Decizia Nr.544 din 24.05.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, excepţie ridicată de Gabriel Manea în Dosarul nr. 7.914/2/2010 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 870D/2011.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 1.041D/2011 şi nr. 1.455D/2011, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17-22 din Legea nr. 329/2009, respectiv ale art. 17-26 din Legea nr. 329/2009, excepţie ridicată de Mihai Mocanu în Dosarul nr. 51.087/3/2009 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, respectiv de Lucian Sterie în Dosarul nr. 341/36/2011 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 1.041D/2011 şi nr. 1.455D/2011 la Dosarul nr. 870D/2011.Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării dosarelor.Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 1.041D/2011 şi nr. 1.455D/2011 la Dosarul nr. 870D/2011, care este primul înregistrat.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând, în acest sens, jurisprudenţa Curţii Constituţionale, precum şi Decizia din 20 martie 2012, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Ionel Panfile împotriva României.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:Prin încheierile din 10 iunie 2011, 27 iunie 2011 şi 26 octombrie 2011, pronunţate în dosarele nr. 7.914/2/2010, nr. 51.087/3/2009 şi nr. 341/36/2011, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi Curtea de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, art. 17-22 din Legea nr. 329/2009, respectiv ale art. 17-26 din Legea nr. 329/2009, excepţie ridicată de Gabriel Manea, Mihai Mocanu şi Lucian Sterie în cauze având ca obiect soluţionarea contestaţiei formulate împotriva deciziilor de suspendare a pensiei, a recursului formulat împotriva sentinţei prin care a fost respinsă contestaţia formulată împotriva actului administrativ de încetare a raporturilor de muncă, respectiv a recursului formulat împotriva sentinţei prin care a fost respinsă cererea de anulare şi suspendare a actului administrativ de încetare a raporturilor de muncă.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, în Dosarul nr. 870D/2011, se susţine că Legea nr. 329/2009 nu putea fi valabil adoptată prin procedura angajării răspunderii Guvernului, întrucât cuprinde 8 capitole distincte care reglementează tot atâtea aspecte distincte ale politicii sociale, or, prin această procedură de drept constituţional nu se pot adopta proiecte legislative complexe, care prin efectele lor ar depăşi limitele previziunii parlamentare.În toate dosarele se apreciază că pensia constituie un drept câştigat, astfel încât cumulul acesteia cu salariul nu poate fi afectat decât cu încălcarea principiului neretroactivităţii legii. Totodată, prin efectul dispoziţiilor legale criticate s-a creat un tratament juridic discriminatoriu între pensionari pe criteriul averii. Mai mult, există şi un tratament juridic discriminatoriu între pensionari pe criteriul poziţiei sociale în stat, respectiv, pe de o parte, persoanele care deţin un mandat constituţional şi cărora astfel le este permis cumulul pensiei cu salariul, iar, pe de altă parte, persoanele cadre militare, care, deşi au o consacrare constituţională, nu deţin un mandat constituţional.Se consideră că angajaţii care au contribuit cu sume mai mari la sistemul asigurărilor sociale de stat sunt sancţionaţi tocmai pentru faptul că au contribuit mai mult la acesta, ceea ce este inadmisibil.Se susţine că este încălcat şi dreptul de proprietate privată asupra sumelor de bani cu titlu de pensie, dispoziţiile criticate cuprinzând măsuri echivalente confiscării.Totodată, prin obligarea pensionarilor cumularzi de a renunţa la locul de muncă, se încalcă şi libertatea fundamentală de a alege locul de muncă consacrată de art. 41 din Constituţie şi art. 15 alin. (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.În fine, se susţine că restrângerea exerciţiului dreptului la pensie trebuie să fie temporară, şi nu sine die cum se întâmplă în cazul de faţă; rezultă, aşadar, că măsurile criticate sunt lipsite de proporţionalitate şi încalcă art. 53 din Constituţie.Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi Curtea de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul, în Dosarul nr. 1.455D/2011, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, Decizia nr. 575 din 4 mai 2010 sau Decizia nr. 366 din 25 martie 2010. Se mai arată că art. 118 alin. (2) din Constituţie nu consacră un drept fundamental, ci prevede doar că statutul cadrelor militare se stabileşte prin lege organică.Avocatul Poporului, în dosarele nr. 1.041D/2011 şi nr. 1.455D/2011, apreciază că textele legale criticate sunt constituţionale, invocând, în acest sens, şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat în Dosarul nr. 870D/2011, îl constituie dispoziţiile art. 17 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 9 noiembrie 2009. În realitate, astfel cum rezultă din motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, este criticată Legea nr. 329/2009, în ansamblul său, din punct de vedere extrinsec, precum şi, intrinsec, art. 17 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din aceeaşi lege. Având în vedere că în celelalte dosare sunt criticate dispoziţiile art. 17-22, respectiv art. 17-26 din Legea nr. 329/2009, urmează ca obiect al excepţiei să fie reţinute dispoziţiile Legii nr. 329/2009, în ansamblul său, precum şi, în special, ale art. 17-26 din aceeaşi lege.Dispoziţiile legale criticate punctual au următorul cuprins:– Art. 17: „(1) Beneficiarii dreptului la pensie aparţinând atât sistemului public de pensii, cât şi sistemelor neintegrate sistemului public care realizează venituri salariale sau, după caz, asimilate salariilor, potrivit legii, realizate din exercitarea unei activităţi pe bază de contract individual de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de numire, potrivit legii, în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, precum şi în cadrul regiilor autonome, societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor comerciale la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, pot cumula pensia netă cu veniturile astfel realizate, dacă nivelul acesteia nu depăşeşte nivelul câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.
(2) Prevederile alin. (1) sunt aplicabile persoanelor care:a)la data intrării în vigoare a prezentului capitol sunt pensionari cumularzi.“; b)după data intrării în vigoare a prezentului capitol devin pensionari cumularzi“.– Art. 18: „(1) Pensionarii prevăzuţi la art. 17 alin. (2) lit. a) care desfăşoară activităţi profesionale pe bază de contract individual de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de numire în funcţie au obligaţia ca, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentului capitol, să îşi exprime în scris opţiunea între suspendarea plăţii pensiei pe durata exercitării activităţii şi încetarea raporturilor de muncă, de serviciu sau a actului de numire în funcţie, dacă nivelul pensiei nete aflate în plată depăşeşte nivelul câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat. (2) Persoanele prevăzute la art. 17 alin. (2) lit. b) au obligaţia ca, în termen de 15 zile de la data survenirii situaţiei de cumul, să îşi exprime în scris opţiunea între suspendarea plăţii pensiei pe durata exercitării activităţii şi încetarea raporturilor de muncă, de serviciu sau a actului de numire în funcţie, dacă nivelul pensiei nete aflate în plată depăşeşte nivelul câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.“;– Art. 19: „(1) În situaţia persoanelor care beneficiază, prin cumul, de pensie/pensii stabilită/stabilite atât în sistemul public cât şi/sau în sisteme neintegrate sistemului public de pensii, la determinarea plafonului stabilit la art. 17 alin. (1) se are în vedere venitul cumulat din acestea. (2) Dacă nivelul pensiilor nete cumulate se situează sub nivelul câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, acesta va putea fi cumulat cu veniturile realizate din exercitarea unei activităţi pe bază de contract individual de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de numire în funcţie, potrivit legii, în cadrul entităţilor prevăzute la art. 17 alin. (1).(3) În cazul în care nivelul venitului realizat din pensiile nete cumulate este mai mare decât nivelul câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, persoana are obligaţia de a-şi exprima opţiunea, în scris, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentului capitol, cu privire la menţinerea în plată a pensiei faţă de cuantumul căreia, potrivit art. 17, este permis cumulul.(4) Prevederile alin. (3) se aplică şi persoanelor prevăzute la art. 17 alin. (2) lit. b), acestea având obligaţia de a-şi exprima opţiunea în termen de 15 zile de la data survenirii situaţiei de imposibilitate a exercitării cumulului.“;– Art. 20: „Neîndeplinirea obligaţiei privind exprimarea opţiunii în termenul prevăzut la art. 18 şi la art. 19 alin. (3) şi (4) constituie cauză de încetare de drept a raporturilor de muncă stabilite în baza contractului individual de muncă sau a actului de numire în funcţie, precum şi a raporturilor de serviciu.“; – Art. 21: „În cazul în care opţiunea este exprimată în termenul prevăzut la art. 18 şi la art. 19 alin. (3) şi (4), plata pensiei/pensiilor se suspendă începând cu luna următoare celei în care a fost exprimată opţiunea pentru continuarea activităţii.“; - Art. 22: „Sumele încasate necuvenit cu titlu de pensie se recuperează de la pensionari, cu respectarea termenului general de prescripţie.“; – Art. 23: „(1) Angajatorul are obligaţia de a lua măsurile necesare constatării cazurilor prevăzute la art. 18 şi la art. 19 alin. (3) şi (4). (2) Încălcarea de către angajator a prevederilor alin. (1) constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 2.500 lei la 5.000 lei.(3) Constatarea contravenţiei prevăzute la alin. (1) şi aplicarea sancţiunii prevăzute la alin. (2) se realizează de către persoanele împuternicite din cadrul inspectoratelor teritoriale de muncă.“;– Art. 24: „Contravenţiilor prevăzute la art. 23 le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.“; – Art. 25: „Prevederile prezentului capitol se aplică în mod corespunzător şi beneficiarilor de pensie de serviciu stabilită prin legi speciale.“; – Art. 26: „În aplicarea prevederilor cap. IV, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale elaborează instrucţiuni până la data intrării în vigoare a acestuia, respectiv în termen de 15 zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.“Textele constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 4 alin. (2) privind criteriile de nediscriminare, art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 41 alin. (1) privind dreptul la muncă, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 47 alin. (2) cu referire la dreptul la pensie, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 114 privind angajarea răspunderii Guvernului şi art. 118 privind forţele armate. Totodată, se consideră a fi încălcate şi prevederile art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 1 privind protecţia proprietăţii din Protocolul adiţional la Convenţia menţionată, art. 1 paragraful 2 privind interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 la Convenţia menţionată, art. 6 privind dreptul la libertate şi la siguranţă, art. 15 paragraful 1 privind dreptul la muncă, art. 21 paragraful 1 privind nediscriminarea, art. 51 privind domeniul de aplicare al Cartei drepturilor fundamentale şi art. 52 privind întinderea şi interpretarea drepturilor şi principiilor rezultate, toate aceste texte din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 6 privind valoarea juridică a Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene din Tratatul privind Uniunea Europeană şi art. 6 paragraful 1 privind dreptul la muncă din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale. Examinând excepţia de neconstituţionalitate şi dispoziţiile legale criticate, prin raportare la prevederile constituţionale invocate, Curtea constată următoarele: I. În privinţa criticilor extrinseci de neconstituţionalitate, prin raportare la art. 114 din Constituţie, se constată că sunt aplicabile mutatis mutandis considerentele de principiu reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1.415 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, cu privire la Legea-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice (devenită ulterior Legea-cadru nr. 330/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009), lege adoptată în aceeaşi zi cu legea criticată tot prin procedura angajării răspunderii Guvernului. Astfel, Curtea a arătat că Guvernul poate recurge la angajarea răspunderii sale, indiferent de faza în care se află procedura legislativă. Rolul unei asemenea proceduri este de a coagula o majoritate parlamentară, dar şi de a surmonta actele obstrucţioniste ale opoziţiei în cursul dezbaterilor legislative. Adoptarea Legii nr. 329/2009 prin procedura prevăzută de art. 114 din Constituţie a fost necesară pentru a răspunde într-un timp cât mai scurt la cerinţele Fondului Monetar Internaţional. Prin prisma acestor considerente, se reţine că Guvernul a recurs la această procedură in extremis, întrucât structura politică a Parlamentului nu permitea adoptarea proiectului de lege în procedură uzuală sau de urgenţă. Ţinând cont de cele mai sus expuse, procedura angajării răspunderii Guvernului în privinţa prezentei legi respectă criteriile stabilite prin Decizia nr. 1.655 din 28 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 20 ianuarie 2011, reţinându-se astfel că a existat o urgenţă în adoptarea măsurilor conţinute în legea asupra căreia Guvernul şi-a angajat răspunderea, că era necesar ca reglementarea în cauză să fie adoptată cu maximă celeritate, că domeniul reglementat era de o importanţă deosebită şi că legea în cauză a fost aplicată imediat. II. În privinţa criticilor de neconstituţionalitate intrinseci, prin Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, Curtea a constatat că întreg cap. IV al Legii nr. 329/2009 este constituţional în măsura în care nu vizează persoanele pentru care durata mandatului este stabilită expres în Constituţie. De asemenea, şi-a menţinut această jurisprudenţă şi în cadrul controlului a posteriori pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, stabilind, prin Decizia nr. 1.149 din 28 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 711 din 26 octombrie 2010, Decizia nr. 206 din 15 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 239 din 6 aprilie 2011, Decizia nr. 409 din 7 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 16 iunie 2011, sau Decizia nr. 1287 din 29 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 893 din 16 decembrie 2011. Curtea, prin deciziile menţionate, a statuat că nicio dispoziţie constituţională nu împiedică legiuitorul să suprime cumulul pensiei cu salariul, cu condiţia ca o asemenea măsură să se aplice în mod egal pentru toţi cetăţenii, iar eventualele diferenţe de tratament să aibă o raţiune licită. Curtea a constatat că nivelul pensiei nete până la care poate opera cumulul la nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat (devenit, în prezent, câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat) respectă condiţiile de obiectivitate (este expres prevăzut de lege, previzibil şi determinabil) şi rezonabilitate (nivelul salariului mediu brut pe economie constituie o opţiune justă şi echilibrată) impuse de principiul nediscriminării. Totodată, Curtea a apreciat că măsura adoptată este proporţională cu situaţia care a determinat-o, respectiv situaţia de criză economică în care se regăseşte statul, fiind rezultatul unui echilibru între scopul declarat al legii şi mijloacele folosite în realizarea lui, şi este aplicată în mod nediscriminatoriu tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei. De asemenea, Curtea a mai arătat că soluţia legislativă care instituie un anumit cuantum sau prag valoric, apreciat ca rezonabil, corespunde unei opţiuni exclusive a legiuitorului, nefiind deci o problemă de resortul contenciosului constituţional. Astfel, Curtea a constatat că dispoziţiile cap. IV din Legea nr. 329/2009 sunt constituţionale în măsura în care acestea nu se referă la persoanele pentru care durata mandatului este stabilită expres prin Constituţie. Prin decizia mai sus amintită, Curtea a arătat motivele care justifică tratamentul juridic diferenţiat. În acest sens, s-a reţinut că „Legea fundamentală stabileşte în mod expres durata mandatului persoanelor care ocupă unele funcţii publice de autoritate, iar încetarea acestui mandat ca urmare a neîndeplinirii obligaţiei privind exprimarea opţiunii cu privire la suspendarea plăţii pensiei pe durata exercitării funcţiei, în condiţiile art. 18-20 din legea criticată, este incompatibilă cu dispoziţiile constituţionale arătate“. Aşadar, situaţia obiectiv diferită în care se găseşte această categorie de persoane justifică tratamentul juridic diferit, fapt ce nu contravine principiului constituţional al egalităţii în drepturi, care nu trebuie interpretat în sensul instituirii unui tratament uniform, ci al unui tratament egal pentru situaţii identice. În consecinţă, în lipsa afectării vreunui drept fundamental, Curtea a stabilit că prevederile art. 53 din Constituţie, invocate în susţinerea excepţiei, nu au incidenţă în cauză. Curtea a mai reţinut, în ceea ce priveşte critica vizând încălcarea principiului neretroactivităţii legii, că prevederile de lege criticate reglementează condiţiile exercitării dreptului la muncă şi a dreptului la pensie pentru viitor, într-un context social afectat de criza economică care a impus adoptarea unor măsuri cu caracter excepţional, care, prin eficienţa şi promptitudinea aplicării, să conducă la reducerea efectelor sale şi să creeze premisele relansării economiei naţionale. Totodată, se reţine că prestaţiile cu titlu de pensie pentru perioadele viitoare nu intră în sfera de incidenţă a dreptului de proprietate, acest drept putând fi invocat numai cu privire la perioadele pentru care pensia a fost în plată. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. Distinct de cele arătate, Curtea constată că invocarea art. 118 alin. (2) din Constituţie nu are relevanţă în cauză, întrucât cumulul pensie-salariu, în mod evident, nu ţine de statutul constituţional al forţelor armate. Faptul de a permite în privinţa militarilor a unui atare cumul ţine de opţiunea liberă a legiuitorului, fără ca acesta să aibă constrângeri de natură constituţională în acest sens. În fine, Curtea reţine că prin Decizia din 20 martie 2012, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Ionel Panfile împotriva României, s-a arătat că măsura criticată este prevăzută de lege, urmăreşte un scop legitim, respectă justul echilibru între interesele generale ale comunităţii şi protecţia drepturilor fundamentale ale indivizilor, precum şi faptul că în domeniul social statul dispune de o marjă largă de apreciere, ceea ce a dus la concluzia că măsura critica nu este contrară art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţie (paragrafele 17-25). Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, în ansamblul său, precum şi, în special, ale art. 17-26 din aceeaşi lege, excepţie ridicată de Gabriel Manea în Dosarul nr. 7.914/2/2010 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, de Mihai Mocanu în Dosarul nr. 51.087/3/2009 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi de Lucian Sterie în Dosarul nr. 341/36/2011 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 mai 2012. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent-şef, Benke Károly