DECIZIE Nr.
511 din 27 aprilie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 273 din Legea nr. 86/2006 privind
Codul vamal al Romaniei, art. 43 din Legea contabilitatii nr. 82/1991 si art.
289 din Codul penal
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 343 din 25 mai 2010
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu
-judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Doina Suliman -
magistrat-asistent-şef
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 178 din Legea nr. 141/1997
privind Codul vamal al României, art. 40 din Legea contabilităţii nr.
82/1991 şi art. 289 din Codul penal, excepţie ridicată de Di
Mercurio Antonio în Dosarul nr. 3.653/30/2006 al Curţii de Apel
Timişoara - Secţia penală.
La apelul nominal lipsesc părţile,
faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Magistratul-asistent-şef referă asupra cauzei
şi arată că autorul excepţiei a depus la dosar o cerere,
motivată medical, prin care solicită un nou termen de judecată.
Reprezentantului Ministerului Public se opune
amânării judecării cauzei.
Curtea, deliberând, respinge cererea formulată de
autorul excepţiei.
Cauza este în stare de judecată.
Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului
Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de
neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarului, reţine următoarele:
Prin Incheierea din 4 iunie 2009, pronunţată
în Dosarul nr. 3.653/30/2006, Curtea de Apel Timişoara - Secţia
penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 178 din Legea nr. 141/1997
privind Codul vamal al României, art. 40 din Legea contabilităţii nr.
82/1991 şi art. 289 din Codul penal, excepţie ridicată de
inculpatul Di Mercurio Antonio.
In motivarea excepţiei de
neconstituţionalitate autorul acesteia
susţine că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor
constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi art. 1 alin. (4). Astfel,
art. 178 din Legea nr. 141/1997 încalcă aceste norme constituţionale,
deoarece prevede o pedeapsă mult mai aspră decât cea stabilită
de art. 291 din Codul penal pentru aceeaşi infracţiune, anume
infracţiunea de uz de fals. Consideră că „puterea legiuitoare
şi-a depăşit atribuţiile, întrucât aplicarea textelor
legale, inclusiv a circumstanţelor agravante, este sarcina exclusivă
a judecătorilor".
In continuare, autorul excepţiei consideră
că art. 40 din Legea nr. 82/1991 contravine art. 16 alin. (1) din
Constituţie, deoarece „instituie o răspundere în condiţiile art.
289 din Codul penal pentru fapte care, în mod obişnuit, atrag
răspunderea în condiţiile art. 290 din Codul penal, inegalitatea de
tratament juridic fiind evidentă".
In fine, în ceea ce priveşte art. 289 din Codul
penal, autorul excepţiei susţine că şi acest text de lege
contravine art. 16 alin. (1) din Constituţie, „câtă vreme
priveşte infracţiunea de fals intelectual ce se
săvârşeşte asupra unui înscris oficial, ce nu poate emana sau
aparţine, aşa cum prevede art. 150 alin. 2 din Codul penal, decât
unei unităţi publice, în sensul art. 145 din Codul penal", or,
societatea comercială în care este asociat autorul excepţiei „nu
poate emite înscrisuri oficiale".
Instanţa de judecată, exprimându-şi opinia în Incheierea din 2 aprilie 2009,
apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este
neîntemeiată. In acest sens, arată că dispoziţiile de lege
criticate şi motivele invocate nu au legătură cu fondul cauzei,
în condiţiile în care sunt simple apărări formulate de inculpat.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor
celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului
Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate ridicate.
Avocatul Poporului consideră
că textele de lege criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale
Parlamentului şi Guvernul nu au
comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor,
concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la
prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art.
146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3, 10
şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de
neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate
îl constituie dispoziţiile art. 178 din Legea nr. 141/1997 privind Codul
vamal al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 180 din 1 august 1997, ale art. 40 din Legea contabilităţii nr.
82/1991, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 265 din
27 decembrie 1991, şi ale art. 289 din Codul penal.
Anterior sesizării Curţii, Legea nr. 141/1997
a fost abrogată prin art. 288 alin. (2) din Legea nr. 86/2006 privind
Codul vamal al României, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 350 din 19 aprilie 2006, soluţia legislativă
criticată fiind preluată însă în art. 273 din actul abrogator: „Folosirea,
la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale
falsificate constituie infracţiunea de folosire de acte falsificate
şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea
unor drepturi."
De asemenea, art. 40 din Legea nr. 82/1991 a devenit
art. 43 în Legea contabilităţii nr. 82/1991, după republicarea
acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454 din 18 iunie 2008,
cu următorul cuprins: „Efectuarea cu ştiinţă de
înregistrări inexacte, precum şi omisiunea cu ştiinţa a
înregistrărilor în contabilitate, având drept consecinţă
denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare, precum şi
a elementelor de activ şi de pasiv ce se reflectă în bilanţ,
constituie infracţiunea de fals intelectual şi se pedepseşte
conform legii."
Dispoziţiile art. 289 din Codul penal au
următorul cuprins: „Falsificarea unui înscris oficial cu prilejul
întocmirii acestuia, de către un funcţionar aflat în exerciţiul
atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări
necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu ştiinţă
de a insera unele date sau împrejurări, se pedepseşte cu închisoare
de la 6 luni la 5 ani.
Tentativa se pedepseşte."
Asupra acestor dispoziţii de lege, raportate la
prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în
drepturi şi ale art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei
şi echilibrului puterilor, Curtea urmează să se pronunţe.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate,
Curtea constată următoarele:
1. Prin Decizia nr. 236 din 10 mai 2005, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 23 iunie 2005, Curtea
s-a pronunţat asupra constituţionalităţii art. 178 din
Legea nr. 141/1997, în raport cu aceleaşi prevederi constituţionale
şi cu motivare identică. Astfel, Curtea a statuat că
această reglementare reprezintă o opţiune de politică
legislativă ce nu poate fi considerată neconstituţională,
întrucât nu aduce atingere vreunui principiu sau vreunei prevederi din
Constituţie. Este de competenţa exclusivă a legiuitorului
să aleagă soluţia pe care o consideră corespunzătoare
pentru combaterea criminalităţii la un moment dat.
De asemenea, Curtea a constatat că
susţinerile privind încălcarea prin textul de lege criticat a
prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1), prin aceea că,
săvârşind o faptă similară, persoana care foloseşte
documente vamale falsificate este pedepsită mult mai aspru decât
inculpatul din dosarul unui uz de fals, nu pot fi primite, întrucât
reglementările la care se face referire sunt diferite şi privesc
situaţii diferite. Astfel, art. 178 din Legea nr. 141/1997
reglementează un domeniu special al relaţiilor sociale, domeniul
vamal, stabilind că folosirea de documente falsificate la autoritatea
vamală constituie infracţiune, iar art. 291 din Codul penal
reglementează, cu caracter de normă generală, infracţiunea
de uz de fals. Or, astfel cum a statuat Curtea Constituţională în
jurisprudenţa sa, principiul egalităţii în drepturi consacrat de
art. 16 din Constituţie nu pretinde uniformitate, deci ca toate
situaţiile să fie tratate în acelaşi fel, ci unor situaţii
egale trebuie să le corespundă un tratament egal, iar la
situaţii diferite poate exista un tratament diferit. Situaţiile
diferite în care se găsesc persoanele care au săvârşit
infracţiunile prevăzute de textele de lege menţionate justifică
şi soluţiile diferite adoptate de legiuitor, fără ca prin
aceasta să fie încălcat principiul egalităţii.
Pe de altă parte, Curtea nu a putut reţine
nici critica prin care se susţinea că art. 178 din Legea nr. 141/1997
este neconstituţional deoarece prevede o pedeapsă mult mai aspră
decât art. 291 din Codul penal, deoarece, în sensul art. 2 alin. (2) din Legea
nr. 47/1992, în exercitarea controlului de constituţionalitate aceasta
examinează conformitatea dispoziţiilor de lege cu normele şi
principiile Constituţiei, iar nu conformitatea dintre diferite
dispoziţii legale.
In fine, Curtea nu a putut reţine nici
susţinerea potrivit căreia reglementarea cuprinsă în art. 178
din Legea nr. 141/1997 constituie o imixtiune a legislativului în puterea
judecătorească, constând în aceea că legislativul şi-a
depăşit atribuţiile, dispunând circumstanţe agravante
pentru folosirea actelor vamale false, deşi aplicarea textelor legale este
sarcina exclusivă a judecătorilor. Aşa fiind, şi invocarea
încălcării prevederilor art. 1 alin. (4) din Constituţie,
privind organizarea statului potrivit principiului separaţiei şi
echilibrului puterilor, a fost respinsă ca neîntemeiată.
2. Dispoziţiile art. 43 din Legea nr. 82/1991
stabilesc că anumite încălcări ale legii, pe care le menţionează,
„constituie infracţiunea de fals intelectual şi se pedepseşte
conform legii", adică potrivit art. 289 din Codul penal, la care
se face trimitere şi care reglementează infracţiunea de fals
intelectual, iar nu potrivit art. 290 din acelaşi cod, care
reglementează falsul în înscrisuri sub semnătură privată.
Infracţiunea de fals intelectual era şi este deci reglementată,
într-o formulare cu conţinut general, în Codul penal, care include şi
elementele cu caracter tehnic, specific, conţinute în textul art. 43 (fost
art. 40) din Legea contabilităţii. Dispoziţiile de lege
criticate nu cuprind norme noi, derogatorii, cu privire la elementele
constitutive ale infracţiunii de fals intelectual, ci doar circumscriu,
raportat la activitatea specifică de conducere a contabilităţii
operatorilor economici, elementul material al infracţiunii de fals
intelectual.
De asemenea, se reţine că reglementarea
legală criticată se aplică, în mod nediscriminatoriu, tuturor
cetăţenilor aflaţi în situaţia respectivă. Astfel, nu
există o diferenţiere de tratament juridic între anumite categorii de
cetăţeni, acestora aplicându-li-se ipoteza normei în mod
nediferenţiat şi fără excepţii, cu respectarea art. 16
alin. (1) din Constituţie. Cu privire la acest aspect, Curtea, prin
Decizia nr. 214 din 7 decembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 655 din 31 decembrie 1999, a stabilit că „subiect
al infracţiunii, în înţelesul art. 40 din Legea nr. 82/1991 (devenit
art. 43, după a doua republicare a legii), poate fi orice persoană,
fără să se prevadă o calitate anume, care efectuează
operaţiuni contabile şi operează cu ştiinţă, în
această calitate, înregistrări inexacte sau omite cu ştiinţă
înregistrări, cu consecinţele stabilite de această lege. [... ]
Intrucât nici legea în întregul său şi nici dispoziţiile art. 40
din lege (devenit art. 43) nu introduc privilegii sau discriminări şi
nu fac distincţie între contabilii angajaţi la agenţi cu capital
de stat sau la cei cu capital privat, iar acolo unde legea nu distinge, nici
interpretul nu poate să o facă, excepţia de
neconstituţionalitate este neîntemeiată şi urmează să
fie respinsă."
3. In sfârşit, cu privire la critica de
neconstituţionalitate a art. 289 din Codul penal referitoare la
încălcarea art. 16 din Constituţie, Curtea reţine că
aceasta nu poate fi primită câtă vreme acest text de lege nu
instituie privilegii sau discriminări, fiind aplicabil în mod egal
oricărei persoane care are calitatea de funcţionar public sau
funcţionar.
Totodată, pe de-o parte, Curtea reţine
că stabilirea unor infracţiuni, precum şi a calităţii
subiectului activ al acestora intră în competenţa exclusivă a
legiuitorului, iar pe de altă parte, Curtea observă că autorul
excepţiei critică, în realitate, soluţia instanţei de fond
care a dispus condamnarea sa pentru săvârşirea infracţiunilor
prevăzute de textele de lege criticate, ceea ce excedează controlului
de constituţionalitate.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi
al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 273 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României,
art. 43 din Legea contabilităţii nr. 82/1991 şi art. 289 din
Codul penal, excepţie ridicată de Di Mercurio Antonio în Dosarul nr.
3.653/30/2006 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia penală.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică
din data de 27 aprilie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent-şef,
Doina Suliman