Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.514 din 14.07.2021

referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi pentru modificarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, precum şi a legii în ansamblul său
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala a Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 728 din 26 iulie 2021



SmartCity1

Valer Dorneanu - preşedinte
Cristian Deliorga - judecător
Marian Enache - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Gheorghe Stan - judecător
Livia Doina Stanciu - judecător
Elena-Simina Tănăsescu - judecător
Varga Attila - judecător
Benke Károly - magistrat-asistent-şef

1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi pentru modificarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, în ansamblul său, obiecţie formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite.2. Obiecţia de neconstituţionalitate a fost formulată prin Hotărârea nr. 3 din 30 iunie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 5.586 din 30 iunie 2021 şi constituie obiectul Dosarului nr. 2.251A/2021.3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate se susţine că legea criticată încalcă dispoziţiile art. 61 alin. (2) şi ale art. 75 din Constituţie referitoare la principiul bicameralismului, întrucât forma adoptată de Senat modifică substanţial obiectul de reglementare şi configuraţia legii adoptate de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră de reflecţie. Cu privire la semnificaţia principiului bicameralismului se invocă Decizia nr. 679 din 30 septembrie 2020.4. Această modificare substanţială a obiectului de reglementare şi a configuraţiei rezultă, pe de o parte, din titlul diferit al legii în forma adoptată de Senat în raport cu forma adoptată de Camera Deputaţilor, acesta nemaireferindu-se la modificarea doar a Legii nr. 303/2004, ci şi a Legii nr. 304/2004, iar, pe de altă parte, din structura legii adoptate de Camera de reflecţie în raport cu cea adoptată de Camera Deputaţilor, legea astfel adoptată înlocuind articolul referitor la republicarea Legii nr. 303/2004 cu un articol nou privind modificarea Legii nr. 304/2004. Aşadar, legea criticată a fost transformată dintr-o lege de modificare şi completare a Legii nr. 303/2004 într-o lege de modificare şi completare atât a Legii nr. 303/2004, cât şi a Legii nr. 304/2004. Se arată că, deşi forma iniţială a propunerii legislative preconiza modificarea Legii nr. 304/2004 (avizată negativ de Consiliul Superior al Magistraturii prin Hotărârea Plenului nr. 90 din 13 mai 2021), configuraţia iniţială a propunerii legislative nu este de natură să schimbe concluziile privind încălcarea principiului bicameralismului, întrucât respectarea sau nerespectarea acestui principiu se stabileşte pe baza diferenţelor existente între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului, aşa cum rezultă din jurisprudenţa Curţii Constituţionale.5. Forma adoptată de Camera decizională nu diferă substanţial în raport cu forma adoptată de Camera de reflecţie numai din punctul de vedere al obiectului de reglementare şi al configuraţiei, ci şi din punctul de vedere al conţinutului. Noul articol introdus în Camera decizională vizează modificarea unor articole cuprinse în titlul III din Legea nr. 304/2004 consacrat Ministerului Public şi nu prezintă, din punctul de vedere al conţinutului lor juridic, elemente de legătură cu dispoziţiile abrogate, modificate sau completate din Legea nr. 303/2004. Această modificare reprezintă o soluţie legislativă distinctă, care priveşte o lege diferită şi care nu prezintă elemente de legătură cu soluţiile legislative stabilite în forma adoptată de Camera de reflecţie, ceea ce duce la încălcarea principiului bicameralismului.6. Pe fondul soluţiei legislative promovate prin art. II din legea criticată, se arată că aceasta încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie, sub aspectul exigenţelor privind calitatea legii, referitoare la sistematizarea, unificarea şi coordonarea legislaţiei, nefiind corelată cu prevederile actului normativ de acelaşi nivel cu care se află în conexiune - Legea nr. 303/2004 - şi determinând apariţia unor situaţii de incoerenţă legislativă. Astfel, modificarea condiţiilor minime de vechime în funcţia de judecător sau procuror prevăzute de lege pentru numirea procurorilor în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) şi al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), în sensul reducerii vechimii minime de la 10 ani la 7 ani, conduce la concluzia că noua vechime minimă efectivă în funcţia de judecător sau procuror necesară pentru numirea în cadrul structurilor specializate antereferite este de 5 ani, având în vedere că, potrivit art. 17 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, în calculul noii condiţii minime de vechime se include perioada în care procurorul a avut calitatea de auditor de justiţie. Or, pentru promovarea în funcţia de procuror la parchetul de pe lângă tribunal, curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, potrivit art. 44 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, nu se include perioada în care procurorul a avut calitatea de auditor de justiţie.7. Această necorelare generează o situaţie de incoerenţă legislativă, în condiţiile în care vechimea minimă efectivă de 5 ani necesară pentru numirea în cadrul structurilor specializate menţionate nu creează vocaţia procurorului de a promova la parchetul de pe lângă tribunal şi, mai mult, se situează la jumătatea vechimii minime efective prevăzute de lege pentru promovarea în funcţia de procuror la parchetul de pe lângă curtea de apel şi la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.8. Se mai arată că art. 36 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală a atribuit în competenţa tribunalului judecata în primă instanţă a infracţiunilor cu privire la care urmărirea penală a fost efectuată de către cele două structuri de parchet specializate, stabilind o condiţie minimă de vechime efectivă de 7 ani pentru judecătorii care soluţionează cauzele privind aceste infracţiuni, dar textele criticate au admis, în mod inconsecvent, că urmărirea penală în cazul aceloraşi infracţiuni poate fi efectuată de procurori care îndeplinesc o condiţie minimă de vechime efectivă de 5 ani şi care nu au vocaţia de a fi promovaţi la parchetul de pe lângă tribunal. Se subliniază că experienţa profesională, reflectată în vechimea efectivă în funcţie a procurorilor, reprezintă unul dintre elementele pe baza cărora este conceput Ministerul Public, iar discrepanţele în reglementarea condiţiilor minime de vechime efectivă pentru numirea în structurile specializate care funcţionează la cel mai înalt nivel al Ministerului Public îi pot afecta coerenţa. Se invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire la exigenţele de calitate a legii.9. Se mai susţine că inexistenţa unei dispoziţii de trimitere la art. 44 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 sau a unei dispoziţii cu un conţinut similar, în cazul numirii în cadrul structurilor specializate menţionate, determină o încălcare a principiului egalităţii în drepturi, prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât are ca efect instituirea unui tratament diferenţiat pentru dobândirea gradului profesional de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din punctul de vedere al calculului condiţiei de vechime minimă, iar această diferenţiere nu se bazează pe un criteriu obiectiv şi raţional. Modul de calcul al condiţiei minime de vechime are la bază ideea de experienţă profesională efectivă pentru accesul procurorilor la un anumit grad profesional şi trebuie să îşi menţină caracterul unitar, indiferent dacă accesul la gradul profesional se realizează prin promovare sau prin numirea în cadrul unei structuri specializate de la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, neexistând o motivare obiectivă şi rezonabilă pentru instituirea unui mod de calcul diferenţiat al condiţiei minime de vechime în cazul promovării procurorului şi în cazul numirii procurorului în cadrul unei structuri specializate. Încălcarea principiului egalităţii în drepturi are ca efect, în cazul analizat, neconstituţionalitatea privilegiului acordat, privilegiu constând în includerea perioadei în care procurorul a avut calitatea de auditor de justiţie în calculul condiţiei minime de vechime pentru numirea în cadrul structurilor specializate menţionate. Se invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire la principiul egalităţii.10. Prin instituirea unor condiţii privilegiate de calcul al vechimii în funcţie pentru numirea procurorilor în cadrul structurilor specializate comparativ cu celelalte unităţi ale Ministerului Public este afectat fundamentul primordial pentru îndeplinirea unei competenţe de nivel superior, respectiv criteriul vechimii necesare pentru a funcţiona pe un anumit palier în sistemul piramidal al instituţiei.11. Ţine de esenţa semantică a conceptului de „ordine de drept" faptul că întreaga organizare şi funcţionare a statului de drept este subordonată imperativului de dispunere/succesiune/ rânduire/orânduială cu caracter regulat, cerinţă aplicabilă în cazul tuturor entităţilor statale, inclusiv Ministerului Public.12. Diferenţa de reglementare în calculul vechimii reflectă o necorelare cu ordinea ierarhică a structurilor din cadrul Ministerului Public, ceea ce echivalează cu nesocotirea „ordinii de drept a vechimii", iar, în privinţa ierarhiei competenţelor, reprezintă o aplicaţie inversată a principiului de drept qui potest plus, potest minus, în forma nepermisă şi contrară ordinii fireşti: qui potest minus, potest plus. În acest context, viciul care afectează criteriile de numire în cadrul Ministerului Public, prin prisma calculului privilegiat al vechimii în funcţie pentru structurile specializate, nu este congruent cu rolul său în „apărarea ordinii de drept". Prin urmare, dispoziţiile criticate încalcă art. 131 alin. (1) raportat la art. 1 alin. (3) şi art. 16 alin. (1) din Constituţie, în ceea ce priveşte rolul Ministerului Public în apărarea ordinii de drept.13. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, obiecţia de neconstituţionalitate a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului pentru a-şi exprima punctele lor de vedere.14. Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază că obiecţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.15. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate formulate prin prisma încălcării principiului bicameralismului, se arată că, în calitate de primă Cameră sesizată, Camera Deputaţilor s-a pronunţat asupra unei propuneri legislative care, prin obiectul de reglementare, implică atât modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004, cât şi modificarea Legii nr. 304/2004. Astfel, pe baza raportului Comisiei juridice de disciplină şi imunităţi, Camera Deputaţilor s-a pronunţat atât asupra Legii nr. 303/2004, cât şi asupra Legii nr. 304/2004 şi a păstrat în forma adoptată doar modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004. Senatul, în calitate de Cameră decizională, nu a introdus un text nou faţă de forma iniţiatorului, iar faţă de forma analizată de Camera Deputaţilor nu a adus texte noi sau care nu au fost supuse dezbaterii în calitate de primă Cameră sesizată. Prin urmare, Camera decizională nu s-a îndepărtat de la intenţia iniţiatorului sancţionată de Curtea Constituţională prin jurisprudenţa sa, situaţia învederată reflectând mai degrabă o analiză temeinică a Senatului în virtutea atribuţiilor sale de Cameră decizională şi a plenitudinii sale de competenţă. Practic, ambele Camere s-au pronunţat asupra formei iniţiatorului, fără ca Senatul, în calitate de Cameră decizională, să acţioneze discreţionar şi neloial prin raportare la prima Cameră sesizată şi iniţiator. Prin urmare, nu se încalcă nici prevederile art. 61 alin. (2) şi nici cele ale art. 75 privind principiul bicameralismului.16. Cu privire la criticile formulate prin prisma art. 1 alin. (5) din Constituţie, se arată că textul analizat nu generează situaţii de instabilitate şi incoerenţă legislativă cu consecinţe negative asupra aplicării sale la cazurile concrete, ci respectă cerinţele privind calitatea normelor juridice, asigurând sistematizarea, unificarea şi coordonarea legislaţiei.17. Referitor la criticile formulate prin prisma art. 16 alin. (1) din Constituţie, se arată că prevederile constituţionale vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea, în favoarea acestora, a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. Astfel se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit faţă de anumite categorii de persoane, dar şi necesitatea lui.18. Cu privire la criticile formulate prin prisma art. 131 alin. (1) raportat la art. 1 alin. (3) şi art. 16 alin. (1) din Constituţie, se arată că, pentru motivele menţionate anterior, acestea sunt neîntemeiate.19. Guvernul apreciază că obiecţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.20. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate extrinseci, se arată că propunerea legislativă, în forma iniţiatorilor, avea ca obiect atât modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004, cât şi modificarea Legii nr. 304/2004, mai exact a dispoziţiilor art. 791 alin. (3) şi ale art. 87 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, în sensul reducerii de la 10 la 7 ani a vechimii minime în funcţia de procuror sau de judecător necesară pentru numirea în cadrul DIICOT şi al DNA. Ca urmare a amendamentelor aprobate în Camera Deputaţilor, ca primă Cameră sesizată, modificările propuse de iniţiatori a fi aduse Legii nr. 304/2004 au fost supuse dezbaterii în prima Cameră şi, în urma acestei dezbateri, au fost eliminate din forma proiectului de lege adoptat de Camera de reflecţie. Ulterior, prin amendamentele aprobate la nivelul Senatului, a fost introdus în textul legii articolul II, care se regăsea, într-o formă identică, şi în cuprinsul iniţiativei legislative parlamentare şi care a făcut obiectul dezbaterilor în prima Cameră. Prin urmare, nu se poate susţine încălcarea principiului bicameralismului atât timp cât forma legii adoptată de Camera decizională priveşte aspectele principiale pe care le-a avut în vedere propunerea legislativă în forma sa dezbătută şi însuşită de Camera de reflecţie. Faptul că o Cameră a Parlamentului, în urma dezbaterilor, a eliminat un articol propus dintr-o propunere legislativă/proiect de lege, articol care a fost reintrodus ulterior de Camera decizională, nu constituie o încălcare a principiului bicameralismului. În acest sens, se invocă Decizia nr. 101 din 17 februarie 2021, paragrafele 59-64.21. Se susţine că soluţia legislativă criticată privind reducerea vechimii necesare numirii în funcţia de procuror în cadrul acestor direcţii specializate nu poate fi considerată expresia unei incoerenţe legislative sau a unei tehnici legislative deficitare. În acest sens, se au în vedere natura specifică a procedurii de numire în cadrul acestor direcţii specializate, derogatorie de la dreptul comun, precum şi faptul că o atare soluţie legislativă reprezintă o opţiune a legiuitorului, fundamentată pe raţiuni obiective şi cuantificabile, prezentate în expunerea de motive a legii. Acceptarea criticilor formulate echivalează cu punerea legiuitorului în imposibilitatea de a mai adopta prevederi speciale şi derogatorii în materia organizării judiciare sau a statutului judecătorilor şi procurorilor, care să fie obligatorii în raport cu adagiul specialia generalibus derogant.22. Prevederile din legea criticată nu sunt de natură să genereze o aplicare imprevizibilă, cu consecinţa creării unor situaţii juridice diferite de către diferitele organele judiciare în cadrul cărora activează „alţi magistraţi decât DNA şi DIICOT". De aceea, nu sunt încălcate prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, pentru că ceea ce contează în final este că maniera distinctă a reglementării condiţiei de vechime pentru numirea procurorilor în cadrul DNA şi DIICOT şi, respectiv, a condiţiilor de vechime pentru promovarea în grad profesional a procurorilor sau pentru promovarea la tribunal a judecătorilor este realizată prin texte clare, precise şi previzibile şi nu vulnerabilizează sistemul normativ sub aspectul, pe de o parte, al promovării în grad profesional a procurorilor şi a judecătorilor, inclusiv al promovării la tribunal a judecătorilor şi, pe de altă parte, al numirii procurorilor în cadrul DNA şi DIICOT.23. Cu referire la critica privind afectarea principiului egalităţii în faţa legii, se arată că aceasta este inadmisibilă, întrucât se fundamentează pe contrarietatea cu Legea fundamentală din perspectiva unor incompatibilităţi cu alte prevederi de domeniul legii. În subsidiar, se arată că o atare critică este neîntemeiată, având în vedere raţiunile diferite care se află la baza vechimilor diferite reglementate de art. 44 din Legea nr. 303/2004 şi cele aplicabile procurorilor DNA sau DIICOT.24. Se arată că DNA şi DIICOT sunt structuri specializate de parchet, organizate instituţional în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, deci nu s-a avut în vedere şi nici nu se putea avea în vedere, în procedura de acces la aceste parchete, aplicarea regulilor generale în materie de promovare. Desemnarea ca procuror în cadrul DIICOT şi DNA se face prin numire în condiţiile legii, potrivit unei proceduri specifice, iar nu prin promovare; această procedură specifică este de esenţa numirii în aceste structuri, asigurând celeritatea numirilor, o arie largă de selecţie, competenţa profesională, disponibilitatea de a funcţiona în cadrul acestor structuri de parchet, cu o puternică componentă operativă. Este adevărat că experienţa profesională, reflectată în vechimea în funcţie a procurorilor, reprezintă unul dintre elementele pe baza cărora este conceput Ministerul Public, ca sistem piramidal, însă reglementarea unor situaţii particulare, justificate obiectiv prin caracterul dinamic al activităţii direcţiilor specializate, reprezintă opţiunea legiuitorului şi nu poate fi considerată ca fiind discriminatorie.25. Se menţionează că numirea în cadrul acestor parchete nu se face potrivit principiului promovării din grad în grad, opţiunea legiuitorului fiind de a nu se aplica regulile generale de promovare, cum ar fi promovarea doar în gradul imediat superior - ceea ce ar semnifica, în cazul DIICOT şi DNA, că procurorii candidaţi ar trebui să aibă doar grad de parchet de pe lângă curtea de apel -, vechime corelată în funcţie de nivelul parchetelor unde se promovează.26. Numirea în cadrul celor două direcţii specializate nu are, aşadar, semnificaţia juridică a dobândirii gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sub acest aspect legiuitorul nederogând de la regulile generale de promovare în funcţii. Întreaga procedură de numire în funcţie este diferită de concursul de promovare pe loc, în gradul profesional imediat superior, prevăzut de art. 44-46 din Legea nr. 303/2004, nefiind vorba de o simplă diferenţă în ceea ce priveşte vechimea minimă necesară. Prin urmare, fiind în prezenţa a două situaţii juridice distincte, legiuitorul le-a reglementat diferit. Mai mult, procurorii numiţi în cadrul DIICOT şi al DNA pot fi oricând revocaţi din funcţie, în condiţiile legii, pentru exercitarea necorespunzătoare a atribuţiilor specifice funcţiei, revenind la parchetul de unde provin. Prin urmare, aceştia dobândesc o salarizare superioară doar pe perioada exercitării funcţiei, dar acest drept se pierde la momentul revenirii la parchetul de unde provin. Procurorii din cadrul DIICOT şi DNA pot susţine şi concursurile de promovare în grad profesional sau promovare efectivă la parchete, ca orice alt procuror, caz în care dobândesc toate drepturile aferente gradului profesional obţinut, ceea ce evidenţiază, încă o dată, că numirea în cadrul DIICOT şi DNA este o procedură specială care nu exclude promovarea procurorilor din cadrul acestor direcţii, potrivit dreptului comun.27. Reglementarea procedurii pentru ocuparea funcţiilor de procuror în cadrul DIICOT şi al DNA relevă existenţa în legislaţia în vigoare a tuturor exigenţelor relative la recrutarea procurorilor în cadrul acestor direcţii specializate pe baza unor criterii de înalt profesionalism, condiţia vechimii minime în funcţia de procuror sau judecător nefiind singura condiţie de eligibilitate vizată de legiuitor.28. În ceea ce priveşte discriminarea invocată sub aspectul luării sau nu în considerare a vechimii ca auditor de justiţie în calculul vechimii necesare pentru a accede la DIICOT şi DNA, se arată că este de competenţa legiuitorului să stabilească ce anume funcţii pot sau nu să intre în calculul anumitor vechimi, indiferent care este dreptul ori beneficiul care se acordă pe baza acestor vechimi. Referitor la diferenţa de tratament între numirea la DIICOT şi DNA şi promovarea în grad la parchete superioare, nefiind situaţii obiectiv similare, legiuitorul poate institui reguli diferite, inclusiv în ceea ce priveşte funcţiile ce intră sau nu în calculul anumitor vechimi. Scăderea vechimii pentru procurorii din cadrul DNA şi DIICOT este, în principal, o chestiune care nu ţine de statutul magistratului, ci de politica de resurse umane în vederea realizării competenţei speciale a acestor două structuri specializate, cu scopul de a-i atrage pe cei care au vocaţia de a participa şi de a-i selecta pe cei care se dovedesc a fi pregătiţi pentru specificul activităţii pe care urmează să o desfăşoare. De aceea, vechimea reglementată pentru procurorii DNA şi DIICOT are ca finalitate nu promovarea în grad, ci asigurarea eficienţei instituţionale a celor două structuri prin stabilirea unor condiţii pentru politica de resurse umane. Ca atare, această vechime este apreciată de către legiuitor în conformitate cu un set de criterii obiective care au scopul de a fundamenta politica de resurse umane, astfel încât să fie asigurată eficienţa instituţională a respectivelor structuri de parchet. Se subliniază că reglementarea unei proceduri de numire în funcţia de procuror în cadrul DNA sau DIICOT similară promovării la instanţe sau parchete ar contraveni scopului reglementării unor structuri specializate de parchet, dar şi specificului organizării acestora.29. Cu privire la critica privind încălcarea prevederilor constituţionale referitoare la rolul Ministerului Public în apărarea ordinii de drept, se arată că toţi procurorii, inclusiv cei numiţi în cadrul DIICOT şi DNA, îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic şi pot exercita oricare din atribuţiile recunoscute procurorilor prin Constituţie şi prin legi. Aceste principii funcţionează indiferent de parchetul la care procurorul îşi exercită atribuţiile prevăzute de lege şi indiferent de modalitate de desemnare în funcţie: prin promovare, numire, delegare sau detaşare. Cu privire la rolul Ministerului Public se invocă Decizia nr. 76 din 26 februarie 2015.30. Se menţionează că procedura de interviu/concurs pentru accederea la DIICOT şi DNA asigură toate garanţiile necesare pentru exercitarea rolului Ministerului Public în apărarea ordinii de drept, din perspectiva combaterii infracţiunilor de corupţie şi crimă organizată, vechimea minimă fiind doar una dintre condiţiile premergătoare parcurgerii acestei proceduri. Ţinând seama că prevederile legii de organizare judiciară şi cele ale legilor speciale de organizare şi funcţionare a celor două direcţii specializate recunosc plenitudine de competenţă procurorilor din cadrul acestora sub aspectul exercitării atribuţiilor ce decurg din rolul constituţional recunoscut procurorului în activitatea judiciară, atribuţii inerente oricărui magistrat procuror, se arată că dispoziţiile normative criticate nu limitează cu nimic rolul constituţional al procurorului.31. Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere asupra obiecţiei de neconstituţionalitate32. La dosarul cauzei au fost depuse memorii amicus curiae din partea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a DNA şi a DIICOT din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a Asociaţiei Forumul judecătorilor din România, cu sediul în Slatina, judeţul Olt, a Asociaţiei Mişcarea pentru apărarea statutului procurorilor, cu sediul în Piteşti, judeţul Argeş, a Asociaţiei Iniţiativa pentru Justiţie, cu sediul în Corabia, judeţul Olt, şi a Asociaţiei Funky Citizens, cu sediul în Bucureşti, prin care se solicită respingerea obiecţiei de neconstituţionalitate.33. De asemenea, au fost depuse memorii amicus curiae din partea Consiliului Superior al Magistraturii, a Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România, cu sediul în Oradea, judeţul Bihor, a Asociaţiei Magistraţilor din România, cu sediul în Bucureşti, a Asociaţiei Judecătorilor pentru Apărarea Drepturilor Omului, cu sediul în Oradea, judeţul Bihor, şi a Asociaţiei Procurorilor din România, cu sediul în Bucureşti, prin care se solicită admiterea obiecţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:34. Obiectul controlului de constituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi pentru modificarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, în ansamblul său. Textul de lege criticat în mod punctual este reprezentat de art. II [cu referire la art. 791 alin. (3) şi art. 87 alin. (2) din Legea nr. 304/2004], care are următorul cuprins:1. La articolul 791, alineatul (3) va avea următorul cuprins:
(3) Pentru a fi numiţi în cadrul Direcţiei de Investigarea a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, procurorii trebuie să nu fi fost sancţionaţi disciplinar, să aibă o bună pregătire profesională, o conduită morală ireproşabilă, o vechime de cel puţin 7 ani în funcţia de procuror sau judecător şi să fi fost declaraţi admişi în urma interviului organizat de către comisia constituită în acest scop
2. La articolul 87, alineatul (2) va avea următorul cuprins:
(2) Pentru a fi numiţi în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, procurorii trebuie să nu fi fost sancţionaţi disciplinar, să aibă o bună pregătire profesională, o conduită morală ireproşabilă, cel puţin 7 ani vechime în funcţia de procuror sau judecător şi să fi fost declaraţi admişi în urma unui concurs organizat de către comisia constituită în acest scop 35. Textele constituţionale invocate în susţinerea obiecţiei de neconstituţionalitate sunt cele ale art. 1 alin. (3) şi (5) privind statul de drept şi calitatea legii, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 131 alin. (1) privind rolul Ministerului Public, precum şi ale art. 61 alin. (2) şi ale art. 75 privind principiul bicameralismului. Totodată, având în vedere critica formulată în sensul că „diferenţa de reglementare în calculul vechimii reflectă o necorelare cu ordinea ierarhică a structurilor din cadrul Ministerului Public, ceea ce echivalează cu nesocotirea «ordinii de drept a vechimii»„, rezultă că sunt invocate în susţinerea obiecţiei şi prevederile art. 131 alin. (2) şi (3) din Constituţie cu referire la organizarea ierarhică a parchetelor, care sunt constituite din procurori care îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului controlului ierarhic. Prin urmare, întreg art. 131 din Constituţie reprezintă, în prezenta cauză, normă de referinţă.
(1) Admisibilitatea obiecţiei de neconstituţionalitate36. În prealabil examinării obiecţiei de neconstituţionalitate, Curtea are obligaţia verificării condiţiilor de admisibilitate ale acesteia, prin prisma titularului dreptului de sesizare, a termenului în care acesta este îndrituit să sesizeze instanţa constituţională, precum şi a obiectului controlului de constituţionalitate. Dacă primele două condiţii se referă la regularitatea sesizării instanţei constituţionale, din perspectiva legalei sale sesizări, cea de-a treia vizează stabilirea sferei sale de competenţă, astfel încât urmează să fie cercetate în ordinea antereferită, iar constatarea neîndeplinirii uneia dintre ele are efecte dirimante, făcând inutilă analiza celorlalte condiţii (Decizia nr. 66 din 21 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 9 martie 2018, paragraful 38). 37. Curtea constată că obiecţia de neconstituţionalitate îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie atât sub aspectul titularului dreptului de sesizare, întrucât a fost formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, cât şi sub aspectul obiectului, fiind vorba de o lege adoptată, dar nepromulgată încă. 38. Cu privire la termenul în care poate fi sesizată instanţa de contencios constituţional, potrivit art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, acesta este de 5 zile de la data depunerii legii adoptate la secretarii generali ai celor două Camere ale Parlamentului, respectiv de 2 zile, începând de la acelaşi moment, dacă legea a fost adoptată în procedură de urgenţă. Totodată, în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Legea fundamentală, Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora, care, potrivit art. 77 alin. (1) teza a doua din Constituţie, se face în termen de cel mult 20 de zile de la primirea legii adoptate de Parlament, iar, potrivit art. 77 alin. (3) din Constituţie, în termen de cel mult 10 zile de la primirea legii adoptate după reexaminare. 39. În cauză, propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară a fost adoptată la data de 28 iunie 2021, iar la data de 29 iunie 2021 legea a fost depusă la secretarii generali ai celor două Camere pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constituţionalităţii legii şi trimisă la promulgare în data de 1 iulie 2021. Prezenta sesizare a fost înregistrată la Curtea Constituţională la data de 30 iunie 2021. 40. Luând act de faptul că obiecţia de neconstituţionalitate a fost formulată în termenul de protecţie de 2 zile, prevăzut de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, Curtea constată că aceasta este admisibilă sub aspectul respectării termenului în care poate fi sesizată instanţa de control constituţional (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 67 din 21 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 223 din 13 martie 2018). 41. În consecinţă, Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze obiecţia de neconstituţionalitate.
(2) Analiza obiecţiei de neconstituţionalitate(2.1) Critica de neconstituţionalitate extrinsecă referitoare la încălcarea principiului bicameralismului 42. În jurisprudenţa sa, Curtea a stabilit două criterii esenţiale pentru a se determina cazurile în care, prin procedura legislativă, se încalcă principiul bicameralismului. Acestea constau, pe de o parte, în existenţa unor deosebiri majore de conţinut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului şi, pe de altă parte, în existenţa unei configuraţii semnificativ diferite între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului. Întrunirea cumulativă a celor două criterii este de natură a afecta principiul constituţional care guvernează activitatea de legiferare a Parlamentului, plasând pe o poziţie privilegiată Camera decizională, cu eliminarea, în fapt, a primei Camere sesizate din procesul legislativ (Decizia nr. 62 din 7 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 3 martie 2017, paragraful 29, Decizia nr. 89 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 13 aprilie 2017, paragraful 54, sau Decizia nr. 377 din 31 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 586 din 21 iulie 2017, paragraful 44). 43. Stabilind limitele principiului bicameralismului, Curtea a apreciat că aplicarea acestui principiu nu poate avea ca efect deturnarea rolului de Cameră de reflecţie a primei Camere sesizate, în sensul că aceasta ar fi Camera care ar fixa în mod definitiv conţinutul proiectului sau al propunerii legislative (şi, practic, conţinutul normativ al viitoarei legi), ceea ce are drept consecinţă faptul că cea de-a doua Cameră, Camera decizională, nu va avea posibilitatea să modifice ori să completeze legea adoptată de Camera de reflecţie, ci doar să o aprobe sau să o respingă. Sub aceste aspecte este de netăgăduit că principiul bicameralismului presupune atât conlucrarea celor două Camere în procesul de elaborare a legilor, cât şi obligaţia acestora de a-şi exprima prin vot poziţia cu privire la adoptarea legilor (Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, şi Decizia nr. 89 din 28 februarie 2017, paragraful 55). Bicameralismul nu înseamnă însă ca ambele Camere să se pronunţe asupra unei soluţii legislative identice, în Camera decizională putând exista abateri inerente de la forma adoptată de Camera de reflecţie, desigur, fără schimbarea obiectului esenţial al proiectului de lege/propunerii legislative. A nega posibilitatea Camerei decizionale de a se îndepărta de la forma votată în Camera de reflecţie ar însemna limitarea rolului său constituţional, iar caracterul decizional ataşat acesteia devine iluzoriu. S-ar ajunge la un veritabil mimetism, în sensul că cea de-a doua Cameră se va identifica, în ceea ce priveşte activitatea sa legislativă, cu prima Cameră, neputându-se îndepărta în niciun fel de la soluţiile legislative pentru care a optat prima Cameră, ceea ce este contrar, până la urmă, chiar ideii de bicameralism. Prin urmare, nu se poate susţine încălcarea principiului bicameralismului, atât timp cât legea adoptată de Camera decizională se referă la aspectele principiale pe care le-a avut în vedere propunerea/proiectul de lege în forma sa însuşită de Camera de reflecţie. În acest sens, modificările aduse formei adoptate de Camera de reflecţie trebuie să cuprindă o soluţie legislativă care păstrează concepţia de ansamblu a acesteia şi să fie adaptate în mod corespunzător, prin stabilirea unei soluţii legislative alternative/complementare care nu se abate de la forma adoptată de Camera de reflecţie, în condiţiile în care aceasta este mai cuprinzătoare sau mai bine articulată în cadrul ansamblului legii, cu realizarea anumitor coroborări inerente oricărei modificări (Decizia nr. 765 din 14 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 134 din 21 februarie 2017, paragrafele 37 şi 38, sau Decizia nr. 377 din 31 mai 2017, paragraful 45). 44. Curtea a stabilit că art. 75 alin. (3) din Constituţie, folosind sintagma „decide definitiv" cu privire la Camera decizională, nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune ca proiectul sau propunerea legislativă adoptată de prima Cameră sesizată să fie dezbătută în Camera decizională, unde i se pot aduce modificări şi completări. Curtea a subliniat că, în acest caz, Camera decizională nu poate însă modifica substanţial obiectul de reglementare şi configuraţia iniţiativei legislative, cu consecinţa deturnării de la finalitatea urmărită de iniţiator (Decizia nr. 624 din 26 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 937 din 22 noiembrie 2016, paragraful 34, Decizia nr. 89 din 28 februarie 2017, paragraful 56, Decizia nr. 377 din 31 mai 2017, paragraful 46, Decizia nr. 392 din 6 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 9 iulie 2018, paragrafele 41-43, sau Decizia nr. 412 din 20 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 11 iulie 2019, paragrafele 56-58). 45. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară a fost iniţiată de 22 de deputaţi şi senatori. Aceasta cuprindea două articole (art. I şi art. II), care modificau/completau, pe de o parte, Legea nr. 303/2004, şi, pe de altă parte, Legea nr. 304/2004. 46. La data de 26 mai 2021, Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră de reflecţie, a adoptat propunerea legislativă, menţinând numai art. I care privea modificarea/completarea Legii nr. 303/2004 şi eliminând art. II care privea modificarea/ completarea Legii nr. 304/2004. Eliminarea acestui din urmă articol a fost realizată ca urmare a admiterii unor amendamente formulate de domnul deputat Ioan Cupşa (PNL). Noul art. II din lege a vizat obligaţia republicării Legii nr. 303/2004, ca urmare a modificărilor operate asupra acesteia prin art. I. Totodată, ca operaţiune de tehnică legislativă a fost modificat titlul legii din „Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară" în „Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor". La data de 28 iunie 2021, Senatul, în calitate de Cameră decizională, a adoptat propunerea legislativă. Ca urmare a trei amendamente formulate de senatori PNL şi USR, admise la nivelul Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări (şedinţa din 25 iunie 2021), a fost reintrodus art. II cu conţinutul său iniţial, fiind, în acelaşi timp, eliminată soluţia legislativă referitoare la obligaţia republicării Legii nr. 303/2004. Totodată, în mod corelativ, ca operaţiune de tehnică legislativă, a fost modificat titlul legii din „Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor" în „Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi pentru modificarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară". 47. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ridică problema încălcării principiului bicameralismului în condiţiile în care cele două forme ale legii diferă în sensul că cea adoptată de Camera de reflecţie modifică doar Legea nr. 303/2004, în timp ce cea de-a doua modifică şi Legea nr. 304/2004. 48. Într-adevăr, la o primă vedere este o modificare majoră a obiectului de reglementare şi a configuraţiei legii adoptate de Camera de reflecţie pentru că cea de-a doua Cameră a modificat şi Legea nr. 304/2004, pe lângă Legea nr. 303/2004. Mai mult, cele două modificări nu se află într-o legătură indisolubilă astfel ca odată modificate prevederile menţionate ale Legii nr. 303/2004 să se impună o modificare corespunzătoare şi a Legii nr. 304/2004. 49. Totuşi, Curtea observă că propunerea legislativă iniţiată reglementa modificarea şi completarea atât a Legii nr. 303/2004, cât şi a Legii nr. 304/2004. Camera de reflecţie a avut ocazia să se pronunţe pe modificarea Legii nr. 304/2004, modificare pe care a respins-o în mod expres şi explicit. Camera decizională a reintrodus în corpul legii respectiva modificare a Legii nr. 304/2004, astfel că nu i se poate opune faptul că această modificare prezintă un element de noutate faţă de propunerea legislativă asupra căreia s-a pronunţat Camera de reflecţie. Concluzionând, principiul bicameralismului nu poate fi încălcat în situaţia în care prima Cameră sesizată nu şi-a însuşit o reglementare propusă în propunerea legislativă, iar cea de-a doua Cameră şi-a însuşit-o. 50. Prin urmare, compararea strictă a formelor adoptate de cele două Camere nu conduce întotdeauna la o concluzie corectă în privinţa respectării principiului bicameralismului, astfel că trebuie luate în calcul atât conţinutul propunerii/proiectului de lege, cât şi cel al amendamentelor asupra cărora cele două Camere au fost chemate să se pronunţe. Astfel, dacă prima Cameră a avut prilejul să se pronunţe în cursul procedurii asupra conţinutului textului adoptat de Camera decizională înseamnă că principiul bicameralismului este respectat. Faptul că prima Cameră a eliminat/respins acea parte a propunerii/proiectului de lege sau amendamentul promovat, după caz, nu înseamnă că nu s-a pronunţat asupra acesteia/acestuia. Reluarea conţinutului normativ eliminat/respins de către cea de-a doua Cameră, prin mijlocirea unui amendament depus, nu echivalează cu încălcarea principiului bicameralismului, ci reprezintă o expresie a acestuia. 51. De altfel, în jurisprudenţa sa, Curtea a considerat ca fiind respectat principiul bicameralismului şi în situaţia în care prima Cameră a respins proiectul/propunerea legislativă, iar cea de-a doua l-a adoptat/a adoptat-o. Curtea a constatat încălcarea acestui principiu numai dacă, prin modificările aduse, Camera decizională „reglementează cu privire la dispoziţii care nu au fost niciodată şi în nicio formă puse în dezbaterea Senatului, ca prima Cameră sesizată" (Decizia nr. 873 din 9 decembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 15 ianuarie 2021, paragraful 26). Dacă însă ambele Camere ale Parlamentului s-au raportat la aceeaşi materie şi aceeaşi formă a reglementării avute în vedere de iniţiator, atât în redactarea legii dezbătute de Senat, cât şi în cea dezbătută şi adoptată de Camera Deputaţilor, atunci principiul bicameralismului nu este încălcat (Decizia nr. 902 din 16 decembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 293 din 24 martie 2020, paragraful 21). Faptul că în Camera decizională a fost adoptată o soluţie diametral opusă celei din Camera de reflecţie (în sensul de adoptare/respingere a proiectului/propunerii legislative) nu este de natură să aducă atingere, în sine, principiului bicameralismului întrucât o astfel de posibilitate este reglementată în art. 75 alin. (3) din Constituţie, potrivit căruia „după adoptare sau respingere de către prima Cameră sesizată, proiectul sau propunerea legislativă se trimite celeilalte Camere care va decide definitiv" (Decizia nr. 645 din 24 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 902 din 5 octombrie 2020, paragraful 15). Curtea a statuat că nu se poate susţine încălcarea principiului bicameralismului atât timp cât legea adoptată de Camera decizională se referă la aspectele principiale pe care le-a avut în vedere propunerea legislativă în forma sa dezbătută de prima Cameră sesizată. Împrejurarea că prima Cameră a respins propunerea de modificare, optând indirect pentru păstrarea soluţiei legislative aflate în vigoare, nu împiedică cea de-a doua Cameră, în virtutea rolului său decizional, să modifice respectiva normă, prezervând concepţia de ansamblu a acesteia, dar pe care o adaptează în mod corespunzător scopului urmărit de iniţiatori (Decizia nr. 419 din 3 iulie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 635 din 31 iulie 2019, paragraful 36). Bicameralismul stabilit prin art. 61 alin. (2) şi art. 75 din Constituţie nu presupune ca forma proiectului de lege adoptată de cele două Camere ale Parlamentului să fie identică; din contră, Camera decizională este în drept să adopte proiectul de lege într-o formă diferită în măsura în care menţine obiectul de reglementare al iniţiativei legislative şi concepţia de ansamblu a acesteia (Decizia nr. 505 din 18 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 890 din 4 noiembrie 2019, paragraful 36). 52. Or, în cazul analizat, Camera decizională, prin art. II, nu numai că a menţinut obiectul de reglementare al iniţiativei legislative, ci a şi preluat identic soluţia legislativă promovată. Având în vedere cele expuse, Curtea constată că nu sunt încălcate prevederile art. 61 alin. (2) şi nici cele ale art. 75 din Constituţie cu referire la principiul bicameralismului. (2.2) Critici de neconstituţionalitate intrinsecă 53. Principala critică de neconstituţionalitate formulată vizează încălcarea art. 1 alin. (3) şi (5) privind statul de drept şi calitatea legii, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi şi art. 131 privind rolul şi organizarea Ministerului Public prin reglementarea unei condiţii de vechime de 7 ani în funcţia de procuror sau judecător pentru numirea în funcţia de procuror al DIICOT sau al DNA în condiţiile în care, din coroborarea normelor legale în vigoare, la stabilirea acestei vechimi se iau în considerare şi cei 2 ani cât procurorul/judecătorul a fost auditor de justiţie. Practic, se susţine că vechimea efectivă necesară în funcţie este de 5 ani, spre deosebire de promovarea în funcţia de procuror la parchetele de pe lângă tribunal, respectiv curte de apel/Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde este necesară o vechime efectivă în funcţie de 7, respectiv 10 ani, ceea ce afectează poziţia constituţională a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi creează privilegii în cadrul categoriei profesionale a procurorilor. 54. Cu privire la evoluţia contextului normativ existent începând de la data intrării în vigoare a actelor de reglementare primară care au înfiinţat cele două direcţii specializate în discuţie, Curtea reţine că, iniţial, art. 44 din Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraţilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 29 iunie 2004, stabilea următoarele condiţii minime pentru promovarea la parchetele imediat superioare: a) 8 ani vechime în magistratură, pentru promovarea în funcţiile de judecător de tribunal sau tribunal specializat şi procuror la parchetul de pe lângă tribunal sau la parchetul de pe lângă tribunalul specializat pentru minori şi familie; b) 12 ani vechime în magistratură, pentru promovarea în funcţiile de judecător de curte de apel şi procuror la parchetul de pe lângă curtea de apel; c) 15 ani vechime în magistratură, pentru promovarea în funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Totodată, pentru a fi numit în funcţia de procuror la cele două direcţii specializate în discuţie (DIICOT şi DNA), vechimea minimă necesară era de cel puţin 6 ani în funcţia de procuror sau judecător [art. 9 alin. (2) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2002, şi art. 8 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1089 din 23 noiembrie 2004], pentru ca, ulterior, prin art. I pct. 3 din Legea nr. 601/2004 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2004 privind creşterea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice şi a funcţiilor publice, precum şi intensificarea măsurilor de prevenire şi combatere a corupţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.227 din 20 decembrie 2004, să se stabilească pentru numirea în funcţia de procuror în cadrul DNA o vechime necesară în funcţia de magistrat de 15 ani. 55. Ulterior, art. 44 din Legea nr. 303/2004 a fost modificat prin Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, şi a reglementat următoarele condiţii minime pentru promovarea la parchetele imediat superioare: a) 5 ani vechime în funcţia de judecător sau procuror, pentru promovarea în funcţia de procuror la parchetul de pe lângă tribunal sau la parchetul de pe lângă tribunalul specializat; b) 6 ani vechime în funcţia de judecător sau procuror, pentru promovarea în funcţia de procuror la parchetul de pe lângă curţile de apel; c) 8 ani vechime în funcţia de judecător sau procuror, pentru promovarea în funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Totodată, pentru a fi numit în funcţia de procuror la cele două parchete specializate în discuţie, vechimea minimă necesară era de cel puţin 6 ani în funcţia de procuror sau judecător [art. 791 alin. (3) şi art. 87 alin. (2) din Legea nr. 304/2004]. 56. În fine, art. 44 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, a fost modificat prin Legea nr. 242/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 15 octombrie 2018, iar la alin. (1) a stabilit vechimile minime pentru promovarea la parchetele imediat superioare la 7, 10 şi 18 ani, după caz. Prin art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 874 din 16 octombrie 2018, vechimea minimă de 18 ani pentru promovarea în funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost redusă la 10 ani, vechime menţinută şi prin art. 13 pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 7/2019 privind unele măsuri temporare referitoare la concursul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, formarea profesională iniţială a judecătorilor şi procurorilor, examenul de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii, stagiul şi examenul de capacitate al judecătorilor şi procurorilor stagiari, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 137 din 20 februarie 2019. Totodată, prin Legea nr. 207/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 20 iulie 2018, pentru a fi numit în funcţia de procuror la cele două direcţii specializate în discuţie, vechimea minimă necesară a fost stabilită la cel puţin 8 ani în funcţia de procuror sau judecător [art. 75 alin. (4) şi art. 87 alin. (2) din Legea nr. 304/2004], iar, ulterior, prin art. I pct. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018, la 10 ani. 57. Până la adoptarea Legii nr. 242/2018, vechimile necesare promovării/numirii în funcţie luau în calcul atât perioada cât procurorul a fost auditor de justiţie, cât şi perioada dintre absolvirea cursurilor Institutului Naţional al Magistraturii şi numirea în funcţia de judecător/procuror stagiar. După adoptarea Legii nr. 242/2018, art. 44 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 stabileşte că la calcularea condiţiei minime de vechime pentru a participa la concursul de promovare în funcţiile de execuţie nu se ia în considerare perioada în care judecătorul sau procurorul a avut calitatea de auditor de justiţie. Nu există o asemenea reglementare pentru numirea în funcţia de procuror la direcţiile specializate, astfel că la calcularea condiţiei minime de vechime pentru a fi numit în funcţia de procuror la cele două direcţii specializate se ia în considerare perioada în care judecătorul sau procurorul a avut calitatea de auditor de justiţie. În ambele situaţii, perioada dintre absolvirea cursurilor Institutului Naţional al Magistraturii şi numirea în funcţia de judecător/procuror stagiar se ia în considerare pentru stabilirea vechimii în funcţie. 58. Dacă perioada de până la intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005 nu poate fi valorizată în vreun fel, având în vedere evoluţiile adesea contradictorii şi neunitare sub aspectul naturii şi duratei vechimii pentru promovarea/numirea în funcţie, perioada de după anul 2005 se caracterizează prin faptul că vechimea efectivă necesară pentru numirea în funcţie este: egală cu cea de promovare în funcţia de procuror la parchetul de pe lângă curţile de apel (25 iulie 2005-22 iulie 2018); egală cu cea de promovare în funcţia de procuror la parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (23 iulie-15 octombrie 2018); mai mare faţă de cea de promovare în funcţia de procuror la parchetul de pe lângă tribunal, dar mai mică faţă de cea de promovare în funcţia de procuror la parchetul de pe lângă curtea de apel/Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (începând cu 16 octombrie 2018).59. Curtea observă că, începând cu anul 2018, legiuitorul, prin modificarea realizată la art. 44 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, a pus accent pe ideea de vechime efectivă în funcţie pentru promovarea în funcţiile de execuţie, vechime pe care a dimensionat-o în sens ascendent, şi a abandonat, în acelaşi timp, sistemul în care se cumulau atât vechimea efectivă ca judecător/procuror, cât şi cea realizată ca auditor de justiţie. În schimb, nu acelaşi lucru s-a întâmplat în cazul numirii în funcţia de procuror la cele două direcţii specializate, unde, deşi vechimile necesare numirii au fost mărite, nu s-a abandonat sistemul în care se cumulau atât vechimea efectivă ca judecător/procuror, cât şi cea realizată ca auditor de justiţie. Valorizarea diferită a perioadei asimilate, constând în calitatea de auditor de justiţie, ca parte a vechimii în funcţia de procuror/judecător, a făcut ca vechimea necesară pentru a fi numit în funcţia de procuror la cele două direcţii specializate să nu reflecte vechimea efectivă. Prin urmare, Curtea reţine că, deşi au fost realizate eforturi în sensul compensării lipsei de unitate legislativă în privinţa luării/neluării în considerare a perioadei cât procurorul/judecătorul a deţinut calitatea de auditor de justiţie prin creşterea vechimilor necesare promovării/numirii în funcţie, în esenţă, sistemul de vechimi a devenit relativ necorelat. În acest context legislativ eterogen în sine, modificările propuse aduc în discuţie o ipoteză inedită, şi anume ca vechimea efectivă necesară pentru numirea în funcţie la direcţiile specializate să fie mai mică decât cea necesară pentru promovarea în funcţia de procuror la parchetul de pe lângă tribunal. 60. Curtea observă că nici situaţia normativă actuală şi nici legea criticată nu reprezintă un reper just pentru analiza criticilor de neconstituţionalitate formulate. Din contră, această modificare accentuează lipsa de unitate legislativă existentă, căpătând valenţele unei desconsiderări a poziţiei instituţionale şi constituţionale a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi creând un regim vădit preferenţial de avansare în grade profesionale pentru procurorii care doresc să acceadă la direcţiile specializate. Se aduc astfel în discuţie afectarea statutului constituţional al Ministerului Public, modul rapid şi discriminatoriu de ascensiune profesională a procurorului în cel mai înalt grad profesional şi exercitarea arbitrară de către legiuitor a marjei sale de apreciere în stabilirea vechimilor necesare avansării în funcţie (numire/promovare). 61. Cu privire la natura unităţilor de parchet specializate, Curtea observă că, potrivit art. 1 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2016 pentru organizarea şi funcţionarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 938 din 22 noiembrie 2016, DIICOT funcţionează ca structură cu personalitate juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi este condusă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin intermediul procurorului-şef al acestei direcţii. Potrivit art. 1 alin. (1) şi (31) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 se înfiinţează DNA, ca structură cu personalitate juridică, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, condusă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin intermediul procurorului-şef al acestei direcţii. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2016 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 stabilesc, pe de o parte, că DIICOT este o structură specializată în combaterea infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism, iar, pe de altă parte, că DNA este compusă din procurori specializaţi în combaterea corupţiei. Rezultă caracterul specializat al celor două structuri, ceea ce înseamnă că şi procurorii care le compun au o specializare în domeniile respective şi o experienţă profesională semnificativă. Aceste direcţii de parchet specializate sunt parte componentă a Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, implicit, parte a autorităţii judecătoreşti (a se vedea în acelaşi sens şi Decizia nr. 611 din 3 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 7 noiembrie 2017, paragraful 59). 62. Având în vedere structura ierarhică a Ministerului Public, legiuitorul are obligaţia constituţională să instituie, în plan vertical, condiţii de acces generale şi specifice în funcţiile de execuţie aflate pe niveluri ierarhice diferite. Dacă în cadrul aceluiaşi nivel ierarhic sunt organizate direcţii specializate, legiuitorul poate stabili, în plan orizontal, condiţii speciale sau derogatorii de acces în cadrul acestora faţă de cele generale şi specifice deja existente, însă marja sa de apreciere nu poate să se manifeste aleatoriu/arbitrar/subiectiv, ci ea trebuie să fie unitară şi coerentă, cu respectarea principiului controlului ierarhic în cadrul Ministerului Public. 63. În acest sens, în jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că „legiuitorul este liber să deroge de la regulile generale de promovare în funcţii, atât timp cât soluţia legislativă impusă este justificată în mod obiectiv şi raţional în cazul de faţă, o asemenea situaţie este justificabilă prin avansarea în ierarhia parchetelor a Direcţiei Naţionale Anticorupţie" (Decizia nr. 1.220 din 12 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 792 din 26 noiembrie 2008). 64. Decizia menţionată stabileşte că, din moment ce DNA face parte din structura Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, atunci şi procurorii care funcţionează în cadrul acestei direcţii dobândesc grad profesional corespunzător cu acest nivel. Ulterior, a fost adoptată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 56/2009 pentru completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 4 iunie 2009, care a recunoscut gradul profesional specific Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, stabilind că procurorii redobândesc gradul profesional de execuţie şi salarizarea corespunzătoare acestuia avute anterior sau pe cele dobândite ca urmare a promovării, în condiţiile legii, în timpul desfăşurării activităţii în cadrul acestor direcţii. Decizia nr. 1.220 din 12 noiembrie 2008 însă nu se referă la condiţiile concrete de numire ale procurorilor în cele două unităţi de parchet specializate ce fac parte din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, recunoscând totuşi că legiuitorul poate reglementa reguli derogatorii de la cele generale în privinţa numirii în funcţia de procuror la cele două direcţii specializate. 65. Curtea observă că actualul cadru legislativ cuprinde cel puţin patru derogări favorabile persoanei care aplică pentru poziţia de procuror la cele două parchete specializate în raport cu procurorul care doreşte promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi anume: nu trebuie să fi parcurs procedura de promovare pe loc în gradul imediat superior celui deţinut; nu trebuie să deţină gradul profesional de procuror la parchetul de pe lângă curtea de apel; nu există condiţia de a funcţiona efectiv timp de cel puţin 2 ani la parchetul ierarhic inferior şi în vechimea necesară pentru numirea în funcţie este valorificată perioada cât procurorul a deţinut calitatea de auditor de justiţie. 66. În aceste condiţii, se ridică şi problema celei de-a cincea derogări, şi anume condiţia de vechime efectivă. A subevalua această condiţie de vechime efectivă poate duce la situaţii inacceptabile, în care cele două direcţii specializate să fie compuse din procurori aflaţi la începutul carierei, deşi, prin natura lor, acestea sunt specializate şi plasate la cel mai înalt nivel ierarhic. Spre exemplu, legea criticată propune o vechime totală de 7 ani pentru a fi numit într-o atare funcţie, vechime care cuprinde: 2 ani cât timp persoana în cauză a deţinut calitatea de auditor de justiţie; o perioadă de timp scurtă, dar nedefinită, cuprinsă între promovarea examenului de absolvire şi numirea de către Consiliul Superior al Magistraturii în funcţia de judecător sau procuror stagiar; stagiul de 1 an, în care judecătorul/ procurorul stagiar are o competenţă limitată. Prin urmare, pentru a îndeplini condiţia de vechime pentru numirea în funcţia de procuror al celor două direcţii specializate este necesară o vechime efectivă în funcţia de judecător/procuror definitiv de mai puţin de 4 ani, ceea ce nu corespunde cu poziţia structurii de parchet în care persoana în cauză se doreşte să fie numită. 67. Ca regulă, accesul la o structură superioară de parchet trebuie să se realizeze în condiţii similare, chiar dacă funcţia vizată face parte din schema de personal a unei direcţii specializate, se exercită pe perioada numirii, perioadă nedefinită în sine, şi nu presupune dobândirea definitivă a gradului profesional aferent. 68. Curtea constată că din moment ce cele două direcţii sunt organizate la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, legiuitorul nu poate reglementa condiţii derizorii, insignifiante, favorizante ori preferenţiale de vechime pentru a accede în structura unui parchet aflat la un asemenea nivel. Este adevărat că legiuitorul trebuie să îmbine într-un mod coerent energia, puterea de lucru, disponibilitatea la efort şi dorinţa de afirmare şi de salarizare superioară a procurorilor aflaţi la început de carieră cu experienţa şi maturitatea profesională, echilibrul şi specializarea, precum şi experienţa de viaţă a celor care au o vechime considerabilă în funcţie. 69. Astfel, fixarea unor condiţii identice de numire în funcţie la parchetele specializate cu cele de promovare în funcţia de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar fi evident nerezonabilă, întrucât un grad profesional deţinut pe perioada numirii ca procuror în cadrul DNA sau DIICOT, care presupune doar competenţe funcţionale, nu poate fi dobândit, prin definiţie, în aceleaşi condiţii precum cel definitiv. Având dezlegarea constituţională să procedeze ca atare, legiuitorul este ţinut însă să o facă orientându-se după principiul est modus in rebus. Acesta trebuie să fie preocupat ca exigenţele astfel instituite să fie îndeajuns de juste şi rezonabile încât să nu antreneze, în considerarea unor nevoi administrative de funcţionare şi de atragere a personalului în cadrul celor două direcţii, nesocotirea unor principii directoare ale catalogului de drepturi şi libertăţi fundamentale ori ale organizării autorităţilor publice, în speţă, de rang constituţional. 70. Analizând art. 791 şi 87 din Legea nr. 304/2004, Curtea constată, astfel cum s-a arătat anterior, că legiuitorul a aplicat această premisă - respectiv instituirea unor condiţii diferite de numire faţă de cele de promovare în funcţie - însă a dus-o într-un registru extrem, în care nu mai ţine cont de niciun principiu care stă la baza avansării ierarhice în grad profesional şi nici de poziţia instituţională a structurii de parchet în care urmează să activeze respectivul procuror. Or, vechimea în funcţie este elementul central şi obiectiv pe care se grefează orice procedură de concurs sau interviu pentru avansarea în grad profesional/nivel de parchet şi reprezintă o condiţie necesară oricărei activităţi desfăşurate la nivel înalt sau specializat. De altfel, pentru a avansa în grad/funcţie/gradaţie/ treaptă sau pentru a-şi desfăşura activitatea la o structură plasată la un nivel ierarhic superior, orice categorie de personal trebuie să îndeplinească anumite condiţii superioare de vechime în raport cu funcţia şi nivelul instituţional vizat. 71. Prin urmare, este nu numai raţional, dar şi imperativ din punctul de vedere al exigenţelor constituţionale ca vechimea efectivă pentru numirea în funcţiile de procuror în cadrul DIICOT sau DNA să reflecte poziţia constituţională supraordonată a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în structura Ministerului Public, calitatea de structură specializată a acestor direcţii, precum şi caracterul superior al rangului dobândit. De aceea, vechimea efectivă în funcţie pentru aceste numiri trebuie să fie cel puţin aceeaşi cu cea necesară pentru accederea în funcţia de procuror al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. De altfel, ambele categorii de personal de la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în structura Ministerului Public (procuror specializat/procuror cu competenţă generală) au pe perioada îndeplinirii activităţii acelaşi statut şi aceeaşi salarizare pentru funcţia de bază îndeplinită. Curtea subliniază faptul că vechimea efectivă trebuie să fie cel puţin aceeaşi sau chiar mai mare pentru numirea în funcţia de procuror DNA sau DIICOT, tocmai pentru că acestea sunt direcţii specializate şi de elită învestite cu instrumentarea unor cauze de o complexitate ridicată şi care sunt circumscrise combaterii crimei organizate, terorismului sau corupţiei, după caz, iar specializarea poate implica o condiţie superioară de vechime pentru accederea în respectiva funcţie, dar nicidecum una inferioară. Aşadar, în considerarea caracterului specializat al acestor direcţii, deşi legiuitorul poate stabili condiţii de acces derogatorii de la procedura de promovare în funcţie (a se vedea în acest sens şi Decizia nr. 33 din 23 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 15 februarie 2018, paragraful 131), acesta nu are îndreptăţirea să reglementeze condiţii care, prin natura lor, resping sau sunt incompatibile cu însăşi poziţia constituţională supraordonată a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cadrul Ministerului Public. 72. Aşadar, reperul pentru reglementarea condiţiei de vechime necesare accederii la funcţia de procuror în cadrul direcţiilor specializate este cel stabilit pentru promovarea în funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, atât sub aspectul naturii vechimii (efectivă), cât şi sub cel al temporalităţii sale (10 ani), astfel că în niciun caz standardul numirii în funcţie nu poate fi inferior celui al promovării în funcţie la nivelul antereferit. 73. Analizând art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2016 şi art. 13 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, Curtea constată că sunt de competenţa acestor direcţii specializate anumite infracţiuni, care implică în mod necesar şi o competenţă după calitatea persoanei. Plasarea lor la cel mai înalt nivel a făcut posibilă instrumentarea de către aceste direcţii şi a cauzelor privind acele persoane în raport cu care Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are competenţă exclusivă. Astfel, spre exemplu, pentru deputaţi sau senatori chiar textul Constituţiei prevede că urmărirea penală se efectuează de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar pentru aceştia sau alte categorii de persoane, Constituţia sau legea, după caz, stabileşte competenţa de judecată a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ipoteză în care urmărirea penală se efectuează tot de parchetul antereferit, prin structurile sale (a se vedea în acest sens şi Decizia nr. 33 din 23 ianuarie 2018, paragraful 137). 74. În jurisprudenţa sa, Curtea a constatat că legiuitorul a conferit DNA o poziţie superioară în ierarhia parchetelor, tocmai pentru că este o structură specializată a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (Decizia nr. 1.220 din 12 noiembrie 2008). Prin Decizia nr. 235 din 5 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 462 din 31 mai 2005, Curtea a subliniat că „atunci când Constituţia indică cu litere mari un subiect de drept - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - nu se poate trage concluzia potrivit căreia ne-am afla în faţa unei denumiri generice, aptă să absoarbă în conţinutul său orice parchet organizat pe lângă instanţa supremă, care la rândul ei este unică. Tocmai de aceea, din interpretarea textului constituţional nu se poate ajunge la ideea că urmărirea şi trimiterea în judecată penală a deputaţilor şi senatorilor, pentru săvârşirea faptelor de corupţie, pot fi date şi în competenţa altui parchet decât Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie [...] Prevederea constituţională instituie măsuri de protecţie faţă de eventuale abuzuri, şicane sau constrângeri la care ar putea fi expuşi parlamentarii la niveluri inferioare de instrumentare a cauzelor penale". 75. Curtea observă că dacă aceste direcţii specializate au competenţa de a efectua urmărirea şi trimiterea în judecată penală a deputaţilor şi a senatorilor, înseamnă că ele nu numai că funcţionează în mod formal şi instituţional în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dar sunt constituite din procurori a căror experienţă profesională se ridică la acelaşi nivel. Altfel, ar fi de neînţeles plasarea celor două direcţii specializate la cel mai înalt nivel ierarhic şi compunerea acestora din procurori aflaţi la început de carieră. O asemenea opţiune legislativă eludează însuşi art. 72 alin. (2) şi art. 132 alin. (3) din Constituţie şi reprezintă o construcţie paradoxală inadmisibilă într-un sistem normativ. 76. Prin urmare, nu este suficientă numai plasarea instituţională a acestor două direcţii în structura Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dar este nevoie ca şi procurorii care le compun să satisfacă anumite cerinţe obiective care să îi califice pentru un asemenea nivel ierarhic. Poziţia constituţională a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie impune ca vechimea necesară accederii în oricare dintre structurile sale să fie unitară. Întrucât aceste structuri fac parte din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie rezultă că vechimea necesară numirii procurorilor în cadrul acestora trebuie să fie cel puţin egală cu vechimea necesară promovării în funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Altfel, ar fi subminate însăşi poziţia sa constituţională şi caracterul său ierarhic superior asupra celorlalte unităţi de parchet. În final, în cazul nesocotirii acestei exigenţe rezultate din art. 1 alin. (3) şi art. 131 din Constituţie se ajunge în situaţia în care procurori aflaţi la începutul carierei să fie atraşi şi numiţi în aceste structuri specializate fără să aibă însă o experienţă profesională relevantă în funcţia de procuror. Această incongruenţă normativă duce la lăsarea chiar fără substanţă a principiului organizării ierarhice a parchetelor, principiu care rezultă din chiar art. 131 alin. (3) din Constituţie, din moment ce procurori cu o vechime care nu le permite nici măcar promovarea în funcţia imediat următoare celei de bază ajung să deţină o funcţie la cel mai înalt nivel în ierarhia parchetelor. 77. Curtea reţine că, de principiu, aspectele de ordin administrativ ce ţin de atragerea personalului în cadrul celor două structuri specializate nu pot fi opuse exigenţelor de ordin constituţional, iar eventualele dificultăţi practice întâmpinate în procesul de aplicare a legii nu pot constitui un motiv pentru încălcarea a înseşi Constituţiei. De altfel, în cauză, Curtea observă că, potrivit punctului de vedere exprimat de Consiliul Superior al Magistraturii, din cei 2.429 de procurori în funcţie la nivelul întregii ţări, un număr de 1.514 procurori, respectiv peste 62% din numărul total al acestora, îndeplinesc condiţia de vechime efectivă în funcţie de 10 ani, ceea ce demonstrează că există o bază de selecţie suficientă pentru accesul la funcţia de procuror în cadrul DIICOT şi DNA cu respectarea prevederilor Constituţiei. 78. Astfel cum s-a arătat, accederea în funcţia de procuror la DIICOT sau DNA presupune în sine un regim derogatoriu, însă legiuitorul poate apela numai la derogări permise de Constituţie. În măsura în care textele legale plasează DNA şi DIICOT în structura Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, legiuitorului nu îi este permis ca prin derogările succesive aduse să constituie personalul acestor structuri din procurori care nu ar îndeplini nici măcar condiţia de vechime necesară promovării în funcţia de procuror la parchetul de pe lângă tribunal. 79. O asemenea reglementare promovată chiar prin textul de lege criticat pune în discuţie atât ideea de privilegiu creat procurorilor care nu îndeplinesc condiţiile de vechime prevăzute pentru accederea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie [art. 16 alin. (1) din Constituţie], cât şi afectarea statutului constituţional al Ministerului Public bazat pe principiul ierarhic cu referire la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie [art. 1 alin. (3) coroborat cu art. 131 din Constituţie], ceea ce demonstrează caracterul incoerent al legislaţiei în materie [art. 1 alin. (5) din Constituţie]. 80. Cu privire la rolul constituţional al Ministerului Public, Curtea constată că acesta se exercită prin procurori constituiţi în parchete, care funcţionează pe lângă instanţele judecătoreşti. Constituirea unităţilor de parchet pe diferite niveluri nu este doar o chestiune formală, ci ea implică, în mod necesar, o anumită repartizare de competenţe stabilite potrivit Codului de procedură penală, fiecare parchet aflat la un anumit nivel având competenţe strict determinate. Această ordonare a competenţelor are în vedere dificultatea cauzelor pe care trebuie să le cerceteze/ soluţioneze; astfel, cu cât parchetul este plasat mai aproape de vârful ierarhiei, cu atât gradul de complexitate a cauzelor care au fost date de lege/Constituţie în competenţa lor de soluţionare este mai ridicat. Aşadar, exigenţa constituţională referitoare la organizarea pe verticală a sistemului parchetelor implică o anumită repartizare de competenţe şi un anumit grad de experienţă a procurorilor constituiţi pe diferitele niveluri, tocmai pentru a face faţă competenţelor care revin parchetului aflat la un anumit nivel. Rezultă că experienţa profesională necesară pentru accederea pe diferitele niveluri ierarhice este o garanţie pentru îndeplinirea rolului constituţional al Ministerului Public, iar dimensionarea sa in concreto este o materializare la nivel legal a acestei garanţii, astfel că ea trebuie să reflecte nivelul structurii ierarhice în cadrul căreia funcţionează procurorul respectiv. 81. Orice structură de parchet organizată la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are o competenţă bine stabilită prin lege sau chiar Constituţie şi este constituită din procurori cu experienţă, motiv pentru care criteriul de vechime necesar accederii la acest nivel trebuie să reflecte în mod plenar această experienţă şi să fie unitar, tocmai pentru că statutul procurorului este dat de nivelul parchetului din care face parte. Astfel, nu pot fi acceptate condiţii de vechime inferioare celei necesare pentru promovarea în funcţie la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, după cum procurorul face parte dintr-o anumită direcţie/secţie/birou/ compartiment. Condiţia de vechime este dată de însuşi nivelul la care se află unitatea respectivă de parchet. Opţiunea legiuitorului de a stabili vechimile necesare pentru accederea în funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin promovare sau numire în direcţiile specializate, este limitată chiar de art. 131 din Constituţie, care consacră organizarea pe verticală a Ministerului Public. Coborârea standardului de vechime efectivă necesară numirii în funcţia de procuror în cadrul DNA sau DIICOT denaturează însuşi scopul instituirii structurii respective de parchet. Prin urmare, legiuitorul are obligaţia constituţională de a reglementa o vechime unitară pentru toate componentele acestui parchet, iar vechimea astfel stabilită trebuie să fie una serioasă, corectă şi corespunzătoare nivelului parchetului (Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie). 82. Curtea mai reţine că este de esenţa statului de drept ca ordonarea puterii publice să se realizeze într-un mod coerent şi previzibil (a se vedea Decizia nr. 231 din 6 aprilie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 613 din 22 iunie 2021, paragraful 33), ceea ce înseamnă, în cazul dat, că unităţile de parchet, pe de o parte, îşi exercită competenţele prevăzute de Constituţie şi lege potrivit structurii ierarhice a Ministerului Public şi, pe de altă parte, că funcţionează cu procurori care au experienţa necesară nivelului ierarhic respectiv. 83. Având în vedere cele expuse, Curtea reţine că textul criticat încalcă art. 131 din Constituţie şi, în mod implicit, art. 1 alin. (3) din Constituţie. 84. Cu privire la principiul egalităţii, Curtea subliniază că, potrivit jurisprudenţei sale, acesta presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). De asemenea, situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenţă pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional (a se vedea în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 86 din 27 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 31 martie 2003, Decizia nr. 476 din 8 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 599 din 11 iulie 2006, Decizia nr. 573 din 3 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 363 din 25 mai 2011, Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014). Aşadar, nesocotirea principiului egalităţii în drepturi are drept consecinţă neconstituţionalitatea privilegiului sau a discriminării care a determinat, din punct de vedere normativ, încălcarea principiului. Discriminarea se bazează pe noţiunea de excludere de la un drept (Decizia Curţii Constituţionale nr. 62 din 21 octombrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 25 februarie 1994), iar remediul constituţional specific, în cazul constatării neconstituţionalităţii discriminării, îl reprezintă acordarea sau accesul la beneficiul dreptului (a se vedea în acest sens Decizia nr. 685 din 28 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 11 iulie 2012, Decizia nr. 164 din 12 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 23 mai 2013, sau Decizia nr. 681 din 13 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 889 din 8 decembrie 2014). În schimb, privilegiul se defineşte ca un avantaj sau o favoare nejustificată acordată unei persoane/categorii de persoane; în acest caz, neconstituţionalitatea privilegiului nu echivalează cu acordarea beneficiului acestuia tuturor persoanelor/categoriilor de persoane, ci cu eliminarea sa, respectiv cu eliminarea privilegiului nejustificat acordat. 85. Referitor la valorificarea vechimilor necesare promovării în funcţii de execuţie, prin Decizia nr. 785 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 404 din 15 iunie 2009, Curtea a constatat că prevederile art. 44 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 sunt neconstituţionale pe motiv că asimilau vechimea în avocatură cu vechimea în magistratură pentru îndeplinirea condiţiei de vechime necesară promovării în funcţia de judecător/procuror. Curtea a considerat că un asemenea tratament reprezintă un privilegiu şi, prin constatarea neconstituţionalităţii textului criticat, a eliminat din fondul activ al legislaţiei privilegiul existent. 86. În cauza de faţă, deşi nu este vorba de valorificarea unei vechimi exterioare celei în magistratură, Curtea constată că pentru numirile în funcţiile de procuror în cadrul DIICOT şi DNA este valorificată o vechime care nu este una efectivă în funcţie, iar vechimea necesară pentru a accede în aceste funcţii nu ţine cont de acest aspect; pentru a rezolva această situaţie, legea trebuia fie să elimine valorificarea vechimii ca auditor de justiţie, fie - dacă alegea să valorifice perioada cât procurorul/ judecătorul a fost auditor de justiţie - să stabilească un cuantum al vechimii efective cel puţin egal cu vechimea necesară pentru promovarea în funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la care să se adauge, eventual, vechimea asimilată ca auditor de justiţie. Or, legiuitorul nu numai că a valorificat perioada cât procurorul/ judecătorul a fost auditor de justiţie, dar a şi diminuat numărul de ani necesar pentru a accede în funcţia de procuror în direcţiile specializate, rezultând o vechime efectivă necesară care reprezintă jumătate din cea necesară pentru promovarea în funcţie la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aspect care creează inechităţi sistemice şi se constituie într-un privilegiu evident acordat în cadrul sistemului de avansare în funcţii de execuţie a procurorilor. 87. Curtea observă că, în cadrul aceleiaşi categorii profesionale - procurorii -, legiuitorul nu poate să reglementeze condiţii atât de variate, diferite şi distonante pentru promovarea în funcţie, respectiv numirea în funcţia de procuror în cadrul DNA şi DIICOT, care, în final, să respingă însăşi ideea de ierarhie în cadrul Ministerului Public. În aceste condiţii, stabilirea unui nivel inferior al vechimii efective în funcţia de judecător sau procuror pentru numirea în funcţia de procuror în cadrul DIICOT sau DNA faţă de cel necesar pentru promovarea în funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reprezintă un avantaj nejustificat pentru accesul la o asemenea structură din cadrul acestui parchet. Prin urmare, Curtea reţine că textul criticat încalcă art. 16 alin. (1) din Constituţie. 88. În consecinţă, Curtea urmează să elimine privilegiul conferit prin stabilirea unei condiţii de vechime mai mici faţă de cea generală existentă, astfel că revine legiuitorului obligaţia constituţională de a corela vechimile necesare pentru accederea în funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, indiferent de structura vizată din cadrul acesteia, şi, prin urmare, de a stabili o condiţie de vechime efectivă cel puţin egală cu cea necesară pentru promovarea în funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. 89. Totodată, Curtea reţine că textul criticat nu este corelat nici cu prevederile art. 44 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 303/2004 şi nici cu cele ale art. 885 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 304/2004. Astfel, textul criticat nu valorifică natura şi durata vechimii necesare pentru accesul la o funcţie de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Mai mult, sub aspectul întinderii în timp a acestei vechimi, Curtea constată o incoerenţă legislativă, în sensul că vechimea cerută pentru a fi numit procuror în cele două direcţii specializate este inferioară vechimii necesare pentru a fi numit în structura ierarhică din care fac parte respectivele direcţii. Mai mult, nu este posibil ca pentru direcţiile specializate vechimea să fie reglementată în distonanţă cu principiul specializării la cel mai înalt nivel. De altfel, pentru accesul în funcţia de procuror în cadrul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, parte tot a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a fost stabilită o vechime de 18 ani, ceea ce înseamnă că vechimea efectivă în funcţie solicitată nu poate fi mai mică de 16 ani. Prin urmare, incoerenţa legislativă este vădită din moment ce pentru diferite structuri ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se stabilesc vechimi mai mici sau mai mari de acces faţă de cea necesară promovării în funcţie. Orientarea legiuitorului nu poate fi decât în sensul stabilirii unor vechimi cel puţin egale ca natură şi durată cu cea necesară promovării în funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. 90. Aşadar, textul de lege criticat se îndepărtează de la această orientare, ceea ce înseamnă că se constituie într-un element de incoerenţă legislativă şi că nu se integrează în ansamblul legislaţiei, drept care nu îndeplineşte cerinţele de calitate a legii stabilite în jurisprudenţa Curţii Constituţionale (cu privire la cerinţele de calitate a legilor, a se vedea Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragraful 225 şi următoarele). Mai mult, Curtea observă că art. 36 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală a atribuit în competenţa tribunalului judecata în primă instanţă a infracţiunilor cu privire la care urmărirea penală a fost efectuată de către cele două structuri de parchet specializate. Or, art. 44 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004 stabileşte o condiţie minimă de vechime efectivă de 7 ani pentru judecătorii care soluţionează cauzele privind aceste infracţiuni, în timp ce, în mod inconsecvent, textul criticat stabileşte că urmărirea penală în cazul aceloraşi infracţiuni poate fi efectuată de procurorii care îndeplinesc o condiţie minimă de vechime efectivă de 5 ani şi care nu au vocaţia de a fi promovaţi la parchetul de pe lângă tribunal. Astfel, şi din această perspectivă, Curtea reţine că textul criticat se constituie într-un element de incoerenţă legislativă. Nu în ultimul rând, Curtea observă că însăşi Legea nr. 303/2004 reglementează aceeaşi vechime pentru promovarea în funcţie la instanţele specializate sau la parchetul de pe lângă instanţa specializată cu cea necesară nivelului la care acestea se organizează, însă în privinţa direcţiilor specializate existente la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin mijlocirea procedurii de numire, vechimile efective necesare nu sunt îndeajuns nici măcar pentru a promova la un parchet de pe lângă tribunal şi, astfel, nu se coroborează cu ansamblul reglementării analizate. Prin urmare, Curtea reţine că textul criticat încalcă şi art. 1 alin. (5) din Constituţie. 91. În consecinţă, Curtea constată că stabilirea vechimii efective necesare pentru a fi numit în funcţia de procuror la direcţiile specializate nu este o opţiune pură a legiuitorului, pentru că o asemenea opţiune, care nu poate fi controlată în niciun mod, se transformă în arbitrar. De aceea, legiuitorul este ţinut de exigenţele constituţionale referitoare la structura ierarhică a Ministerului Public, la principiul egalităţii, precum şi la necesitatea asigurării coerenţei şi a consecvenţei legislative în domeniul analizat. Curtea mai reţine că erorile de apreciere în redactarea actelor normative nu trebuie să se perpetueze în sensul de a deveni ele însele un precedent în activitatea de legiferare; din contră, aceste erori trebuie corectate pentru ca actele normative să contribuie la realizarea unei securităţi sporite a raporturilor juridice [Decizia nr. 390 din 2 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 17 iulie 2014, paragraful 32]. 92. Ţinând seama de cele expuse, în procedura de reexaminare derulată conform art. 147 alin. (2) din Constituţie legiuitorului îi revine obligaţia de a pune de acord soluţia legislativă constatată ca fiind neconstituţională cu decizia Curţii Constituţionale, sens în care urmează să modifice condiţiile de vechime şi modul de valorizare a vechimii ca auditor de justiţie stabilite prin art. II [cu referire la art. 791 alin. (3) şi art. 87 alin. (2) din Legea nr. 304/2004] şi să le coreleze cu art. 44 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 303/2004. O asemenea soluţie este de natură a consolida, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, poziţia instituţională a celor două direcţii specializate, valorificând specializarea, calificarea şi experienţa procurorilor. 93. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi în privinţa obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi pentru modificarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi cu unanimitate de voturi în privinţa legii în ansamblul său, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Admite obiecţia de neconstituţionalitate şi constată că dispoziţiile art. II din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi pentru modificarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară sunt neconstituţionale. 2. Respinge, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate şi constată că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi pentru modificarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, în ansamblul său, este constituţională în raport cu criticile de neconstituţionalitate extrinseci formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 14 iulie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent-şef, Benke Károly OPINIE SEPARATĂ În dezacord cu soluţia de la punctul 1 din dispozitivul deciziei pronunţate de Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, de admitere a obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi pentru modificarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară formulăm prezenta opinie separată, considerând că obiecţia se impunea a fi respinsă, întrucât: similar celor stabilite anterior de Curtea Constituţională, în mod particular prin Decizia nr. 390 din 8 iunie 2021, legiuitorul dispune de o largă marjă de apreciere şi poate crea norme speciale, derogatorii de la dreptul comun, în materia condiţiilor şi procedurilor de accedere în funcţia de procuror în cadrul unor structuri specializate ale parchetelor; contrar menirii sale, dispoziţiilor exprese ale art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, şi jurisprudenţei relevante în cauză, Curtea Constituţională a legiferat în locul autorităţii publice care a fost învestită de cetăţeni cu această competenţă.* * * 1.1. În esenţă, în prezenta cauză, Curtea Constituţională a fost învestită să verifice dacă legiuitorul poate să creeze norme speciale, derogatorii de la dreptul comun, în materia condiţiilor şi procedurilor de accedere în funcţia de procuror în cadrul unor direcţii specializate ale parchetelor. 1.2. Deşi anterior învestită cu o solicitare similară, răspunsul clar şi neechivoc oferit de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 390 din 8 iunie 2021 a fost afirmativ în cazul Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), în prezenta cauză răspunsul Curţii a fost la fel de clar şi neechivoc, însă în sens negativ cu privire la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) şi Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT). 1.3. Considerăm că, pe de o parte, răspunsul oferit de Curtea Constituţională ar fi trebuit să fie coerent în raport cu propria jurisprudenţă, iar pe de altă parte, el nu putea fi decât afirmativ de vreme ce normele constituţionale invocate de autoarea sesizării, respectiv art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi a cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări şi art. 131 alin. (1) referitoare la rolul Ministerului Public nu cuprind vreo precizare referitoare la specializarea pe domenii de competenţă materială sau personală din cadrul Ministerului Public. 2.1. Astfel, nu se poate constata nici existenţa unei discriminări între oricare categorii de procurori, indiferent cât de aleatoriu ar fi ele selectate de judecătorul constituţional, pe de o parte, şi procurorii din cadrul structurilor specializate ale Ministerului Public, pe de altă parte. Este bine cunoscut faptul că egalitatea nu presupune întotdeauna şi neapărat identitate de tratament juridic, ci, dimpotrivă, atunci când ne aflăm în prezenţa unor situaţii diferite, egalitatea necesită adaptarea regimului juridic la specificul situaţiilor de reglementat. În jurisprudenţa sa, Curtea nu a reţinut criticile referitoare la încălcarea prevederilor art. 16 din Constituţie atunci când a constatat că situaţiile din cauză erau diferite, statuând că principiul egalităţii în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea egalitatea nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite, precum cea din prezenta cauză (a se vedea Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, Decizia nr. 86 din 27 februarie 2003, Decizia nr. 89 din 27 februarie 2003). Totodată, Curtea a statuat că dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor (a se vedea Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002, Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, Decizia nr. 323 din 30 aprilie 2015, Decizia nr. 726 din 29 octombrie 2015, Decizia nr. 275 din 10 mai 2016, Decizia nr. 723 din 6 decembrie 2016, Decizia nr. 753 din 13 decembrie 2016, Decizia nr. 2 din 17 ianuarie 2017, Decizia nr. 18 din 17 ianuarie 2017, Decizia nr. 651 din 17 octombrie 2017, Decizia nr. 573 din 20 septembrie 2018, Decizia nr. 535 din 24 septembrie 2019). 2.2. În prezenta cauză, dat fiind că prin crearea unor structuri specializate ale Ministerului Public scopul legiuitorului a fost acela de a combate criminalitatea organizată şi corupţia de nivel înalt, în mod logic şi consecvent legiuitorul a stabilit şi un regim juridic adaptat, diferit de cel de drept comun, pentru respectivele structuri specializate. Pe cale de consecinţă, respectarea egalităţii prevăzută de art. 16 din Constituţie presupune tocmai adecvarea reglementărilor proprii DNA şi DIICOT la obiectivele clar identificate de legiuitor pentru aceste structuri, inclusiv în ceea ce priveşte selectarea procurorilor care lucrează în cadrul lor, adică stabilirea unui regim juridic diferit de cel de drept comun, şi nu impunerea unui regim juridic uniform pentru toţi procurorii. 2.3. În plus, trebuie precizat şi faptul că selectarea procurorilor în cadrul unor direcţii specializate ale parchetelor nu echivalează cu promovarea lor în structura ierarhică a parchetelor, astfel încât orice asimilare a regimului juridic aplicabil procurorilor specializaţi cu cel al procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) este forţată, chiar şi în condiţiile în care salarizarea lor prezintă elemente de similitudine. Astfel, specializarea pe domenii de competenţă materială a procurorilor (DNA sau DIICOT) este diferită de avansarea în funcţie a acestora. 2.4. La crearea direcţiilor specializate ale parchetului au fost avute în vedere obiective clar identificate de legiuitor, respectiv combaterea criminalităţii organizate şi a corupţiei la nivel înalt. Pentru selectarea procurorilor ce funcţionează în cadrul acestor direcţii specializate au fost reglementate condiţii şi proceduri speciale, derogatorii de la dreptul comun, dar care nu dau drepturi perpetue celor astfel selectaţi. 2.5. Spre deosebire de această specializare, temporară şi pe orizontală, promovarea procurorilor presupune o avansare definitivă şi pe verticală a acestora în cadrul structurilor Ministerului Public, avansare care poate ajunge până la PICCJ. 2.6. Prin urmare, impunerea pentru selectarea procurorilor din cadrul unei structuri specializate din cadrul parchetelor a vechimii necesare pentru promovarea la PICCJ este eronată prin raportare la scopul distinct urmărit de legiuitor în fiecare dintre cele două ipoteze de reglementare. Ea este şi arbitrară în măsura în care competenţa de legiferare în materie revine legiuitorului, şi nu Curţii Constituţionale, care, în baza dispoziţiilor exprese ale art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, nu poate legifera în locul autorităţii publice învestite de cetăţeni cu această competenţă. Departe de încălcarea art. 16 din Constituţie de către legiuitor, ne aflăm mai degrabă în ipoteza încălcării de către Curtea Constituţională a competenţei de legiferare a Parlamentului printr-o nouă manifestare ultra vires. 3.1. De asemenea, nu se poate constata nici încălcarea art. 131 alin. (1) din Constituţie referitor la „Rolul Ministerului Public", de vreme ce acesta nu stabileşte nimic în privinţa creării sau nu a unor structuri, direcţii specializate în cadrul parchetelor, şi cu atât mai puţin în privinţa vechimii pe care trebuie să o aibă procurorii încadraţi în respectivele structuri specializate. 3.2. Aspectele referitoare la vechimea necesară procurorilor pentru funcţionarea în cadrul unei direcţii ori structuri specializate a Ministerului Public nu au consacrare constituţională, cum nici modalitatea de accedere la funcţia de procuror în una dintre structurile de parchet nu este de rang constituţional. Articolul 131 alin. (2) şi (3) din Constituţie, neinvocat de autorii sesizării - dar faţă de care Curtea şi-a extins din oficiu controlul, în ciuda faptului că ea nu poate realiza un control din oficiu - prevede că Ministerul Public îşi exercită atribuţiile prin procurori constituiţi în parchete, în condiţiile legii, şi că parchetele funcţionează pe lângă instanţele de judecată, în condiţiile legii. Prin urmare, ţine de marja de apreciere a legiuitorului reglementarea condiţiilor, modalităţilor şi procedurilor de selectare a procurorilor, inclusiv a celor din structurile ori direcţiile specializate ale Ministerului Public, norma constituţională necuprinzând reguli explicite în această materie. 3.3. În plus, o jurisprudenţă interesantă a Curţii confirmă constituţionalitatea marjei de apreciere de care se bucură Parlamentul în privinţa structurilor ori direcţiilor specializate ale Ministerului Public. 3.3.1. Astfel, încă din anul 2008, Curtea a arătat că „nu poate reţine încălcarea art. 16 din Constituţie, întrucât legiuitorul este liber să deroge de la regulile generale de promovare în funcţii, atât timp cât soluţia legislativă impusă este justificată în mod obiectiv şi raţional în cazul de faţă, o asemenea situaţie este justificabilă prin avansarea în ierarhia parchetelor a Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Mai mult, nici susţinerile cu privire la încălcarea art. 21 şi 131 din Constituţie nu sunt întemeiate, părţile din procesul penal nefiind vătămate în niciun fel în drepturile lor de chestiuni care mai degrabă ţin de cariera profesională a magistraţilor." (a se vedea punctul I al Deciziei nr. 1.220 din 12 noiembrie 2008 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1, art. 2 şi art. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2000 privind Direcţia Naţională Anticorupţie şi ale art. 17 alin. (1) din Codul de procedură penală). 3.3.2. Pentru a justifica înfiinţarea unei noi structuri specializate - SIIJ, şi nu DNA sau DIICOT -, Curtea a arătat, în paragraful 131 al Deciziei nr. 33 din 23 ianuarie 2018 că: „În prezent, Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, în titlul III - Ministerul Public, capitolul II - Organizarea Ministerului Public, prevede trei secţiuni referitoare la structurile de parchet înfiinţate pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie: secţiunea 1 - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiunea 11 - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi secţiunea a 2-a - Direcţia Naţională Anticorupţie. Cele două direcţii sunt structuri cu personalitate juridică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu competenţe în combaterea criminalităţii organizate şi terorismului, respectiv în combaterea infracţiunilor de corupţie. Statutul procurorilor care îşi desfăşoară activitatea în aceste structuri este cel prevăzut de dispoziţiile Legii nr. 303/2004, act normativ cu caracter de drept comun în materia statutului judecătorilor şi procurorilor. Însă, având în vedere specializarea acestor parchete, legiuitorul a prevăzut unele dispoziţii derogatorii sub aspectul condiţiilor de acces (interviu organizat de comisii speciale), de evaluare anuală a rezultatelor sau de încetare a activităţii (revocarea prin ordin a procurorului şef) în ceea ce priveşte procurorii celor două direcţii, chiar în cuprinsul acestei legi." Mai mult, în aceeaşi Decizie nr. 33 din 23 ianuarie 2018, la paragraful 135, Curtea chiar a precizat expressis verbis că: „Înfiinţarea unor structuri de parchet specializate pe domenii de competenţă materială (D.N.A. sau D.I.I.C.O.T.) sau personală (Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie) constituie expresia opţiunii legiuitorului, care, în funcţie de necesitatea prevenirii şi combaterii anumitor fenomene infracţionale, decide cu privire la oportunitatea reglementării acestora." 3.3.3. Ceea ce legiuitorul a putut decide liber şi fără nicio constrângere din partea Curţii în privinţa SIIJ este limitat drastic, prin prezenta decizie, în privinţa DNA şi DIICOT. Mai recent, analizând derogări de la regimul de drept comun în ceea ce priveşte funcţionarea unei structuri - respectiv SIIJ - din cadrul Ministerului Public, în paragraful 58 al Deciziei nr. 390 din 8 iunie 2021, Curtea a menţionat următoarele: „în ceea ce priveşte caracterul derogator al reglementării (sub aspectul numirii procurorului şef de secţie, delegării sau detaşării procurorilor în această secţie) de la principiul separării carierelor consacrat de dispoziţiile Legii nr. 303/2004 referitoare la statutul procurorilor, opţiunea legiuitorului de a reglementa în cuprinsul actului normativ prin care se înfiinţează noua structură de parchet acele norme de drept care prezintă caracter de specificitate nu afectează constituţionalitatea acestei din urmă legi, de vreme ce principiul invocat nu are o consacrare constituţională, iar toate celelalte elemente care vizează statutul procurorului rămân pe deplin aplicabile procurorilor S.I.I.J." 3.3.4. Din această jurisprudenţă rezultă fără putere de tăgadă că legiuitorul are posibilitatea de a institui norme derogatorii de la dreptul comun pentru a crea structuri ori direcţii specializate în cadrul Ministerului Public şi pentru a stabili condiţiile, modalităţile şi procedurile de selectare a procurorilor ce vor lucra în cadrul acestor structuri specializate, inclusiv în ceea ce priveşte condiţiile de vechime, de vreme ce această marjă de apreciere nu afectează nicio normă sau principiu constituţional. Pe cale de consecinţă este greu de înţeles de ce numai în acest caz particular marja de apreciere a legiuitorului a fost limitată prin intervenţia judecătorului constituţional. Oportunitatea sau consensul privitor la vechimea aleasă de legiuitor pentru a face posibilă selectarea procurorilor în structurile specializate ale Ministerului Public, deşi pot face obiectul dezbaterilor parlamentare sau publice, nu constituie motive de neconstituţionalitate. * * * Pentru toate aceste motive considerăm că obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi pentru modificarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară se impunea a fi respinsă, întrucât critica de neconstituţionalitate nu a vizat o contradicţie între norme de rang legal şi norme de rang constituţional, ci s-a solicitat modificarea legii prin restrângerea, nejustificată constituţional, a marjei de apreciere de care dispune legiuitorul în această materie. Judecători, dr. Livia Doina Stanciu prof. univ. dr. Elena-Simina Tănăsescu



SmartCity5

COMENTARII la Decizia 514/2021

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 514 din 2021
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Hotărârea 5 2019
    It’s a privilege to share this to the world. You deserve all the praise that comes to you. DR Amber has been a blessing to me since our encounter on the internet. He alone knows it all. I love him so much for his kindness, care, honesty and his help in the life of everyone that has come in contact with him. If not for DR Amber how would I have been able to survive this hardship. His spell made me a LOTTO MAX winner of 60 Million Dollars making my whole life beautiful and amazing. The numbers he gave me to play the lottery was a life changing number from grass to grace and I want to say I’m forever grateful to him. Thank you sir for being a blessing to the helpless. Anyone reading this that needs help can communicate with DR Amber online for indeed he has no match. Website: amberlottotemple.com OR Email: amberlottotemple@yahoo.com
ANONIM a comentat Ordin 1471 2020
    Bună, sunteți în căutarea unui împrumut de consolidare a datoriilor, împrumuturi negarantate, împrumuturi pentru afaceri, împrumuturi ipotecare, împrumuturi auto, împrumuturi pentru studenți, împrumuturi personale, capital de risc etc! Sunt creditor privat, acord împrumuturi companiilor și persoanelor fizice cu dobânzi mici și rezonabile de 2%. E-mail la: christywalton355@gmail.com
ANONIM a comentat Legea 243 2021
    Hello everyone, I want to use this medium to thank a great spell caster called Dr Grceondu for transforming my life financially, i have been playing lottery game for long but have never won any reasonable amount, I contacted Dr Graceondu after i red about him on the internet on how he help a lady with a lottery winning numbers and the lady won a very big amount of money, so i contacted him and He instructed me on what to do which i did and he told me to give him some time to prayers, on the second day he sent me some numbers and he said i should go and play them, so i went to play the numbers he gave me, after two day the result came out, and i went to check and to my greatest surprise my name came out as one of the winners i won $45 million, i still cant believe what happened to me that i am now a millionaire over night, i just want to say a very big thank you to Dr Graceondu i have never seen a powerful man like him, I will advice everyone out there to contact Dr Graceondu if you want to win big in your lottery game. You can reach him via his email, drgraceondu12@gmail.com or WhatsApp him +15204677763, you can also visit his Website. https://drgraceonduadodo.com
ANONIM a comentat Decretul 1231 2021
    i will never stop until the whole World knows about the MOST powerful priest maurice whose contact details I saw in a comment section here few weeks ago, so and i decided to contact him because i was badly in need of help TO SAVE MY MARRIAGE, I explained my situation to PRIEST MURICE. that Everything was going down the drain as my husband WAS constantly cheating on me with other women and he physically abuse me. priest maurice promised to help that my husband will change and will love me unconditionally in less than a week as far that my heart still beats for him. I FOLLOWED HIS INSTRUTION and he prepared a spell for me and my husband called me exactly when priest maurice said. He pleaded and said he needs me back since then he have been the sweetest man on earth. anyone out there reading this comment that need a effect spell caster Can reach him on email:psychicspellsolution@gmail.coM whatsapp:+1(571)3573337
ANONIM a comentat Ordin 12 2006
    Mai este in vigoare acest ordin, din moment ce aven Regulamentul (CE) 396:2005, revizuit 2019, referitor la rezidurile de pesticide din alimente, inclusiv din fructe si legume?
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    HOW TO GET YOUR EX LOVER BACK & HOW I GOT MY EX LOVER. BACK I want to thank Dr Omokpo for saving my marriage. My husband treated me badly and left home for almost 3 month this got me sick and confused. Then I told my friend about how my husband has changed towards me. Then he told me to contact: {dromokpo@gmail.com}that he will help me bring my husband back to being a good man. That this great man helped her too. Then I gave him a try. after 3 days of casting the spell my husband came back home and I forgive him and today we are living in joy and happiness If you are going through any relationship stress or broken marriage situation and you want your Ex lover, Ex boyfriend, Ex girlfriend or Divorced husband or wife back you reach him via: dromokpo@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 390 2018
    HOW TO GET YOUR EX LOVER BACK & HOW I GOT MY EX LOVER. BACK I want to thank Dr Omokpo for saving my marriage. My husband treated me badly and left home for almost 3 month this got me sick and confused. Then I told my friend about how my husband has changed towards me. Then he told me to contact: {dromokpo@gmail.com}that he will help me bring my husband back to being a good man. That this great man helped her too. Then I gave him a try. after 3 days of casting the spell my husband came back home and I forgive him and today we are living in joy and happiness If you are going through any relationship stress or broken marriage situation and you want your Ex lover, Ex boyfriend, Ex girlfriend or Divorced husband or wife back you reach him via: dromokpo@gmail.com
ANONIM a comentat Rectificare 353 2008
    HOW TO GET YOUR EX LOVER BACK & HOW I GOT MY EX LOVER. BACK I want to thank Dr Omokpo for saving my marriage. My husband treated me badly and left home for almost 3 month this got me sick and confused. Then I told my friend about how my husband has changed towards me. Then he told me to contact: {dromokpo@gmail.com}that he will help me bring my husband back to being a good man. That this great man helped her too. Then I gave him a try. after 3 days of casting the spell my husband came back home and I forgive him and today we are living in joy and happiness If you are going through any relationship stress or broken marriage situation and you want your Ex lover, Ex boyfriend, Ex girlfriend or Divorced husband or wife back you reach him via: dromokpo@gmail.com
ANONIM a comentat OUG 114 2021
    Într-un cuvânt, wow!! Nu pot să cred că banii sunt deja în contul meu. Multumesc, multumesc, multumesc! De obicei, ați transformat o sarcină lungă, consumatoare de timp și intimidantă într-o experiență foarte plăcută și simplificată. Nu pot să vă mulțumesc vouă și doamnei Della Taylor pentru suficientă asistentă. Dna Della Taylor Împrumuturi pentru un sistem excelent și pentru un serviciu excelent. Ambele sunt grozave! dacă aveți nevoie de un împrumut de urgență, îi puteți e-mail la Dellastaylors@yahoo.com WhatsApp pe +1 (209) 251-1529
ANONIM a comentat Decizia 2 2007
    I never use to believe in spell casting until i met Lord Zuma a powerful spell caster who helped me to be a happy person again. i reside in USA. After 4 years of Broken marriage, my husband left me with two kids. I felt like my life was about to end and i almost committed suicide, i was emotionally down for a very long time. Thanks to a Great spell caster called Lord Zuma which i met online on one faithful day when I was browsing through the internet, i came across a lot of testimonies about this particular Great spell caster how he has helped so many people. he has helped people to bring back their Ex lover, some testified that he restores womb, cure cancer and other sickness, and so on. I also came across a testimony, it was about a woman called Sandra, she testified about how his spell made her to be pregnant after so many years of bareness and at the end of her testimony she dropped Lord Zuma's email address. After reading all these, i decided to give it a try and i contacted him and explained my problem to him and he assured me that in less than 48 hours, my husband will call me and beg for forgiveness but i thought it will not work. When he had finished casting the spell, the next day my husband called me and he was begging for forgiveness just as Lord Zuma said. This is not brain washing and after the spell has been cast, i realized that my husband love me like never before and the spell caster opened him up to know how much i love him and how much love we need to share. We are even happier now than before. Lord Zuma is really a gifted man and i will not stop publishing him because he is a wonderful man. If you have a problem and you are looking for a real and a genuine spell caster to solve all your problems contact Lord Zuma now on spiritualherbalisthealing@gmail.com or just visit https://spiritualherbal.blogspot.com and see so many he has helped that are testifying about his good work. He will help you solve all your problems. Once again thank you Lord Zuma for your good deeds. His whatsapp number +1 506 800 1647
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu