Decizia Nr.517 din 07.07.2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 629 din 19 august 2015

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskás Valentin Zoltán	- judecător
Simona-Maya Teodoroiu	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Cristina Cătălina Turcu	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XVIII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Dănuţ Andrei Cârlescu în Dosarul nr. 1.008/96/2013/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 97D/2015.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens arată că, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, dreptul de acces liber la justiţie nu este un drept absolut, ci poate fi limitat atâta timp cât nu se aduce atingere dreptului de acces efectiv la un tribunal, ceea ce nu echivalează cu accesul la toate gradele de jurisdicţie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 17 decembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 1.008/96/2013/a1, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. XVIII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă. Excepţia a fost ridicată de Dănuţ Andrei Cârlescu într-o cauză având ca obiect repararea prejudiciului suferit ca urmare a arestării sale preventive în perioada 30 septembrie 2004-22 martie 2006 într-o cauză penală în care s-a pronunţat ulterior achitarea sa, şi obligarea statului român la plata de daune morale.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul arată, în esenţă, că legea în vigoare la data naşterii „raportului juridic obligaţional“ era Codul de procedură civilă din 1865 care prevedea drept cale de atac recursul împotriva hotărârilor pronunţate în apel. Textul de lege criticat este unul cu aplicare temporară, ce vizează degrevarea instanţelor judecătoreşti, ceea ce nu poate să înfrângă principiul reparatoriu consacrat atât în legislaţia Uniunii Europene, cât şi prin Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Dreptul la o măsură reparatorie, corelativ cu dreptul la un recurs real şi efectiv, consacrat de art. 6 din Convenţie, primează prevederilor din legislaţia internă, potrivit art. 11 din Constituţie. Din această perspectivă, textul de lege criticat aduce atingere dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern şi art. 21 referitor la accesul liber la justiţie.6. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă îşi exprimă opinia în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, făcând referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, prin care s-a reţinut că este de competenţa exclusivă a legiuitorului de a institui proceduri destinate să asigure soluţionarea mai rapidă a unor categorii de litigii şi decongestionarea instanţelor judecătoreşti de anumite cauze. Nu este contrară principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ceea ce priveşte căile de atac, cât timp acestea asigură egalitatea juridică a cetăţenilor în utilizarea lor. Accesul liber la justiţie nu presupune accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege, deoarece competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de legiuitor, care poate stabili reguli deosebite. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, respectiv considerentele care au stat la baza Deciziei nr. 894 din 5 decembrie 2006, dreptul de acces la justiţie nu este un drept absolut, orice restricţie fiind admisă atât timp cât nu se aduce atingere dreptului de acces la un tribunal în substanţa sa, statul dispunând de o marjă de apreciere.7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost reţinut în dispozitivul încheierii de sesizare a Curţii Constituţionale, îl constituie dispoziţiile art. XVIII din Legea nr. 2/2013. În realitate, Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013, care au următorul cuprins: „(2) În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.“11. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 21 privind accesul liber la justiţie, astfel cum acestea se interpretează potrivit art. 11 alin. (1) şi (2) şi 20 alin. (1) din Constituţie şi prin prisma dispoziţiilor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. XVIII din Legea nr. 2/2013 reglementează, în alineatul întâi, suspendarea aplicării prevederilor art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă până la data de 31 decembrie 2015, acestea urmând a se aplica proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016. Din analiza comparativă a dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 cu prevederile art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă Curtea observă că ambele texte de lege reglementează identic cu privire la faptul că hotărârile pronunţate în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare nu sunt supuse recursului.13. Curtea observă, referitor la critica privind încălcarea, prin dispoziţiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, a prevederilor art. 21 privind accesul liber la justiţie din Constituţie, astfel cum acestea se interpretează potrivit art. 11 alin. (1) şi (2) şi 20 alin. (1) din Legea fundamentală şi prin prisma dispoziţiilor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, că aceasta nu poate fi reţinută. Astfel, în jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că accesul liber la justiţie nu are semnificaţia accesului la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege. Accesul liber la justiţie implică prin natura sa o reglementare din partea statului şi poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanţa dreptului, în acest sens statuând şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudenţa sa, de exemplu prin Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunţată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006. Mai mult, nicio dispoziţie cuprinsă în Legea fundamentală nu instituite obligaţia legiuitorului de a garanta parcurgerea în fiecare cauză a tuturor gradelor de jurisdicţie, ci, dimpotrivă, potrivit art. 129 din Constituţie, căile de atac pot fi exercitate în condiţiile legii. Legea fundamentală nu cuprinde dispoziţii referitoare la obligativitatea existenţei tuturor căilor de atac, ci reglementează accesul general neîngrădit la justiţie al tuturor persoanelor pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor lor legitime, precum şi dreptul tuturor părţilor interesate de a exercita căile de atac prevăzute de lege. De asemenea, Curtea a reţinut că, instituind reguli speciale privind exercitarea căilor de atac, legiuitorul trebuie să asigure părţilor interesate posibilitatea de a formula o cale de atac împotriva hotărârii judecătoreşti considerate defavorabile, iar lipsa oricărei căi de atac împotriva unei hotărâri pronunţate în instanţă echivalează cu imposibilitatea exercitării unui control judecătoresc efectiv, dreptul de acces liber la justiţie devenind astfel un drept iluzoriu şi teoretic (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 192 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 2 iulie 2014, paragraful 13, cu referire la deciziile nr. 99 din 23 mai 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 21 august 2000, nr. 230 din 16 noiembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 665 din 16 decembrie 2000, nr. 226 din 18 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 7 iunie 2004, nr. 572 din 3 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.144 din 19 decembrie 2005, nr. 500 din 15 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 18 iulie 2012, sau nr. 967 din 20 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 18 decembrie 2012).14. De asemenea, Curtea reţine că autorul excepţiei a avut acces la judecarea cauzei în primă instanţă, precum şi în apel, care, potrivit art. 476 alin. (1) din Codul de procedură civilă, provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanţa de apel statuând atât în fapt, cât şi în drept, astfel încât nu poate fi reţinută încălcarea dreptului său de acces la justiţie şi a dreptului la un proces echitabil.15. De altfel, asupra unor critici similare, Curtea s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 500 din 30 iunie 2015, nepublicată la data pronunţării în prezenta cauză, respingând ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.16. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Dănuţ Andrei Cârlescu în Dosarul nr. 1.008/96/2013/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 7 iulie 2015.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEAUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Cristina Cătălina Turcu