Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 31 alin. (5) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, excepţie ridicată de Societatea Agroind Unirea Mănăstirea - S.A. din Călăraşi în Dosarul nr. 1.004/269/2014 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi care formează obiectul Dosarului nr. 1.460D/2015 al Curţii Constituţionale.2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 7 iulie 2016, cu participarea reprezentantului Ministerului Public şi în prezenţa avocatului Liviu-Marin Pîrvu din cadrul Baroului Mehedinţi, pentru autorul excepţiei, şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 57 şi art. 58 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a amânat pronunţarea pentru data de 12 iulie 2016, când a pronunţat prezenta decizie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:3. Prin Încheierea din 14 septembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 1.004/269/2014, Curtea de Apel Bucureşti -Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 31 alin. (5) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Societatea Agroind Unirea Mănăstirea - S.A. din Călăraşi cu prilejul soluţionării recursului împotriva Deciziei civile nr. 998 din 17 decembrie 2014, pronunţată de Tribunalul Călăraşi - Secţia civilă într-o cauză având ca obiect plângerea împotriva încheierii de carte funciară.4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile de lege criticate sunt neconstituţionale, deoarece limitează accesul la calea de atac a recursului. Astfel, hotărârile pronunţate în materia plângerilor împotriva încheierilor de carte funciară nu sunt supuse recursului, ci doar apelului, în timp ce în cauzele privind cereri evaluabile în bani a căror valoare depăşeşte 500.000 lei, fără distincţie, legiuitorul a reglementat dreptul la recurs. Or, pentru a respecta dispoziţiile art. 16 şi art. 124 din Constituţie trebuie ca situaţiile similare privind mijloacele de apărare a dreptului de proprietate să beneficieze de un tratament juridic egal. Cu alte cuvinte, atunci când pentru apărarea aceluiaşi drept sunt reglementate două proceduri, indiferent de calea procedurală în care se dispută drepturi, pentru ca legea să fie clară, previzibilă şi să nu încalce dispoziţiile constituţionale referitoare la egalitatea în drepturi, căile de atac împotriva hotărârilor primei instanţe trebuie să fie similare.5. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este pur formală, fără susţinere în plan constituţional ori legal şi nici din perspectiva principiilor generale de drept.6. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.7. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Prevederile legale supuse controlului de constituţionalitate reprezintă tocmai o concretizare a principiului potrivit căruia justiţia e unică, imparţială şi egală pentru toţi, deoarece actele administrative la care se referă, şi anume încheierile de admitere ori de respingere a înscrierii sau radierii unui act ori fapt juridic, sunt supuse unei proceduri judiciare, deci controlul lor judecătoresc se realizează potrivit unei proceduri stabilite prin lege organică. Raportat şi la critica lipsei căii de atac a recursului în această categorie de cauze subliniază că una dintre noutăţile aduse de Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă este şi reglementarea recursului ca veritabilă cale extraordinară de atac, exercitată doar în cazuri excepţionale, în care legalitatea a fost înfrântă. Atunci când, însă, o înscriere făcută în cartea funciară nu corespunde cu situaţia juridică reală, mijlocul procedural pus la dispoziţia persoanelor care justifică un interes este acţiunea în rectificare, reglementată de art. 33 din Legea nr. 7/1996 şi de art. 907-911 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil. De asemenea consideră că textele de lege criticate nu aduc atingere nici dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, de vreme ce acestea se aplică în mod egal tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare. Invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 439 din 26 martie 2009.8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile avocatului autorului excepţiei, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 31 alin. (5) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 83 din 7 februarie 2013. Ulterior sesizării Curţii Constituţionale, Legea nr. 7/1996 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720 din 24 septembrie 2015, fiind păstrată atât numerotarea, cât şi soluţia legislativă. Prevederile art. 31 alin. (5) din Legea nr. 7/1996 au următorul cuprins: „Hotărârea pronunţată de judecătorie poate fi atacată numai cu apel."11. În opinia autorului excepţiei, textele de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 16 privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor şi art. 124 alin. (2) potrivit căruia „Justiţia e unică, imparţială şi egală pentru toţi."12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. 31 din Legea nr. 7/1996 reglementează procedura de contestare a încheierii de înscriere sau de respingere a cererii de înscriere sau radiere a unui act sau fapt juridic în cartea funciară. Curtea observă că prin alin. (1) al art. 31 din lege este reglementată obligativitatea comunicării încheierii, iar prin alineatele următoare se prevede că persoanele interesate sau notarul public pot formula cerere de reexaminare a încheierii de admitere sau de respingere, care se soluţionează de către registratorul-şef, şi că, împotriva încheierii registratorului-şef, cei interesaţi sau notarul public pot formula plângere, care se înaintează judecătoriei în a cărei rază de competenţă teritorială se află imobilul. De asemenea, prevederile art. 31 alin. (5) din Legea nr. 7/1996 stabilesc că „Hotărârea pronunţată de judecătorie poate fi atacată numai cu apel", iar potrivit art. 31 alin. (6) din acelaşi act normativ „Hotărârea judecătorească definitivă se comunică, din oficiu, biroului teritorial de către instanţa care s-a pronunţat ultima asupra fondului".13. În aceste condiţii, analizând critica potrivit căreia prevederile art. 31 alin. (5) din Legea nr. 7/1996 încalcă dispoziţiile art. 124 alin. (2) din Constituţie, deoarece partea interesată nu are acces la toate căile de atac, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată. Astfel, Constituţia nu cuprinde dispoziţii care să stabilească căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, stabilind în art. 129 că acestea se exercită „în condiţiile legii". În cauză, încheierile prin care sunt soluţionate cererile de înscriere de către registratorul de carte funciară sunt acte administrative provizorii supuse controlului contenciosului administrativ special reglementat prin Legea nr. 7/1996.14. Curtea reiterează, în acord cu jurisprudenţa sa (a se vedea Decizia nr. nr. 439 din 26 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 320 din 14 mai 2009), că accesul la justiţie nu presupune şi accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, iar instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti şi reglementarea căilor ordinare sau extraordinare de atac sunt de competenţa exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură. Nici reglementările internaţionale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicţie sau la toate căile de atac prevăzute de legislaţiile naţionale, art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în faţa unei instanţe naţionale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicţie.15. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a mai statuat că principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite (a se vedea în acest sens, Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994).16. Plecând de la aceste considerente, Curtea constată că textele de lege criticate sunt norme de procedură care nu instituie privilegii sau discriminări pe considerente arbitrare, fiind aplicabile în mod egal tuturor destinatarilor lor, astfel încât susţinerile privind încălcarea principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor şi al unicităţii, egalităţii şi imparţialităţii justiţiei nu pot fi reţinute.17. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Agroind Unirea Mănăstirea - S.A. din Călăraşi în Dosarul nr. 1.004/269/2014 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi constată că prevederile art. 31 alin. (5) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 12 iulie 2016.PREŞEDINTELE INTERIMAR AL CURŢII CONSTITUŢIONALEProf. univ. dr. VALER DORNEANUMagistrat-asistent,Simina Popescu