DECIZIE Nr.
477 din 8 iunie 2006
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 89 din Codul de procedura penala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 581 din 5 iulie 2006
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Florentina Geangu -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconsti-tuţionalitate a dispoziţiilor art. 89 din Codul de procedură penală,
excepţie ridicată de Petru Sorin Matei în Dosarul nr. 12.829/1/2005 al Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia
penală.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, se dă cuvântul
reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a
excepţiei ca neîntemeiată, întrucât textul de lege criticat este în concordanţă
cu dispoziţiile constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi
lucrările dosarului, reţine următoarele:
Prin Incheierea din 1 februarie 2006, pronunţată în
Dosarul nr. 12.829/1/2005, Inalta Curte de Casaţie si Justiţie - Secţia
penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 89 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de
Petru Sorin Matei.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că' textul de lege criticat încalcă
dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul părţilor la
un proces echitabil, ale art. 11 şi 20, cu trimitere la art. 6 din Convenţia
pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin aceea
că „preluarea automată în calitate de mijloc de probă a înscrisurilor
extrajudiciare într-o procedură penală în curs aduce atingere dreptului
acuzatului la un proces echitabil".
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală apreciază că excepţia' de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul consideră că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece înscrisurile care
contribuie la aflarea adevărului în cauză sunt administrate în mod nemijlocit
în faţa instanţei, potrivit dispoziţiilor din Codul de procedură penală, astfel
că textul de lege criticat nu vizează modul în care au fost obţinute acestea.
Avocatul Poporului apreciază
că prevederile de lege criticate sunt constituţionale, fiind conforme atât
dispoziţiilor art. 11, 20 şi ale art. 21 alin. (3) din Constituţie, cât şi
celor ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate ridicată.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2) şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 89 din Codul de procedură penală, având următorul
cuprins: „Înscrisurile pot servi ca mijloace de probă, dacă în conţinutul
lor se arată fapte sau împrejurări de natură să contribuie la aflarea
adevărului."
In opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate,
aceste dispoziţii de lege contravin prevederilor constituţionale ale art. 21
alin. (3) privind dreptul părţilor la un proces echitabil, ale art. 11
referitoare la dreptul internaţional şi dreptul intern şi ale art. 20
referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, precum şi
celor ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că aceasta este neîntemeiată. Astfel, pot constitui mijloc de probă în
procesul penal acele înscrisuri care cuprind o relatare, o referire, o menţiune
de natură să procure o informaţie sau vreun element cu privire la fapte ori
împrejurări care pot servi la aflarea adevărului într-o cauză penală. Sunt deci
mijloace de probă scrise înscrisurile care prin conţinutul lor pot releva
elemente ce servesc la constatarea existenţei sau inexistenţei unei
infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o, la cunoaşterea
împrejurărilor care au importanţă pentru justa soluţionare a cauzei penale.
Inscrisurile care intră astfel în categoria mijloacelor de probă scrise sunt în
genere acele înscrisuri care dovedesc stări, situaţii, raporturi juridice
anterioare infracţiunii, dar care privesc existenţa acesteia sau calificarea
ei. Sunt, de asemenea, mijloace de probă scrise înscrisurile care conţin o
informaţie, o recunoaştere, o relatare cu privire la făptuitor, la faptă sau la
împrejurările comiterii acesteia. Când în faţa organelor judiciare se prezintă
un înscris, acestea trebuie să verifice autenticitatea înscrisului, fie prin
ascultarea persoanei de la care se pretinde că provine actul, fie prin alte
mijloace de probă. După verificarea autenticităţii, organele judiciare vor
cerceta conţinutul înscrisului şi valoarea lui probatorie. Drept urmare,
înscrisurile îndeplinesc funcţia de a procura organelor judiciare elementele de
cunoaştere necesare aflării adevărului şi soluţionării corecte a cauzei penale.
Curtea constată că sunt neîntemeiate criticile de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 89 din Codul de procedură penală în
raport cu prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul
părţilor la un proces echitabil, ale art. 11 şi 20, cu trimitere la art. 6 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,
deoarece dreptul învinuitului sau inculpatului de a propune probe şi de a cere
administrarea lor se păstrează în tot cursul procesului penal, precum şi în
cursul judecăţii, când acesta poate să solicite respingerea probelor cerute de
procuror şi de părţi, ca o consecinţă a dreptului său de a-şi susţine
nevinovăţia. Mai mult, în faza de judecată, probele sunt percepute nemijlocit
cu participarea activă a părţilor şi a procurorului, sunt completate şi
discutate în contradictoriu. Cu ocazia deliberării, instanţa de judecată este
cea care face aprecierea definitiva a probelor care, în conformitate cu
dispoziţiile art. 63 alin. 2 teza întâi, nu au o valoare mai dinainte
stabilită.
Fată de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) si al
art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1)
lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 89 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Petru
Sorin Matei în' Dosarul nr. 12.829/1/2005 al Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
- Secţia penală.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 iunie 2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu