Decizia Nr.537 din 13.07.2017

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (1) lit. a) pct. (i) şi lit. d) pct. (ii) şi alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, în forma anterioară modificărilor aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2015 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, excepţie ridicată de Societatea Hagi Gold - S.R.L. din Piatra-Neamţ în Dosarul nr. 1.199/866/2015 al Judecătoriei Paşcani, şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 96 D/2016.2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Magistratul-asistent referă că, la dosar, partea Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a depus concluzii scrise, prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată.4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că, prin Decizia nr. 128 din 10 martie 2016, Curtea a reţinut că legiuitorul este liber să reglementeze cu privire la răspunderea contravenţională a persoanei juridice, întrucât nicio prevedere din Legea fundamentală nu interzice reglementarea unei astfel de răspunderi. Prin prevederile legale criticate s-a intenţionat responsabilizarea persoanei juridice cu privire la modul de alegere şi supraveghere a angajaţilor, precum şi înlăturarea dificultăţilor în ceea ce priveşte identificarea persoanei care a săvârşit fapta, în cazul societăţilor cu mai mulţi angajaţi.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:5. Prin Încheierea din 24 noiembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 1.199/866/2015, Judecătoria Paşcani a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 alin. (1) lit. a) pct. (i) şi lit. d) pct. (ii) şi alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, în forma anterioară modificărilor aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2015 pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Excepţia a fost invocată de Societatea Hagi Gold - S.R.L. din Piatra-Neamţ, într-o cauză având ca obiect soluţionarea plângerii formulate împotriva unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor prevăzute de art. 10 lit. c) şi gg) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, respectiv neemiterea bonului fiscal pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate şi deţinerea la punctele de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor a unor sume care nu pot fi justificate prin datele înscrise în documentele emise cu aparate de marcat electronice fiscale, cu aplicarea sancţiunilor reglementate în textele de lege criticate.6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul arată că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, faptele ce constituie contravenţii intră sub incidenţa art. 6 din Convenţia privind apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece contravenţia este asimilată unei acuzaţii în materie penală, astfel încât contravenientul trebuie să se bucure de garanţiile instituite de acest articol. În legislaţia internă, contravenţia este definită de art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, ca reprezentând o faptă săvârşită cu vinovăţie. În ceea ce priveşte forma vinovăţiei, pornind de la noţiunea de acuzaţie în materie penală, se impune ca subiectul pasiv al contravenţiei să beneficieze de aceleaşi prevederi din materia penală, adică fapta săvârşită din culpă să constituie contravenţie doar dacă legea prevede expres acest lucru. Persoana juridică nu poate deveni subiect activ al unei contravenţii ca urmare a culpei în alegerea salariatului, răspunderea având caracter personal, şi nu obiectiv. Având în vedere formele participaţiei penale, persoana juridică nu săvârşeşte fapta contravenţională nici direct ca autor sau coautor, nici impropriu ca instigator sau complice. O astfel de reglementare încalcă dreptul de proprietate privată, precum şi libertatea economică, nu doar prin sancţiunea pecuniară a amenzii, cât şi prin măsura complementară a suspendării activităţii, ambele reflectându-se în patrimoniul persoanei juridice. 7. Judecătoria Paşcani apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, făcând referire la deciziile Curţii Constituţionale nr. 507 din 29 mai 2007, nr. 752 din 20 septembrie 2012 şi nr. 308 din 13 iunie 2013.8. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 9. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor legale criticate este neîntemeiată, făcând referire la cele reţinute prin Decizia nr. 530 din 31 mai 2007. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse şi concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 11 alin. (1) lit. a) pct. (i) şi lit. d) pct. (ii) şi alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 21 ianuarie 2005, în redactarea anterioară modificărilor aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2015 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 285 din 28 aprilie 2015, care au următorul cuprins: „(1) Contravenţiile prevăzute la art. 10 se sancţionează cu amendă aplicată operatorilor economici, după cum urmează:a)cele prevăzute la art. 10 lit. f), h), i), s), ş), t), ţ), v), aa) şi gg), cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei, precum şi cu:

d)cele prevăzute la art. 10 lit. b), c), d), e) şi dd), cu amendă de la 10.000 lei la 15.000 lei, precum şi cu: [...]

(3) Pe durata de suspendare a activităţii, unitatea este sigilată de echipa de control constituită potrivit legii. Concomitent cu sigilarea unităţii, se afişează la loc vizibil un anunţ cu privire la această situaţie. Anunţul va fi scris cu litere de tipar având înălţimea minimă de 10 cm. Procedura de aplicare a acestei prevederi se aprobă prin ordin al ministrului finanţelor publice, până la data de 1 martie 2015."13. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textele de lege criticate aduc atingere dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5), referitoare la caracterul statului român şi la principiul supremaţiei Constituţiei şi a legilor, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 23 alin. (11) referitor la respectarea prezumţiei de nevinovăţie, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 45 referitor la libertatea economică, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. Totodată, autorul arată că sunt încălcate şi dispoziţiile art. 6 referitoare la dreptul la un proces echitabil din Convenţia privind apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, şi art. 1 privind protecţia proprietăţii din Primul Protocol adiţional la Convenţie. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că stabilirea unor contravenţii şi a unor sancţiuni corespunzătoare reprezintă o opţiune legitimă a legiuitorului, justificată de imperativul protejării interesului social şi al ordinii de drept, prin adoptarea unor măsuri specifice de preîntâmpinare şi sancţionare a faptelor care generează sau ar putea genera fenomene economice negative, cum ar fi evaziunea fiscală. Dispoziţiile legale criticate reprezintă norme coercitive, instituind sancţiuni contravenţionale pentru agenţii economici care nu respectă prevederile referitoare la justificarea sumelor de bani găsite la punctele de vânzare, aparţinând acestora (a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 308 din 13 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 25 iulie 2013). 15. Totodată, Curtea observă că sancţiunea complementară a suspendării activităţii pe o perioadă de 3 luni poate fi privită ca o limitare a folosinţei ca atribut al dreptului de proprietate privată, pe o perioadă determinată, măsură justificată obiectiv şi raţional, pentru a da expresie principiilor constituţionale anterior invocate (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 128 din 10 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 6 iunie 2016, paragraful 17). 16. Distinct de cele reţinute, Curtea reţine că sancţiunea amenzii intră sub incidenţa celui de-al doilea alineat al articolului 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care permite statelor contractante să adopte legile pe care le consideră necesare pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a „amenzilor". În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că atât amenda, cât şi sumele confiscate se subsumează noţiunii de „amenzi" [a se vedea, în acest sens, Decizia de inadmisibilitate din 19 noiembrie 2013 pronunţată în Cauza Electrosan - S.R.L. împotriva României (Cererea nr. 31.931/07), paragraful 16]. Autorităţile naţionale sunt cele care decid, în primul rând, ce fel de „amendă" trebuie aplicată, deciziile luate în acest domeniu implicând o apreciere a problemelor politice, economice şi sociale, apreciere pe care Convenţia o lasă în competenţa statelor membre, acestea având la dispoziţie o largă marjă de apreciere [a se vedea Decizia de inadmisibilitate din 21 martie 2006 pronunţată în Cauza Valico - S.R.L. împotriva Italiei (Cererea nr. 70.074/01), Decizia de inadmisibilitate din 19 noiembrie 2013 pronunţată în Cauza Electrosan - S.R.L. împotriva României (Cererea nr. 31.931/07), paragraful 17 şi Hotărârea din 18 iunie 2013 pronunţată în Cauza S.C. Complex Herta Import Export - S.R.L. Lipova împotriva României, paragraful 32]. 17. Cât priveşte atingerea adusă art. 45 din Constituţie, Curtea reţine că libertatea economică presupune garantarea dreptului de a desfăşura o activitate economică într-un mediu concurenţial ale cărui pârghii sunt fixate de stat prin lege. Numai în acest fel concurenţa va presupune o confruntare loială între operatorii economici care acţionează pe acelaşi segment de piaţă şi care oferă consumatorilor produse similare. Legiuitorul are astfel obligaţia să impună reguli de disciplină economică, pe care operatorii economici trebuie să le respecte, precum şi posibilitatea de a stabili sancţiunile corespunzătoare pentru nerespectarea lor, aceasta fiind semnificaţia sintagmei în condiţiile legii" cuprinsă în art. 45 din Constituţie (a se vedea, ad similis, Decizia nr. 556 din 7 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 15 august 2007). Astfel, veniturile realizate de operatorii economici sunt supuse unui proces de fiscalizare necesar realizării dezideratului cuprins în art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală, potrivit căruia România este stat social. În aceste condiţii, pentru a garanta respectarea prevederilor legale prin care statul a înţeles să disciplineze activitatea operatorilor economici, s-au instituit sancţiuni, textele de lege criticate reglementând astfel de sancţiuni. În consecinţă, pentru argumentele anterior expuse, nu poate fi primită critica autorului excepţiei, prin care instituirea sancţiunii prevăzute de textele de lege criticate ar contraveni art. 45 din Constituţie. 18. În ceea ce priveşte vinovăţia în săvârşirea faptei, Curtea observă că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 6 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prezumţia de nevinovăţie trebuie să se aplice nu numai în procesul penal, în sens strict, ci ori de câte ori fapta imputabilă are „conotaţie penală", cum ar fi, spre exemplu, în materia sancţiunilor administrative. Astfel, potrivit instanţei de contencios al drepturilor omului, conceptul de „acuzaţie în materie penală" are o semnificaţie „autonomă", independentă de clasificările utilizate de sistemele juridice naţionale ale statelor membre, aşa cum s-a reţinut în Hotărârea din 25 august 1987, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Lutz împotriva Germaniei, paragraful 52 (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 411 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 526 din 15 iulie 2014, paragraful 22). 19. Referitor la domeniul de aplicare a prevederilor art. 6 din Convenţie, prin Decizia nr. 197 din 13 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 29 iulie 2003, Curtea Constituţională a stabilit că legislaţia contravenţională din România intră sub incidenţa prevederilor art. 6 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Aşa fiind, procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se bucură de prezumţia de legalitate, însă, atunci când este formulată o plângere împotriva acesteia, este contestată chiar prezumţia de care se bucură. În acest caz, instanţa de judecată competentă va administra probele prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal. Cel care a formulat plângerea nu trebuie să îşi demonstreze propria nevinovăţie, revenind instanţei de judecată obligaţia de a administra tot probatoriul necesar stabilirii şi aflării adevărului. Chiar dacă art. 47 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 face referire la dispoziţiile Codului de procedură civilă, instanţele de judecată nu pot face aplicarea strictă a regulii onus probandi incumbit actori ci, din contră, chiar ele trebuie să manifeste un rol activ pentru aflarea adevărului, din moment ce contravenţia intră sub incidenţa art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.096 din 8 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 695 din 15 octombrie 2009). Din această perspectivă nu se poate reţine încălcarea prezumţiei de nevinovăţie. 20. Referitor la susţinerile autorului excepţiei potrivit cărora, în vederea garantării prezumţiei de nevinovăţie, prevederile art. 16 alin. (6) din Codul penal ar trebui aplicate mutatis mutandis în domeniul contravenţional, în sensul în care faptele comise din culpă ar trebui să constituie contravenţii numai când legea prevede expres acest lucru, Curtea reţine că acestea nu pot fi primite. Astfel, potrivit art. 3 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, persoana juridică răspunde contravenţional în cazurile şi în condiţiile prevăzute de actele normative prin care se stabilesc şi se sancţionează contravenţii, dintre aceste acte normative făcând parte şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, în care sunt reglementate sancţiunile contravenţionale ce fac obiectul prezentei excepţii. Curtea observă că, potrivit art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, „constituie contravenţie fapta săvârşită cu vinovăţie". Curtea reţine că nici în cuprinsul Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 şi nici în acela al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 nu se face distincţie între faptele săvârşite cu intenţie sau din culpă, ca forme ale vinovăţiei. Intenţia legiuitorului a fost aceea de a institui sancţiuni, prin prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, pentru anumite fapte considerate ca prezentând pericol social, fără a distinge însă cu privire la forma de vinovăţie a contravenientului. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a asimilat contravenţiile conceptului de „acuzaţie în materie penală", astfel cum s-a reţinut la paragrafele 18 şi 19 din prezenta decizie, însă acest lucru nu are semnificaţia aplicării mutatis mutandis a regulilor ce guvernează domeniul penal. 21. Cât priveşte răspunderea contravenţională a operatorului economic, Curtea reţine că aceasta îşi are temeiul în faptele ilicite săvârşite în realizarea obiectului de activitate, respectiv neutilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale atunci când obiectul lor de activitate îl constituie livrarea bunurilor cu amănuntul sau a prestărilor de servicii efectuate direct către populaţie. Răspunderea contravenţională a persoanei juridice este întemeiată pe obligaţia acesteia de a-şi stabili modul de organizare şi funcţionare, de a veghea cu privire la exercitarea atribuţiilor de către persoanele angajate, precum şi de a exercita controlul asupra modului de îndeplinire a sarcinilor angajaţilor, respectându-se legislaţia în vigoare. Toate aceste activităţi sunt menite să ducă la realizarea obiectului social de activitate. Operatorul economic livrează bunurile şi prestează serviciile menţionate în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 în schimbul unor sume de bani, sume pentru a căror neevidenţiere fiscală este sancţionat contravenţional, deoarece fapta săvârşită serveşte interesului său. 22. Curtea observă că, în jurisprudenţa sa, a reţinut că instanţa de judecată are posibilitatea şi, totodată, obligaţia ca, administrând întregul material probatoriu, să constate în ce măsură fapta contravenientului este sau nu săvârşită cu vinovăţie, şi să anuleze procesul-verbal, în măsura în care fapta nu este săvârşită cu vinovăţie (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 828 din 11 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 828 din 10 decembrie 2012, şi Decizia nr. 36 din 31 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 8 iunie 2017, paragraful 25). 23. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a art. 1 alin. (5) şi art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală, Curtea observă că autorul excepţiei nu indică motivele pe care aceasta se fundamentează. 24. De asemenea, întrucât nu a fost reţinută restrângerea exerciţiului niciunui drept şi niciunei libertăţi fundamentale, Curtea constată că nici dispoziţiile art. 53 din Constituţie nu au incidenţă în cauză. 25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Hagi Gold - S.R.L. din Piatra-Neamţ în Dosarul nr. 1.199/866/2015 al Judecătoriei Paşcani şi constată că prevederile art. 11 alin. (1) lit. a) pct. (i) şi lit. d) pct. (ii) şi alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, în forma anterioară modificărilor aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2015 pentru modificarea şi completarea unor acte normative sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Paşcani şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 13 iulie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Cătălina Turcu