DECIZIE   Nr. 45 din 10 martie 1998

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 504 alin. 1 din Codul de procedura penala

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 182 din 18 mai 1998

    Ioan Muraru            - presedinte
    Costica Bulai          - judecator
    Viorel Mihai Ciobanu   - judecator
    Mihai Constantinescu   - judecator
    Nicolae Popa           - judecator
    Lucian Stangu          - judecator
    Florin Bucur Vasilescu - judecator
    Romul Petru Vonica     - judecator
    Victor Dan Zlatescu    - judecator
    Ioan Griga             - procuror
    Mihai Paul Cotta       - magistrat-asistent

    Pe rol, pronuntarea asupra exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 504 din Codul de procedura penala, invocata de Bors Anton in Dosarul nr. 1.460/1997 al Tribunalului Harghita.
    Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din data de 26 februarie 1998 si au fost consemnate in incheierea de la acea data, cand Curtea, avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea pentru data de 26 februarie 1998 si apoi pentru data de 10 martie 1998.

    CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
    Tribunalul Harghita, prin Incheierea din 14 octombrie 1997, a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 504 din Codul de procedura penala, ridicata de Bors Anton.
    In motivarea exceptiei se sustine ca dispozitiile art. 504 din Codul de procedura penala contravin prevederilor art. 48 alin. (3) din Constitutie, deoarece restrang la doua situatii posibilitatea acordarii de despagubiri victimelor unor erori judiciare, si anume cand persoana condamnata nu a savarsit fapta imputata sau aceasta nu exista. Or, art. 48 alin. (3) din Constitutie, in concordanta cu reglementarile art. 3 din Protocolul nr. 7 la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, instituie raspunderea patrimoniala a statului pentru prejudiciile cauzate prin orice eroare judiciara savarsita in procesele penale. In reglementarea actuala, in cazul unei condamnari pentru o fapta fara intentie infractionala, nu pot fi acordate despagubiri, deoarece art. 504 din Codul de procedura penala nu prevede aceasta posibilitate. Totodata se arata ca sintagma "potrivit legii" din art. 48 alin. (3) din Constitutie se refera la intinderea raspunderii patrimoniale a statului si nicidecum la inlaturarea raspunderii statului in ipoteza unor cazuri ce constituie erori judiciare.
    Exprimandu-si opinia, instanta de judecata apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate ridicata este fondata.
    Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, astfel cum a fost modificata prin Legea nr. 138/1997, s-au solicitat puncte de vedere presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, precum si Guvernului.
    In punctul de vedere al Guvernului se apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate privind art. 504 din Codul de procedura penala este neintemeiata, deoarece Constitutia transfera legii de procedura penala dreptul de a reglementa si determina cazurile de erori judiciare ce atrag raspunderea patrimoniala a statului. Pe de alta parte, in selectarea cazurilor de acordare a despagubirilor de catre stat, art. 504 din Codul de procedura penala a avut in vedere inexistenta faptei, nu si celelalte situatii in care fapta nu intra sub incidenta legii penale, dar poate atrage o raspundere de alta natura. Prin urmare, numai o condamnare pentru o fapta care nu exista sau pe care o persoana nu a savarsit-o poate fi considerata eroare judiciara care sa atraga plata unor despagubiri civile de catre stat.
    Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

    CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, sustinerile autorului exceptiei, concluziile procurorului, dispozitiile legale atacate, raportate la prevederile Constitutiei si ale Legii nr. 47/1992, republicata, retine urmatoarele:
    Potrivit art. 144 lit. c) din Constitutie si art. 23 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constitutionala este competenta sa solutioneze exceptia cu care a fost legal sesizata.
    Prin exceptia invocata se contesta legitimitatea constitutionala a art. 504 din Codul de procedura penala, insa din continutul exceptiei rezulta ca sunt avute in vedere doar prevederile alin. 1 al acestui articol, potrivit caruia sunt considerate erori judiciare doar situatiile in care fapta nu exista sau nu a fost savarsita de cel condamnat. De aceea Curtea urmeaza sa se pronunte numai asupra prevederilor alin. 1 al art. 504 din Codul de procedura penala.
    Conform dispozitiilor art. 48 alin. (3) din Constitutie, "statul raspunde patrimonial, potrivit legii, pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare savarsite in procesele penale".
    Rezulta din acest text ca principiul responsabilitatii statului fata de persoanele care au suferit din cauza unei erori judiciare savarsite in procesele penale trebuie aplicat tuturor victimelor unor asemenea erori. Circumstantierea, "potrivit legii", nu priveste posibilitatea legiuitorului de a restrange raspunderea statului doar la unele erori judiciare, ci stabilirea modalitatilor si conditiilor in care angajarea acestei raspunderi urmeaza a se face pentru plata despagubirilor cuvenite. Cu alte cuvinte, potrivit normei constitutionale mentionate, organul legislativ nu ar putea stabili ca anumite erori judiciare, neimputabile victimei, sa fie suportate de aceasta.
    Solutia constitutionala este in concordanta cu reglementarile prevazute in art. 3 din Protocolul nr. 7 la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, ratificata prin Legea nr. 30/1994, potrivit carora, in cazul anularii unei condamnari definitive, pentru ca un fapt nou sau recent descoperit dovedeste ca s-a produs o eroare judiciara, persoana care a suferit o pedeapsa din cauza acestei condamnari este despagubita conform legii ori practicii in vigoare in statul respectiv, cu exceptia cazului in care se dovedeste ca nedescoperirea in timp util a faptului necunoscut ii este imputabila.
    Prevederile art. 504 din Codul de procedura penala, ce fac obiectul exceptiei, instituie doua cauze care antreneaza raspunderea statului pentru erorile judiciare savarsite in procesele penale, si anume cand persoana condamnata nu a savarsit fapta ori fapta imputata nu exista. Pe cale de consecinta, rezulta ca aceasta dispozitie legala exclude angajarea raspunderii statului pentru oricare alta eroare judiciara ce nu ar fi imputabila victimei. Or, o asemenea limitare este neconstitutionala, intrucat art. 48 alin. (3) din Constitutie instituie numai competenta legiuitorului de a reglementa despagubirea si nu de a alege erorile judiciare pentru care statul trebuie sa raspunda.
    Daca pana la adoptarea Constitutiei raspunderea statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare savarsite in procesele penale a constituit numai un principiu legal, adica reglementat exclusiv prin lege, prin Constitutia actuala el devine un principiu constitutional, reglementand astfel insasi competenta legiuitorului in determinarea conditiilor de aplicare. Concluzia este aceeasi si in interpretarea prevederilor art. 3 din protocolul sus-mentionat, care, potrivit prevederilor art. 20 alin. (2) din Constitutie, este aplicabil in caz de conflict cu reglementarile interne existente.
    Prin urmare, se constata ca organul legislativ nu a pus de acord prevederile art. 504 din Codul de procedura penala cu cele ale art. 48 alin. (3) din Constitutie. Daca ar fi facut-o, s-ar fi putut, concretizandu-se dispozitia constitutionala, sa se reglementeze atat conditiile specifice de acordare de despagubiri, cat si cele privind calificarea unei solutii juridice ca fiind o eroare judiciara.
    Curtea Constitutionala nu se poate substitui organului legislativ pentru a stabili aceste aspecte, care ar depasi statutul sau constitutional, afectand rolul de legislator pozitiv al Parlamentului Romaniei, ca unica autoritate legiuitoare a tarii, potrivit art. 58 alin. (1) din Constitutie. De aceea, avand in vedere rolul si atributiile Curtii Constitutionale, potrivit art. 144 din Constitutie si prevederilor art. 1 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea se poate pronunta numai asupra caracterului constitutional al reglementarii ce face obiectul exceptiei.
    In consecinta, tinand seama ca art. 504 din Codul de procedura penala instituie numai doua cazuri posibile de angajare a raspunderii statului pentru erorile judiciare savarsite in procesele penale, rezulta ca aceasta limitare este neconstitutionala fata de prevederile art. 48 alin. (3) din Constitutie, care nu permit o asemenea restrangere.

    Tinand seama de cele aratate, in temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c) si al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicata, cu majoritate de voturi si cu opinia separata a domnului judecator Costica Bulai,

    CURTEA
    In numele legii
    DECIDE:

    Admite exceptia invocata de Bors Anton in Dosarul nr. 1.460/1997 al Tribunalului Harghita si constata ca dispozitiile art. 504 alin. 1 din Codul de procedura penala sunt constitutionale numai in masura in care nu limiteaza, la ipotezele prevazute in text, cazurile in care statul raspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare savarsite in procesele penale, potrivit art. 48 alin. (3) din Constitutie.
    Definitiva si obligatorie.
    Pronuntata in sedinta publica din data de 10 martie 1998.

                PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
                prof. univ. dr. IOAN MURARU

                            Magistrat-asistent,
                            Mihai Paul Cotta

                        OPINIE SEPARATA

    Consider ca exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 504 din Codul de procedura penala nu poate fi admisa, pentru urmatoarele motive:
    1. Atat dispozitiile art. 48 alin. (3) din Constitutia Romaniei, cat si dispozitiile din pactele si tratatele internationale, privitoare la drepturile fundamentale ale omului, care l-au inspirat pe legiuitorul constituant roman, cum sunt cele din art. 14 pct. 6 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice, adoptat de Adunarea Generala a O.N.U. la 16 decembrie 1966, sau cele din art. 3 al Protocolului nr. 7 aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, adoptat de Consiliul Europei la 22 noiembrie 1984, toate prevad ca raspunderea patrimoniala a statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare savarsite in procesele penale are loc conform legii sau uzantei in vigoare in statul respectiv. Legea interna, la care dispozitiile mentionate fac trimitere, reglementeaza nu numai limitele, dar si conditiile raspunderii patrimoniale a statului, precum si cazurile in care statul este exonerat de raspundere. Insesi dispozitiile din conventiile internationale prevad ca persoana condamnata dintr-o eroare judiciara nu are drept la despagubire din partea statului, daca se dovedeste ca "nedescoperirea, in timp util, a faptului necunoscut ii este imputabila in tot sau in parte". In acelasi sens este si dispozitia din art. 504 alin. 3 din Codul de procedura penala roman, care prevede ca "Nu are dreptul la repararea pagubei persoana care, in cursul urmaririi penale sau al judecatii, cu intentie sau din culpa grava, a stanjenit sau a incercat sa stanjeneasca aflarea adevarului".
    Este deci in afara discutiei faptul ca realizarea dreptului constitutional la repararea pagubei cauzate prin erorile judiciare savarsite in procesele penale are loc in conditiile legii.
    2. Dreptul persoanei de a fi despagubita de stat pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare savarsite in procesele penale a fost prevazut, pentru prima data, ca drept constitutional fundamental, in art. 48 alin. (3) al Constitutiei din 1991. In legislatia penala romana insa acest drept a fost prevazut, pentru prima oara, in Codul de procedura penala din anul 1936, in cartea a IV-a, titlul III, capitolul II, sectiunea a II-a intitulata "Daunele cuvenite victimelor erorilor judiciare", cuprinzand art. 431 si 432, precum si in cartea a VI-a, titlul II, capitolul III, intitulat "Despagubirea persoanelor detinute in preventie pe nedrept", cuprinzand art. 556 - 571.
    Codul de procedura penala din anul 1968, in vigoare si in prezent, a reglementat, de asemenea, acest drept, caruia i-a consacrat intregul capitol IV din titlul IV al partii sale speciale, intitulat "Repararea pagubei in cazul condamnarii sau al luarii unei masuri preventive pe nedrept", cuprinzand art. 504 - 507. Este de remarcat ca noile reglementari au inlaturat unele restrangeri ale acestui drept, cum era aceea din art. 566 alin. 2 din Codul de procedura penala din anul 1936, care excludea de la dreptul la despagubiri pe acela care a mai suferit condamnari in materie criminala sau corectionala.
    Dispozitiile art. 504 din Codul de procedura penala, care prevad cazurile ce dau dreptul la reparatie, situatiile in care acest drept este exclus si unele consecinte ale obtinerii reparatiei, dispozitii care fac obiectul exceptiei de neconstitutionalitate, au fost in doua randuri modificate dupa 1989, si anume, o data prin Legea nr. 32/1990, cand s-a precizat ca fac obiect de desdaunare prejudiciile cauzate prin orice masura preventiva luata pe nedrept, si a doua oara prin Legea nr. 104/1992, dupa intrarea in vigoare a Constitutiei, prin care s-a adaugat la formele de reparare a erorilor judiciare socotirea ca vechime in munca a duratei pedepsei inchisorii, aplicata pe nedrept si atunci cand executarea acesteia s-a facut la locul de munca. Nici prin aceasta din urma modificare legislativa, nici cu ocazia adoptarii Legii nr. 141/1996 pentru modificarea si completarea Codului de procedura penala nu s-a considerat necesara modificarea art. 504 din Codul de procedura penala, pentru a-l pune de acord cu prevederile Constitutiei.
    In orice caz, nu se poate sustine ca, in urma acestor modificari aduse dispozitiilor legale in discutie, acestea ar mai exprima vointa legiuitorului din anul 1968.
    3. Din examinarea continutului dispozitiei din art. 504 alin. 1 din Codul de procedura penala rezulta ca aceasta prevede dreptul la repararea de catre stat a pagubei suferite pentru orice persoana care a fost condamnata definitiv, daca in urma rejudecarii cauzei s-a stabilit, prin hotarare definitiva, ca nu a savarsit fapta imputata ori ca acea fapta nu exista. Dintre cele 6 cazuri prevazute in art. 10 lit. a)-e) din Codul de procedura penala, pentru care instanta, in baza art. 11 pct. 2 lit. a) din Codul de procedura penala, pronunta achitarea inculpatului, numai achitarea pentru cazurile prevazute in art. 10 alin. 1 lit. a) si c) angajeaza raspunderea patrimoniala a statului. In conceptia legiuitorului, numai persoana absolut nevinovata care nu a savarsit nici o fapta ilicita care sa-i atraga raspunderea penala sau extrapenala are dreptul la despagubire din partea statului. In consecinta, in art. 12 din Codul de procedura penala s-a prevazut ca, in cazurile aratate in art. 10 lit. b), d) si e), procurorul care dispune clasarea sau scoaterea de sub urmarire ori instanta de judecata care pronunta achitarea, daca apreciaza ca fapta ar putea atrage masuri ori sanctiuni, altele decat cele prevazute de legea penala, sesizeaza organul competent.
    In cazul prevazut in art. 10 lit. b), atunci cand se constata ca fapta nu are caracter ilicit si deci nu poate atrage nici un fel de raspundere juridica a faptuitorului, aceasta echivaleaza cu inexistenta faptei, astfel incat condamnarea pe nedrept pentru o astfel de fapta da drept la despagubire din partea statului, in conditiile art. 504 alin. 1 din Codul de procedura penala.
    In ceea ce priveste achitarea pentru cazurile prevazute in art. 10 alin. 1 lit. b^1), d) si e) din Codul de procedura penala, potrivit art. 346 alin. 2 din acelasi cod, instanta poate obliga la repararea pagubei potrivit legii civile, solutie posibila numai daca in sarcina condamnatului ulterior achitat s-a constatat o culpa in cauzarea prejudiciului adus persoanei daunate.
    In fine, potrivit dispozitiei din art. 345 alin. 4 din Codul de procedura penala, atunci cand instanta a constatat ca exista cazul prevazut in art. 10 lit. b^1), o data cu achitarea face si aplicarea art. 18^1 alin. 3 din Codul penal, adica aplica una dintre sanctiunile cu caracter administrativ prevazute in art. 91 din Codul penal: mustrarea, mustrarea cu avertisment sau amenda de la 100.000 lei la 1.000.000 lei.
    Achitarea pe acest temei nu poate fi decat rezultatul unei aprecieri diferite a gravitatii faptei de catre o alta instanta judecatoreasca. In masura in care fapta si imprejurarile in care aceasta a fost savarsita au fost corect stabilite, deosebirile de apreciere a gradului de pericol social concret al faptei nu pot fi considerate ca erori judiciare si nu pot pune problema vreunei reparatii patrimoniale.
    Aceste consecinte posibile si uneori obligatorii ale achitarii ulterioare a condamnatului au determinat restrangerea raspunderii materiale neconditionate a statului la cazurile prevazute in art. 504 alin. 1 din Codul de procedura penala.
    In doctrina de specialitate este insa unanim admis ca, daca cel condamnat pe nedrept a fost achitat pentru alte cazuri decat cele prevazute in art. 504 alin. 1 din Codul de procedura penala, el poate, pe cale civila, sa obtina repararea prejudiciului de la persoanele aratate in art. 394 alin. 1 lit. b) si d) si in art. 507 din Codul de procedura penala.
    4. Analiza dispozitiilor art. 504 din Codul de procedura penala dovedeste ca acestea nu sunt neconstitutionale si nu sunt in contradictie nici cu dispozitiile din conventiile internationale privitoare la drepturile omului. Reglementarea dreptului la despagubire al persoanei condamnate pe nedrept, respectiv a obligatiei statului de a raspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare savarsite in procesele penale, s-a facut tinandu-se seama de cazurile in care, potrivit legii romane, instanta pronunta achitarea, precum si de consecintele juridice ale achitarii.
    In ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 504 din Codul de procedura penala, pentru ca nu prevad dreptul la repararea de catre stat a pagubei si in alte cazuri in care se pronunta achitarea, aceasta nu poate fi primita, deoarece ea inseamna critica unei omisiuni legislative. Or, Curtea Constitutionala a decis, in mod constant, ca acceptarea unei astfel de critici ar echivala cu transformarea instantei de contencios constitutional intr-un legislator pozitiv, ceea ce ar contraveni dispozitiilor art. 58 din Constitutie, care prevad ca Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a tarii (vezi, de exemplu, Decizia Curtii Constitutionale nr. 83 din 30 aprilie 1997, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 199 din 19 august 1997).
    Fara indoiala, la o viitoare modificare a Codului de procedura penala Parlamentul va putea sa dea o alta reglementare raspunderii patrimoniale a statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare in procesele penale, tinand seama de reglementarile in vigoare privitoare la cazurile in care instantele judecatoresti pronunta achitarea. Pana atunci insa, dispozitiile legale in vigoare nu pot fi considerate neconstitutionale.

                          Judecator,
                 prof. univ. dr. Costica Bulai