DECIZIE Nr.
463 din 6 iunie 2006
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 13 alin. (2) din Legea pentru
serviciul universal si drepturile utilizatorilor cu privire la retelele si
serviciile de comunicatii electronice nr. 304/2003
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 612 din 14 iulie 2006
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -
judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Ion Tiucă - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent-şef
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a art. 13 alin. (2) din Legea pentru serviciul universal
şi drepturile utilizatorilor cu privire la reţelele şi serviciile de
comunicaţii electronice nr. 304/2003, excepţie ridicată de Compania Naţională
de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica" - S.A. din Bucureşti
în Dosarul nr. 38.086/2/2005 (număr în format vechi 4.681/2005) al Curţii de
Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal răspunde Autoritatea Naţională de
Reglementare în Comunicaţii, prin directorul Direcţiei juridice, domnul Vlad
Cercel, cu delegaţie la dosar, constatându-se lipsa autorului excepţiei, faţă
de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, se dă cuvântul părţii
prezente, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca
neîntemeiată. Aceasta, deoarece art. 13 alin. (2) din Legea nr. 304/2003 nu
reglementează o sarcină fiscală, ci doar conferă Autorităţii Naţionale de
Reglementare în Comunicaţii dreptul de a determina mecanismul de compensare a
costului net al furnizării serviciilor din sfera serviciului universal. Or,
art. 56 alin. (2) din Constituţie, invocat ca fiind încălcat, dispune cu
privire la taxele şi impozitele datorate bugetului de stat şi destinate fondurilor necesare pentru acoperirea cheltuielilor
publice. Depune concluzii scrise.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ridicate,întrucât consideră că
textul de lege criticat nu contravine art. 56 alin. (2) din Constituţie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 23 ianuarie 2006, pronunţată în Dosarul
nr. 38.086/2/2005 (număr în format' vechi 4.681/2005), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a
VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu
excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (2) din Legea nr.
304/2003, excepţie ridicată de Compania Naţională
de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica" - S.A. din Bucureşti
într-o cauză având ca obiect anularea deciziei Autorităţii Naţionale de
Reglementare în Comunicaţii privind impunerea contribuţiei pentru compensarea
costului net al furnizării serviciilor din sfera serviciului universal.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că art. 13 alin. (2) din Legea nr. 304/2003, care
prevede perceperea de către Autoritatea Naţională de Reglementare în
Comunicaţii a unei contribuţii pentru compensarea costului net al furnizării
serviciilor din sfera serviciului universal, calculată asupra cifrei de afaceri
realizate, contravine prevederilor art. 56 alin. (2) din Constituţie,
referitoare la aşezarea justă a sarcinilor fiscale, prin aceea că valoarea
contribuţiei datorate se raportează la cifra de afaceri ca sumă a tuturor
veniturilor societăţii comerciale, iar nu asupra cifrei de afaceri realizate
din veniturile corespunzătoare activităţilor de furnizare de reţele şi de
servicii publice de comunicaţii electronice.
Curtea de Apel
Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia ridicată nu este întemeiată, deoarece
contribuţia prevăzută de textul de lege criticat nu reprezintă o sarcină
fiscală de natura impozitelor şi taxelor, ci o plată legală pentru o activitate
desfăşurată de Autoritatea Naţională de Reglementare în Comunicaţii, ceea ce nu
contravine prevederilor art. 56 alin. (2) din Constituţie.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată, întrucât art. 13
alin. (2) din Legea nr. 304/2003 nu are ca obiect de reglementare stabilirea
unor sarcini fiscale, sumele percepute de Autoritatea Naţională de Reglementare
în Comunicaţii nu au natura unor taxe sau impozite şi nu se constituie în
venituri la bugetul de stat, iar autoritatea care le percepe nu este învestită,
potrivit legii, cu atribuţii în domeniul fiscal.
Avocatul Poporului consideră
că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, având în vedere că suma
pretinsă de Autoritatea Naţională de Reglementare în Comunicaţii reprezintă o
contribuţie la compensarea costului net al furnizării serviciilor din sfera
serviciului universal de comunicaţii electronice, iar nu o sarcină fiscală, în
sensul de impozite şi taxe, în privinţa cărora sunt incidente prevederile art.
56 alin. (2) din Constituţie.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de
sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul
întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente şi concluziile
reprezentantului Ministerului Public, dispoziţiile legale criticate, raportate
la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională constată că a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din
Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr.
47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 13 alin. (2) din Legea pentru serviciul universal
şi drepturile utilizatorilor cu privire la reţelele şi serviciile de
comunicaţii electronice nr. 304/2003, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 551
din 31 iulie 2003, dispoziţii potrivit cărora: „(2) ANRC va determina mecanismul
de compensare a costului net al furnizării serviciilor din sfera serviciului
universal, cu respectarea principiilor transparenţei, minimei atingeri aduse
concurenţei, nediscriminării şi proporţionalităţii. In acest scop ANRC va
stabili furnizorii de reţele de comunicaţii electronice şi furnizorii de
servicii de comunicaţii electronice care au obligaţia să contribuie la
compensare, cuantumul contribuţiilor datorate, modalitatea şi termenul de
plată, precum şi orice alte elemente necesare în vederea funcţionării acestui
mecanism."
In opinia autorului excepţiei, dispoziţiile legale
criticate încalcă principiul consacrat de art. 56 alin. (2) din Constituţie,
potrivit căruia „Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea
justă a sarcinilor fiscale".
Examinând excepţia de neconstituţionalitate şi
dispoziţiile legale criticate, cu raportare la prevederile constituţionale
invocate, Curtea reţine următoarele:
Articolul 56 alin. (1) din
Constituţie prevede obligaţia cetăţenilor, valabilă şi pentru persoanele
juridice, de a contribui, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice.
Impozitele şi taxele, stabilite în condiţiile prevederilor constituţionale ale
art. 139, se fac venit la bugetul public naţional, astfel cum este definit de
art. 138 alin. (1) din Constituţie, din care se efectuează cheltuielile
publice.
Potrivit alin. (1) al art. 13 din Legea nr. 304/2003,
în cazul în care Autoritatea Naţională de Reglementare în Comunicaţii, în urma
determinării costului net al furnizării serviciilor din sfera serviciului
universal, constată că acest cost reprezintă o sarcină injustă pentru
furnizorul de serviciu universal, va decide compensarea costului. Rezultă din
această reglementare că impunerea unei asemenea contribuţii nu echivalează cu
stabilirea unor impozite sau taxe. Aceasta, deoarece potrivit art. 2 pct. 29
din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 13 august
2002, impozitul este acea „prelevare
obligatorie, fără contraprestaţie şi nerambursabilă, efectuată de către
administraţia publică pentru satisfacerea necesităţilor de interes
general", iar potrivit pct. 40 al aceluiaşi
articol, taxa este „suma plătită de o persoană fizică sau juridică, de regulă, pentru
serviciile prestate acesteia de către un agent economic, o instituţie publică
sau un serviciu public." Pe de altă parte,
tariful exprimă preţul oficial stabilit pentru serviciile prestate sau
lucrările executate, în funcţie de importanţa, volumul şi valoarea acestora.
Contribuţiile datorate în temeiul art. 13 alin. (2) din Legea nr. 304/2003, nu
se fac venit la bugetul public naţional, ci compensează costurile suportate de
furnizorul serviciului universal în domeniul comunicaţiilor electronice. In
consecinţă, art. 56 alin. (2) din Constituţie nu este incident în cauză, astfel
că nu se poate examina constituţionalitatea textului de lege criticat prin
raportare la aceste dispoziţii constituţionale.
Teza întâi a alin. (2) al art. 13 din legea criticată
prevede obligaţia Autorităţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii de a
determina mecanismul de compensare a costului net al furnizării serviciilor din
sfera serviciului universal, iar teza a doua a aceluiaşi alineat dispune cu
privire la necesitatea stabilirii furnizorilor de reţele şi de servicii de
comunicaţii electronice care au obligaţia să contribuie la compensare,
cuantumul contribuţiilor datorate, modalitatea şi termenul de plată a acestora.
Aşadar, art. 13 din Legea nr. 304/2003 nu cuprinde dispoziţii referitoare la
modalitatea de stabilire a cuantumului contribuţiei, ci prevede că mecanismul
elaborat trebuie să respecte principiile transparenţei, minimei atingeri aduse concurenţei, nediscriminării şi
proporţionalităţii. Art. 14 din aceeaşi lege prevede obligativitatea publicării
mecanismului elaborat, precum şi a unui raport anual privind realizarea
compensării.
Aşa fiind, Curtea nu poate reţine susţinerile de
neconstituţionalitate formulate şi constată că, în realitate, autorul excepţiei
nu critică dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 304/2003, ci modul de calcul al
contribuţiei datorate, prin raportare la totalitatea veniturilor, iar nu numai
la cele realizate din activitatea de furnizare de reţele şi de servicii de
comunicaţii electronice. Or, acest aspect reprezintă o problemă de aplicare a
dispoziţiilor legale ce intră în competenţa de soluţionare a instanţei
judecătoreşti, care va stabili dacă impunerea s-a făcut ori nu cu respectarea
principiilor prevăzute de lege.
Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi
al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin.
(1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 13 alin. (2) din Legea pentru serviciul universal şi
drepturile utilizatorilor cu privire la reţelele şi serviciile de comunicaţii
electronice nr. 304/2003, excepţie ridicată de Compania Naţională de Transport
al Energiei Electrice „Transelectrica" - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr.
38.086/2/2005 (număr în format vechi 4.681/2005) al Curţii de Apel Bucureşti -
Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă şi general
obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 iunie 2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent-şef,
Gabriela Dragomirescu