Decizia Nr.552 din 16.07.2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (3) teza a doua, art. 342, art. 343, art. 344 alin. (1)-(3), art. 345 alin. (2) şi (3), art. 346 alin. (2)-(7), art. 347 alin. (1) şi (2) şi art. 348 din Codul de procedură penală
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 707 din 21 septembrie 2015

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală şi a titlului II din Partea specială a Codului de procedură penală, cu excepţia prevederilor art. 344 alin. (4), art. 345 alin. (1), art. 346 alin. (1) şi art. 347 alin. (3) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Marius Vasile Balaji în Dosarul nr. 11.370/296/2014 al Judecătoriei Satu Mare - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 101 D/2015.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.4. Referitor la pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală, se arată că, prin reglementarea instituţiei funcţiilor judiciare, legiuitorul a urmărit asigurarea imparţialităţii instanţei, în ipoteza în care acelaşi judecător dispune măsuri preventive, măsuri asigurătorii sau alte măsuri referitoare la drepturile fundamentale ale inculpatului. Se observă faptul că, cu toate acestea, legiuitorul nu a înţeles să separe funcţia de verificare a legalităţii sesizării instanţei şi a legalităţii administrării probelor, precum şi a actelor efectuate de procuror de cea de judecată, întrucât, în această etapă, judecătorul de cameră preliminară verifică legalitatea aspectelor anterior arătate, fără a se pronunţa asupra temeiniciei probelor administrate cu privire la presupusa vinovăţie a suspectului sau a inculpatului. Se arată că, dacă susţinerile autorului excepţiei ar fi reale, s-ar ajunge la o suprapunere a celor doua etape ale procesului penal, cea a camerei preliminare şi cea a judecării în fond a cauzei, nemaifiind nevoie de faza cercetării judecătoreşti, întrucât, în cadrul acestui filtru, s-ar soluţiona şi fondul cauzei. Se mai susţine că, de altfel, prin reglementarea procedurii de cameră preliminară, legiuitorul a urmărit epuizarea în această etapă procesuală a excepţiilor ce pot fi invocate şi care ar putea determina restituirea dosarului la procuror, în scopul asigurării soluţionării cu celeritate a cauzelor, şi că textul criticat nu dă naştere niciunei suspiciuni cu privire la imparţialitatea judecătorului de cameră preliminară.5. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor titlului II din Partea specială a Codului de procedură penală, cu excepţia prevederilor art. 344 alin. (4), art. 345 alin. (1), art. 346 alin. (1) şi art. 347 alin. (3) din Codul de procedură penală, se arată că aceasta este neîntemeiată. Se face trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, prin care instanţa de contencios constituţional a mai analizat textele criticate şi a constatat că acestea sunt constituţionale, prin raportare la critici similare.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:6. Prin Încheierea din 14 ianuarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 11.370/296/2014, Judecătoria Satu Mare - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală şi a titlului II din Partea specială a Codului de procedură penală, cu excepţia prevederilor art. 344 alin. (4), art. 345 alin. (1), art. 346 alin. (1) şi art. 347 alin. (3) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Marius Vasile Balaji într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii privind legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală.7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, referitor la prevederile art. 3 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală, se arată că funcţia de verificare a legalităţii trimiterii sau netrimiterii în judecată nu este compatibilă cu funcţia de judecată, în caz contrar textele criticate contravenind dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (3) şi prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Se susţine că judecătorul de cameră preliminară, deşi reprezintă un filtru cu privire la legalitatea sesizării instanţei, acesta nu poate face abstracţie de substanţa probelor, chiar şi nelegal administrate, fiindu-i astfel afectată formarea convingerii cu privire la nevinovăţia unui inculpat.8. Cu privire la pretinsa neconstituţionalitate a prevederilor titlului II al Părţii speciale a Codului de procedură penală, se arată că faptul că judecătorul de cameră preliminară care dispune începerea judecăţii exercită şi funcţia de judecată în cauză contravine dreptului la un proces echitabil, întrucât imparţialitatea unui astfel de judecător este afectată de verificarea legalităţii administrării probelor, operaţiune cu ocazia căreia nu poate face abstracţie de conţinutul acestora. Se arată, în acest sens, că dreptul la un proces echitabil presupune soluţionarea cauzelor de către o instanţă independentă şi imparţială. Se susţine, totodată, că stabilirea unor termene fixe, indiferent de complexitatea cauzelor, duce la prelungirea nejustificată a proceselor penale. Se mai arată că sancţiunea decăderii din dreptul de a formula cereri şi excepţii în legătură cu legalitatea sesizării instanţei, cu competenţa acesteia şi cu legalitatea probelor şi a actelor de urmărire penală, în măsura în care aceste excepţii şi cereri nu au fost invocate în procedura de cameră preliminară, încalcă dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil şi duce la pronunţarea unor hotărâri judecătoreşti de condamnare pe baza unor probe nelegal administrate. Se susţine că dispoziţiile art. 347 alin. (2) din Codul de procedură penală încalcă dreptul la un proces echitabil, întrucât, în cazul în care se judecă o contestaţie împotriva unei încheieri a judecătorului de cameră preliminară de la o judecătorie, soluţionarea respectivei contestaţii revine judecătorului de cameră preliminară de la tribunal, iar soluţia astfel pronunţată de către tribunal va fi opozabilă curţii de apel, în situaţia declarării apelului împotriva sentinţei judecătoriei. Se observă că, în situaţia în care judecătorul de cameră preliminară constată neregularităţi ale actului de sesizare, încheierea se comunică parchetului care a emis rechizitoriul, care are la dispoziţie un termen de 5 zile pentru remedierea respectivelor neregularităţi. Se arată că, în cazul în care nu s-au formulat cereri sau excepţii, şi nici nu au fost ridicate din oficiu, la expirarea termenelor prevăzute de lege, judecătorul de cameră preliminară constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi dispune începerea judecăţii; în schimb, cauzele vor fi restituite la parchet dacă rechizitoriul este neregulamentar întocmit, iar aceste neregularităţi nu se pot remedia de procuror în termenul mai sus arătat, dacă neregularitatea atrage imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor judecăţii, dacă au fost excluse toate probele administrate în cursul urmăririi penale, precum şi în situaţia în care procurorul solicită restituirea cauzei, pentru a remedia neregularităţile, sau acesta nu le remediază în termenul de 5 zile prevăzut de lege. În toate celelalte cazuri în care a constatat neregularităţi ale actului de sesizare, a-exclus una sau mai multe probe administrate ori a sancţionat actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii, judecătorul de cameră preliminară dispune începerea judecăţii.9. Se subliniază că, potrivit art. 21 din Constituţie, orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime şi nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept. Totodată, conform art. 6 paragraful 1 din Convenţie, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, iar hotărârea cu privire la aceasta trebuie să fie pronunţată în mod public, accesul în sala de şedinţă putând fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia, în interesul moralităţii, al ordinii publice sau al securităţii naţionale.10. Judecătoria Satu Mare - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, din perspectiva criticilor referitoare la prevederile art. 3 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală, şi întemeiată, din perspectiva criticilor privind titlul II din Partea specială a Codului de procedură penală, cu excepţia prevederilor art. 344 alin. (4), art. 345 alin. (1), art. 346 alin. (1) şi art. 347 alin. (3) din Codul de procedură penală. Referitor la constituţionalitatea prevederilor art. 3 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală, se arată că judecătorul de cameră preliminară verifică doar temeinicia probelor, fără a se pronunţa cu privire la vinovăţia persoanei trimise în judecată, astfel că imparţialitatea acestuia nu este afectată, el putând să judece fondul cauzei. În ceea ce priveşte procedura camerei preliminare, se apreciază că aceasta determină prelungirea nejustificată a soluţionării cauzelor penale, cu încălcarea dreptului la un proces echitabil al participanţilor la procesul penal.11. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală şi ale titlului II din Partea specială a Codului de procedură penală, cu excepţia prevederilor art. 344 alin. (4), art. 345 alin. (1), art. 346 alin. (1) şi art. 347 alin. (3) din Codul de procedură penală. Din analiza excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în realitate, autorul critică prevederile art. 3 alin. (3) teza a doua, art. 342, art. 343, art. 344 alin. (1)-(3), art. 345 alin. (2) şi (3), art. 346 alin. (2)-(7), art. 347 alin. (1) şi (2) şi art. 348 din Codul de procedură penală. Textele criticate au următorul cuprins:– Art. 3 alin. (3): „În desfăşurarea aceluiaşi proces penal, exercitarea unei funcţii judiciare este incompatibilă cu exercitarea unei alte funcţii judiciare, cu excepţia celei prevăzute la alin. (1) lit. c), care este compatibilă cu funcţia de judecată.“;– Art. 342: „Obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală“;– Art. 343: „Durata procedurii în camera preliminară este de cel mult 60 de zile de la data înregistrării cauzei la instanţă.“;– Art. 344 alin. (1)-(3): „(1) După sesizarea instanţei prin rechizitoriu, dosarul se repartizează aleatoriu judecătorului de cameră preliminară.
(2) Copia certificată a rechizitoriului şi, după caz, traducerea autorizată a acestuia se comunică inculpatului la locul de deţinere ori, după caz, la adresa unde locuieşte sau la adresa la care a solicitat comunicarea actelor de procedură, aducându-i-se totodată la cunoştinţă obiectul procedurii în camera preliminară, dreptul de a-şi angaja un apărător şi termenul în care, de la data comunicării, poate formula în scris cereri şi excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Termenul este stabilit de către judecătorul de cameră preliminară, în funcţie de complexitatea şi particularităţile cauzei, dar nu poate fi mai scurt de 20 de zile. (3) În cazurile prevăzute de art. 90, judecătorul de cameră preliminară ia măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu şi stabileşte, în funcţie de complexitatea şi particularităţile cauzei, termenul în care acesta poate formula în scris cereri şi excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, care nu poate fi mai scurt de 20 de zile.“;– Art. 345 alin. (2)-(3): „(2) În cazul în care judecătorul de cameră preliminară constată neregularităţi ale actului de sesizare, în cazul în care sancţionează potrivit art. 280-282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii ori dacă exclude una sau mai multe probe administrate, încheierea se comunică de îndată parchetului care a emis rechizitoriul. (3) În termen de 5 zile de la comunicare, procurorul remediază neregularităţile actului de sesizare şi comunică judecătorului de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei.“;– Art. 346 alin. (2)-(7): „(2) Dacă nu s-au formulat cereri şi excepţii ori nu a ridicat din oficiu excepţii, la expirarea termenelor prevăzute la art. 344 alin. (2) sau (3), judecătorul de cameră preliminară constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi dispune începerea judecăţii. (3) Judecătorul de cameră preliminară restituie cauza la parchet dacă:a)rechizitoriul este neregulamentar întocmit, iar neregularitatea nu a fost remediată de procuror în termenul prevăzut la art. 345 alin. (3), dacă neregularitatea atrage imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor judecăţii; b)a exclus toate probele administrate în cursul urmăririi penale; c)procurorul solicită restituirea cauzei, în condiţiile art. 345 alin. (3), ori nu răspunde în termenul prevăzut de aceleaşi dispoziţii. (4) În toate celelalte cazuri în care a constatat neregularităţi ale actului de sesizare, a exclus una sau mai multe probe administrate ori a sancţionat potrivit art. 280-282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii, judecătorul de cameră preliminară dispune începerea judecăţii. (5) Probele excluse nu pot fi avute în vedere la judecata în fond a cauzei. (6) Dacă apreciază că instanţa sesizată nu este competentă, judecătorul de cameră preliminară procedează potrivit art. 50 şi art. 51, care se aplică în mod corespunzător.

(7) Judecătorul de cameră preliminară care a dispus începerea judecăţii exercită funcţia de judecată în cauză.“;– Art. 347 alin. (1)-(2): „(1) În termen de 3 zile de la comunicarea încheierii prevăzute la art. 346 alin. (1), procurorul şi inculpatul pot face contestaţie cu privire la modul de soluţionare a cererilor şi a excepţiilor, precum şi împotriva soluţiilor prevăzute la art. 346 alin. (3)-(5). (2) Contestaţia se judecă de către judecătorul de cameră preliminară de la instanţa ierarhic superioară celei sesizate. Când instanţa sesizată este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, contestaţia se judecă de către completul competent, potrivit legii.“;

– Art. 348: „(1) Judecătorul de cameră preliminară se pronunţă, la cerere sau din oficiu, cu privire la luarea, menţinerea, înlocuirea, revocarea sau încetarea de drept a măsurilor preventive. (2) În cauzele în care faţă de inculpat s-a dispus o măsură preventivă, judecătorul de cameră preliminară verifică legalitatea şi temeinicia măsurii preventive, procedând potrivit dispoziţiilor art. 207.“Dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală au următorul cuprins: „În procesul penal se exercită următoarele funcţii judiciare: [...] c) funcţia de verificare a legalităţii trimiterii ori netrimiterii în judecată;“.15. Se susţine că textele criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi ale art. 21 alin. (3) cu privire la accesul liber la justiţie, precum şi prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţie privind dreptul la un proces echitabil. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 3 din Codul de procedură penală reglementează principiul separaţiei funcţiilor judiciare, în cuprinsul prevederilor alin. (1) al art. 3 fiind enumerate: funcţia de urmărire penală, funcţia de dispoziţie asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei în faza de urmărire penală, funcţia de verificare a legalităţii trimiterii ori netrimiterii în judecată şi funcţia de judecată. Funcţia de urmărire penală este exercitată de procuror şi de către organele de cercetare penală, prin strângerea probelor necesare pentru a se constata dacă există sau nu temeiuri de trimitere în judecată. Funcţia de dispoziţie asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei se exercită, de principiu, de către judecătorul de drepturi şi libertăţi. Funcţia de verificare a legalităţii trimiterii sau netrimiterii în judecată este exercitată de judecătorul de cameră preliminară, care verifică legalitatea actului de trimitere în judecată şi a probelor pe care acesta se bazează, precum şi legalitatea soluţiilor de netrimitere în judecată. Funcţia de judecată se exercită de către complete de judecată constituite în condiţiile legii.17. În aplicarea dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Codul de procedură penală, legiuitorul a prevăzut la alin. (3) teza întâi al aceluiaşi art. 3 că exercitarea unei funcţii judiciare este incompatibilă cu exercitarea unei alte funcţii judiciare. De la această regulă, prin art. 3 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală, legiuitorul a reglementat o excepţie conform căreia funcţia de verificare a legalităţii trimiterii ori netrimiterii în judecată, prevăzută la art. 3 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, este compatibilă cu funcţia de judecată. Conform soluţiei juridice prevăzute prin textul criticat, judecătorul de cameră preliminară, ulterior verificării legalităţii soluţiilor de trimitere sau netrimitere în judecată, poate să participe la judecarea fondului cauzei.18. În analiza sa, Curtea reţine că, potrivit prevederilor art. 3 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală, raportat la art. 3 alin. (1) lit. c) din acelaşi cod, se disting două ipoteze juridice.19. Cea dintâi ipoteză priveşte judecătorul care a verificat legalitatea trimiterii în judecată, potrivit art. 342-348 din Codul de procedură penală. Conform art. 346 alin. (7) din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară care, în urma verificării legalităţii soluţiei de trimitere în judecată, a dispus începerea judecăţii, exercită funcţia de judecată în cauză. Cu privire la aceasta, instanţa de contencios constituţional s-a pronunţat prin Decizia nr. 663 din 11 noiembrie 2014, paragraful 19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 22 ianuarie 2015, şi Decizia nr. 353 din 7 mai 2015, paragraful 12, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 29 iunie 2015, prin care a arătat că este în interesul înfăptuirii actului de justiţie ca acelaşi judecător care a verificat atât competenţa şi legalitatea sesizării, cât şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală să se pronunţe şi pe fondul cauzei. S-a reţinut, prin aceleaşi decizii, că o soluţie contrară ar fi fost de natură să afecteze deplina realizare a funcţiei de judecată, prin aceea că judecătorul fondului ar fi privat de posibilitatea - esenţială în buna administrare a cauzei - de a aprecia el însuşi asupra legalităţii urmăririi penale şi a administrării probelor şi de a decide asupra întregului material probator pe care îşi va întemeia soluţia. Aşa fiind, Curtea a arătat că simplul fapt pentru judecător de a fi luat o decizie înaintea procesului nu poate fi considerat întotdeauna că ar justifica, în sine, o bănuială de parţialitate în privinţa sa. Ceea ce trebuie avut în vedere este întinderea şi importanţa acestei decizii. Aprecierea preliminară a datelor din dosar nu poate semnifica faptul că ar fi de natură să influenţeze aprecierea finală, ceea ce interesează fiind ca această apreciere să se facă la momentul luării hotărârii şi să se bazeze pe elementele dosarului şi pe dezbaterile din şedinţa de judecată (a se vedea Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 6 iunie 2000, pronunţată în Cauza Morel împotriva Franţei, paragraful 45).20. Cum prevederile art. 346 alin. (7) din Codul de procedură penală reprezintă o aplicaţie a excepţiei reglementate la art. 3 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală, cu privire la soluţia legislativă conform căreia funcţia de verificare a legalităţii trimiterii în judecată este compatibilă cu funcţia de judecată, atât considerentele, cât şi soluţia deciziilor nr. 663 din 11 noiembrie 2014 şi nr. 353 din 7 mai 2015 sunt aplicabile şi în prezenta cauză.21. Referitor la cea de-a doua ipoteză juridică, aceasta priveşte judecătorul care a verificat legalitatea soluţiei de netrimitere în judecată, conform art. 341 din Codul de procedură penală, şi este prevăzută la art. 3 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală, cu raportare la art. 3 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală. Curtea constată, referitor la una dintre soluţiile pe care le poate pronunţa acesta, că art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală prevede că în cauzele în care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, judecătorul de cameră preliminară verifică legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale, exclude probele nelegal administrate ori, după caz, sancţionează, potrivit art. 280-282 din acelaşi cod, actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii şi admite plângerea, desfiinţează soluţia atacată şi dispune începerea judecăţii cu privire la faptele şi persoanele pentru care, în cursul cercetării penale, a fost pusă în mişcare acţiunea penală, când probele legal administrate sunt suficiente, trimiţând dosarul spre repartizare aleatorie. În această situaţie, actul de sesizare a instanţei îl reprezintă, prin excepţie de la principiul separaţiei funcţiilor judiciare, încheierea judecătorului de cameră preliminară de începere a judecăţii.22. De altfel, prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, paragrafele 33-34, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 5 decembrie 2014, Curtea a reţinut că noţiunea de „acuzaţie în materie penală“ trebuie înţeleasă în sensul Convenţiei şi poate fi definită drept „notificarea oficială, din partea autorităţii competente, privind suspiciunea referitoare la comiterea unei fapte penale“, definiţie care depinde, de asemenea, de existenţa sau absenţa unor „repercusiuni importante asupra situaţiei (suspectului)“ (a se vedea Hotărârea din 27 februarie 1980, pronunţată în Cauza Deweer împotriva Belgiei, paragraful 46; Hotărârea din 15 iulie 1982, pronunţată în Cauza Eckle împotriva Germaniei, paragraful 73). În acest sens, Curtea a reţinut că actualul Cod de procedură penală consacră trei modalităţi de acuzaţie în materie penală reglementate de art. 307 referitor la aducerea la cunoştinţă a calităţii de suspect, art. 309 referitor la punerea în mişcare a acţiunii penale şi la aducerea la cunoştinţă a calităţii de inculpat şi art. 327 lit. a) referitor la rezolvarea cauzelor prin emiterea rechizitoriului şi sesizarea instanţei de judecată. Dacă în primele două situaţii, notificarea oficială constă în aducerea la cunoştinţă a calităţii de suspect înainte de prima sa audiere şi în comunicarea către inculpat a ordonanţei prin care s-a pus în mişcare acţiunea penală care, de asemenea, este chemat în vederea audierii, în cea de-a treia situaţie, notificarea oficială constă în comunicareacătre inculpat a unei copii certificate a rechizitoriului în condiţiile art. 344 alin. (2) din acelaşi cod ce dispune cu privire la procedura camerei preliminare. Pe lângă aceste trei modalităţi de formulare a unei acuzaţii penale, Curtea a identificat şi o altă posibilitate ce izvorăşte din procedura referitoare la soluţionarea plângerilor formulate împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată. Cu toate că procedura ce constituie obiectul analizei sale nu vizează ab initio existenţa unei acuzaţii în materie penală, deoarece ea a fost înlăturată de soluţiile pronunţate de procuror, câtă vreme, potrivit dispoziţiilor art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară, prin încheiere, poate desfiinţa soluţia atacată şi dispune începerea judecăţii, atunci încheierea pronunţată are valenţele unui rechizitoriu, deci a unei acuzaţii în materie penală.23. Mai mult, Curtea constată că dispoziţiile art. 64 alin. (5) din Codul de procedură penală prevăd că judecătorul care a participat la soluţionarea plângerii împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată nu poate participa, în aceeaşi cauză, la judecata în fond sau în căile de atac. Altfel spus, judecătorul este incompatibil să judece în cadrul completului de judecată nu numai în situaţia pronunţării încheierii de începere a judecăţii, ci în orice situaţie în care, în calitate de judecător de cameră preliminară a soluţionat o plângere împotriva soluţiei procurorului de neurmărire sau de netrimitere în judecată, indiferent că a dispus începerea judecăţii sau a restituit cauza procurorului, care după completarea urmăririi penale a dispus trimiterea în judecată. De altfel, prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. XV din 22 mai 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 13 iunie 2006, s-a statuat că judecătorul, care, prin încheiere, admite plângerea, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată şi reţine cauza spre judecare, apreciind că probele existente la dosar sunt suficiente pentru judecarea cauzei, devine incompatibil să soluţioneze fondul acesteia. Din interpretarea coroborată a prevederilor art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) şi art. 64 alin. (5) din Codul de procedură penală, Curtea constată că judecătorul de cameră preliminară care verifică legalitatea soluţiei de netrimitere în judecată nu poate exercita funcţia de judecată.24. De altfel, acest lucru a fost stabilit de Curtea Constituţională şi prin Decizia nr. 663 din 11 noiembrie 2014, paragraful 18, prin care s-a statuat, în ce priveşte critica referitoare la posibilitatea judecătorului de cameră preliminară care s-a pronunţat asupra soluţiilor de netrimitere în judecată ori asupra obiectului procedurii camerei preliminare să exercite şi funcţia de judecată pe fond a cauzei, că aceasta comportă două componente, una referitoare la procedura instituită de art. 340 şi art. 341 din Codul de procedură penală şi alta referitoare la cea instituită de art. 342-348 din acelaşi cod. Astfel, Curtea a constatat că, potrivit art. 64 alin. (5) şi alin. (6) din Codul de procedură penală, judecătorul care a participat la soluţionarea plângerii împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată nu poate participa în aceeaşi cauză la judecata în fond sau în căile de atac, iar judecătorul care s-a pronunţat cu privire la o măsură supusă contestaţiei nu poate participa la soluţionarea contestaţiei. Or, câtă vreme potrivit art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) teza finală din Codul de procedură penală, în cazul procedurii referitoare la soluţionarea plângerilor împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată, admiţând plângerea, judecătorul de cameră preliminară trimite dosarul spre repartizare aleatorie, atunci nu poate fi primită susţinerea petentului referitoare la posibilitatea acestui judecător de a exercita şi funcţia de judecată în cauză, deoarece, aşa cum s-a arătat mai sus, acesta este incompatibil. De altfel, cât priveşte această procedură de soluţionare a plângerilor împotriva neurmăririlor ori netrimiterilor în judecată finalizate cu începerea judecăţii, Curtea a reţinut că încheierea prin care se dispune începerea judecăţii are valenţele unui act de sesizare a instanţei de judecată, fapt care imprimă posibilităţii aceluiaşi judecător de a se pronunţa şi asupra fondului o lipsă de imparţialitate. De aceea, spre deosebire de procedura prevăzută de art. 342 şi următoarele din Codul de procedură penală, unde acuzaţia în materie penală a fost realizată deja, în cazul plângerilor formulate împotriva soluţiilor de netrimitere sau neurmărire penală dispuse de procuror, judecătorul de cameră preliminară astfel competent nu poate să exercite şi funcţia de judecată pe fond, întrucât caracterul sui generis al încheierii pronunţate în temeiul art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală preia în mod vădit activitatea specifică exercitării funcţiei de urmărire penală. Prin decizia anterior arătată, Curtea nu a constatat însă neconstituţionalitatea art. 3 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală, acesta nefiind criticat în respectiva cauză.25. Tocmai de aceea, judecătorul care dispune începerea judecăţii, în baza art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală, este incompatibil să exercite şi funcţia de judecată, în caz contrar încălcându-se art. 21 alin. (3) din Constituţie referitor la dreptul la un proces echitabil, şi art. 124 alin. (2) din Legea fundamentală, potrivit căruia justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi.26. Pentru aceste motive, Curtea urmează a constata că prevederile art. 3 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale cu privire la soluţia legislativă conform căreia exercitarea funcţiei de judecată este compatibilă cu funcţia de verificare a legalităţii netrimiterii în judecată.27. În ceea ce priveşte celelalte texte criticate, se reţine că prin Decizia nr. 663 din 11 noiembrie 2014, paragraful 24, Curtea a constatat că prevederile art. 342, art. 343, art. 344 alin. (1)-(3), art. 345 alin. (2) şi alin. (3), art. 346 alin. (2)-(7), art. 347 alin. (1) şi alin. (2) şi art. 348 din Codul de procedură penală sunt constituţionale, prin raportare la critici de neconstituţionalitate similare.28. Astfel, prin decizia anterior menţionată, cu privire la dispoziţiile legale supuse controlului de constituţionalitate, Curtea a constatat că acestea reglementează cu privire la plângerea împotriva actelor procurorului, la procedura de soluţionare după înregistrarea plângerii împotriva soluţiilor procurorului de neurmărire sau netrimitere în judecată la judecătorul de cameră preliminară, la soluţiile pe care acesta le poate dispune şi la ineficienţa probelor care au fost excluse în cadrul controlului, la obiectul şi durata procedurii în camera preliminară, la măsurile premergătoare, la constatarea unor neregularităţi ale actului de sesizare şi la modul de soluţionare a cererilor şi a excepţiilor în procedura camerei preliminare, precum şi împotriva soluţiilor prevăzute şi la măsurile preventive în procedura de cameră preliminară. Or, aceste prevederi, prin prisma criticilor referitoare la rolul judecătorului de cameră preliminară care ar putea genera un blocaj al instanţelor de judecată, nu afectează drepturile procesuale ale procurorului, ale părţilor şi ale subiecţilor procesuali principali, astfel încât, în raport cu aceste critici, excepţia apare ca fiind neîntemeiată. 29. De asemenea, prin Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, paragraful 64, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 5 decembrie 2014, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 345 alin. (2) şi alin. (3) din Codul de procedură penală, Curtea a observat că acestea reglementează procedura în camera preliminară referitoare la constatarea unor neregularităţi ale actului de sesizare, la sancţionarea potrivit art. 280-282 din Codul de procedură penală a actelor de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii ori excluderea unor probe administrate, precum şi remedierea de către procuror a neregularităţilor actului de sesizare. Referitor la aceste dispoziţii,Curtea a reţinut că acestea sunt criticate din perspectiva încălcării principiului contradictorialităţii şi al dreptului la o procedură orală. Astfel, observând dispoziţiile de lege criticate, precum şi conţinutul principiului contradictorialităţii şi al dreptului la o procedură orală, Curtea a constatat că nu poate fi reţinută critica de neconstituţionalitate formulată. Astfel, având în vedere competenţele procurorului în procesul penal, Curtea a apreciat că este firesc ca încheierea prin care se constată neregularităţi ale actului de sesizare, prin care s-au sancţionat, potrivit art. 280-282 din Codul de procedură penală, actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii ori prin care s-au exclus probe administrate, să fie comunicată procurorului, doar acesta din urmă putând fi în măsură să remedieze aceste neajunsuri.30. Referitor la dispoziţiile art. 347 alin. (1) şi alin. (2) din Codul de procedură penală, Curtea a reţinut că acestea reglementează contestaţia cu privire la modul de soluţionare a cererilor şi a excepţiilor în procedura camerei preliminare, precum şi împotriva soluţiilor prevăzute de art. 346 alin. (3) şi alin. (5) din acelaşi cod. Curtea a constatat că aceste dispoziţii, prin prisma criticilor formulate, nu impietează asupra drepturilor procesuale ale procurorului şi inculpatului, astfel încât în raport cu aceste critici excepţia apare ca fiind neîntemeiată.31. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor invocate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 32. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Marius Vasile Balaji în Dosarul nr. 11.370/296/2014 al Judecătoriei Satu Mare - Secţia penală şi constată că soluţia legislativă cuprinsă în art. 3 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală conform căreia exercitarea funcţiei de verificare a legalităţii netrimiterii în judecată este compatibilă cu exercitarea funcţiei de judecată este neconstituţională.2. Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Marius Vasile Balaji în Dosarul nr. 11.370/296/2014 al Judecătoriei Satu Mare - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 3 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală, în privinţa soluţiei legislative conform căreia exercitarea funcţiei de verificare a legalităţii trimiterii în judecată este compatibilă cu exercitarea funcţiei de judecată, şi ale art. 342, art. 343, art. 344 alin. (1)-(3), art. 345 alin. (2) şi (3), art. 346 alin. (2)-(7), art. 347 alin. (1) şi (2) şi art. 348 din acelaşi cod sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Decizia se comunică preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Judecătoriei Satu Mare - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa din data de 16 iulie 2015. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop