DECIZIE   Nr. 55 din 18 mai 1994

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 158 din 24 iunie 1994

    Vasile Gionea          - presedinte
    Viorel Mihai Ciobanu   - judecator
    Mihai Constantinescu   - judecator
    Ioan Muraru            - judecator
    Florin Bucur Vasilescu - judecator
    Ioan Griga             - procuror
    Florentina Geangu      - magistrat - asistent

    Pe rol pronuntarea asupra recursului formulat de Ministerul Public impotriva Deciziei Curtii Constitutionale nr. 55 din 13 octombrie 1993.
    Dezbaterile au avut loc in sedinta din 10 mai 1994, in prezenta reprezentantului Ministerului Public, in lipsa inculpatilor si a partii civile care, desi legal citati, nu s-au prezentat si au fost consemnate in incheierea din aceeasi data, cand Curtea, avand nevoie de timp pentru a delibera, a aminat pronuntarea pentru data de 18 mai 1994.

    CURTEA CONSTITUTIONALA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, retine urmatoarele:
    Inculpata Stan Elena a invocat in dosarul nr. 6345/1992 al Judecatoriei Tulcea exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 224 din Codul penal, pentru care a fost trimisa in judecata cu motivarea ca ele contravin prevederilor art. 135 alin. (2) si alin. (4) din Constitutie si au fost abrogate prin art. 150 alin. (1) din legea fundamentala.
    Prin Decizia nr. 55 din 13 octombrie 1993, Curtea Constitutionala a admis exceptia de neconstitutionalitate, constatand ca dispozitiile art. 224 din Codul penal au fost abrogate partial potrivit art. 150 alin. (1) din Constitutie si, in consecinta, acestea urmeaza a se aplica numai cu privire la bunurile prevazute de art. 135 alin. (4) din Constitutie, bunuri ce formeaza obiectul exclusiv al proprietatii publice.
    Impotriva acestei decizii Ministerul Public a declarat recurs, aratand, in esenta:
    1. Curtea nu este competenta sa se pronunte asupra exceptiilor de neconstitutionalitate care privesc legi anterioare intrarii in vigoare a Constitutiei.
    2. Pe fond se apreciaza ca in mod gresit s-a dispus abrogarea partiala a unor dispozitii din Codul penal referitoare la avutul obstesc. In sustinerea acestui motiv s-au invocat urmatoarele argumente:
    - limitarea bunurilor ce fac obiectul exclusiv al proprietatii publice numai la cele prevazute in art. 135 alin. (4) este gresita, deoarece mai sunt si alte bunuri stabilite prin legi sau care urmeaza sa se stabileasca prin alte legi si care, avand acelasi regim juridic, nu pot fi caracterizate ca facand parte din proprietatea privata;
    - Curtea poate sa hotarasca asupra neconstitutionalitatii legilor si nu sa pronunte abrogarea, care este de competenta Parlamentului;
    - Curtea, in decizia atacata, se intemeiaza pe Decizia Plenului Curtii Constitutionale nr. 1 din 7 septembrie 1993, ceea ce nu este justificat, deoarece in acest fel judecata in alte spete devine inutila.

    CURTEA CONSTITUTIONALA,
examinind incheierea de sesizare, decizia atacata, motivele de recurs, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile recurentului - Ministerul Public - sustine in sedinta publica din 10 mai 1994, dispozitiile legale atacate ca neconstitutionale, raportate la prevederile Constitutiei, precum si cele ale Legii nr. 47/1992 si ale Regulamentului de organizare si functionare a Curtii Constitutionale, retine urmatoarele:
    Primul motiv de recurs dezvoltat in cadrul dezbaterilor orale care vizeaza, pe de o parte, necompetenta Curtii Constitutionale de a se pronunta asupra unei exceptii ce priveste un text dintr-o lege preconstitutionala, iar pe de alta parte, contestarea acestei competente atunci cand opinia instantei in fata careia a fost ridicata exceptia de neconstitutionalitate este in acord cu punctul de vedere al partii, urmeaza a fi inlaturat ca nefondat. Este adevarat ca dispozitiile atacate ca neconstitutionale sunt anterioare Constitutiei si in legatura cu ele pune problema abrogarii, in temeiul art. 150 alin. (1) din Constitutie, dar aceasta virtute abrogativa a Constitutiei nu se impune prin ea insasi. Ea presupune confruntarea dintre Constitutie si dispozitia legala anterioara, pentru a face aplicarea principiului "lex posterior derogat priori" si a asigura suprematia Constitutiei asupra actelor inferioare. Aceasta confruntare nu reprezinta altceva decat o forma a controlului de constitutionalitate. Desigur, fiind vorba si de o problema a aplicarii legii in timp, aceasta forma a controlului de constitutionalitate, si numai ea, este si la indemina organelor care aplica legea, inclusiva instantelor judecatoresti. Este o solutie care se regaseste in practica Curtii Constitutionale. Pentru ca instanta sa constate abrogarea nu este suficient sa-si exprime opinia in considerente, ci aceasta constatare trebuie sa fie expres prevazuta in dispozitiv, in speta in incheierea pe care a pronuntat-o ca urmare a ridicarii exceptiei de neconstitutionalitate.
    Instanta, in cazul de fata insa, a  sesizat Curtea. Faptul ca in materia avutului obstesc opinia instantei a fost in acord cu punctul de vedere al partii, in sensul ca dispozitiile din Codul penal referitoare la aceasta materie sunt abrogate, nu este, de aceea, de natura sa atraga necompetenta Curtii, din moment ce instanta respectiva nu a constatat abrogarea in dispozitivul incheierii, iar Curtea este singura care poate asigura, prin deciziile sale obligatorii, o jurisprudenta unitara in materia controlului constitutionalitatii legilor.
    Competenta Curtii de a se pronunta asupra legilor anterioare Constitutiei rezulta, fara echivoc, si din dispozitiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit carora constatarea neconstitutionalitatii are efecte numai asupra raporturilor juridice stabilite dupa intrarea in vigoare a Constitutiei. Dispozitia legala are in vedere exclusiv legi anterioare Constitutiei, intrucat, pentru legile adoptate sub imperiul ei, este fara sens, din moment ce o asemenea lege este posterior Constitutiei. In interpretarea data de recurent, aceasta dispozitie legala nu si-ar mai gasi aplicare, ceea ce, desigur, nu poate fi acceptat.
    In sfarsit, este de retinut si faptul ca, in conformitate cu art. 3 din Legea nr. 47/1992, competenta Curtii Constitutionale nu poate fi contestata de nici o autoritate publica, ea fiind singura in drept sa hotarasca asupra competentei sale, potrivit art. 144 din Constitutie.
    Nici cel de-al doilea motiv de recurs, care vizeaza solutia de fond criticata sub aspectul constatarii abrogarii partiale a unor dispozitii din Codul penal referitoare la avutul obstesc, nu este fondat. Justificarea acestui motiv de recurs, in sensul ca s-ar fi facut o limitare a bunurilor ce fac obiectul exclusiv al proprietatii publice numai la cele prevazute in art. 135 din Constitutie, nu poate fi retinuta, deoarece este evident ca decizia atacata nu se rezuma numai la bunurile enumerate de art. 135 alin. (4) din Constitutie, ci se refera la bunurile prevazute in art. 135 alin. (4), adica si "alte bunuri stabilite prin lege".
    Totodata, nu poate fi retinuta nici sustinerea conform careia Curtea poate constata numai neconstitutionalitatea unei legi, nu si ca legea este abrogata potrivit art. 150 alin. (1) din Constitutie. Potrivit art. 150 alin. (1) din Constitutie, legile raman in vigoare in masura in care nu contravin Constitutiei. Contrarietatea unei legi anterioare Constitutiei cu prevederile acesteia are insa drept consecinta abrogarea. Cu alte cuvinte, neconstitutionalitatea este cauza abrogarii. In cazul legilor anterioare Constitutiei, neconstitutionalitatea are un caracter specific intrucat cauza sa este posterioara legii, constand in schimbarea temeiului legitimitatii sale constitutionale. In aceste conditii, controlul constitutionalitatii unei legi preconstitutionale care are ca rezultat constatarea contrarietatii acesteia cu prevederile Constitutiei nu duce la declararea legii ca neconstitutionala - o lege putand fi apreciata numai in functie de regimul constitutional sub imperiul caruia a fost adoptata -, ci la constatarea abrogarii, solutie ce constituie consecinta constitutionala prevazuta de art. 150 alin. (1) a unei asemenea contrarietati.
    In sfarsit, nu poate fi retinuta nici critica adusa deciziei de fond in sensul ca se intemeiaza pe Decizia Plenului Curtii Constitutionale nr. 1/1993 - publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 232 din 27 septembrie 1993 - in considerarea faptului ca astfel este inutila judecata in alte spete. Potrivit art. 29 din regulamentul de organizare si functionare a Curtii Constitutionale. Curtea nu statueaza decat asupra problemelor de drept.
    Spre a se evita solutii contradictorii, art. 26 din Regulamentul de organizare si functionare a Curtii Constitutionale permite completului care doreste sa se abata de la practica Curtii sa sesizeze plenul spre a se pronunta asupra interpretarii ce urmeaza a fi data in viitor. Decizia plenului este obligatorie doar pentru completele de judecata, astfel incat prin aceasta decizie nu se solutioneaza o exceptie de neconstitutionalitate concreta. De aceea ea nu are drept consecinta inutilitatea judecarii exceptiilor, in cadrul carora s-ar putea ridica noi probleme si noi interpretari posibile care ar putea determina reluarea procedurii necesare in vederea asigurarii consecventei practicii constitutionale.
    In legatura cu art. 224 din Codul penal, a carui neconstitutionalitate a fost invocata de inculpata Stan Elena, Curtea Constitutionala s-a pronuntat prin Decizia nr. 33/1993, ramasa definitiva si publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 278 din 30 noiembrie 1993, constatand ca dispozitiile sale sunt abrogate partial, conform art. 150 alin. (1) din Constitutie si, in consecinta, urmeaza a se aplica numai cu privire la bunurile prevazute in art. 135 alin. (4) din Constitutie, bunuri care fac obiectul exclusiv al proprietatii publice. Rezulta ca, in prezent, atat exceptia de neconstitutionalitate cu privire la art. 224 din Codul penal, ridicata de Stan Elena in fata Judecatoriei Tulcea, cat si recursul Ministerului Public, declarat impotriva Deciziei Curtii Constitutionale nr. 55 din 13 octombrie 1993, sunt lipsite de obiect.
    Pentru motivele aratate, in temeiul art. 144 lit. c), art. 145 alin. (2) si art. 150 alin. (1) din Constitutie, al art. 1, art. 3, art. 13 alin. (1) lit. A. c), art. 25 si art. 26 din Legea nr. 47/1992.

    CURTEA CONSTITUTIONALA,
    In numele legii
    DECIDE:
    Constata ca, potrivit Deciziei Curtii Constitutionale nr. 33 din 26 mai 1993, ramasa definitiva, art. 224 din Codul penal este abrogat partial, conform art. 150 alin. (1) din Constitutie si, in consecinta, urmeaza a se aplica numai cu privire la bunurile prevazute in art. 135 alin. (4) din Constitutie, bunuri care fac obiectul exclusiv al proprietatii publice si, prin urmare, respinge ca lipsite de obiect exceptia de neconstitutionalitate cu privire la art. 224 din Codul penal ridicata de Stan Elena, in dosarul nr. 6345/1992 al Judecatoriei Tulcea, precum si recursul Ministerului Public declarat impotriva Deciziei Curtii Constitutionale nr. 55 din 13 octombrie 1993.
    Definitiva.
    Pronuntata in sedinta publica din 8 martie 1994.
    Prezenta decizie se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

              PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
                    prof. dr. VASILE GIONEA

                               Magistrat-asistent,
                               Florentina Geangu