Decizia Nr.489 din 12.04.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad, precum şi a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I şi II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din titlul VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, excepţie ridicată de Corneliu Tiberiu Ciocu în Dosarul nr. 1.086/108/2010 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia civilă.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca devenită inadmisibilă, cu referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 22 septembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 1.086/108/2010, Curtea de Apel Timişoara - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum şi ale art. I şi II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente.Excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 a fost ridicată de statul român, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad, iar excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I şi II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 a fost invocată de Corneliu Tiberiu Ciocu cu ocazia soluţionării unei acţiuni prin care se solicită, în baza Legii nr. 221/2009, plata unor despăgubiri pentru daunele morale suferite ca urmare a unor condamnări cu caracter politic şi măsuri administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată următoarele:I. Referitor la art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, autorul acesteia susţine că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 138 alin. (5) potrivit cărora „Nicio cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare“, ale art. 111 alin. (1) privind informarea Parlamentului de către Guvern şi celelalte organe ale administraţiei publice, ale art. 148 alin. (2) privind integrarea în Uniunea Europeană şi ale art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi.1. În ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 138 alin. (5) şi ale art. 111 alin. (1), autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că impactul financiar asupra bugetului general consolidat, atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung, „este deosebit de important, defavorabil, cu majorări ale cheltuielilor bugetare de stat, cu atât mai mult cu cât nu se cunoaşte cuantumul despăgubirilor ce pot fi acordate persoanelor îndreptăţite“. Invocă în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 36/1996, precum şi prevederile art. 15 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice. Totodată, arată că proiectul legii în discuţie a fost transmis Parlamentului spre adoptare de către Guvern, iar înregistrarea proiectului de lege la Senat, ca primă Cameră sesizată, a avut loc la data de 21 noiembrie 2007. Expunerea de motive nu a fost însoţită de fişa financiară a actului normativ, care să aibă în vedere dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 500/2002, singura analiză financiară fiind cea prevăzută la secţiunea a 4-a - Impactul financiar asupra bugetului general consolidat, atât pe termen scurt, pentru anul curent, cât şi pe termen lung, cerinţa constituţională nefiind respectată, iar legea fiind adoptată la 2 ani de la data analizei ce cuprindea modificările cheltuielilor bugetare în anii 2008, 2009, 2010 şi 2011.Dincolo de faptul că analiza financiară din expunerea de motive devenise caducă prin trecerea a 2 ani până la adoptare, această analiză nu satisface, în opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, exigenţele constituţionale şi legale, întrucât are un caracter formal, fără acoperire reală, estimând că numărul de cereri nu va fi mai mare de 10.000, iar valoarea despăgubirilor ce ar putea fi acordate de către instanţele de judecată pentru prejudiciul material suferit nu va depăşi 33.000 lei de persoană. Or, pe de o parte, până în luna ianuarie 2010, după 6 luni de aplicare a legii, se confirmă susţinerile în sensul că pe rolul instanţelor judecătoreşti sunt foarte multe cauze cu un asemenea obiect, putându-se estima că numărul va ajunge la 3.600 la sfârşitul perioadei de 3 ani, la nivelul unui singur judeţ, iar pe de altă parte, instanţele judecătoreşti - în lipsa unor criterii legale de cuantificare a despăgubirilor - au obligat statul la plata de despăgubiri de zeci de ori mai mari, în valoare de 600.000 euro.2. Referitor la încălcarea dispoziţiilor art. 148 alin. (2) din Constituţie, autorul excepţiei de neconstituţionalitate arată că art. 104 din Tratatul de la Maastricht, instituind Uniunea Europeană (tratat care a devenit parte a dreptului intern „prin Legea nr. 154/2005“), reglementează o anumită disciplină bugetară, impunând statelor membre o obligaţie generală, aceea de a evita deficitele publice excesive. Raportul dintre datoria publică şi produsul intern brut (PIB) nu trebuie să depăşească „valorile de referinţă“ stabilite prin Protocol (anexă la tratat), respectiv 3% pentru raportul dintre deficitul public prevăzut sau real şi PIB. Or, având în vedere că prin Legea bugetului de stat pe anul 2010 nr. 11/2010 deficitul bugetar s-a stabilit la 35.024,1 milioane lei şi că estimarea minimală este de peste 150.000 de cereri de chemare în judecată (3.600 x 42 judeţe) în cei 3 ani de aplicare şi presupunând că fiecare beneficiar va primi în medie 30.000 euro, efortul bugetar va fi de 1,5 miliarde euro anual, respectiv 6 miliarde lei (aproximativ 1% din PIB). Acoperirea acestor sume nu se va putea face nici prin alocare de sume suplimentare de la Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, nici prin rectificări bugetare.3. Privitor la încălcarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, autorul excepţiei de neconstituţionalitate arată că prin prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu se realizează un tratament juridic unitar pentru persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic sau măsuri administrative asimilate acestora, întrucât se produce o inechitate socială a reparaţiei acordate cu titlu de prejudiciu moral în cadrul aceleiaşi categorii de beneficiari, în egală măsură având impact moral incontestabil „privarea de libertate în locuri de detenţie sau pentru efectuarea de cercetări; internarea în spitale de psihiatrie; stabilirea de domiciliu obligatoriu; strămutarea într-o altă localitate; deportarea în străinătate, după 23 august 1944, pentru motive politice; exmatricularea din şcoli, licee şi facultăţi; încetarea contractului de muncă sau retrogradarea, dispuse din motive politice“. Există o categorie de persoane care au fost persecutate de regimul politic şi nu au beneficiat până la apariţia Legii nr. 221/2009 de o minimă reparaţie morală, însă prin dispoziţiile legale contestate se creează situaţia unei discriminări între cei condamnaţi politic şi cei supuşi unor măsuri administrative cu caracter politic, de vreme ce legiuitorul nu face distincţia între situaţia în care s-a aflat o persoană supusă unui regim de detenţie şi situaţia în care s-a aflat o persoană asupra căreia sa luat o măsură administrativă. Totodată, se creează discriminări între persoanele care au obţinut o minimă reparaţie înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 221/2009 şi cele care obţin aceste despăgubiri după acest moment.Răspunderea statului trebuie să se facă în acord cu principiul proporţionalităţii, iar posibilitatea compensării prejudiciului moral cu o sumă de bani stabilită cu titlu de daune morale are drept scop nu atât a repune victima într-o situaţie similară cu cea avută anterior, cât a-i procura satisfacţia de ordin moral, susceptibilă mai mult de o recunoaştere a însăşi măsurii luate asupra sa, ca fiind abuzivă, principiu urmărit de legiuitorul român atât prin Decretul-lege nr. 118/1990 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 214/1999, cât şi prin Legea nr. 221/2009.În final arată că, referitor la daunele morale în general, sub aspectul cuantumului, statuând în echitate, astfel cum prevede art. 41 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a adoptat o poziţie moderată prin acordarea unor sume rezonabile, cu titlu de reparaţie morală, invocând, cu titlu de exemplu, „Cauza Ţarălungă, Cauza Temeşan sau Cauza Oancea“.II. Referitor la art. I pct. 1 şi art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010, autorul acesteia susţine că prevederile de lege criticate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (5), art. 15 alin. (2) şi (6), art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 52 alin. (1) şi (3), art. 115 alin. (1), (4) şi (6), art. 124 alin. (2) şi (3) şi art. 148 alin. (2).Consideră că este neconstituţională modificarea adusă art. 5, prin care s-a stabilit un plafon maxim al despăgubirilor, afectându-se astfel independenţa justiţiei atât timp cât sunt impuse instanţelor de judecată limite pentru acordarea unor despăgubiri morale pentru prejudiciul moral suferit. De asemenea, prevederile criticate încalcă principiul neretroactivităţii legii, având în vedere faptul că acestea se aplică inclusiv cauzelor în care exista, la data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010, o hotărâre pronunţată în primă instanţă, iar art. 115 alin. (6) din Constituţie este încălcat deoarece modificarea Legii nr. 221/2009 s-a făcut prin ordonanţă de urgenţă, cu afectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale.Autorul excepţiei mai susţine că prin art. II se instituie o inegalitate între persoanele care nu deţin o hotărâre judecătorească definitivă şi cele care sunt în posesia unor hotărâri judecătoreşti.Curtea de Apel Timişoara - Secţia civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 este neîntemeiată, întrucât dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul moral nu încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 111 alin. (1) şi art. 138 alin. (5). Impactul social asupra bugetului de stat prin acordarea acestui drept prin art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu poate constitui motiv de neconstituţionalitate a textului legal atâta vreme cât prejudiciul moral decurge în acest caz din încălcarea unor drepturi fundamentale ale cetăţenilor.În ceea ce priveşte însă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I şi II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010, opinează în sensul că aceasta este întemeiată. Astfel, apreciază că dispoziţiile criticate din acest act normativ încalcă art. 4 alin. (2) şi art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât instituie, prin plafonarea cuantumului despăgubirilor morale, o discriminare a persoanelor persecutate politic şi care solicită despăgubiri în baza acestei legislaţii speciale faţă de persoanele care solicită despăgubiri morale pentru erori judiciare pe calea dreptului comun. În opinia instanţei, aceste dispoziţii din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 încalcă şi independenţa justiţiei, consacrată prin art. 124 alin. (3) din Constituţie, întrucât impun o limită a despăgubirilor morale ce pot fi acordate de instanţă, precum şi art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală, pentru că impun aplicarea unui text legal unor acţiuni care au fost deja soluţionate în primă instanţă.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, îl constituie prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009, şi cele ale art. I şi II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 1 iulie 2010.Din examinarea motivelor de neconstituţionalitate invocate, Curtea observă că, de fapt, în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010, autorul vizează numai art. I pct. 1 şi art. II din acest act normativ.Dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 au fost modificate prin art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010, dispoziţiile modificatoare având următoarea redactare: Articolul ILegea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La articolul 5 alineatul (1), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins: a)acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de până la:1. 10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic; 2. 5.000 de euro pentru soţul/soţia şi descendenţii de gradul I; 3. 2.500 de euro pentru descendenţii de gradul al II-lea; [...] Curtea constată că art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 modifică şi completează dispoziţiile de lege criticate prin introducerea a 3 puncte ce stabilesc plafoane maxime ale cuantumului despăgubirilor, iar fraza a doua a art. 5 alin. (1) lit. a) din lege a fost preluată şi completată prin art. I pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 referitor la introducerea unui nou alineat al art. 5, şi anume alin. (1¹).Potrivit art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, dispoziţiile de modificare şi de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta.Prin Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. III/1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 9 noiembrie 1995, instanţa de contencios constituţional a statuat că, în cazul în care, după invocarea unei excepţii de neconstituţionalitate în faţa instanţelor judecătoreşti, prevederea legală supusă controlului a fost modificată, Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii prevederii legale, în noua sa redactare, numai dacă soluţia legislativă din legea modificată este, în principiu, aceeaşi cu cea dinaintea modificării.Or, Curtea observă că dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, astfel cum au fost modificate şi completate prin art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010, cuprind două soluţii legislative distincte, şi anume: pe de-o parte, teza întâi privind acordarea unor despăgubiri (soluţie legislativă preluată şi de dispoziţiile modificatoare), iar pe de altă parte, teza a doua, adică pct. 1-3 ale lit. a), referitoare la plafonarea cuantumului acestor despăgubiri (soluţie legislativă introdusă prin dispoziţiile modificatoare).Întrucât în cauza de faţă autorul excepţiei de neconstituţionalitate, statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, critică soluţia legislativă de acordare a despăgubirilor [soluţie cuprinsă şi de dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, în forma anterioară modificării], Curtea constată că obiect al excepţiei de neconstituţionalitate ridicate de către acesta îl constituie, aşadar, numai dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, modificate prin art. XIII din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, dispoziţii care, în prezent, au următorul cuprins:(1) Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum şi, după decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanţei prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:a)acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de până la:[...] Art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 are următorul cuprins: „Dispoziţiile Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, astfel cum au fost modificate şi completate prin prezenta ordonanţă de urgenţă, se aplică proceselor şi cererilor pentru a căror soluţionare nu a fost pronunţată o hotărâre judecătorească definitivă până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.“Statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad, în calitate de autor al excepţiei de neconstituţionalitate, consideră că textul de lege criticat încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, ale art. 111 alin. (1) privind informarea Parlamentului de către Guvern şi celelalte organe ale administraţiei publice, ale art. 138 alin. (5) potrivit cărora „Nicio cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare“ şi ale art. 148 alin. (2) privind integrarea în Uniunea Europeană, în timp ce autorul excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. I pct. 1 şi art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 apreciază că acestea aduc atingere dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) care consacră obligativitatea respectării Constituţiei şi a legilor, art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, art. 16 alin. (1) potrivit căruia cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, art. 52 alin. (1) şi (3) privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 115 alin. (1), (4) şi (6) referitor la delegarea legislativă, art. 124 alin. (2) şi (3) privind înfăptuirea justiţiei şi art. 148 alin. (2) referitor la integrarea în Uniunea Europeană.Aşadar, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum şi cele ale art. I pct. 1 şi art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, ulterior sesizării sale, prin Decizia nr. 1.354 din 20 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 15 noiembrie 2010, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată direct de Avocatul Poporului şi a constatat că dispoziţiile art. I pct. 1 şi art. II din Ordonanţa de urgenţă nr. 62/2010 - prin care se plafonează despăgubirile prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 - sunt neconstituţionale în raport cu criticile formulate.Totodată, prin deciziile nr. 1.358 din 21 octombrie 2010 şi nr. 1.360 din 21 octombrie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 15 noiembrie 2010, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 sunt neconstituţionale.Or, potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 „Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale“.Prin urmare, reţinând că acest caz de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate a intervenit între momentul sesizării Curţii Constituţionale şi momentul pronunţării instanţei de contencios constituţional asupra excepţiei de neconstituţionalitate, aceasta urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad, şi a dispoziţiilor art. I pct. 1 şi art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, excepţie ridicată de Corneliu Tiberiu Ciocu în Dosarul nr. 1.086/108/2010 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 aprilie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Ioniţa Cochinţu