Decizia Nr.469 din 14.11.2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3201 din Codul de procedură penală
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 49 din 21 ianuarie 2014

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Iulia Antoanella Motoc	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskás Valentin Zoltán	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Cristina Teodora Pop	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 320¹ din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Sorin Dobîrcianu în Dosarul nr. 4.051/105/2013 al Tribunalului Prahova - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 577D/2013.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că textele criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate de autorul excepţiei.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 6 septembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 4.051/105/2013, Tribunalul Prahova - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 320¹ din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Sorin Dobîrcianu într-o cauză având ca obiect stabilirea vinovăţiei inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textele criticate nu oferă posibilitatea de a beneficia de reducerea limitelor pedepsei, conform alin. 7 al art. 320¹ din Codul de procedură penală, inculpaţilor care, fiind trimişi în judecată pentru săvârşirea mai multor infracţiuni aflate în concurs real sau ideal, recunosc, înainte de începerea cercetării judecătoreşti, doar o parte din fapte arătate în rechizitoriu, atunci când, cu privire la restul faptelor reţinute în sarcina acestora, instanţa, pe baza probelor administrate, potrivit procedurii de drept comun, pronunţă achitarea. Se arată că o astfel de situaţie discriminează această categorie de inculpaţi în raport cu cei în privinţa cărora rechizitoriile sunt corect întocmite. Se susţine că, în acest fel, aplicarea prevederilor art. 320¹ alin. 7 din Codul de procedură penală este condiţionată de corectitudinea reţinerii de către procuror a faptelor săvârşite. Se arată că, în aceste condiţii, liberul acces la justiţie al persoanelor în cauză este îngrădit, fiindu-le încălcat, în acelaşi timp, dreptul la apărare. Pentru aceleaşi motive, autorul susţine, totodată, şi încălcarea prin dispoziţiile art. 320¹ din Codul de procedură penală a prevederilor art. 124 din Constituţie referitoare la înfăptuirea justiţiei.Tribunalul Prahova - Secţia penală opinează că dispoziţiile art. 320¹ din Codul de procedură penală, prin instituirea obligativităţii recunoaşterii faptelor reţinute în rechizitoriu până la începerea cercetării judecătoreşti, pentru a putea beneficia de reducerea pedepsei, potrivit dispoziţiilor art. 320¹ alin. 7 din Codul de procedură penală, afectează dreptul la apărare al inculpatului care îşi demonstrează nevinovăţia cu privire la una din faptele arătate în actul de sesizare a instanţei, dar, situându-se ulterior momentului procesual arătat, nu mai poate solicita aplicarea dispoziţiilor legale criticate cu privire la restul faptelor reţinute în sarcina sa. Se susţine că ar trebui să beneficieze de cauza legală de reducere a pedepsei prevăzute la art. 320¹ alin. 7 din Codul de procedură penală şi acei inculpaţi care recunosc doar o parte din faptele ce le sunt imputate prin rechizitoriu, atunci când instanţa, aplicând procedura de drept comun, constată, din probele administrate, că, în afara oricărui dubiu rezonabil, acestea au fost săvârşite aşa cum au fost recunoscute de către inculpat.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului susţine că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că, prin textele criticate, legiuitorul oferă inculpatului o procedură cu caracter facultativ, şi nu obligatoriu, acesta fiind liber să solicite aplicarea acestei proceduri, dar că instanţa de judecată poate respinge o astfel de cerere atunci când constată că probele administrate în faza urmăririi penale nu sunt suficiente. Se face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 198 din 9 aprilie 2013.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 320¹ din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins:Până la începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, doar atunci când inculpatul declară că recunoaşte în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei şi nu solicită administrarea de probe, cu excepţia înscrisurilor în circumstanţiere pe care le poate administra la acest termen de judecată. La termenul de judecată, instanţa întreabă pe inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaşte şi le însuşeşte, procedează la audierea acestuia şi apoi acordă cuvântul procurorului şi celorlalte părţi. Instanţa de judecată soluţionează latura penală atunci când din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat. Dacă pentru soluţionarea acţiunii civile se impune administrarea de probe în faţa instanţei, se va dispune disjungerea acesteia. În caz de soluţionare a cauzei prin aplicarea alin. 1, dispoziţiile art. 334 şi 340-344 se aplică în mod corespunzător. Instanţa va pronunţa condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, şi de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii. Dispoziţiile alin. 1-6 nu se aplică în cazul în care acţiunea penală vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă. Instanţa respinge cererea atunci când constată că probele administrate în cursul urmăririi penale nu sunt suficiente pentru a stabili că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat. În acest caz instanţa continuă judecarea cauzei potrivit procedurii de drept comun. Se susţine, în esenţă, că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii textelor criticate, prin raportarea la critici de neconstituţionalitate similare, prin Decizia nr. 975 din 22 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 8 ianuarie 2013, respingând ca neîntemeiată excepţia invocată şi reţinând că aplicarea procedurii simplificate este o derogare de la dreptul comun, care presupune soluţionarea cu celeritate a unor cauze penale pentru care cercetarea judecătorească propriu-zisă devine redundantă, întrucât în prima fază a procesului penal au fost dezlegate în totalitate aspectele legate de existenţa infracţiunii şi de vinovăţia inculpatului.Prin decizia anterior referită, Curtea a statuat că această procedură nu este însă un drept fundamental şi inculpatul este liber să uzeze sau nu de ea, după cum instanţa de judecată, în condiţiile în care constată că probele administrate în cursul urmăririi penale nu sunt suficiente pentru a stabili că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, poate respinge cererea.Aşa fiind, Curtea a statuat că ori de câte ori există dubii cu privire la vinovăţia inculpatului ori la existenţa legitimei apărări, care prin ele însele pot constitui cauze care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale ori care înlătură caracterul penal al faptei, tocmai în virtutea temeiului constituţional invocat al art. 124 alin. (1), instanţa este datoare să respingă cererea formulată, întrucât înfăptuirea justiţiei presupune aplicarea legii în acord cu dreptatea ca valoare supremă a statului de drept. Totodată, Curtea a reţinut că nici nu ar putea fi admisă o teză contrară, deoarece ar echivala cu admiterea posibilităţii condamnării unui inculpat nevinovat pentru o faptă pe care, din diferite raţiuni, acesta a înţeles să o recunoască odată cu cererea de aplicare a prevederilor art. 320¹ din Codul de procedură penală. Prin urmare, Curtea a constatat că, aşa cum rezultă din economia sistematică a prevederilor contestate, legiuitorul, în acord cu dispoziţiile constituţionale invocate, creează cadrul procesual adecvat unei justiţii echitabile.De asemenea, Curtea a observat că, potrivit art. 320¹ alin. 6 din Codul de procedură penală, în cazul în care instanţa soluţionează cauza în temeiul alin. 1 al art. 320¹, poate face aplicarea în mod corespunzător şi a prevederilor art. 334 referitor la Schimbarea încadrării juridice, art. 340 referitor la Dezbaterile şi ordinea în care se dă cuvântul, art. 341 referitor la Ultimul cuvânt al inculpatului, art. 342 referitor la Concluzii scrise, art. 343 referitor la Obiectul deliberării şi art. 344 referitor la Reluarea cercetării judecătoreşti sau a dezbaterilor, sens în care, dacă în cursul deliberării instanţa găseşte că o anumită împrejurare trebuie lămurită şi că este necesară reluarea cercetării judecătoreşti, repune cauza pe rol.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât soluţia, cât şi considerentele deciziei invocate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.Distinct de cele arătate, Curtea reţine că autorul excepţiei de neconstituţionalitate, inculpat într-un dosar aflat pe rolul Tribunalului Prahova, este trimis în judecată pentru săvârşirea a trei infracţiuni, iar înainte de începerea cercetării judecătoreşti a recunoscut doar două dintre ele, solicitând ca pentru acestea două să îi fie aplicată procedura prevăzută de art. 320¹ din Codul de procedură penală. Cu privire la cea de-a treia infracţiune, autorul a susţinut că nu o poate recunoaşte întrucât nu a fost comisă de el. Instanţa de judecată, reţinând că inculpatul nu a recunoscut în totalitate faptele arătate în rechizitoriu, a decis continuarea judecăţii potrivit procedurii de drept comun conform art. 320¹ alin. 8 din Codul de procedură penală.Curtea constată că, în acord cu jurisprudenţa sa, reducerea pedepsei potrivit dispoziţiilor art. 320¹ alin. 7 din Codul de procedură penală este un beneficiu acordat de legiuitor inculpaţilor care, până la începerea cercetării judecătoreşti, declară personal sau prin înscris autentic că recunosc săvârşirea faptelor reţinute în rechizitorii şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Acest beneficiu, constând în reducerea cu o treime a limitelor legale ale pedepsei, în cazul închisorii, şi în reducerea cu o pătrime a limitelor legale ale pedepsei, în cazul amenzii, are ca scop încurajarea persoanelor trimise în judecată pentru săvârşirea unor infracţiuni să îşi recunoască vinovăţia, cu consecinţa soluţionării în termene mai scurte şi cu costuri reduse a cauzelor penale. În lipsa recunoaşterii în totalitate a faptelor, procedura aplicabilă este cea de drept comun, iar la final comportarea sinceră în faţa instanţei a unui inculpat care, fiind trimis în judecată pentru săvârşirea mai multor infracţiuni aflate în concurs real sau ideal, recunoaşte doar o parte dintre acestea se poate reflecta în reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 din Codul penal, cu efectele prevăzute de art. 76 din Codul penal, care pot duce în concret la reducerea cu mai mult de o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege. Prin urmare, Curtea reţine că atitudinea sinceră a inculpatului se poate reflecta, în final, în soluţia pe care o pronunţă judecătorul, chiar dacă judecarea cauzei s-a desfăşurat potrivit procedurii de drept comun.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Sorin Dobîrcianu în Dosarul nr. 4.051/105/2013 al Tribunalului Prahova - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 320¹ din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Prahova - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al Românei, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 14 noiembrie 2013.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEAUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Cristina Teodora Pop