DECIZIE Nr. 51
din 14 ianuarie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 148 alin. (2) lit. a) din Ordonanta
Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 187 din 24 martie 2010
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu
-judecător
Aspazia Cojocaru
-judecător
Acsinte Gaspar
-judecător
Petre
Lăzăroiu -judecător
Ion Predescu
-judecător
Tudorel Toader
-judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Augustin Zegrean
-judecător
Carmen-Cătălina Gliga -
procuror
Fabian Niculae -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 148 alin. (2) lit. a) din
Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură
fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială
„Cristian Prodimpex" - S.A. în Dosarul nr. 284/175/2008 al
Judecătoriei Aiud.
La apelul nominal se constată lipsa
părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal
îndeplinită.
Cauza este în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarului, reţine următoarele:
Prin Incheierea din 24 iunie 2009, pronunţată
în Dosarul nr. 284/175/2008, Judecătoria Aiud a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 148 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr.
92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Excepţia a fost ridicată de Societatea
Comercială „Cristian Prodimpex" - S.A. într-o cauză având ca
obiect un litigiu fiscal.
In motivarea excepţiei de
neconstituţionalitate autorul susţine
că obligarea plăţii cauţiunii ca o condiţie de acces
la judecarea cererii de suspendare a executării silite încalcă
accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil. Totodată,
se încalcă egalitatea în drepturi dintre debitor şi creditor, motivat
de faptul că primul trebuie să plătească o cauţiune
pentru a se judeca cererea sa de suspendare a executării silite, iar
creditorul are dreptul de a-şi recupera eventualul prejudiciu care i s-a
pricinuit în ipoteza respingerii contestaţiei la executare silită. O
cauţiune proporţională cu valoarea obiectului litigiului
reprezintă o descurajare a liberului acces la justiţie. In acest
sens, apreciază autorul, este şi jurisprudenţa Curţii Europene
a Drepturilor Omului - Cauza Airey împotriva Irlandei (1979). Autorul
mai arată că prin obligarea la plata unei cauţiuni se
încalcă şi prevederile constituţionale referitoare la dreptul de
proprietate.
Judecătoria Aiud consideră
că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor
celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului
Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege
criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr.
47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art.
146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3, 10
şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de
neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate
îl constituie prevederile art. 148 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa
Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, prevederi
ce au următorul conţinut: „Executarea silită se
suspendă: a) când suspendarea a fost dispusă de instanţă
sau de creditor, în condiţiile legii; [...]".
In opinia autorului excepţiei de
neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin
dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 privind egalitatea
în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind
drepturile omului, art. 21 privind liberul acces la justiţie, art. 44
privind dreptul de proprietate privată, art. 53 privind restrângerea
exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art.
136 privind proprietatea.
Examinând excepţia, Curtea constată că
asupra dispoziţiilor art. 148 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa
Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală s-a mai
pronunţat, prin raportare la critici similare, prin Decizia nr. 1.362 din
27 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 836 din 4 decembrie 2009, constatând că sunt constituţionale.
Curtea a reţinut în această decizie că „instituirea
obligaţiei de plată a cauţiunii, ca o condiţie a
suspendării executării, are o dublă finalitate, şi anume,
pe de o parte, aceea de a constitui o garanţie pentru creditor, în ceea ce
priveşte acoperirea eventualelor daune suferite ca urmare a întârzierii
executării silite, prin efectul suspendării acesteia, şi, pe de
altă parte, de a preveni şi limita eventualele abuzuri în
valorificarea unui atare drept de către debitorii rău-platnici.
Intrucât plata cauţiunii nu constituie o condiţie de admisibilitate a
contestaţiei la executare, ci exclusiv pentru a putea solicita suspendarea
executării silite, instituirea acestei obligaţii nu poate fi
calificată ca o modalitate de a împiedica accesul liber la justiţie".
Intrucât nu au intervenit elemente noi, de natură
a determina reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii
Constituţionale, argumentarea şi soluţia reţinute în
decizia de mai sus îşi menţin valabilitatea şi în prezenta
cauză.
Curtea mai reţine faptul că
jurisprudenţa sa este în acord cu cea a Curţii Europene a Drepturilor
Omului, care a statuat în Cauza Z şi alţii contra Marii Britanii (2001)
că liberul acces la justiţie „nu este absolut şi că el
poate fi supus la restricţii legitime, cum ar fi termenele legale de
prescripţie sau ordonanţele care impun depunerea unei cautiuni
judicatum solvi, [...]". Important este ca aceste restrângeri
să nu aducă atingere substanţei dreptului, să
urmărească un scop legitim şi să existe un raport rezonabil
de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul
urmărit.
Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146
lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum si al art. 1-3,
al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 148 alin. (2) lit. a) din
Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură
fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială
„Cristian Prodimpex" -S.A. în Dosarul nr. 284/175/2008 al
Judecătoriei Aiud.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţata în şedinţa publică din
data de 14 ianuarie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Fabian Niculae