DECIZIE Nr. 50
din 16 ianuarie 2007
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 22 alin. (1) si (5) din Legea nr.
10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in
perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 174 din 13 martie 2007
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Antonia Constantin - procuror
Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 alin. (1) şi (5) din Legea nr.
10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în
perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Katharina
Marschi în Dosarul nr. 738/C/2006 al Tribunalului Timiş - Secţia civilă.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul
nr. 1.733 D/2006, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate,
ridicată de Marlene Marschi în Dosarul nr. 737/C/2006 al Tribunalului Timiş -
Secţia civilă.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul
nr. 1.946 D/2006, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate,
ridicată de Johann Krisch şi Elisabeth Krisch în Dosarul nr. 2.650/C/2006 al
Tribunalului Timiş -Secţia civilă.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul
nr. 2.009 D/2006, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al
unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie
1989, ridicată de Salamon Eugenio în Dosarul nr. 1.255/2006 al Tribunalului
Maramureş - Secţia civilă.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul
nr. 2.109 D/2006, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 22 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul
juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22
decembrie 1989, excepţie ridicată de Biro Ladislau în Dosarul nr. 1.927/2006 al
Judecătoriei Lugoj.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea
dosarelor sus-menţionate, având în vedere obiectul parţial identic al
excepţiilor ridicate.
Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu
conexarea.
Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din
Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 1.733 D/2006, nr. 1.946
D/2006, nr. 2.009 D/2006 şi nr. 2.109 D/2006 la Dosarul nr. 1.732 D/2006, care
este primul înregistrat.
Preşedintele constată cauza în stare de judecată şi
acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei, apreciind că se impune păstrarea jurisprudenţei Curţii
în materie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarelor,
reţine următoarele:
Prin încheierile din 23 mai 2006, 20 iunie 2006, 14
aprilie 2006 si 13 septembrie 2006, pronunţate în dosarele nr. 738/C/2006, nr.
737/C/2006 şi nr. 2.650/C/2006 ale Tribunalului Timiş - Secţia civilă, nr.
1.255/2006 al Tribunalului Maramureş - Secţia civilă şi nr. 1.927/2006 al
Judecătoriei Lugoj, Curtea Constituţională a fost sesizată cu excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 alin. (1) şi (5) din Legea nr.
10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în
perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Katharina
Marschi, Marlene Marschi, Johann Krisch, Elisabeth Krisch şi Biro Ladislau, şi
cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 alin. (5) din
aceeaşi lege, excepţie ridicată de Salamon Eugenio, în cauze având ca
obiect o acţiune în revendicare şi cereri de anulare a dispoziţiei prin care
s-au respins, ca tardiv introduse, notificările formulate de autorii excepţiei
în temeiul art. 22 din Legea nr. 10/2001.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Salamon Eugenio consideră că notificările pe care Ie-a depus au ca
temei legal art. 2 lit. d)1 din Legea nr. 10/2001, introdus prin Legea nr. 247/2005. Datorită
acestui text de lege, nou-introdus, dreptul său de a formula notificare s-a
născut şi a devenit actual doar la data intrării în vigoare a Legii nr.
247/2005.
In situaţia în care Curtea va considera că dreptul său
de a formula notificare nu s-a născut la data intrării în vigoare a Legii nr.
247/2005, autorul consideră că prevederile art. 22 alin. (5) din Legea nr.
10/2001 sunt neconstituţionale, aducând atingere dispoziţiilor art. 16 alin.
(1) şi ale art. 44 alin. (1) din Legea fundamentală, deoarece se instituie o
situaţie privilegiată pentru o anumită categorie de persoane, respectiv cele ce
nu au formulat cereri potrivit prevederilor Legii nr. 112/1995 şi care sunt
repuse în termen cu privire la dreptul de a formula o cerere în temeiul Legii
nr. 10/2001. De asemenea, instituirea unui termen înăuntrul căruia trebuie
formulată notificarea aduce atingere prevederilor art. 44 alin. (1) din
Constituţie, deoarece acţiunea în revendicare este imprescriptibilă.
Ceilalţi autori ai excepţiei susţin că prevederile art.
22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 aduc atingere dispoziţiilor art. 1 alin.
(3), ale art. 4 alin. (2) şi ale art. 16, 20 şi 44 din Constituţie. Legiuitorul
a acordat prin Legea nr. 247/2005 noi termene de formulare a notificărilor
numai anumitor categorii de persoane îndreptăţite la restituire, ceea ce a
creat o gravă discriminare şi inegalitate între cetăţeni, precum şi ocrotirea diferenţiată a dreptului de
proprietate privată.
Totodată, autorii excepţiei mai arată că prevederile
art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 aduc atingere dispoziţiilor art. 1
alin. (3), ale art. 15 alin. (2) şi ale art. 16, 20, 21 şi 44 din Constituţie.
Textul de lege criticat interzice revendicarea imobilelor de către persoanele
care nu au cunoscut termenele instituite prin Legea nr. 10/2001, ceea ce
contravine naturii unui stat de drept ce garantează drepturile omului. Prin
simpla împlinire a termenului prevăzut în art. 22 alin. (5) din Legea nr.
10/2001 se conferă „efecte retroactive unei stări nelegale, actul nelegal de
preluare a imobilului devine legal". Textul de lege criticat „interzice
revendicarea unor imobile preluate de statul comunist, iar această interdicţie
înseamnă o gravă discriminare între cetăţeni, deoarece acţiunea în revendicare
a oricărui imobil pe calea dreptului comun nu este supusă unor termene".
Art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 „interzice accesul la justiţie oricărei
persoane care ar dori să revendice, pe calea dreptului comun, un imobil preluat
abuziv de către stat", ocrotind preferenţial dreptul de proprietate
privată al statului şi al altor persoane juridice sau fizice asupra imobilelor
preluate abuziv.
Tribunalul Timiş - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
In acest sens, arată că textele de lege criticate reglementează situaţia
juridică a imobilelor ce intră în sfera de aplicare a Legii nr. 10/2001, în
vederea stabilirii unei certitudini cu privire la raporturile juridice
viitoare, fără a aduce atingere principiilor constituţionale invocate de
autorul excepţiei.
Tribunalul Maramureş - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată,
întrucât noua lege reparatorie conţine dispoziţii discriminatorii, în sensul
aplicării ei diferenţiat, în funcţie de persoană, bun şi loc de situare a
acestuia.
Judecătoria Lugoj apreciază
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând în acest sens
jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul consideră că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând în acest sens
jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
Avocatul Poporului apreciază
că dispoziţiile sunt constituţionale, aşa cum a statuat şi Curtea în
jurisprudenţa sa.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie şi ale art.
1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de
neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 22 alin. (1) şi (5) din
Legea nr. 10/2001, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005.
Textele de lege criticate au următorul conţinut:
- Art. 22 alin. (1) şi (5): „(1)
Persoana îndreptăţită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în
vigoare a prezentei legi persoana juridică deţinătoare, solicitând restituirea
în natură a imobilului. In cazul în care sunt solicitate mai multe imobile, se
va face câte o notificare pentru fiecare imobil.
[...]
„(5) Nerespectarea termenului de 6 luni prevăzut
pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în
justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent."
Aceste prevederi sunt
considerate de autorii excepţiei a fi contrare dispoziţiilor constituţionale
cuprinse în art. 1 alin. (3) privind principiile generale de organizare a
statului român, în art. 4 alin. (2) referitor la interzicerea discriminării, în
art. 15 alin. (2) referitor la principiul neretroactivităţii legii, în art. 16
privind egalitatea în drepturi, în art. 20 referitor la tratatele
internaţionale privind drepturile omului, în art. 21 privind accesul liber la
justiţie şi în art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată. Totodată,
autorul excepţiei arată că sunt încălcate şi dispoziţiile art. 1 referitor la
obligaţia de a respecta drepturile omului, ale art. 6 paragraful 1 privind
dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului
şi a libertăţilor fundamentale, precum şi ale art. 1 privind protecţia proprietăţii
din primul Protocol adiţional la Convenţie.
Examinând excepţia, Curtea Constituţională reţine
următoarele:
Cu privire la susţinerile autorului Salamon Eugenio,
Curtea observă că art. 2 lit. d)1 din Legea nr. 10/2001, introdus prin Legea nr. 247/2005, a
devenit, ca urmare a republicării Legii nr. 10/2001, art. 2 alin. (1) lit. e)
din acest act normativ. Aceste dispoziţii nominalizează expres Decretul nr.
111/1951 în sfera actelor normative abuzive, act normativ în temeiul căruia
imobilele considerate a fi abandonate treceau în proprietatea statului, în baza
unei hotărâri judecătoreşti sau a unei dispoziţii administrative. In forma
iniţială a legii, imobilele considerate a fi fost abandonate erau incluse în
sfera imobilelor preluate în mod abuziv, fără însă ca dispoziţiile art. 2 alin.
(1) lit. d) din Legea nr. 10/2001 să indice actul normativ în temeiul căruia
aceste imobile erau trecute în proprietatea statului. Prin urmare, introducerea
expresă a acestui act normativ, respectiv Decretul nr. 111/1951, nu aduce
niciun element de noutate faţă de reglementarea anterioară. In acest sens, s-a
pronunţat Curtea prin Decizia nr. 571 din 19 septembrie 2006, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 847 din 16
octombrie 2006.
Cu privire la celelalte susţineri ale autorilor
excepţiei, Curtea constată că prin Legea nr. 247/2005 privind reforma în
domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente s-au adus
modificări Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate
în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Modificările nu
privesc însă instituirea unui nou termen în care să poată fi depuse
notificările prevăzute la art. 22 din Legea nr. 10/2001. Aceasta deoarece, aşa
cum a constatat Curtea prin Decizia nr. 737 din 26 octombrie 2006, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 940 din 21 noiembrie 2006, făcând referire la practica sa
anterioară, recunoaşterea sine die a posibilităţii persoanei interesate de a declanşa procedura de
recuperare a imobilelor preluate abuziv de către stat ar fi fost de natură să
genereze un climat de insecuritate juridică în domeniul proprietăţii
imobiliare.
In ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia art. 22
alin. (5) din Legea nr. 10/2001 aduce atingere dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, Curtea
reţine că aceasta nu este întemeiată, întrucât textul de lege criticat se
aplică de la intrarea în vigoare a legii.
Cu privire la critica de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001,
prin raportare la dispoziţiile constituţionale ale art. 16, Curtea a reţinut
prin Decizia nr. 571 din 19 septembrie 2006 că acestea se aplică în mod egal
tuturor subiectelor de drept aflate în aceeaşi situaţie juridică, fără nicio
discriminare pe considerente arbitrare.
Pe lângă cele statuate prin decizia menţionată, Curtea
mai observă că cetăţenii care pot introduce notificări în temeiul art. 22 din
Legea nr. 10/2001, solicitând restituirea în natură a imobilului, se află
într-o situaţie diferită faţă de cultele religioase ori comunităţile
cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, aşa încât şi tratamentul
juridic instituit de legiuitor cu privire la acestea este diferit, fiind
totodată reglementat prin acte normative distincte. Nu se poate reţine aşadar
încălcarea dispoziţiilor art. 16 şi ale art. 4 alin. (2) din Constituţie.
Tot prin Decizia nr. 571 din 19 septembrie 2006, Curtea
a statuat că art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 nu încalcă nici
dispoziţiile art. 21 din Constituţie privind accesul liber la justiţie, ci
instituie norme procedurale pentru exercitarea acestui drept, în conformitate
cu dispoziţiile constituţionale ale art. 126 alin. (2), ce prevăd că procedura
de judecată este stabilită numai prin lege. Aceeaşi concluzie se impune şi cu
privire la dispoziţiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
De altfel, în jurisprudenţa Curţii Europene a
Drepturilor Omului, de exemplu, în Cauza Z şi alţii contra Regatului Unit (2001), s-a statuat că accesul la un tribunal nu este absolut şi poate fi
supus unor restricţii legitime, cum ar fi termenele legale de prescripţie sau
de decădere. Pentru aceste motive nu poate fi reţinută nici atingerea adusă
prevederilor art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia
pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Totodată, prin Decizia nr. 737 din 26 octombrie 2006
s-a statuat, în esenţă, că, potrivit dispoziţiilor art. 44 alin. (1) teza a
doua din Constituţie, exercitarea dreptului de proprietate trebuie să se facă
în limitele legii. Legiuitorul ordinar este aşadar competent să stabilească
cadrul juridic pentru exercitarea acestuia, instituind limitări rezonabile în
valorificarea ca drept subiectiv garantat, în aşa fel încât să nu vină în coliziune
cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor
subiecte de drept. Pentru aceste considerente, nu poate fi reţinută încălcarea,
prin textele de lege criticate, a prevederilor art. 44 din Constituţie şi ale
art. 1 privind protecţia proprietăţii din primul Protocol adiţional la
Convenţie.
In sfârşit, în temeiul celor expuse anterior, Curtea
respinge şi critica privind atingerea adusă art. 1 alin. (3) privind
principiile generale de organizare a statului român şi art. 20 referitor la
tratatele internaţionale privind drepturile omului din Legea fundamentală,
precum şi art. 1 referitor la obligaţia de a respecta drepturile omului din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Intrucât criticile de neconstituţionalitate privesc, în
esenţă, aceleaşi aspecte şi având în vedere că nu au intervenit elemente noi,
de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale,
soluţiile şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi menţin valabilitatea
şi în cauza de faţă.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 22 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul
juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22
decembrie 1989, excepţie ridicată de Katharina Marschi, Marlene Marschi, Johann
Krisch, Elisabeth Krisch şi de Biro Ladislau în dosarele nr. 738/C/2006, nr.
737/C/2006 şi nr. 2.650/C/2006 ale Tribunalului Timiş - Secţia civilă şi nr.
1.927/2006 al Judecătoriei Lugoj, precum şi excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 22 alin. (5) din aceeaşi lege, excepţie ridicată de Salamon
Eugenio în Dosarul nr. 1.255/2006 al Tribunalului Maramureş - Secţia civilă.
Definitivă şi general
obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 ianuarie
2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Cristina Cătălina Turcu