Decizia Nr.523 din 12.12.2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5221 alin. 2 din Codul de procedură penală
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 55 din 22 ianuarie 2014

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskás Valentin Zoltán	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Afrodita Laura Tutunaru	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 522¹ alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Marcel Kollenman în Dosarul nr. 294/32/2012^* al Curţii de Apel Bacău - Secţia penală, cauze minori şi familie şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 441D/2013.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Magistratul-asistent referă totodată asupra faptului că autorul excepţiei a depus la dosar concluzii scrise.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 25 iunie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 294/32/2012^*, Curtea de Apel Bacău - Secţia penală, cauze minori şi familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 522¹ alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Marcel Kollenman în dosarul de mai sus având ca obiect rejudecarea unui apel formulat împotriva unei sentinţe penale pronunţate de Tribunalul Neamţ prin care s-a respins ca nefondată cererea de rejudecare după extrădare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale menţionate sunt neconstituţionale, deoarece instituţia rejudecării după extrădare nu este identică cu cea a revizuirii, neexistând identitate de persoane, de motive, apărări, cerinţe. Din această perspectivă dispoziţiile art. 404-408 din Codul de procedură penală ce reglementează revizuirea nu recunosc dreptul la rejudecare a persoanelor care au fost judecate şi condamnate în lipsă, conducând la un arbitrariu în aplicarea legii şi la nerespectarea drepturilor privind procesul echitabil şi egalitatea în faţa legii. De aceea, în opinia autorului, ar trebui ca, după admiterea în principiu a cererii de rejudecare după extrădare, să se dispună din oficiu şi desfiinţarea de drept a hotărârii de condamnare care este astfel lovită de nulitate absolută. Totodată, inculpatul ar fi trebuit judecat în stare de libertate şi nicidecum nu ar fi trebuit menţinută hotărârea instanţei de fond.Curtea de Apel Bacău - Secţia penală, cauze minori şi familie opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, deoarece dispoziţiile legale criticate, având caracterul unor norme de trimitere, completează procedura de rejudecare cu reglementările din materia revizuirii referitoare la măsurile ce pot fi luate după admiterea în principiu, procedura de rejudecare, soluţiile după rejudecare, căile de atac şi procedura rejudecării dispoziţiilor civile. Or, competenţa de a stabili procedura de judecată precum şi căile de atac ce se pot exercita împotriva hotărârilor judecătoreşti aparţine, în acord cu art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Constituţie, legiuitorului. În sfârşit, mai arată Guvernul în punctul său de vedere, că din examinarea motivelor invocate de autor rezultă că se urmăreşte modificarea cadrului legal în materia rejudecării după extrădare, scop care, în acord cu art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, este inadmisibil, întrucât Curtea Constituţională se pronunţă fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse de autorul excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 522¹ alin. 2 din Codul de procedură penală, cu denumirea marginală Rejudecarea celor judecaţi în lipsă în caz de extrădare, care au următorul conţinut: „În cazul în care se cere extrădarea sau predarea în baza unui mandat european de arestare a unei persoane judecate şi condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanţa care a judecat în primă instanţă, la cererea condamnatului.Dispoziţiile art. 404-408 se aplică în mod corespunzător.“Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 referitor la Egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 referitor la Accesul liber la justiţie şi art. 24 referitor la Dreptul la apărare.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 522¹ alin. 2 din Codul de procedură penală, astfel criticate, au fost completate prin art. XVIII pct. 65 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, lege care, potrivit art. XXVIII, a intrat în vigoare la 30 de zile de la publicare.Anterior acestor noi prevederi, dispoziţiile legale criticate aveau următorul conţinut: „Dispoziţiile art. 405-408 se aplică în mod corespunzător.“Prin urmare, în comparaţie cu vechea reglementare, Legea nr. 202/2010 a introdus posibilitatea ca, în cazul admiterii în principiu a cererii de rejudecare a celor judecaţi în lipsă în caz de extrădare, instanţa să poată dispune o serie de măsuri cum ar fi, de exemplu, suspendarea motivată, în tot sau în parte, a executării hotărârii.În prezenta cauză, autorul excepţiei porneşte de la premisa potrivit căreia ar trebui ca, în absenţa oricăror altor analize, admiterea în principiu a cererii de rejudecare să aibă drept efect anularea hotărârii de condamnare, întrucât soluţionarea pe fond a cauzei, concomitent cu judecarea pe fond a cererii de rejudecare, încalcă grav normele de procedură şi dispoziţiile legale în materie, calitatea concomitentă de inculpat şi de condamnat în aceeaşi cauză fiind incompatibilă cu ordinea de drept.Analizând succesiunea hotărârilor judecătoreşti pronunţate în cauză, Curtea constată următoarele:Prin Sentinţa penală nr. 31/P din 19 februarie 2009, pronunţată de Tribunalul Neamţ, autorul excepţiei a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de viol şi lipsire de libertate în mod ilegal.Prin Decizia penală nr. 77 din 10 iunie 2009, Curtea de Apel Bacău a respins ca nefondat apelul formulat.Prin Decizia penală nr. 4.153 din 11 decembrie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins ca nefondat recursul formulat, hotărârea de condamnare rămânând definitivă. Drept urmare, a fost emis mandatul nr. 42/P/2009 din 14 decembrie 2009 de executare a pedepsei închisorii astfel dispuse prin sentinţa de condamnare.Întrucât condamnatul nu se afla în România, Tribunalul Neamţ a emis un mandat european de arestare şi, la data de 5 iulie 2010, inculpatul a fost predat de autorităţile judiciare italiene, fiind încarcerat în executarea pedepsei aplicate.Prin Sentinţa penală nr. 1.283/P din 24 noiembrie 2010, Tribunalul Neamţ a respins ca inadmisibilă cererea de admitere în principiu a cererii de rejudecare, potrivit art. 522¹ din Codul de procedura penală.Prin Decizia penală nr. 8 din 18 ianuarie 2011, Curtea de Apel Bacău a admis apelul declarat, a desfiinţat în totalitate Sentinţa penală nr. 1.283 şi a dispus trimiterea dosarului la Tribunalul Neamţ în vederea admiterii în principiu şi a judecării pe fond a cererii de rejudecare după extrădare.Drept urmare, prin Sentinţa penală nr. 32/P din 14 martie 2012, Tribunalul Neamţ a respins ca nefondată cererea de rejudecare.Prin Decizia penală nr. 72 din 29 mai 2012, Curtea de Apel Neamţ a respins ca nefondat apelul declarat împotriva Sentinţei penale nr. 32.Prin Decizia penală nr. 273 din 28 ianuarie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul, a casat Decizia nr. 72 pronunţată de Curtea de Apel Neamţ şi a trimis cauza acestei instanţe pentru rejudecarea apelului.În cadrul acestui moment procesual, Marcel Kollenman a formulat prezenta excepţie de neconstituţionalitate.Pe fondul criticilor avansate de acesta, Curtea constată că raportarea la art. 16 din Constituţie referitor la Egalitatea în drepturi este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile legale contestate se aplică tuturor persoanelor aflate în aceeaşi situaţie juridică, respectiv de persoană judecată şi condamnată în lipsă, comparaţia făcută cu persoanele în drept de a formula o cerere de revizuire negăsindu-şi finalitate. De altfel, legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi de exercitare a drepturilor procedurale, cei interesaţi având posibilitatea neîngrădită de a utiliza aceste proceduri în formele şi modalităţile instituite de lege, ei putându-se prevala de toate garanţiile care condiţionează procesul echitabil.În plus, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat în repetate rânduri că „examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acelui text cu dispoziţiile constituţionale pretins încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. Procedându-se altfel, s-ar ajunge inevitabil la concluzia că, deşi fiecare dintre dispoziţiile legale este constituţională, numai coexistenţa lor ar pune în discuţie constituţionalitatea uneia dintre ele.