Decizia Nr.553 din 13.07.2017

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 100 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Codul penal şi ale art. 83, art. 86, art. 96 şi art. 97 alin. (4) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie ridicată de Ion Emil Botea în Dosarul nr. 25.365/197/2016 al Judecătoriei Braşov. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.558D/2016.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. În acest sens, arată că liberarea condiţionată reprezintă un beneficiu pentru persoana condamnată, iar nu un drept al acesteia, aşadar, legiuitorul poate stabili criterii şi condiţii în ceea ce priveşte acordarea acesteia. În continuare, arată că atribuţia directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor de a aproba instrumentele-standard avute în vedere la soluţionarea cererii de liberare condiţionată decurge din dispoziţiile legale în vigoare, acestea fiind orientative pentru comisia care se pronunţă asupra cererii, iar nu obligatorii.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:4. Prin Încheierea din 7 decembrie 2016 pronunţată în Dosarul nr. 25.365/197/2016, Judecătoria Braşov a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 100 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Codul penal şi ale art. 83, art. 86, art. 96 şi art. 97 alin. (4) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie ridicată de Ion Emil Botea, cu ocazia soluţionării unei cauze penale având ca obiect liberarea condiţionată.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia face referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi la cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului în ceea ce priveşte principiul clarităţii şi previzibilităţii legii şi principiul legalităţii. În acest context, susţine că dispoziţiile art. 97 alin. (4) din Legea nr. 254/2013 sunt lipsite de claritate şi previzibilitate, deoarece nu este precizat care sunt instrumentele-standard avute în vedere de comisia care se pronunţă asupra cererii de liberare condiţionată. Deşi este recunoscut faptul că o lege nu poate să prevadă în detaliu toate situaţiile, absenţa oricărei precizări cu privire la sistemul instrumentelor-standard, a scopului acestora şi a modului de aplicare face ca dispoziţia de lege criticată să nu fie suficient de clară. Nefiind suficient de clară, norma criticată determină şi o lipsă a garanţiilor persoanei condamnate împotriva arbitrarului. Totodată, autorul excepţiei indică şi faptul că dispoziţiile criticate nu reglementează procedura de control al aplicării sistemului de indicatori-standard, apreciind că în acest mod se conferă directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor puteri nelimitate, ceea ce contravine principiului preeminenţei dreptului. De asemenea, autorul excepţiei arată că deţinuţii, chiar dacă au doar o vocaţie la liberare condiţionată, nu pot şti încă de la începutul executării pedepsei care sunt criteriile de evaluare aplicabile. 6. Potrivit susţinerilor orale, consemnate în încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale, autorul excepţiei susţine că „dispoziţiile art. 100 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Codul penal sunt neconstituţionale, întrucât liberarea condiţionată reprezintă una din formele cele mai eficiente de prevenire a recidivei". Astfel, apreciază că dispoziţiile art. 100 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Codul penal încalcă prevederile art. 16, art. 23 şi art. 41 din Constituţie şi nesocotesc principiile egalităţii în drepturi şi nediscriminării. De asemenea, cu privire la art. 83, art. 86 şi art. 89 din Legea nr. 254/2013, autorul excepţiei susţine că acestea sunt neconstituţionale întrucât încalcă prevederile art. 41 din Legea fundamentală.7. Judecătoria Braşov apreciază că dispoziţiile legale contestate respectă exigenţele de constituţionalitate, nefiind contrare prevederilor Legii fundamentale invocate de autorul excepţiei. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.9. Guvernul susţine că liberarea condiţionată nu reprezintă un drept recunoscut condamnatului de a nu executa pedeapsa până la termen, ci un instrument juridic prin care instanţa de judecată chemată să evalueze conduita persoanei condamnate constată că nu mai este necesară continuarea executării pedepsei în regim de detenţie până la împlinirea integrală a duratei stabilite cu ocazia condamnării întrucât condamnatul, prin conduita avută pe toată durata executării, dovedeşte că a făcut progrese în vederea reintegrării sociale şi convinge, astfel, instanţa că nu va mai comite infracţiuni, iar liberarea sa anticipată nu prezintă niciun pericol pentru colectivitate. Astfel, Guvernul apreciază că este dreptul legiuitorului de a stabili, în mod fundamentat, regulile privind acordarea liberării condiţionate, achitarea obligaţiilor civile fiind un element deosebit de important, care poate determina concluzia reintegrării cu succes a persoanei în societate după executarea unei fracţii mai mici din pedeapsa aplicată de către instanţa de judecată. Cadrul legal actual introduce drept condiţie a liberării condiţionate şi conduita bună pe toată durata executării pedepsei, conduită care se va aprecia inclusiv prin îndeplinirea obligaţiilor civile de către persoana în cauză. Mai mult, o astfel de condiţie legală este în concordanţă cu dispoziţiile art. 9 alin. (2) din Decizia-cadru a Consiliului din 15 martie 2001 privind statutul victimelor în cadrul procedurilor penale. În ceea ce priveşte munca prestată de către o persoană condamnată, Guvernul apreciază că prevederile criticate de către autorul excepţiei nu conţin elemente care să fie de natură a încălca prevederile constituţionale invocate - art. 16, art. 23 şi art. 42. În final, invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.037 din 14 iulie 2011, nr. 1.035 din 13 noiembrie 2007 şi nr. 1.699 din 17 decembrie 2009.10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 100 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Codul penal şi ale art. 83, art. 86, art. 96 şi art. 97 alin. (4) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013. Dispoziţiile criticate au următorul conţinut:– Art. 100 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Codul penal: „(1) Liberarea condiţionată în cazul închisorii poate fi dispusă, dacă: [...]c)cel condamnat a îndeplinit integral obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească; [...](3) În calculul fracţiunilor de pedeapsă prevăzute în alin. (1) se ţine seama de partea din durata pedepsei ce poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate. În acest caz, liberarea condiţionată nu poate fi dispusă înainte de executarea efectivă a cel puţin jumătate din durata pedepsei închisorii, când aceasta nu depăşeşte 10 ani, şi a cel puţin două treimi, când pedeapsa este mai mare de 10 ani.";

– Art. 83 din Legea nr. 254/2013: „(1) Munca persoanelor condamnate în penitenciare se realizează: a)în regim de prestări de servicii pentru persoane fizice sau persoane juridice, în interiorul ori exteriorul penitenciarului; b)în regie proprie; c)pentru activităţi cu caracter gospodăresc necesare penitenciarului; d)în caz de calamitate; e)în caz de voluntariat; f)în alte cazuri, în condiţiile legii. (2) Administraţia penitenciarului poate încheia contracte de prestări de servicii cu persoane fizice sau persoane juridice, inclusiv penitenciare, interesate în folosirea la muncă a persoanelor condamnate.(3) În condiţiile stabilite de regulamentul de aplicare a prezentei legi, se prestează de către persoanele condamnate tipul de regim de muncă prevăzut la alin. (1) lit. a)-e).(4) Persoana condamnată care, în timpul executării pedepsei privative de libertate, a devenit incapabilă de muncă în urma unui accident sau a unei boli profesionale, beneficiază de pensie de invaliditate, în condiţiile legii.(5) Dispoziţiile legale referitoare la protecţia muncii se aplică în mod corespunzător şi persoanelor condamnate.(6) Diplomele, certificatele sau orice alte documente care atestă însuşirea unei meserii, calificarea sau recalificarea profesională în cursul executării pedepsei privative de libertate sunt recunoscute, în condiţiile legii."; – Art. 86 din Legea nr. 254/2013: „(1) Veniturile realizate de persoanele condamnate pentru munca prestată nu constituie venituri salariale şi se impozitează potrivit prevederilor legale care reglementează impunerea veniturilor realizate de persoanele fizice. (2) Veniturile realizate nu pot fi mai mici decât salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în raport cu programul de muncă.(3) Munca prestată în condiţiile art. 83 alin. (1) lit. c)-e) nu este remunerată."; – Art. 96 din Legea nr. 254/2013: „(1) Pedeapsa care este considerată ca executată pe baza muncii prestate sau a instruirii şcolare şi formării profesionale, în vederea acordării liberării condiţionate, se calculează după cum urmează: a)în cazul în care se prestează o muncă remunerată, se consideră 5 zile executate pentru 4 zile de muncă; b)în cazul în care se prestează o muncă neremunerată, se consideră 4 zile executate pentru 3 zile de muncă; c)în cazul în care munca este prestată pe timpul nopţii, se consideră 3 zile executate pentru două nopţi de muncă; d)în cazul participării la cursurile de şcolarizare pentru formele de învăţământ general obligatoriu, se consideră 30 de zile executate pentru absolvirea unui an şcolar; e)în cazul participării la cursurile de calificare ori recalificare profesională, se consideră 20 de zile executate pentru absolvirea unui curs de calificare ori recalificare profesională; f)în cazul elaborării de lucrări ştiinţifice publicate sau invenţii brevetate, se consideră 20 de zile executate, indiferent de numărul lucrărilor ştiinţifice sau al invenţiilor realizate, pentru întreaga durată a executării pedepsei, inclusiv în cazul pedepselor contopite. (2) Reducerea fracţiunii de pedeapsă care este considerată ca executată pe baza muncii prestate sau a instruirii şcolare şi formării profesionale nu poate fi revocată."; – Art. 97 alin. (4) din Legea nr. 254/2013: „În activitatea sa, comisia ţine cont şi de rezultatele aplicării instrumentelor-standard de evaluare a activităţilor desfăşurate de deţinuţi, aprobate prin decizie a directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor." 13. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5), potrivit căruia, în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 23 referitor la libertatea individuală şi art. 42 referitor la interzicerea muncii forţate. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 97 alin. (4) din Legea nr. 254/2013, Curtea reţine că, potrivit acestora, comisia pentru liberare condiţionată, în activitatea sa, pe lângă elementele expuse în alineatul (3) al aceluiaşi articol, ţine cont şi de rezultatele aplicării instrumentelor-standard de evaluare a activităţilor desfăşurate de deţinuţi, aprobate prin decizia directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. 15. Potrivit art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 756/2016 pentru organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 849 din 26 octombrie 2016, „în exercitarea atribuţiilor sale, directorul general emite decizii şi instrucţiuni şi răspunde în faţa ministrului justiţiei pentru întreaga activitate desfăşurată de sistemul administraţiei penitenciare. Deciziile şi instrucţiunile cu caracter normativ emise de directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I". 16. Astfel, prin Decizia directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor nr. 642/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 791 din 7 octombrie 2016, a fost aprobat instrumentul-standard de evaluare a activităţilor desfăşurate de persoanele internate în locurile de deţinere din subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. Anexa la Decizia directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, anterior menţionată, cuprinde o listă exhaustivă a elementelor de care comisia pentru liberare condiţionată trebuie să ţină cont în activitatea sa. 17. Având în vedere aceste aspecte, Curtea constată că nu poate fi reţinută critica potrivit căreia dispoziţiile art. 97 alin. (4) din Legea nr. 254/2013 sunt lipsite de claritate şi previzibilitate, deoarece nu precizează care sunt instrumentele-standard avute în vedere de comisia care se pronunţă asupra cererii de liberare condiţionată, acestea fiind stabilite, în temeiul legii, printr-un act administrativ subsecvent, adoptat în executarea dispoziţiilor legale. 18. În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor beneficiază de puteri discreţionare în ceea ce priveşte stabilirea acestor instrumente-standard, neexistând o procedură de control, Curtea apreciază că nici aceasta nu poate fi reţinută. Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice. Spre deosebire de actul administrativ cu caracter individual, actul administrativ normativ cuprinde reguli generale de conduită, impersonale şi de aplicabilitate repetată, în vederea aplicării la un număr nedeterminat de subiecţi. Din această perspectivă, rezultă că Decizia directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor prin care se aprobă instrumentele-standard de evaluare a activităţilor desfăşurate de deţinuţi reprezintă un act administrativ cu caracter normativ. 19. Or, potrivit art. 4 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, controlul judecătoresc al actelor administrative cu caracter normativ se exercită de către instanţa de contencios administrativ în cadrul acţiunii în anulare, în condiţiile prevăzute de această lege. Mai mult, Curtea reţine că, potrivit art. 7 alin. (1¹) din acelaşi act normativ, „în cazul actului administrativ normativ, plângerea prealabilă poate fi formulată oricând", iar, potrivit art. 11 alin. (4) teza a doua din aceeaşi lege, „actele administrative cu caracter normativ care se consideră a fi nelegale pot fi atacate oricând". 20. Astfel, persoana vătămată printr-un act administrativ cu caracter normativ se poate adresa instanţelor de contencios administrativ cu o acţiune în anulare, aceasta reprezentând modalitatea de control al deciziilor luate de directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor în materia instrumentelor-standard de evaluare a activităţilor desfăşurate de deţinuţi. 21. Totodată, Curtea reţine că hotărârea judecătorească irevocabilă/definitivă prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ produce efecte şi în privinţa actelor administrative individuale emise în temeiul acestuia, care, la data publicării hotărârii judecătoreşti de anulare, sunt contestate în cauze aflate în curs de soluţionare pe rolul instanţelor judecătoreşti (potrivit Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 10 din 11 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 458 din 25 iunie 2015). 22. Având în vedere cele anterior expuse, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 97 alin. (4) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal este neîntemeiată. 23. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 100 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Codul penal şi cele ale art. 83, art. 86 şi art. 89 din Legea nr. 254/2013, Curtea reţine că autorul excepţiei de neconstituţionalitate s-a limitat în motivarea acesteia la trimiterea la dispoziţiile constituţionale, fără să arate, în mod concret, în ce constă contrarietatea astfel reclamată. 24. Or, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizările adresate Curţii Constituţionale trebuie motivate şi, prin urmare, Curtea nu se poate substitui autorului excepţiei în ceea ce priveşte formularea unor motive de neconstituţionalitate. Acest fapt ar avea semnificaţia exercitării unui control de constituţionalitate din oficiu, ceea ce este inadmisibil în raport cu dispoziţiile art. 146 din Constituţie. De altfel, prin Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, Curtea Constituţională a statuat că orice excepţie de neconstituţionalitate trebuie să aibă o anumită structură inerentă şi intrinsecă, ce va cuprinde trei elemente: „textul contestat din punctul de vedere al constituţionalităţii, textul de referinţă pretins încălcat, precum şi motivarea de către autorul excepţiei a relaţiei de contrarietate existente între cele două texte, cu alte cuvinte, motivarea neconstituţionalităţii textului criticat. [... ] În condiţiile în care primele două elemente pot fi determinate absolut, al treilea element comportă un anumit grad de relativitate determinat tocmai de caracterul său subiectiv. Astfel, motivarea în sine a excepţiei, ca element al acesteia, nu este neapărat un criteriu material sau cantitativ, ci, dimpotrivă, ea rezultă din dinamica primelor elemente. Prin urmare, materialitatea motivării excepţiei nu este o condiţie sine qua non a existenţei acesteia." De aceea, Curtea a constatat că, în situaţia în care textul de referinţă invocat este suficient de precis şi clar, astfel încât instanţa constituţională să poată reţine, în mod rezonabil, existenţa unei minime critici de neconstituţionalitate, ea este obligată să analizeze pe fond excepţia de neconstituţionalitate şi să considere, deci, că autorul acesteia a respectat şi a cuprins în excepţia ridicată cele 3 elemente menţionate. 25. În prezenta cauză, indicarea temeiurilor constituţionale nu este suficientă pentru determinarea, în mod rezonabil, a criticilor vizate de autor. În acelaşi sens a statuat Curtea şi prin Decizia nr. 785 din 16 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 9 septembrie 2011, prilej cu care a stabilit că „simpla enumerare a unor dispoziţii constituţionale sau convenţionale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituţionalitate. Dacă ar proceda la examinarea excepţiei de neconstituţionalitate motivate într-o asemenea manieră eliptică, instanţa de control constituţional sar substitui autorului acesteia în formularea unor critici de neconstituţionalitate, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil însă în condiţiile în care art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 precizează că «sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi»". 26. În consecinţă, dat fiind caracterul general al textelor constituţionale invocate, precum şi lipsa explicitării pretinsei relaţii de contrarietate a dispoziţiilor legale criticate faţă de acestea, Curtea nu poate identifica în mod rezonabil nicio critică de neconstituţionalitate, astfel încât va respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 100 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Codul penal şi ale art. 83, art. 86 şi art. 96 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. 27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ion Emil Botea în Dosarul nr. 25.365/197/2016 al Judecătoriei Braşov şi constată că dispoziţiile art. 97 alin. (4) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. 2. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 100 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Codul penal şi ale art. 83, art. 86 şi art. 96 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Braşov şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 13 iulie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu