DECIZIE Nr.
462 din 6 iunie 2006
cu privire la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 200 din Legea nr. 5/2006 privind
reforma in domeniul sanatatii
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 627 din 20 iulie 2006
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu
- judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Mihaela Cîrstea - procuror
Claudia Miu - prim-magistrat
asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconsti-tutionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
206/2005 pentru modificarea şi completarea Legii spitalelor nr. 270/2003,
excepţie ridicată de Mircea Sorin Oprescu în Dosarul nr. 693/2/2006 al Curţii
de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal se constată
lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul,
pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstitutionalitate, în primul
rând ca inadmisibilă, iar în al doilea rând, ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 18 ianuarie 2006, pronunţată în
Dosarul nr. 693/2/2006, Curtea de Apel Bucureşti- Secţia a VIII-a contencios
administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstitutionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 206/2005 pentru
modificarea şi completarea Legii spitalelor nr. 270/2003, excepţie ridicată
de Mircea Sorin Oprescu în acelaşi dosar, având ca obiect soluţionarea unei
acţiuni în contencios administrativ.
In motivarea excepţiei de neconstitutionalitate,
autorul acesteia susţine, în primul rând, că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr. 206/2005 pentru modificarea şi completarea Legii spitalelor nr. 270/2003 a
fost adoptată cu încălcarea procedurii de legiferare, iar, în al doilea rând,
că prevederile sale încalcă principii şi dispoziţii constituţionale.
1.a) Incălcarea dispoziţiilor art. 115 alin. (4) din
Constituţie
Actul normativ criticat a fost adoptat fără să fi fost întrunite condiţiile restrictive prevăzute de
Constituţie pentru emiterea unei ordonanţe de urgenţă, şi anume existenţa situaţiei
extraordinare, a cărei reglementare să nu poată fi amânată, iar urgenţa
acesteia să fie motivată în cuprinsul ordonanţei.
Se susţine că justificarea reglementării prin ordonanţă
de urgenţă este formală, deoarece în preambulul acesteia se arată că scopul
reglementării este cel al prevenirii înregistrării de noi datorii de către
unităţile sanitare cu paturi şi asigurarea unui management eficient al
conducerii spitalelor, în condiţiile asigurării „pachetului de servicii
medicale de bază", ceea ce constituie o situaţie de urgenţă ce priveşte interesul public. Insă,
articolul unic al ordonanţei nu vizează aspecte majore ale sistemului medical,
ci posibilitatea ministrului sănătăţii de a destitui din funcţie anumite organe
de conducere ale spitalelor, cum sunt consiliile de administraţie şi comitetele
directoare. Argumentarea caracterului restrictiv al circumstanţelor în care
Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă se sprijină şi pe recenta
jurisprudenţă a Curţii Constituţionale, în care s-a statuat că aceasta se
întemeiază pe deosebirile dintre actualul text constituţional care a înlocuit
condiţia cazului excepţional cu cea a situaţiei extraordinare (deciziile nr. 65/1995, nr. 83/1998 şi nr. 255/2005).
1.b) Incălcarea dispoziţiilor art. 115 alin. (6)
coroborat cu art. 34 din Constituţie
Prin dispoziţiile art. 115 alin. (6) din Legea
fundamentală s-a stabilit că ordonanţele de urgenţă nu pot afecta regimul
drepturilor şi libertăţilor prevăzute de Constituţie, cum este şi dreptul la
ocrotirea sănătăţii, consacrat de art. 34, care potrivit alin. (1) garantează
dreptul la ocrotirea sănătăţii, la nivel constituţional, potrivit prevederilor
alin. (1) al articolului menţionat, iar potrivit alin. (3), organizarea
asistenţei medicale, controlul exercitării profesiilor medicale şi alte măsuri
de protecţie a sănătăţii fizice şi mentale a persoanei „se stabilesc potrivit legii".
Se mai consideră că ordonanţa
criticată încalcă şi dispoziţiile constituţionale ale art. 24 referitoare la
dreptul la apărare, principiul „prezumţiei de nevinovăţie", prevăzut
de art. 23 din Constituţie şi de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului
şi a libertăţilor fundamentale, precum şi dreptul la o anchetă echitabilă, ca
dimensiune a dreptului ia un proces echitabil consacrat de art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală.
2. Pe fondul reglementării, se susţine că ordonanţa
încalcă principiul statului de drept, a statului social, demnităţii şi
dreptăţii, prevăzute de art. 1 alin. (3), principiul neretroactivităţii legii civile,
prevăzut de art. 15 alin. (2), şi liberul acces la justiţie şi la un proces
echitabil, prevăzute de art. 21 din Constituţie.
2. a) Incălcarea
principiilor menţionate, prevăzute de art. 1 alin. (3) din Constituţie
a) Ministrul sănătăţii a emis ordine de destituire a
conducerii unor spitale, deşi, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 25 din
Legea spitalelor nr. 270/2003, membrii consiliilor de administraţie sunt
reprezentanţii unor „structuri" care nu se află în subordinea ministrului
sănătăţii. Se susţine că prevederile alin. (3) ale ordonanţei criticate conferă
ministrului sănătăţii putere discreţionară, deoarece acesta poate revoca, prin
ordin, consiliile de administraţie şi comitetele directoare indiferent de
subordonarea spitalelor, deşi există unităţi spitaliceşti aflate în subordinea
altor organe centrale ale administraţiei publice. Consiliile de administraţie
ale spitalelor publice au „competenţă mixtă", din care fac parte doi
reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, ceilalţi fiind reprezentanţi ai
autorităţilor autonome locale, ai Colegiului Medicilor din România, ai
Ordinului Asistenţilor Medicali din România şi ai universităţilor. Autorul
excepţiei arată ca exemplu situaţia Spitalului Universitar de Urgenţă Elias, aflat în subordinea Academiei
Române, al cărui consiliu de administraţie a fost destituit de către ministrul
sănătăţii. Ordonanţa criticată încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (3) din
Constituţie, pentru că în competenţa aceluiaşi ministru intră şi revocarea
membrilor consiliilor de administraţie din cadrul spitalelor publice, şi
numirea apoi în funcţie a propriilor „favoriţi".
2. b) Ordonanţa de urgenţă criticată pentru
neconstituţionalitate încalcă principiul neretroactivităţii legii, prevăzut de
art. 15 alin. (2) din Constituţie
Articolul unic al ordonanţei criticate încalcă
dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie, deoarece introduce dispoziţii
cu caracter retroactiv în cuprinsul Legii spitalelor nr. 270/2003; aceste
dispoziţii prevăd că restructurarea unităţilor sanitare cu paturi, efectuată în
condiţiile dispoziţiilor art. 20 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 154/2005, îşi menţin valabilitatea. Se susţine că prin aceste
prevederi Guvernul urmăreşte să valideze ordine ale ministrului sănătăţii emise
cu încălcarea dispoziţiilor legale în vigoare la acel moment şi să împiedice
pronunţarea unor hotărâri judecătoreşti de anulare a acestor ordine la cererea
persoanelor vătămate.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a
contencios administrativ şi fiscal apreciază că
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 206/2005 a fost adoptată cu încălcarea
dispoziţiilor art. 115 alin. (4) din Constituţie.
In conformitate cu dispoziţiile
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost
comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi
Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei
de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Avocatul Poporului consideră
că ordonanţa de urgenţă criticată este constituţională.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu
privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de
sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul
întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise ale părţilor, concluziile
procurorului, prevederile criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei,
precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea a fost legal sesizată şi este competentă,
potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2),
art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de
neconstituţionalitate.
Prin Incheierea din 18 ianuarie 2006, pronunţată de
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal,
a fost sesizată Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 206/2005 pentru modificarea şi
completarea Legii spitalelor nr. 270/2003, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 1.175 din 27 decembrie 2005.
Curtea constată că această ordonanţă a fost abrogată
prin dispoziţiile art. 207 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul
sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, însă
soluţia legislativă a fost preluată de dispoziţiile art. 200 al legii, care au
următorul cuprins:
- Art. 200: „(1) Ministerul
Sănătăţii Publice analizează şi evaluează periodic şi ori de câte ori este
nevoie sau la sesizarea organelor abilitate ale statului performanţele
unităţilor sanitare publice cu paturi, care sunt în relaţii contractuale cu
casele de asigurări de sănătate, indiferent de
subordonarea lor sau de titularul dreptului de administrare asupra lor, numind
o comisie de evaluare.
(2) Pentru analiza şi evaluarea spitalelor din
reţelele sanitare ale ministerelor sau instituţiilor, altele decât cele ale
Ministerului Sănătăţii Publice, comisia prevăzută la alin. (1) va fi
constituită prin ordin comun al ministrului sănătăţii publice şi ministrului
sau conducătorului instituţiei care are în subordine spitalul.
(3) La propunerea comisiei prevăzute la alin. (1)
şi (2), managerul şi consiliile consultative pot fi revocate prin ordin al
ministrului sănătăţii publice sau, după caz, prin ordin ori decizie a
miniştrilor şi conducătorilor instituţiilor cu reţele sanitare proprii, cu
avizul ministrului sănătăţii publice.
(4) Pentru unităţile sanitare publice aparţinând
ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie conducătorii acestora
vor emite ordinele de revocare cu avizul ministrului sănătăţii publice.
(5) Preşedinţii consiliilor consultative şi
comitetelor directoare interimare se numesc pe o perioadă de maximum 6 luni,
prin ordin al ministrului sănătăţii publice sau, după caz, al conducătorilor
instituţiilor şi ministerelor cu reţea sanitară proprie."
In jurisprudenţa sa Curtea Constituţională a statuat,
în mod constant, că în cazul în care, după invocarea unei excepţii de
neconstituţionalitate în faţa instanţelor judecătoreşti, prevederea legală
supusă controlului a fost modificată sau abrogată, iar actul normativ
modificator sau abrogator preia, în principiu, soluţia legislativă, Curtea se
pronunţă asupra constituţionalităţii prevederii legale în noua sa redactare.
Faţă de acestea, obiectul excepţiei de
neconstitu-ţionalitate îl formează dispoziţiile art. 200 din Legea nr. 95/2006.
Dispoziţiile constituţionale pretins încălcate sunt
următoarele: art. 1 alin. (3) privind statul de drept, art. 15 alin. (2)
referitoare la efectul legii, art. 21 alin. (1) şi (2) referitoare la accesul
la justiţie, art. 34 privind dreptul la ocrotirea sănătăţii şi art. 115 alin.
(4) şi (6) privind delegarea legislativă.
Curtea Constituţională reţine că excepţia de
neconstituţionalitate se întemeiază pe un complex de critici care, în funcţie
de aspectele sesizate, pot fi incluse în două categorii:
- prima, referitoare la aspecte de neconstituţionalitate extrinsecă, constând în încălcarea
exigenţelor constituţionale în materie de delegare legislativă, prevăzute de
dispoziţiile art. 115 alin. (4) şi (6) coroborate cu dispoziţiile art. 34 din
Constituţie;
- a doua, referitoare la aspecte
de neconstituţionalitate intrinsecă, constând în încălcarea principiilor
constituţionale ale statului de drept, al statului social, al demnităţii
şi al dreptăţii, prevăzute de art. 1 alin.
(3), ale neretroactivităţii legii, prevăzute de art. 15 alin. (2) şi ale liberului
acces la justiţie şi la un proces echitabil, prevăzute de art. 21 din Constituţie.
Curtea reţine că au prioritate aspectele legate de
încălcarea normelor privind procedura de legiferare, deoarece eventuala
constatare a nerespectării acestora prevalează în mod neîndoielnic asupra
examinării fondului reglementării, astfel încât, pe cale de consecinţă, această
din urmă examinare ar deveni inutilă.
1. Cu privire la critica de neconstituţionalitate
referitoare la constituţionalitatea extrinsecă
Curtea Constituţională constată că Ordonanţa de urgenţă
a Guvernului nr. 208/2005 a fost abrogată prin dispoziţiile art. 207 coroborate
cu cele ale art. 863 lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul
sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, soluţia
legislativă fiind preluată de aceeaşi lege.
Faţă de faptul că ordonanţa criticată nu mai este în
vigoare, exercitarea controlului de constituţionalitate, sub acest aspect, nu
ar avea nici un efect.
2. Cu privire la critica de
neconstituţionalitate referitoare la constituţionalitatea intrinsecă
Examinând susţinerea potrivit căreia dispoziţiile
criticate sunt contrare prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, Curtea
constată că aceste dispoziţii nu afectează măsurile deja luate în temeiul
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 154/2005, care a fost abrogată implicit,
reglementând mai amplu şi diferit aceeaşi materie (competenţa de revocare a
organelor de conducere a spitalelor).
Referitor la pretinsa încălcare
a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie privind dreptul de
liber acces la justiţie, Curtea observă că dispoziţiile analizate nu numai că
nu interzic exercitarea acestui drept, dar, mai mult, autorul excepţiei a şi
făcut uz de acesta, sesizând instanţa de contencios administrativ în legătură
cu ordinele de revocare emise de ministrul sănătăţii.
Curtea constată că este lipsită de relevanţă critica
potrivit căreia prevederile legale ce fac obiectul excepţiei de
neconstituţionalitate încalcă dispoziţiile art. 34 din Constituţie, potrivit
căruia organizarea asistenţei medicale se reglementează prin lege, şi aceasta
pentru că, aşa cum rezultă
din cele de mai sus, dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
206/2005 au fost preluate de Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul
sănătăţii.
In legătură cu susţinerea potrivit căreia prevederile
supuse controlului sunt contrare dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Constituţie
ce consacră statul de drept democratic şi social, Curtea reţine că acest text nu poate
să fie considerat ca fiind încălcat, decât în măsura în care s-ar constata că
prevederile criticate contravin altor dispoziţii constituţionale.
Referitor la criticile ce vizează presupusele efecte
ale dispoziţiilor criticate asupra populaţiei, Curtea constată că, potrivit
legii sale de organizare, nu poate face aprecieri asupra oportunităţii
măsurilor legislative pe care le controlează, ci ea se poate pronunţa doar sub
aspectul conformităţii lor cu dispoziţiile şi principiile constituţionale, aşa
cum prevede art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi
funcţionarea Curţii Constituţionale. Potrivit Legii fundamentale, Curtea
Constituţională nu are decât un rol de legislator negativ, având dreptul să
controleze doar constituţionalitatea prevederilor legale şi să stabilească care
dintre acestea contravin Constituţiei.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A).d) şi
al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 200 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul
sănătăţii, excepţie ridicată de Mircea Sorin Oprescu în Dosarul nr. 693/2/2006
al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi
fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 iunie 2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Prim-magistrat asistent,
Claudia Miu