“ (A se vedea, în acest sens, Decizia nr. 463 din 12 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 21 iunie 2011). Prin urmare, prevederile art. 522¹ alin. 2 din Codul de procedură penală sunt norme de trimitere, care nu preiau însă tale quale, aşa cum încearcă autorul excepţiei să acrediteze, alte exigenţe legale ale instituţiei la care se face trimitere, deoarece norma de trimitere încorporează numai în sens material norma la care face trimitere, fiecare rămânând, din punct de vedere formal şi organic, diferită şi autonomă.Deşi sunt în parte identice, revizuirea şi rejudecarea în caz de extrădare au o finalitate distinctă: dacă revizuirea implică înlăturarea unor erori esenţiale asupra faptelor reţinute într-o hotărâre definitivă (în esenţă, a condamnării unei persoane nevinovate sau a achitării dispuse în mod neîntemeiat), rejudecarea în caz de extrădare are în vedere dreptul persoanei care a fost judecată şi condamnată în lipsă de a-şi exercita dreptul la apărare într-un nou ciclu procesual. Raţiunea instituirii acestei instituţii, cu particularităţile referitoare la măsurile care pot fi luate după admiterea în principiu, are în vedere tocmai garantarea dreptului la apărare al persoanei care a fost judecată în lipsă şi care, indiferent de motivele avute, nu s-a putut bucura de o apărare eficientă specifică oricărui proces echitabil prin posibilitatea de a solicita administrarea de probe în apărarea sa, atât în ce priveşte vinovăţia, cât şi sub aspectul sancţiunii ce i s-ar putea aplica. Având în vedere cele expuse, se poate constata că este neîntemeiată şi critica referitoare la încălcarea dreptului la apărare.Faptul că, odată cu admiterea în principiu a unei cereri de rejudecare după extrădare, se poate suspenda, motivat, în tot sau în parte, executarea hotărârii de condamnare, nu poate fi convertit într-un fine de neconstituţionalitate. Dimpotrivă, posibilitatea, şi nicidecum obligaţia instanţei, de a analiza o astfel de oportunitate, dă eficienţă dreptului la un proces echitabil, precum şi dreptului la apărare. Introducerea cererii de rejudecare şi admiterea acesteia în principiu nu produc, aşa cum ar dori autorul excepţiei, un efect suspensiv, pentru că reglementarea are, în forma adoptată, rolul de a preîntâmpina transformarea cererii de rejudecare într-un mijloc de întârziere ori de împiedicare a executării condamnărilor pronunţate prin hotărâri definitive. Cu toate acestea, legiuitorul, în considerarea dreptului la un proces echitabil şi a dreptului la apărare, a instituit, cu titlu de excepţie, posibilitatea suspendării în cazurile în care temeinicia cererii de rejudecare apare ca o certitudine cu privire la situaţia de fapt, la vinovăţie, la încadrarea juridică sau chiar la tratamentul sancţionator.Prin urmare, raţiunea posibilităţii suspendării nu poate fi ignorată, producând drept efect, în cazul în care a fost dispusă, doar amânarea executării, şi nicidecum anularea hotărârii de condamnare. O eventuală înlăturare a consecinţelor condamnării dispuse în lipsă poate fi înlăturată, aşa cum prevăd dispoziţiile legale criticate, după rejudecarea cererii care, în acord cu art. 405 din Codul de procedură penală, se va face potrivit regulilor de procedură privind judecata în primă instanţă, reguli care respectă pe deplin exigenţele constituţionale referitoare la dreptul la apărare, la dreptul la un proces echitabil şi la principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii. Mai mult decât atât, Curtea constată că, în cazul persoanelor judecate şi condamnate în lipsă şi pentru care se cere extrădarea sau predarea în baza unui mandat european de arestare, procedura prealabilă instituită de legea specială, respectiv Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 31 mai 2011, obligă statul român să respecte dispoziţiile art. 32 alin. (1) potrivit căruia va da „asigurări apreciate ca suficiente pentru a garanta persoanei a cărei extrădare este cerută dreptul la o nouă procedură de judecată care să îi salvgardeze drepturile la apărare“.În sfârşit, cât priveşte critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 20 referitor la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, Curtea constată că, sub acest aspect, excepţia este neîntemeiată, deoarece autorul excepţiei nu indică un text concret dintr-un tratat internaţional privind drepturile omului care să fie în contradicţie cu dispoziţiile legale contestate.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Marcel Kollenman în Dosarul nr. 294/32/2012^* al Curţii de Apel Bacău - Secţia penală, cauze minori şi familie şi constată că dispoziţiile art. 522¹ alin. 2 din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Curţii de Apel Bacău - Secţia penală, cauze minori şi familie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 12 decembrie 2013.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEAUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Afrodita Laura Tutunaru