DECIZIE Nr.
526 din 31 mai 2007
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 36 alin. (3) din Legea nr. 272/2004
privind protectia si promovarea drepturilor copilului
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 559 din 15 august 2007
Ion Predescu - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Kozsokar Gabor
-judecător
Şerban Viorel Stănoiu -judecător
Ion Tiucă -
procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 36 alin. (3) din Legea nr. 272/2004
privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, excepţie ridicată de
Luminiţa Ion în Dosarul nr. 11.671/303/2005 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca
neîntemeiată.
CURTEA,
avand în vedere actele şi
lucrările dosarului, reţine următoarele:
Prin Incheierea din 22 noiembrie 2006, pronunţată în
Dosarul nr. 11.671/303/2005, Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 36
alin. (3) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor
copilului, excepţie ridicată de Luminiţa Ion.
In motivarea excepţiei
de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine
că dispoziţiile de lege criticate, care statuează calitatea procesuală activă
exclusivă a autorităţii tutelare de a solicita decăderea, totală sau parţială,
a părinţilor ori a unuia dintre ei din exerciţiul drepturilor părinteşti,
contravin art. 21 din Constituţie privind liberul acces la justiţie al oricărei
persoane pentru apărarea intereselor sale legitime.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă consideră excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciază că
dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale şi reglementează competenţa,
concretizată într-o obligaţie, a unei autorităţi administrative, Direcţia
generală de asistenţă socială şi protecţia copilului, de a sesiza instanţa
judecătorească în situaţia în care consideră că sunt întrunite condiţiile
prevăzute de lege pentru decăderea părinţilor din exerciţiul drepturilor
părinteşti.
Avocatul Poporului arată
că prevederile art. 36 alin. (3) din Legea nr. 272/2004 reprezintă expresia
principiului protejării interesului superior al copilului, intenţia
legiuitorului fiind aceea de a atribui competenţa supravegherii şi controlului
modului în care acesta este îngrijit, sănătăţii şi dezvoltării lui fizice,
educării, învăţăturii şi pregătirii sale profesionale unei instituţii care,
prin personalul său calificat, verifică în mod imparţial situaţia minorului.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu
privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
CURTEA,
examinand încheierea de
sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul
întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale
criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992,
reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 36 alin. (3) din Legea nr. 272/2004 privind
protecţia şi promovarea drepturilor copilului, publicată în Monitorul Oficial
al Romaniei, Partea I, nr. 557 din 23 iunie 2004, care
au următorul cuprins: „Direcţia generală de
asistenţă socială şi protecţia copilului este obligată să sesizeze instanţa
judecătorească în situaţia în care consideră că sunt întrunite condiţiile
prevăzute de lege pentru decăderea, totală sau parţială, a părinţilor ori a
unuia dintre ei din exerciţiul drepturilor părinteşti."
In susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii
legale, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale
art. 21 alin. (1) şi (2) referitoare la liberul acces la justiţie.
Examinand excepţia de
neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile legale criticate consacră
sancţiunea decăderii din drepturile părinteşti, sancţiune civilă care se
dispune în cazurile în care părinţii, prin felul de exercitare a drepturilor
părinteşti sau prin purtarea lor abuzivă ori prin abateri grave în îndeplinirea
îndatoririlor de părinte, pun în primejdie viaţa şi securitatea copilului în
familie.
Pe de altă parte, din economia reglementării, precum şi
din coroborarea acesteia cu dispoziţiile art. 109 din Codul familiei,
autoritatea tutelară apare a fi concepută ca un factor de echilibru în acele
situaţii în care între părinţi există o stare conflictuală exacerbată, care a
dus la desfacerea căsătoriei, şi pe al cărei fond aceştia au tendinţa să
recurgă la orice mijloace pe care legea le oferă pentru a se şicana reciproc,
ajungand pană la dispute cu
privire la situaţia copiilor, care dau expresie interesului acestora din urmă
doar aparent.
In considerarea unor asemenea raţiuni, legiuitorul a
înţeles să recunoască calitatea procesuală activă exclusiv autorităţii
tutelare, într-o acţiune cu consecinţe deosebit de severe, cum este aceea prin
care se solicită decăderea unui părinte din drepturile părinteşti.
Faptul că o asemenea calitate nu îi este recunoscută şi
părintelui nu constituie o încălcare a liberului acces la justiţie, care, în
această materie, nu este negat, ci se realizează doar mediat, pe calea
sesizării autorităţii tutelare, singura care are posibilitatea să verifice cu
obiectivitate şi simţ de răspundere măsura în care exigenţele de fond pentru
promovarea unei acţiuni în decădere din drepturile părinteşti sunt satisfăcute,
acţionand astfel ca un filtru în prevenirea unor
eventuale abuzuri, degrevand totodată instanţele
judecătoreşti de procese cu un atare obiect, fără suport real.
De altfel, reglementarea instituită prin art. 36 alin.
(3) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor
copilului nu face decat să dea
expresie specificului acestui domeniu, constand în aceea că drepturile părinteşti se exercită, aşa cum prevede
art. 97 alin. 2 din Codul familiei, numai în interesul copiilor. Or, nefiind
vorba despre un interes propriu al titularului dreptului, recte al părintelui,
era normal ca valorificarea dreptului său, în situaţia extremă în care tinde la
anihilarea drepturilor celuilalt părinte, să fie supusă unui regim restrictiv,
cu implicarea autorităţii de stat, în deplină concordanţă cu cele prevăzute de
art. 48 alin. (1) din Constituţie.
Pentru considerentele expuse
mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie,
precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea
nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 36 alin. (3) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi
promovarea drepturilor copilului, excepţie ridicată de Luminiţa Ion în Dosarul
nr. 11.671/303/2005 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă.
Definitivă şi general
obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 31 mai 2007.
PREŞEDINTE,
ION PREDESCU
Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu