Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, excepţie ridicată de Valentin Constantin Andrei în Dosarul nr. 2.747/40/2014 al Curţii de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 221D/2016.2. La apelul nominal se prezintă pentru autorul excepţiei doamna avocat Silvia Tudor din cadrul Baroului Suceava, cu delegaţie la dosar de substituire a domnului avocat Vasile Tudor din cadrul aceluiaşi barou, şi lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului autorului excepţiei. Acesta susţine că prevederile art. 16 din Legea nr. 194/2011 sunt neconstituţionale în măsura în care se aplică şi persoanelor care nu au calitatea de operator în sensul dispoziţiilor art. 2 lit. b) din aceeaşi lege. Practic neconstituţionalitatea invocată pune în discuţie interpretarea dată dispoziţiilor legale criticate prin Decizia nr. 25 din 8 octombrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Deşi există această decizie dată de către Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, apreciază că situaţia nu poate fi convertită într-un fine de neprimire cu privire la excepţia de neconstituţionalitate, sens în care face trimitere la deciziile Curţii Constituţionale nr. 8 din 18 ianuarie 2011 şi nr. 265 din 6 mai 2014. Astfel, dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 194/2011 nu sunt compatibile cu prevederile constituţionale referitoare la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor, la principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, la principiul legalităţii pedepselor, la Parlament ca unică autoritate legiuitoare a ţării şi la judecători care se supun numai legii. Consideră că interpretarea dată textului de lege criticat ar trebui să fie în concordanţă şi cu dispoziţiile art. 2 lit. b) din Legea nr. 194/2011, care definesc noţiunea de operaţiuni cu produse psihoactive, şi cu art. 3, art. 12 şi art. 21 din aceeaşi lege care stabilesc condiţiile de autorizare de a efectua astfel de operaţiuni. Aşa fiind, subiect activ al infracţiunii poate fi numai persoana care efectuează sau intenţionează să efectueze operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive. Astfel, câtă vreme Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi instanţele judecătoreşti au extins nepermis sfera subiecţilor activi ai infracţiunii, se încalcă principiul legalităţii pedepselor printr-o interpretare extensivă a legii penale. Mai susţine că prin efectul interpretării criticate s-a produs o completare a legii. Or, principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat interzice un asemenea demers, întrucât substituindu-se legiuitorului, interpretul devine în acest fel şi judecătorul oportunităţii legii. În sfârşit, orice interpretare judiciară este în mod necesar retroactivă pentru cauza în care se realizează şi atunci, când ea este mai severă sau prezintă un caracter extensibil, se loveşte, în materie penală, de principiul neretroactivităţii legii.4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, deoarece din cuprinsul Deciziei nr. 25 din 8 octombrie 2015 date de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu rezultă că aceasta ar fi făcut o aplicare retroactivă a prevederilor art. 16 din Legea nr. 194/2011. Aceasta este o decizie pronunţată în conformitate cu art. 126 alin. (3) din Constituţie, potrivit căruia revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie rolul de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii. De fapt, autorul excepţiei este nemulţumit de împrejurarea că instanţa supremă nu a pronunţat o interpretare din care să rezulte lipsa vinovăţiei acestuia. Prin urmare, în acord cu interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, subiect activ al infracţiunii prevăzute de art. 16 din Legea nr. 194/2011 poate fi orice persoană fizică sau juridică.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:5. Prin Încheierea din 15 februarie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 2.747/40/2014, Curtea de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, excepţie ridicată de Valentin Constantin Andrei într-o cauză penală în care se fac cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 16 din Legea nr. 194/2011.6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale referitoare la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor, la principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, la principiul legalităţii pedepselor, la Parlament ca unică autoritate legiuitoare a ţării şi la judecători care se supun numai legii. Astfel, prin Decizia nr. 25 din 8 octombrie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pronunţând o hotărâre prealabilă, a statuat că „subiect activ al infracţiunii prevăzute de art. 16 din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, poate fi orice persoană fizică sau juridică". Prin urmare, autorul excepţiei apreciază că textul în această interpretare este neconstituţional, deoarece autor al infracţiunii contestate este doar „persoana care efectuează sau intenţionează să efectueze operaţiuni cu produse prevăzute de art. 2 lit. b) în cadrul unei activităţi legale profesionale, de producţie industrială ori de comerţ, pe o anumită piaţă; persoană care are şi obligaţia de a se supune autorizării prevăzute de art. 3-12 şi art. 21 din lege; persoană pe care legiuitorul a definit-o «operator» prin art. 2 lit. b". Operaţiunile cu aceste produse se referă numai la operaţiunile desfăşurate la vedere, pe o anumită piaţă reglementată, cum ar fi: piaţa agricolă, piaţa alimentară, piaţa medicamentelor etc. Aşa fiind, nu poate avea calitatea de subiect al infracţiunii persoana care nu desfăşoară „operaţiuni cu produse", care nu are calitatea de „operator" în sensul art. 2 lit. b) din Legea nr. 194/2011 şi care acţionând în clandestinitate, transmite unui consumator determinat, în deplină cunoştinţă a acestuia, o anumită substanţă, plantă, ciupercă sau combinaţii ale acestora care sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.7. Drept urmare, interpretarea criticată extinde, în contradicţie cu principiul legalităţii incriminării şi a pedepselor, sfera subiecţilor activi şi nesocoteşte principul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat. Totodată, o asemenea interpretare judiciară extensivă a unor situaţii nereglementate de legiuitor are şi efecte retroactive şi aduce atingere principiului securităţii judiciare.8. Curtea de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 legiuitorul a incriminat fapta persoanei care, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii, efectuează, fără drept, operaţiuni cu produse, ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.9. Textul menţionat nu se referă la „operatorul" prevăzut de art. 2 lit. b) din acelaşi act normativ, aşa încât nu poate fi restrânsă sfera persoanelor cărora li se aplică, în condiţiile în care acest „operator" este persoana fizică sau juridică care efectuează ori intenţionează să efectueze operaţiuni cu produse în mod legal. Or, art. 16 incriminează tocmai desfăşurarea operaţiunilor în mod nelegal, fără autorizaţie eliberată în condiţiile legii. Aşa fiind, instanţa apreciază că subiect activ al infracţiunii prevăzute de art. 16 din Legea nr. 194/2011 poate fi orice persoană fizică sau juridică, indiferent dacă are calitatea prevăzută de art. 2 lit. b) din lege. În acelaşi sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 25 din 8 octombrie 2015. Potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală „Dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanţe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.", aşa încât completul de judecată în faţa căruia s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate nici nu poate exprima un alt punct de vedere.10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.11. Guvernul apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, sens în care face trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, respectiv Decizia nr. 134 din 7 martie 2013 şi Decizia nr. 588 din 1 octombrie 2015.12. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 194/2011 stabilesc elementele care alcătuiesc conţinutul infracţiunii de efectuare, fără drept, a unor operaţiuni cu produse, ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a indica o anume calitate cerută subiectului activ, astfel încât acesta să devină calificat. Prin urmare, de vreme ce legea nu distinge şi nici nu face vreo trimitere la dispoziţiile art. 2, fapta poate fi comisă de orice persoană fizică sau juridică, iar nu doar de un „operator" care, aşa cum interpretează autorul infracţiunii, ar desfăşura activităţi legale de producţie şi comerţ a unor astfel de produse. În consecinţă, legiuitorul nu a restrâns sfera subiecţilor activi numai la art. 2 lit. b) din lege, astfel încât analiza textului legal nu poate conduce la concluzia că s-ar extinde sfera lor, în contradicţie cu principiul legalităţii incriminării şi pedepsei.13. Cât priveşte critica raportată la art. 1 alin. (4) şi art. 61 din Constituţie, Avocatul Poporului apreciază că textul legal nu încalcă, ci dă expresie principiilor constituţionale referitoare la separaţia şi echilibrul puterilor în stat şi la rolul Parlamentului. Totodată, dispoziţiile art. 124 din Constituţie nu au incidenţă în cauză.14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile apărătorului autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 26 februarie 2014. Curtea constată că autorul excepţiei critică aceste dispoziţii în interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prin Decizia nr. 25 din 8 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 860 din 18 noiembrie 2015. Aşa fiind, Curtea constată că obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 16 din Legea nr. 194/2011 în interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 25 din 8 octombrie 2015. Dispoziţiile legale criticate au următorul conţinut: „(1) Fapta persoanei care, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile prezentei legi, efectuează, fără drept, operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă.
(2) Fapta persoanei care, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile prezentei legi, efectuează, fără drept, operaţiuni cu produse despre care trebuia sau putea să prevadă că sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă."17. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4) referitor la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor, art. 15 alin. (2) referitor la principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, art. 23 alin. (12) referitor la principiul legalităţii pedepselor, art. 61 alin. (1) referitor la Parlament ca unică autoritate legiuitoare a ţării şi art. 124 alin. (3) referitor la înfăptuirea justiţiei. 18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în esenţă, autorul excepţiei critică modul de interpretare şi de aplicare a legii. Acest motiv de neconstituţionalitate nu priveşte textul de lege, ca atare, ci aplicarea acestuia, aspect care, potrivit art. 2 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992, excedează competenţei instanţei de contencios constituţional. 19. Potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, „Sunt neconstituţionale prevederile actelor [...] care încalcă dispoziţiile sau principiile Constituţiei", alin. (3) al aceluiaşi articol stabilind că instanţa constituţională „se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată [...]". De altfel, Curtea Constituţională a statuat, în repetate rânduri, că nu intră în atribuţiile sale cenzurarea aplicării legii de către instanţele judecătoreşti, controlul judecătoresc realizându-se exclusiv în cadrul sistemului căilor de atac prevăzut de lege. În acest sens, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituţie, „Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege." (a se vedea Decizia nr. 1.665 din 15 decembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 19 februarie 2010). Este adevărat că, aşa cum însăşi Curtea Constituţională a statuat, împrejurarea că printr-o decizie pronunţată într-un recurs în interesul legii se dă unui text legal o anumită interpretare, nu este de natură a fi convertită într-un fine de neprimire care să oblige Curtea ca, în pofida rolului său de garant al supremaţiei Constituţiei, să nu mai analizeze textul în cauză în interpretarea dată de instanţa supremă (a se vedea Decizia nr. 8 din 18 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 186 din 17 martie 2011). „Constituţia reprezintă cadrul şi măsura în care legiuitorul şi celelalte autorităţi pot acţiona; astfel şi interpretările care se pot aduce normei juridice trebuie să ţină cont de această exigenţă de ordin constituţional cuprinsă chiar în art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, potrivit căruia în România respectarea Constituţiei şi a supremaţiei sale este obligatorie. Din perspectiva raportării la prevederile Constituţiei, Curtea Constituţională verifică constituţionalitatea textelor legale aplicabile în interpretarea consacrată prin recursurile în interesul legii. A admite o teză contrară contravine însăşi raţiunii existenţei Curţii Constituţionale, care şi-ar nega rolul său constituţional acceptând ca un text legal să se aplice în limite ce ar putea intra în coliziune cu Legea fundamentală" (a se vedea Decizia nr. 854 din 23 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 21 septembrie 2011). 20. Prin urmare, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate incriminează fapta persoanei fizice sau juridice care, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii, efectuează operaţiuni cu produse, ştiind sau despre care trebuia sau putea să prevadă că sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive. Cu alte cuvinte, legiuitorul, urmărind să interzică orice operaţiune cu astfel de produse până la obţinerea autorizării de la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (A.N.S.V.S.A.), nu a circumstanţiat subiectul activ al infracţiunii, acesta putând fi, aşa cum însuşi textul criticat dispune, „persoana" şi nicidecum numai „operatorul" prevăzut de art. 2 lit. b) din acelaşi act normativ. În cuprinsul dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 194/2011, legiuitorul utilizează termenul „persoană" pentru definirea subiectului activ al infracţiunii, fără a face vreo referire la calitatea acesteia. În consecinţă, se constată că prin incriminarea, în cuprinsul textului de lege precitat, a faptei „persoanei" care efectuează operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, legiuitorul a circumscris sferei subiectului activ al infracţiunii orice persoană fizică sau juridică, cerinţa normei de incriminare, respectiv aceea ca persoana care săvârşeşte infracţiunea să nu deţină autorizaţia eliberată în condiţiile legii, necircumstanţiind calitatea subiectului activ al infracţiunii, ci caracterul prohibit al faptei. Altfel spus, doar dacă persoana în cauză nu deţine autorizaţia eliberată în condiţiile legii, fapta sa este săvârşită fără drept, în caz contrar, fapta neconstituind infracţiune. De asemenea, se constată că textul normei de incriminare nu face nicio referire la noţiunea de operator şi nicio trimitere la prevederile art. 2 din legea sus-menţionată. 21. În măsura în care voinţa legiuitorului ar fi fost aceea de a restrânge sfera subiectului activ al infracţiunii la „operatorul" prevăzut în art. 2 lit. b) din aceeaşi lege, s-ar fi referit în mod explicit în cuprinsul art. 16 la „fapta operatorului", iar nu la „fapta persoanei". În raport cu definiţia noţiunii de „operator", dacă sar admite că subiect activ al infracţiunii prevăzute în art. 16 din Legea nr. 194/2011, poate fi numai operatorul, s-ar ajunge la concluzia că norma de incriminare este aplicabilă numai persoanei fizice sau juridice care efectuează sau intenţionează să efectueze operaţiuni cu produse în mod legal. O astfel de interpretare lipseşte de conţinut norma de incriminare întrucât plasează în afara sferei de aplicare a acesteia fapta săvârşită de persoana fizică ori juridică ce efectuează operaţiuni cu produse în mod ilegal. În plus, finalitatea urmărită de legiuitor prin adoptarea Legii nr. 194/2011 a determinat sfera destinatarilor actului normativ în integralitatea lui (deci şi în ceea ce priveşte faptele prohibite), aceştia fiind persoanele fizice şi juridice care efectuează sau intenţionează să efectueze operaţiuni cu produsele reglementate prin lege, întrucât ratio legis a fost justificată de necesitatea instituirii unor măsuri de prevenire, control şi combatere a consumului de substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, în vederea protejării sănătăţii populaţiei de acţiunile negative ale acestora. 22. Curtea constată că dispoziţiile legale criticate sunt o reflectare a prevederilor constituţionale ale art. 23 alin. (12) referitor la principiul legalităţii pedepselor şi ale art. 61 alin. (1) referitor la Parlament ca unică autoritate legiuitoare a ţării, autoritatea legiuitoare exercitându-şi astfel prerogativa constituţională de legiferare şi stabilind prin lege, în acord cu art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, atât infracţiunea, cât şi pedeapsa corelativă. Aşa fiind, interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 25 din 8 octombrie 2015 se plasează în limitele conţinutului normativ al art. 16 din Legea nr. 194/2011, fiind o expresie a acestuia, şi nu afectează prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4) referitor la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat. 23. Totodată, autorul susţine că, prin interpretarea judiciară dată textului criticat, legea retroactivează în detrimentul acuzatului. O astfel de susţinere nu poate fi primită, deoarece principiul constituţional de referinţă are în vedere o lege penală mai favorabilă şi nicidecum, o interpretare mai favorabilă. De altfel, atât înainte de pronunţarea Deciziei nr. 25 din 8 octombrie 2015, cât şi după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, interpretarea textului era aceeaşi, aşa încât nu se poate pune în discuţie problema aplicării legii penale mai favorabile. Mai mult, speţa vizează o decizie referitoare la o hotărâre prealabilă pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, al cărei efect obligatoriu pentru instanţe reprezintă o transpunere a dispoziţiilor art. 126 alin. (3) din Constituţie referitoare la poziţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în ierarhia sistemului judiciar şi la rolul său de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, decizii ale căror efecte încetează în condiţiile art. 4741 din Codul de procedură penală, respectiv în cazul abrogării, constatării neconstituţionalităţii ori modificării dispoziţiei legale care a generat problema de drept dezlegată, cu excepţia cazului în care aceasta subzistă în noua reglementare. De altfel, această decizie (hotărâre prealabilă pentru dezlegarea unei chestiuni de drept) a fost pronunţată de instanţa supremă în urma întrebării prealabile adresate Curţii de Apel Suceava de către autorul excepţiei de neconstituţionalitate din prezenta cauză. 24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Valentin Constantin Andrei în Dosarul nr. 2.747/40/2014 al Curţii de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi constată că dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, în interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 25 din 8 octombrie 2015 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 2 februarie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru