Decizia Nr.490 din 10.05.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Daniel-Liviu Arcer.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 şi art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, excepţie invocată de Liga Sindicatelor din Învăţământ Botoşani, în nume propriu şi în calitate de reprezentant al părţilor Mihai Andrei, Marioara Avadani, Carmen Badarau, Mihaela Chitan, Viorica Dăscălaşu Hucai, Vasile Dorin Ilie, Rodica Prelipcean, Marin Radu, Mihaela Zaharia, Petronia Scripcaru, Cristian Honceru, Mona Talanca, Larisa Azulufei, Sorin Leferman, Pavel Enea şi Constantin Maxim în Dosarul nr. 7.469/40/2011 al Tribunalului Botoşani - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 81D/2012.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Centrul financiar Grupul Şcolar Industrial „Elie Radu“ a depus la dosar o cerere prin care solicită judecarea cauzei în lipsă.Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 5 ianuarie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 7.469/40/2011, Tribunalul Botoşani - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 şi art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, excepţie invocată de Liga Sindicatelor din Învăţământ Botoşani, în nume propriu şi în calitate de reprezentant al părţilor Mihai Andrei, Marioara Avadani, Carmen Badarau, Mihaela Chitan, Viorica Dăscălaşu Hucai, Vasile Dorin Ilie, Rodica Prelipcean, Marin Radu, Mihaela Zaharia, Petronia Scripcaru, Cristian Honceru, Mona Talanca, Larisa Azulufei, Sorin Leferman, Pavel Enea şi Constantin Maxim într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererilor privind restituirea sumelor de bani aferente drepturilor salariale reţinute în baza actului normativ criticat.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile legale criticate, stipulând diminuarea cu 25% a drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, încalcă dreptul de proprietate asupra salariului cuvenit pentru munca prestată, iar această măsură nu are caracter temporar şi nu este justificată de niciuna din situaţiile care pot determina restrângerea legală a exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, nicio despăgubire nefiind acordată pentru privarea de acest drept. Invocă hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului, din 26 noiembrie 2002, 28 septembrie 2004, 8 noiembrie 2005 şi 23 octombrie 2007, pronunţate în cauzele Buchen împotriva Republicii Cehe, Kopecky împotriva Slovaciei, Kechko împotriva Ucrainei şi, respectiv, Cazacu împotriva Republicii Moldova.Pe de altă parte, se mai susţine că, prin promulgarea Legii nr. 118/2010 în chiar ziua în care aceasta a fost votată, în şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului, au fost încălcate dispoziţiile art. 147 alin. (2) din Constituţie, ale art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale şi ale art. 133 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, în sensul nesocotirii termenului de 48 de ore înăuntrul căruia senatorii sau deputaţii ar fi putut formula obiecţii de neconstituţionalitate.Tribunalul Botoşani - Secţia civilă consideră că prevederile legale criticate sunt constituţionale, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în această materie.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.Avocatul Poporului apreciază că actul normativ criticat este constituţional, arătând că legiuitorul are atât dreptul, cât şi obligaţia de a adopta măsuri de reducere a salariilor întregului personal plătit din fonduri publice, în anumite limite rezonabile, şi cu caracter temporar, pe fondul unei situaţii economice grave, care este de natură să afecteze întregul sistem economic şi financiar al statului. Invocă şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale în această materie.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 1 şi art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010.În realitate, având în vedere criticile de neconstituţionalitate extrinsecă referitoare la Legea nr. 118/2010, Curtea reţine că obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 1 şi art. 2 alin. (1) lit. b) din acest act normativ, precum şi Legea nr. 118/2010, în ansamblul său.Textele de lege criticate în mod special au următorul cuprins:

– Art. 1: „(1) Cuantumul brut al salariilor/soldelor/ indemnizaţiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizaţii şi alte drepturi salariale, precum şi alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.
(2) În situaţia în care din aplicarea prevederilor alin. (1) rezultă o valoare mai mică decât valoarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, suma care se acordă este de 600 lei.“;

– Art. 2 alin. (1) lit. b): „(1) Se reduc cu 25% următoarele drepturi de natură salarială de care beneficiază personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice, indiferent de modul de finanţare al acestora: (...) b)drepturile prevăzute la art. 104 alin. (3) şi art. 107 alin. (4) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare;“.În opinia autorilor excepţiei, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 41 alin. (5) privind dreptul la negocieri colective în materie de muncă şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective, art. 44 - Dreptul de proprietate privată, art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi şi al unor libertăţi, art. 136 alin. (1) privind proprietatea şi alin. (5) referitor la inviolabilitatea proprietăţii private, art. 146 - Atribuţiile Curţii Constituţionale, art. 147 alin. (2) privind obligarea Parlamentului de a reexamina dispoziţiile din legile declarate neconstituţionale, înainte de promulgarea acestora, şi art. 148 alin. (2) referitor la prioritatea reglementărilor europene, cu caracter obligatoriu, faţă de dispoziţiile contrare din legile interne. De asemenea, se mai invocă prevederile art. 17 cu privire la dreptul de proprietate cuprins în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi ale art. 1 - Protecţia proprietăţii din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele: I. Prevederile legale criticate, referitoare la diminuarea cu 25% a drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, au avut o aplicabilitate limitată în timp, până la 31 decembrie 2010, potrivit art. 16 alin. (1) din Legea nr. 118/2010. Cu toate acestea, aceste prevederi legale continuă să îşi producă efectele juridice în prezenta cauză, astfel încât, în lumina jurisprudenţei sale (a se vedea Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011), Curtea urmează a analiza constituţionalitatea prevederilor art. 1 şi art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 118/2010. II. În ceea ce priveşte criticile privind neconstituţionalitatea extrinsecă a acestui act normativ, prin încălcarea dispoziţiilor art. 147 alin. (2) din Constituţie, art. 15 din Legea nr. 47/1992 şi art. 133 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Curtea constată că acestea sunt neîntemeiate, pentru considerentele statuate prin Decizia nr. 975 din 7 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 568 din 11 august 2010, cu prilejul examinării obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea privind unele măsuri necesare în vederea stabilirii echilibrului bugetar, devenită Legea nr. 118/2010. Cu acel prilej, pronunţându-se asupra unor critici de neconstituţionalitate identice, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale şi cu aceeaşi motivare, Curtea a respins obiecţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, statuând că, în conformitate cu prevederile art. 147 alin. (2) din Constituţia României şi ale art. 18 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, „în cazurile de neconstituţionalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, Parlamentul este obligat să reexamineze dispoziţiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curţii Constituţionale“. În cazul legilor declarate parţial neconstituţionale (situaţia Legii privind unele măsuri necesare în vederea stabilirii echilibrului bugetar, devenită Legea nr. 118/2010), după punerea lor de acord cu decizia Curţii Constituţionale de către Parlament, Preşedintele României este obligat să promulge legea în termen de 10 zile, conform art. 77 alin. (3) din Constituţie. În cadrul acestui termen, Preşedintele poate promulga legea în oricare dintre zilele care îi stau la dispoziţie, prin emiterea unui decret în temeiul art. 100 din Legea fundamentală, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, odată cu legea. Curtea a reţinut că atât Legea nr. 118/2010, cât şi Decretul de promulgare nr. 603 din 29 iunie 2010 au fost publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010; de asemenea, Curtea a observat că decretul de promulgare a fost emis la data de 29 iunie 2010 deci în interiorul termenului de două zile prevăzut de Legea nr. 47/1992. Natura juridică a acestui termen este una de protecţie a titularilor dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, spre a se evita promulgarea intempestivă a legii şi eludarea, în acest fel, a controlului de constituţionalitate a priori. Pentru a întări finalitatea urmărită prin instituirea acestui termen, Curtea, prin decizia precitată, a stabilit că, în măsura în care titularii dreptului de sesizare şi-au exercitat acest drept în interiorul termenului respectiv, controlul de constituţionalitate a priori va fi exercitat chiar dacă decretul de promulgare a fost emis înainte ca aceştia să îşi fi exercitat dreptul prevăzut de art. 146 lit. a) din Constituţie. De asemenea, prin Decizia nr. 1.423 din 20 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 14 decembrie 2011, Curtea a statuat, cu valoare de principiu, că promulgarea este un act ulterior adoptării legii şi exterior voinţei emitentului actului, astfel încât eventualele probleme de constituţionalitate în legătură cu acesta nu afectează constituţionalitatea extrinsecă a legii. Curtea a mai arătat că obiectul controlului de constituţionalitate reglementat la art. 146 lit. d) din Constituţie îl constituie legile şi ordonanţele Guvernului, şi nu decretul de promulgare sau modul în care instituţiile publice înţeleg să îşi exercite competenţele constituţionale sau legale. Întrucât criticile de neconstituţionalitate extrinsecă relevate în prezenta cauză privesc aspecte identice cu cele relevate în jurisprudenţa precitată şi având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţiile deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. III. Referitor la criticile de neconstituţionalitate intrinsecă, Curtea constată că soluţia legislativă criticată a mai fost supusă controlului de neconstituţionalitate, prin raportare la motive similare de neconcordanţă cu Legea fundamentală. Astfel, prin Decizia nr. 1.155 din 13 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 27 octombrie 2011, Curtea, reiterând cele statuate prin deciziile nr. 872 şi nr. 874 din 25 iunie 2010, ambele publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, a reţinut, în esenţă, că dreptul la salariu este corolarul unui drept constituţional, şi anume dreptul la muncă, iar diminuarea sa se constituie într-o veritabilă restrângere a exerciţiului dreptului la muncă. Realizând o examinare a compatibilităţii dispoziţiilor legale criticate cu fiecare dintre condiţiile strict şi limitativ prevăzute de Legea fundamentală pentru restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, Curtea a constatat că măsura de diminuare a cuantumului salariului/ indemnizaţiei/soldei cu 25 de procente constituie o restrângere a exerciţiului dreptului constituţional la muncă ce afectează dreptul la salariu, cu respectarea însă a prevederilor art. 53 din Constituţie. Astfel, Curtea a statuat că diminuarea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizaţiei/soldei este prevăzută prin Legea nr. 118/2010 şi se impune pentru reducerea cheltuielilor bugetare. De asemenea, soluţia legislativă cuprinsă în art. 1 din lege a fost determinată de apărarea „securităţii naţionale“, noţiune înţeleasă în sensul unor aspecte din viaţa statului, precum cele economice, financiare, sociale, care ar putea afecta însăşi fiinţa statului prin amploarea şi gravitatea fenomenului. În acest sens, prin Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, Curtea a statuat că situaţia de criză financiară mondială ar putea afecta, în lipsa unor măsuri adecvate, stabilitatea economică a ţării şi, implicit, securitatea naţională. Cu privire la proporţionalitatea situaţiei care a determinat restrângerea, Curtea a constatat că există o legătură de proporţionalitate între mijloacele utilizate (reducerea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizaţiei/soldei) şi scopul legitim urmărit (reducerea cheltuielilor bugetare/reechilibrarea bugetului de stat) şi că există un echilibru între cerinţele de interes general ale colectivităţii şi protecţia drepturilor fundamentale ale individului. De asemenea, Curtea a constatat că măsura legislativă criticată este aplicată în mod nediscriminatoriu, în sensul că reducerea de 25% se aplică tuturor categoriilor de personal bugetar în acelaşi cuantum şi mod. Curtea a observat, totodată, că măsura criticată prezintă un caracter temporar, având o durată limitată în timp, şi anume până la data de 31 decembrie 2010, tocmai pentru a nu se afecta substanţa dreptului constituţional protejat. În legătură cu această cerinţă a caracterului temporar al măsurii de restrângere a dreptului la salariu, analizând contextul legislativ din momentul pronunţării Deciziei nr. 1.155 din 13 septembrie 2011, Curtea a constatat că, prin art. 1 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 28 decembrie 2010, s-a stabilit că, începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%. Aşa cum a statuat Curtea prin Decizia nr. 1.655 din 28 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 20 ianuarie 2011, o asemenea modalitate de stabilire a cuantumului concret al salariilor/soldelor/ indemnizaţiilor brute nu este de natură să încalce cele stabilite prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 872 şi nr. 874 din 25 iunie 2010. Cu acele prilejuri, Curtea a impus o obligaţie de rezultat legiuitorului, aceea ca după 1 ianuarie 2011 să revină la cuantumul salariilor/indemnizaţiilor şi soldelor de dinainte de adoptarea acestor măsuri de diminuare, în condiţiile încadrării în politicile sociale şi de personal, care, la rândul lor, trebuie să se încadreze în nivelul cheltuielilor bugetare. Este în acelaşi timp o obligaţie sub condiţie care va duce la revenirea etapizată a cuantumului drepturilor salariale la nivelul anterior Legii nr. 118/2010. Stabilirea modalităţii concrete de realizare a acestui proces este o prerogativă a legiuitorului, care va decide, în funcţie de situaţia economico-financiară a ţării, momentul îndeplinirii cât mai rapide a obligaţiei sale de rezultat, în sensul revenirii cel puţin la cuantumul salariilor/indemnizaţiilor şi soldelor de dinainte de adoptarea Legii nr. 118/2010. De asemenea, Curtea mai constată că, în sensul jurisprudenţei sale, spre exemplu Decizia nr. 939 din 7 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 661 din 16 septembrie 2011, salariile viitoare pe care angajatorul trebuie să le plătească angajatului nu intră în sfera de aplicare a dreptului de proprietate, angajatul neavând un atare drept pentru salariile ce vor fi plătite în viitor de către angajator ca urmare a muncii viitoare prestate de angajat. Dreptul de proprietate al angajatului în privinţa salariului vizează numai sumele certe, lichide şi exigibile. În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, spre exemplu, în Hotărârea din 31 mai 2011, pronunţată în Cauza Maggio şi alţii împotriva Italiei, paragraful 55, potrivit căreia art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu implică un drept la dobândirea proprietăţii. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţiile, cât şi considerentele cuprinse în deciziile precitate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. În legătură cu invocarea încălcării dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 41 alin. (5) privind dreptul la negocieri colective în materie de muncă şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective, Curtea constată că autorii excepţiei nu arată în ce constă contrarietatea textelor de lege criticate cu această prevedere constituţională, contrar cerinţelor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Sesizările trebuie făcute în formă scrisă şi motivate“. Or, Curtea nu se poate substitui autorului excepţiei de neconstituţionalitate, formulând critici pe care ulterior să le analizeze, iar simpla enumerare a textelor constituţionale nu are semnificaţia unei motivări. În fine, Curtea reţine că un argument suplimentar în sensul convenţionalităţii măsurii de reducere cu 25 de procente a drepturilor salariale sau de natură salarială, în temeiul Legii nr. 118/2010, îl constituie şi Decizia de admisibilitate a Curţii Europene a Drepturilor Omului din 6 decembrie 2011, pronunţată în cauzele conexate nr. 44.232/11 şi nr. 44.605/11 - Felicia Mihăieş şi Adrian Gavril Senteş împotriva României, prin care s-a arătat că dispoziţiile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu conferă un drept de a primi un salariu într-un anumit cuantum (paragraful 14), revenind statului să stabilească, de o manieră discreţionară, ce beneficii trebuie plătite angajaţilor săi din bugetul de stat, acesta putând dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plăţii unor astfel de beneficii prin modificări legislative corespunzătoare (paragraful 15). Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 şi art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, precum şi a legii în ansamblul său, excepţie invocată de Liga Sindicatelor din Învăţământ Botoşani, în nume propriu şi în calitate de reprezentant al părţilor Mihai Andrei, Marioara Avadani, Carmen Badarau, Mihaela Chitan, Viorica Dăscălaşu Hucai, Vasile Dorin Ilie, Rodica Prelipcean, Marin Radu, Mihaela Zaharia, Petronia Scripcaru, Cristian Honceru, Mona Talanca, Larisa Azulufei, Sorin Leferman, Pavel Enea şi Constantin Maxim în Dosarul nr. 7.469/40/2011 al Tribunalului Botoşani - Secţia civilă. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa din data de 10 mai 2012. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Irina Loredana Gulie