonanţei de urgenţă criticate are ca scop, printre altele, protejarea intereselor cetăţenilor, întrucât, aşa cum rezultă din preambulul său, urmăreşte stoparea proliferării de construcţii realizate fără autorizaţie de construire, fenomen care afectează grav zonele construite protejate, zonele cu potenţial turistic, staţiunile turistice, rezervaţiile naturale şi altele asemenea, mediul, siguranţa şi sănătatea populaţiei în aceste zone.În continuare, Guvernul consideră, în punctul său de vedere, că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată prin raportare la dispoziţiile art. 21 alin. (1) din Constituţie. În acest sens, susţine că termenul de 48 de ore în care proprietarul trebuie să desfiinţeze construcţia are o durată prea scurtă pentru a da acestuia posibilitatea să se adreseze justiţiei. În plus, art. 2 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă, potrivit căruia „Somaţia se înmânează proprietarului construcţiei sau se afişează la loc vizibil pe imobil“, este imprecis redactat, deoarece nu permite a se distinge în ce condiţii intervine fiecare dintre aceste două modalităţi de comunicare. Din această perspectivă, dispoziţiile privind comunicarea somaţiei nu îndeplinesc condiţiile de claritate şi precizie specifice normei legale.De asemenea, consideră că desfiinţarea construcţiei dispusă de o autoritate administrativă este de natură să afecteze dreptul de proprietate privată al persoanelor fizice şi juridice ale căror construcţii urmează să fie desfiinţate potrivit dispoziţiilor ordonanţei de urgenţă criticate. Observă că, examinând dispoziţiile art. 32 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, Curtea Constituţională a decis că prin desfiinţarea unei construcţii nelegal executate nu se încalcă dreptul de proprietate, dar în acel caz demolarea era dispusă de o instanţă judecătorească, la finalul unui proces în care s-au putut formula apărări şi administra probe.Avocatul Poporului apreciază că actul normativ criticat reprezintă concretizarea prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie şi dau expresie obligaţiei obţinerii autorizaţiei de construire prevăzute de Legea nr. 50/1991. Consideră că nu se încalcă principiul egalităţii în drepturi, întrucât acesta presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. Arată că prin desfiinţarea unei construcţii nelegal executate nu se încalcă dreptul de proprietate, întrucât demolarea este consecinţa nerespectării de către constructor a prevederilor imperative ale legii. Scopul reglementărilor restrictive ale actului normativ atacat îl reprezintă asigurarea interesului general pe domeniul public al statului, pe litoralul Mării Negre, protecţia mediului şi dezvoltarea durabilă, respectarea principiilor de urbanism şi amenajarea teritoriului, precum şi a anumitor standarde de calitate şi siguranţă.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2010 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei în construcţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 28 aprilie 2010, aprobată cu modificări prin Legea nr. 3/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 4 martie 2011, care au următorul conţinut:

– Art. 1: „Prin derogare de la prevederile art. 28, 31 şi 32 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, toate construcţiile cu destinaţie turistică din zonele cu potenţial turistic, staţiunile turistice, zonele construite protejate, zonele de protecţie a monumentelor istorice, rezervaţiile naturale şi alte asemenea, precum şi construcţiile cu destinaţie turistică şi construcţiile realizate în limita a 200 de metri de la linia de coastă, din staţiunile turistice şi din localităţile aflate pe litoralul Mării Negre, executate fără autorizaţie de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia, aflate pe terenuri proprietate publică ori privată, finalizate sau în curs de execuţie, se desfiinţează.“;

– Art. 2: „(1) După constatarea faptului că respectivele construcţii au fost executate fără autorizaţie de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia de către reprezentanţii Inspectoratului de Stat în Construcţii, aceştia înştiinţează Direcţia generală lucrări publice din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, care somează proprietarii construcţiilor să le desfiinţeze în termen de 48 de ore.
(2) Somaţia se înmânează proprietarului construcţiei sau se afişează la loc vizibil pe imobil.“;

– Art. 3: „În cazul în care proprietarul nu dă curs somaţiei în termenul prevăzut la art. 2, desfiinţarea se face în termen de 24 de ore, de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, prin Direcţia generală lucrări publice, cu recuperarea ulterioară a cheltuielilor generate de această operaţiune de la proprietarul construcţiei, în condiţiile legii.“; – Art. 4: „Autorităţile de ordine publică, la solicitarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, sprijină acţiunile prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă.“În opinia autorului excepţiei, actul normativ criticat nesocoteşte următoarele dispoziţii din Legea fundamentală: art. 1 alin. (5) care instituie obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 care consacră dreptul de acces liber la justiţie, art. 44 alin. (1) care garantează dreptul de proprietate privată, art. 52 referitor la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 53 care prevede condiţiile în care poate avea loc restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 115 alin. (4) potrivit căruia Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autorul acesteia formulează, în ce priveşte Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2010, pe de o parte, o serie de critici de neconstituţionalitate extrinsecă şi, pe de altă parte, critici de neconstituţionalitate intrinsecă. I. Referitor la criticile de neconstituţionalitate extrinsecă, instanţa de contencios constituţional constată că nu sunt întemeiate. Autorul excepţiei susţine că actul normativ criticat a fost edictat cu nesocotirea prevederilor art. 115 alin. (4) din Constituţie, întrucât în cuprinsul acestuia nu este justificată situaţia extraordinară a cărei reglementare nu putea fi amânată şi care a determinat emiterea ordonanţei de urgenţă. Curtea observă că, din preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2010, rezultă că situaţia extraordinară o reprezintă creşterea semnificativă a numărului de construcţii finalizate sau în curs de execuţie, din staţiunile turistice şi din localităţile aflate pe litoralul Mării Negre, care au fost realizate fără autorizaţie de construire sau cu nerespectarea prevederilor autorizaţiei de construire. Totodată, apropierea sezonului estival şi, implicit, necesitatea asigurării unor condiţii cât mai bune pentru turismul din această perioadă constituie justificarea adoptării de urgenţă a unor reglementări de natură să înlăture efectele negative ale unei asemenea proliferări. Prin urmare, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2010 respectă cerinţele impuse de art. 115 alin. (4) din Legea fundamentală. Curtea nu poate reţine nici critica referitoare la nerespectarea prevederilor Legii nr. 24/2000 ca urmare a pretinsei încălcări a unicităţii reglementării şi a necesităţii evitării paralelismelor în ansamblul legislaţiei. În realitate, aceasta nu constituie o problemă de constituţionalitate, întrucât edictarea unei legi speciale, destinată, în speţă, pentru reglementarea regimului anumitor tipuri de construcţii, în condiţiile existenţei unui cadru general în domeniul autorizării construcţiilor, reprezentat de Legea nr. 51/1990, nu este de natură să afecteze constituţionalitatea actului normativ criticat. Totodată, Curtea constată că nu este întemeiată nici susţinerea potrivit căreia derogarea se putea face numai printr-un act normativ de nivel cel puţin egal cu cel al reglementării de bază, ceea ce, în cauza de faţă, ar fi însemnat că reglementările cuprinse în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2010 ar fi trebuit să facă parte dintr-o lege, în sensul de act al Parlamentului. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că delegarea legislativă a Guvernului de a emite ordonanţe poate opera fie în temeiul Constituţiei, potrivit art. 115 alin. (4), în cazul ordonanţelor de urgenţă, fie în temeiul legii de abilitare adoptate cu respectarea alin. (1) al aceluiaşi articol. Totodată, interdicţia reglementării de către Guvern în domeniul legii organice priveşte numai ordonanţele Guvernului adoptate în baza unei legi speciale de abilitare, această interdicţie decurgând direct din textul constituţional. O asemenea limitare nu este prevăzută însă de alin. (4) al art. 115 din Constituţie referitor la ordonanţele de urgenţă, care reprezintă acte normative adoptate de Guvern în temeiul unei prevederi constituţionale care permite Guvernului, sub controlul strict al Parlamentului, să facă faţă unor situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată. În acest sens este Decizia nr. 120 din 16 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 5 aprilie 2004. Aşadar, în cauză, reglementarea unor excepţii de la prevederile Legii nr. 50/1991 pe calea unei ordonanţe de urgenţă nu conferă acesteia din urmă caracter neconstituţional. De altfel, Curtea constată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2010 a fost ulterior aprobată, cu modificări, prin Legea nr. 3/2011. Or, sub acest aspect, Curtea a stabilit în jurisprudenţa sa, reprezentată, de exemplu, de Decizia nr. 95 din 8 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 23 februarie 2006, că ordonanţele Guvernului aprobate de Parlament prin lege, în conformitate cu prevederile art. 115 alin. (7) din Constituţie, încetează să mai fie acte normative de sine stătătoare şi devin, ca efect al aprobării de către autoritatea legiuitoare, acte normative cu caracter de lege, chiar dacă, din raţiuni de tehnică legislativă, alături de datele legii de aprobare, conservă şi elementele de identificare atribuite la adoptarea lor de către Guvern. II. Curtea constată că nu sunt întemeiate nici criticile de neconstituţionalitate intrinsecă, pentru motivele ce se vor arăta în continuare. Autorul excepţiei invocă o pretinsă inegalitate de tratament juridic în ceea ce priveşte sancţiunile ce intervin în cazul amplasării de construcţii fără autorizaţie sau cu depăşirea limitelor autorizaţiei de construire pe terenuri aflate în proprietate publică din localităţile sau staţiunile turistice aflate pe teritoriul Mării Negre, care se sancţionează, în temeiul actului normativ criticat, cu desfiinţarea construcţiilor, şi aceeaşi faptă săvârşită în alte zone ale ţării, pentru care se aplică, potrivit Legii nr. 50/1991, atât sancţiunea amenzii contravenţionale, cât şi sancţiunea desfiinţării construcţiilor. Sub acest aspect, Curtea observă că această critică provine dintr-o interpretare restrictivă a domeniului de aplicabilitate a ordonanţei de urgenţă menţionate, care, în realitate, nu vizează numai construcţiile din zona litoralului Mării Negre, ci toate construcţiile cu destinaţie turistică, indiferent de aria geografică în care acestea au fost edificate. Prin Legea de aprobare nr. 3/2011, legiuitorul a adus precizări care înlătură orice echivoc, enumerând categoriile de construcţii la care se referă, şi anume toate construcţiile cu destinaţie turistică din zonele cu potenţial turistic, staţiunile turistice, zonele construite protejate, zonele de protecţie a monumentelor istorice, rezervaţiile naturale şi alte asemenea, precum şi construcţiile cu destinaţie turistică şi construcţiile realizate în limita a 200 de metri de la linia de coastă, din staţiunile turistice şi din localităţile aflate pe litoralul Mării Negre. Aşadar, legiuitorul a urmărit, prin reglementarea criticată, protejarea tuturor zonelor cu potenţial turistic din ţară. Curtea constată că nu poate reţine contrarietatea dintre prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2010 şi art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală, reţinând că, în jurisprudenţa sa, a statuat că principiul constituţional al egalităţii nu are semnificaţia uniformităţii, existând posibilitatea instituirii unor reglementări juridice diferite pentru situaţii care sunt diferite, în cazul în care aceasta se justifică în mod raţional şi obiectiv. Curtea constată că este neîntemeiată şi critica prin raportare la dispoziţiile art. 21 din Constituţie care garantează accesul liber la justiţie. Instituirea unei proceduri care presupune termene scurte pentru desfiinţarea construcţiilor amplasate în zonele menţionate executate fără autorizaţie de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia îşi găseşte raţiunea în necesitatea realizării unui imperativ de interes general, care, aşa cum rezultă din expunerea de motive la Legea nr. 3/2011, constă în asigurarea dezvoltării urbane şi rurale durabile şi punerea în valoare a patrimoniului construit şi natural ori a zonelor cu potenţial turistic şi a staţiunilor turistice din România. În fine, în ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea dreptului de proprietate privată, Curtea constată că textul constituţional al art. 44 referitor la garantarea dreptului de proprietate prevede că limitele şi conţinutul acestuia sunt stabilite prin lege, iar potrivit alin. (7) al art. 44 din Constituţie, dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului. De asemenea, din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului se desprinde ideea că dreptul de proprietate nu este unul absolut, ci comportă unele limitări, care trebuie să păstreze un echilibru între interesul general şi interesul privat al cetăţenilor. În acest sens sunt, spre exemplu, hotărârile pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Sporrong şi Lönnroth împotriva Suediei din 23 septembrie 1982 (paragraful 69) sau în Cauza Basoukou împotriva Greciei din 21 aprilie 2005 (paragraful 20). De asemenea, Curtea reţine că dispoziţiile art. 1 paragraful 2 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale prevăd că statele semnatare ale Convenţiei pot „adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general [...]“. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, prin hotărârea din 19 decembrie 1989, pronunţată în Cauza Mellacher şi alţii împotriva Austriei (paragraful 45), că astfel de legi sunt „necesare şi obişnuite în domeniul construcţiilor, care, în societăţile moderne, sunt o preocupare centrală a politicilor economice şi sociale. Pentru a implementa astfel de politici, legislativul trebuie să aibă o largă marjă de apreciere atât în ceea ce priveşte stabilirea existenţei unei probleme de interes public ce necesită măsuri de control, cât şi în alegerea unor modalităţi de aplicare detaliate pentru implementarea măsurilor vizate“. De altfel, desfiinţarea construcţiilor vizate de reglementarea criticată constituie o sancţiune pentru nerespectarea obligaţiei de a obţine autorizaţie de construire sau, după caz, de a se încadra în limitele prevăzute de aceasta. Scopul unei astfel de măsuri îl reprezintă prevenirea consecinţelor negative ce pot apărea în cazul unor construcţii necorespunzătoare. Constructorii aflaţi în ipoteza normei nu se pot apăra prin invocarea principiului constituţional al ocrotirii proprietăţii, de vreme ce modalitatea de exercitare a acestui drept se abate de la prevederile legale imperative, în cazul de faţă cele referitoare la autorizarea executării lucrărilor de construcţii. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2010 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei în construcţii, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Miss Elly“ - S.R.L. din Mangalia în Dosarul nr. 1.307/36/2010 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 29 mai 2012. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu