DECIZIE   Nr. 45 din  2 mai 1995

cu privire la constitutionalitatea unor prevederi din Legea pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 90 din 12 mai 1995

    Curtea Constitutionala a fost sesizata la 4 aprilie 1995 de catre 52 de deputati, si anume: Ion Diaconescu, Emil T. Popescu. Mihail Bucur, Ion Hui, Valentin Vasilescu, Aurelian Paul Alecu, Rasvan Dobrescu, Viorel Pavel, Emilian Bratu, Petre Dugulescu, Valentin Argesanu, George Iulian Stancov, Otto-Ernest Weber, Ion Berciu, Mircea Ioan Popa, Sorin Victor Lepsa, Vasile Popovici, Dorel Coc, Sergiu George Rizescu, Remus-Constantin Opris, Barbu Pitigoi, Radu Livezeanu, Mircea-Mihai Munteanu, Gheorghe Comanescu, Costel Paunescu, Horia Radu Pascu, Constantin-serban Radulescu Zonner, Alexandru Athanasiu, Ion Gurau, Vasile Matei, Ion Cornita, Cornel Protopopescu, Ion Ratiu, Gabriel Tepelea, Aurel Stirbu, Laurentiu Priceputu, Liviu Neculai Marcu, Ioan Muresan, Mircea Ciumara, Horia Mircea Rusu, Teodora Bertzi, Cristian Radulescu, Alexandru Konya Hamar, Mihnea-Tudor Ionita, Teodor Vintilescu, Ion Dinu, George Stanescu, Nestor Calin, Mircea Popescu, Sergiu Cunescu, Smaranda Dobrescu, asupra neconstitutionalitatii urmatoarelor dispozitii din Legea pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat: art. 12 lit. d), care prevede ca exercitarea profesiei de avocat este incompatibila cu "calitatea de pensionar pentru limita de varsta, in conditiile legii"; art. 12 alin. 2, care dispune ca "Pensionarul Casei de Asigurari a Avocatilor care solicita suspendarea platii pensiei nu este incompatibil"; art. 68 lit. c), care stabileste ca sanctiune disciplinara "amenda de la 10.000 la 100.000 lei, care se face venit la bugetul baroului", precizand apoi ca "Plata amenzii se va face in termen de 30 de zile de la data ramanerii definitive a hotararii disciplinare. Neachitarea in acest termen atrage suspendarea de drept din exercitiul profesiei pana la achitarea sumei"; art. 68 lit. d), care prevede ca sanctiune disciplinara "interdictia de a exercita profesia pe o perioada de la o luna la un an"; art. 76 alin. 3, care stabileste ca "Actualele birouri de avocati, prevazute de Decretul-lege nr. 90/1990 privind unele masuri pentru organizarea si exercitarea avocaturii in Romania, isi pot continua activitatea, in aceleasi conditii, pe o perioada de 3 ani de la intrarea in vigoare a prezentei legi"; corelat cu acest text se invoca si neconstitutionalitatea art. 5, datorita faptului ca a fost eliminata din cuprinsul sau forma birourilor de asistenta juridica.
    Sesizarea este facuta in forma scrisa si este motivata, astfel ca sunt respectate cerintele prevazute de art. 12 alin. (2) din Legea nr. 47/1992. Este insa de observat ca motivarea nu invoca incalcarea unor dispozitii constitutionale decat in ceea ce priveste art. 76 alin. 3, care se apreciaza ca este neconstitutional deoarece incalca dreptul de asociere.
    De asemenea, Curtea Constitutionala a fost sesizata, la aceeasi data, de catre Curtea Suprema de Justitie asupra neconstitutionalitatii urmatoarelor texte din Legea pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat: art. 9 lit. b), care stabileste conditia ca avocatul sa fie "licentiat al unei facultati de drept, specialitatea drept sau doctor in drept", corelat cu art. 14 alin. 2 lit. b) care foloseste expresia "licentiatul unei facultati de drept, sectia juridica...", deoarece din combinarea lor rezulta ca nu are dreptul de a exercita profesia de avocat licentiatul in drept economic si administrativ, ceea ce ar contraveni urmatoarelor texte din Constitutie: art. 1 alin. (3) (libera dezvoltare a personalitatii umane), art. 16 alin. (1) (egalitatea in drepturi), art. 38 alin. (1) (dreptul la munca, fara ingradiri, libera alegere a profesiei), art. 49 alin. (1) (restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati); art. 12 alin. 1 lit. a), care prevede ca exercitarea profesiei de avocat este incompatibila cu "activitatea salarizata in cadrul altor profesii"; art. 12 alin. 1 lit. d), care stabileste incompatibilitatea cu "calitatea de pensionar pentru limita de varsta, in conditiile legii" si art. 23 lit. c), prin care s-a prevazut ca inceteaza calitatea de avocat "prin dobandirea calitatii de pensionar, cu exceptia cazului prevazut la art. 12 alineatul ultim" si anume daca pensionarul Casei de Asigurari a Avocatilor solicita suspendarea platii pensiei, intrucat aceste texte contravin dispozitiilor art. 1 alin. (3), art. 16 alin. (1) si art. 38 alin. (1) din Constitutie, instituind o discriminare vadita in comparatie cu toate persoanele care pot cumula salariile, pentru orice alte functii, cu pensiile; art. 12 alin. 1 lit. c), care stabileste ca exercitarea profesiei de avocat este incompatibila cu "exercitarea nemijlocita de fapte materiale de comert" deoarece, ca si in cazurile precedente, restrangerea nu se justifica in sensul art. 49 din Constitutie; art. 14 lit. c), care reglementeaza posibilitatea primirii in profesia de avocat fara examen numai a aceluia care a profesat timp de cel putin 4 ani ca judecator, procuror sau notar, iar nu si acelora care au functionat in alte importante functii juridice (consilier de conturi, magistrat-asistent la Curtea Suprema de Justitie si la Curtea Constitutionala, deputat, senator, consilier juridic s.a.), ceea ce constituie o discriminare neconstitutionala; art. 17, care stabileste ca profesia de avocat nu poate fi exercitata la instanta de judecata, la parchetul si instantele Curtii de Conturi unde sotul avocatului sau ruda ori afinul sau, pana la gradul al treilea inclusiv, indeplineste functia de judecator, procuror, judecator financiar, consilier de conturi sau procuror financiar, deoarece constituie o restrangere neconstitutionala in raport cu prevederile art. 49; se apreciaza ca in asemenea cazuri opereaza incompatibilitatea judecatorului, procurorului si a celorlalte persoane vizate de art. 24 si urmatoarele din Codul de procedura civila si de art. 46 si urmatoarele din Codul de procedura penala si ca, cel mult, se putea prevedea in lege interdictia avocatului de a pleda in cauzele in care instrumenteaza sotul, rudele si afinii sus-mentionati; art. 34 alin. 2, care stabileste ca "avocatul este raspunzator fata de client numai pentru prejudiciul adus prin acte sau fapte savarsite cu intentie", intrucat raspunderea ar trebui angajata si pentru culpa grava, potrivit principiului egalitatii cetatenilor in fata legii; art. 6, art. 51 si cap. VI, care reglementeaza procedurile jurisdictionale specifice, deoarece nu prevad dreptul persoanei interesate de a se adresa instantei de contencios administrativ in situatiile avute in vedere de aceste texte, contravenind astfel art. 21 din Constitutie.
    In temeiul art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 s-au solicitat puncte de vedere presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului, iar in baza art. 5 din aceeasi lege si a art. 11 alin. 2 din Regulamentul de organizare si functionare a Curtii Constitutionale au fost solicitate informatii Directiei generale de invatamant superior si cercetare stiintifica universitara din cadrul Ministerului Invatamantului si Facultatii de Drept din Bucuresti, precum si Uniunii Avocatilor din Romania un punct de vedere asupra sesizarilor.
    In punctul de vedere al presedintelui Camerei Deputatilor se apreciaza, in esenta, urmatoarele:
    - in privinta contestarii constitutionalitatii art. 68 alin. 1 lit. c) si d) din lege, care reglementeaza sanctiunile disciplinare, pe motiv ca s-ar incalca caracterul liber al profesiei de avocat, se observa ca dispozitiile constitutionale cuprinse in art. 38 alin. (1) din legea fundamentala stabilesc doar ca "Alegerea profesiei si alegerea locului de munca sunt libere". In dezvoltarea dispozitiilor constitutionale, art. 1 si art. 42 ale legii a carei constitutionalitate este contestata prevad ca, desi sunt autonome, organizarea si functionarea profesiei de avocat se fac in conditiile legii. Pe aceasta cale, legiuitorul poate sa stabileasca cadrul general de exercitare a profesiei de avocat, inclusiv sanctiuni in cazul in care avocatul s-ar face vinovat de incalcarea legii si a statului. Caracterul liber al profesiei de avocat nu creeaza un regim de exonerare a avocatului de raspundere disciplinara. O solutie contrara ar pune pe avocat in situatia privilegiata de a nu fi tras la raspundere niciodata pentru faptele sale savarsite in legatura cu exercitarea profesiei. Textul art. 68 alin. 1 lit. c), a carui constitutionalitate este contestata, opereaza numai in cazul in care avocatul, a carui raspundere disciplinara a fost constatata in conditiile legii, refuza sa se conformeze hotararii Comisiei Superioare de Disciplina, incalcind astfel legea si prejudiciind onoarea si prestigiul profesiei de avocat;
    - referitor la incalcarea, prin art. 76 alin. 3, a dreptului de asociere, se precizeaza ca acest text este o consecinta a art. 5 din lege, care prevede modalitatile organizatorice de exercitare a profesiei: cabinete individuale, cabinete asociate - rezultate din asocierea mai multor cabinete individuale - si societatea civila profesionala, fara a se stabili numarul maxim al avocatilor ce ar urma sa se asocieze. Dreptul de asociere este individual si se exercita ca atare, astfel ca sesizarea de neconstitutionalitate a art. 76 alin. 3 este lipsita de obiect. Textul respectiv raspunde cerintei de stabilire a unei perioade de tranzitie in care avocatii pot sa opteze pentru oricare dintre cele trei forme organizatorice de exercitare a profesiei, prevazute de lege;
    - in legatura cu art. 12 alin. 1 lit. a), se arata ca in mod gresit s-a retinut in sesizarea Curtii Supreme de Justitie ca textul ar avea un caracter discriminatoriu fata de toate celelalte persoane care pot cumula salariile ca urmare a indeplinirii concomitente a mai multor functii. Art. 12 alin. 1 lit. a) nu constituie nici o ingradire a dreptului la munca si nici a dreptului de a-ti alege liber profesia. Orice persoana poate opta fie pentru exercitarea avocaturii, fie pentru o alta functie. Stabilirea de catre legiuitor a unei incompatibilitati intre exercitarea profesiei de avocat si o alta activitate salarizata raspunde cerintei exercitarii in cele mai bune conditii a avocaturii - activitate de o importanta sociala deosebita. Legiuitorul are dreptul ca, fara a ingradi dreptul la munca, sa stabileasca o atare incompatibilitate. De altfel, alin. 2 al art. 1 din Legea nr. 2/1991 privind cumulul de functii stabileste o exceptie de la regula cumulului "in situatiile in care prin lege sunt prevazute incompatibilitati pentru cumulul unor functii". Rezulta asadar ca Legea pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat a stabilit o incompatibilitate generala intre exercitarea profesiei de avocat si activitatea salarizata in cadrul altor functii, in spiritul art. 1 alin. 2 din Legea nr. 2/1991. In nici un caz art. 12 alin. 1 lit. a) nu opereaza o discriminare intre cei ce pot cumula mai multe functii si avocatii carora le este interzis acest titlu. Criteriile nediscriminarii sunt expres prevazute in art. 4 alin. (2) din Constitutie si nu au nici o legatura cu regimul juridic stabilit in privinta avocatilor de art. 12 alin. 1 lit. a);
    - prin interdictia prevazuta in art. 12 alin. 1 lit. c), potrivit careia avocatii nu pot sa intreprinda nemijlocit fapte materiale de comert, nu se restrange cu nimic exercitiul dreptului de a profesa avocatura, in sensul prevazut de art. 49 din Constitutie, deoarece restrangerea exercitiului unui anumit drept opereaza direct prin efectul legii si nu conditionat de faptul ca subiectul de drept indeplineste sau nu o anumita activitate. Stabilirea prin lege, inclusiv prin Constitutie, a unor incompatibilitati intre diferite calitati sau functii publice face parte dintr-o practica legislativa comuna si nu poate fi interpretata ca o restrangere a unui drept a carui exercitare este incompatibila cu o anumita prestatie sau activitate sociala;
    - in privinta art. 14 lit. c), in care se prevede posibilitatea scutirii de examene pentru cei care au profesat cel putin 4 ani ca judecator, procuror sau notar, se arata ca aceasta masura nu este discriminatorie, intrucat au fost avute in vedere categorii socioprofesionale care au o legatura foarte stransa cu profesia de avocat. Este adevarat ca persoana ca indeplineste functia de consilier de conturi are si o competenta jurisdictionala, dar aceasta este restransa la un domeniu strict de activitate cu continut juridic. Acelasi considerent este valabil si pentru consilieri juridici, magistrati-asitenti si Curtea Suprema de Justitie sau la Curtea Constitutionala. De aceea persoanele respective nu pot sa aspire la o egalitate de tratament aplicat anumitor categorii de subiecte de drept de catre legiuitor, intrucat ele se afla in situatii deosebite fata de cei carora li se aplica anumite dispozitii legale;
    - referitor la neconstitutionalitatea art. 17, este adevarat ca cele doua coduri de procedura, civila si penala, stabilesc cazuri de incompatibilitate a judecatorului, procurorului, grefierului de sedinta, dar cazurile de incompatibilitate privesc aceste categorii de persoane. Nimic nu impiedica ca legiuitorul sa prevada cazuri de incompatibilitate asemanatoare pentru avocati, asa incat asocierea acestui gen de incompatibilitati cu restrangerea exercitiului dreptului de a profesa avocatura nu are un fundament legal;
    - in ceea ce priveste caracterul neconstitutional al art. 34 alin. 2, se mentioneaza ca raporturile dintre client si avocat cad sub incidenta principiilor si normelor de drept privat. Concret, intre client si avocat se incheie un contract de asistenta juridica, al carui continut este reglementat de Codul civil. Constitutia nu prevede, ca un drept constitutional, dreptul unei parti intr-un contract de a obtine anumite daune din parte celeilalte parti sau de a o trage la raspundere civila. Rezulta ca si obiectia de neconstitutionalitate a art. 34 alin. 2 din lege nu are suport legal si nu poate fi retinuta ca atare.
    In ceea ce priveste obiectiile de neconstitutionalitate cuprinse in cele doua sesizari, referitoare la art. 9 lit. b) si art. 14 alin. 2 lit. b), precum si la art. 12 alin. 1 lit. d), art. 12 alin. 2 si art. 23 lit. c), se lasa la latitudinea Curtii Constitutionale sa se pronunte in legatura cu conformitatea lor cu dispozitiile constitutionale.
    In punctul de vedere al Guvernului se exprima pozitia in legatura cu unele dispozitii atacate, si anume:
    - referitor la art. 9 lit. b), corelat cu art. 14 alin. 2 lit. b), se apreciaza ca problema juridica asupra careia urmeaza a se pronunta Curtea Constitutionala vizeaza faptul daca o astfel de conditionare ingradeste sau nu dreptul constitutional la munca. In abordarea acestui aspect se considera ca nu este adecvata o raportare literala la continutul art. 38 alin. (1) din Constitutie, impunindu-se incadrarea problemei intr-o perspectiva mai ampla. Astfel, absolventul unei facultati de drept dispune de un evantai larg de optiuni pentru parcurgerea unei cariere profesionale, el putand activa in calitate de judecator, procuror, avocat, notar, consilier juridic, functionar pe diferite paliere ale administratiei publice, potrivit dispozitiilor legale, neputandu-se deci invoca o ingradire a dreptului la munca. Specificul activitatilor enumerate mai sus determina totusi stabilirea, prin legi speciale, a unor conditii minimale de exercitare a lor, datorita faptului ca aceste profesii sunt, in totalitate, puse in legatura cu interesul public, cu exigentele si nevoile cetateanului in ceea ce priveste contactul acestuia cu justitia si administratia publica. In consecinta, se considera justificata introducerea unor conditionari legale pentru exercitarea respectivelor profesii. Este motivul pentru care, in legatura cu Legea notarilor publici si a activitatii notariale, Guvernul si-a exprimat un punct de vedere similar, intr-o problema care este si poate fi atat controversata si in care existenta unei restringeri reale a unor drepturi este dificil de evaluat. Dintr-o alta perspectiva insa, apropiata mai mult de dimensiunea oportunitatii, Guvernul apreciaza ca, totusi, art. 9 lit. b) din lege ar putea suporta o atenuare, in sensul eliminarii distinctiei operate intre absolventii celor doua foste sectii ale facultatilor de drept, tinand seama de caracterul esentialmente liber si independent al profesiei de avocat - asa cum este el proclamat in chiar art. 1 al legii -, ceea ce nu justifica legarea accesului la calitatea de avocat in functie de absolvirea unei anumite sectii a aceleiasi facultati de drept. Este motivul pentru care se considera ca cei ce vor exercita profesia de avocat trebuie sa aiba posibilitatea ca, in raport cu specializarea pe care o poseda, sa acorde asistenta juridica in cauzele care tin de specificul specializarii lor;
    - in ceea ce priveste art. 12 alin. 1 lit. a), art. 12 alin. 1 lit. d) si art. 23 lit. c), se apreciaza ca acestea incalca dispozitiile art. 1 alin. (3), art. 16 alin. (1), art. 38 alin. (1) si art. 49 alin. (1) din Constitutie. Prevazand in art. 12 alin. 1 lit. a) ca exercitarea profesiei de avocat este incompatibila cu activitatea salarizata in cadrul altor profesii, legea nu numai ca nu este in spiritul principiilor stabilite prin Legea nr. 2/1991 privind cumulul de functii, dar incalca dreptul constitutional la munca; pentru acelasi motiv si art. 12 alin. 1 lit. d), care stabileste incompatibilitatea profesiei de avocat cu calitatea de pensionar pentru limita de varsta, in conditiile legii, este neconstitutional, cu precizarea, in plus, ca atat timp cat un avocat pensionar are dreptul sa cumuleze pensia cu salariul, pentru egalitate de tratament, acelasi trebuie sa fie regimul si pentru oricare alt pensionar care indeplineste conditiile prevazute de lege in vederea exercitarii profesiei de avocat. Cat priveste art. 23 lit. c), prin care s-a prevazut ca inceteaza calitatea de avocat prin dobandirea calitatii de pensionar, cu exceptia situatiei prevazute la art. 12 alineatul ultim, si anume daca pensionarul Casei de Asigurari a Avocatilor solicita suspendarea platii pensiei, se opineaza ca astfel este, de asemenea, incalcat dreptul la munca al avocatului pensionar, contravenind deci dispozitiilor art. 49 alin. (1) din Constitutie;
    - se considera neconstitutional, in raport cu art. 49 din Constitutie, si textul art. 12 alin. 1 lit. c), care restrange exercitiul dreptului de a profesa avocatura pentru persoana care exercita nemijlocit fapte de comert. In opinia Guvernului, cele doua profesii nu sunt incompatibile intr-un stat democratic cu o economie de piata.
    In ceea ce priveste alte texte atacate, Guvernul apreciaza ca aspectele semnalate in sesizari prezinta mai degraba elemente de oportunitate, cu eventuale incidente in legile organice ale domeniilor respective, fara un impact direct cu normele constitutionale.
    Uniunea Avocatilor din Romania, exprimandu-si pozitia fata de dispozitiile legale atacate ca neconstitutionale, arata, in esenta, urmatoarele:
    - referitor la dispozitiile art. 9 lit. b) si ale art. 14 alin. 2 lit. b), este de acord cu obiectia de neconstitutionalitate formulata de Curtea Suprema de Justitie;
    - referitor la art. 12 alin. 1 lit. a), considera ca sesizarea formulata de Curtea Suprema de Justitie nu ofera nici o motivare cu privire la neconstitutionalitatea acestui text legal si ca ea nu poate fi primita pentru urmatoarele considerente:
    a) potrivit art. 1 si art. 2 din lege "profesia de avocat este libera", iar "in exercitarea profesiei avocatul este independent si se supune numai legii, statutului si regulilor eticii profesionale", astfel incat avocatul trebuie sa aiba o totala independenta si libertate, neputand fi subiect al unui raport juridic de munca, de esenta caruia este subordonarea angajatului fata de cel ce angajeaza, precum si dreptul celui care angajeaza de a stabili limitele exercitarii muncii;
    b) incompatibilitatea prevazuta de art. 12 lit. a) comporta o singura exceptie, si anume aceea ca "avocatul poate profesa ca salariat" exclusiv intr-una dintre formele prevazute de art. 5 alin. 1 din lege. Ratiunea acestei exceptii rezida in faptul ca cel ce il angajeaza pe avocat este, la randul sau "un cabinet individual sau o societate civila profesionala de avocati" care, la randul lor, se supun prevederilor art. 1 si 2 din lege;
    c) traditia reglementarii legale a exercitarii profesiei de avocat in Romania a fost respectata de prevederile noii legi. Astfel, prin art. 3 lit. f) din Legea din 28.12.1931 se prevedea expres ca este incompatibil exercitiul profesiei de avocat cu orice "ocupatiune... care atinge independenta profesiunii de avocat";
    d) ca argument de drept comparat, se invoca reglementarea franceza, care la capitolul "Incompatibilitatii generale" prevede ca "exercitiul profesiei de avocat este incompatibil cu orice fel de activitate de natura sa aduca atingere independentei sau demnitatii avocatului, caracterului liberal al profesiei si cu orice fel de munca salariata, alta decat cea de salariat al unui avocat"; "Avocatul salariat nu este supus nici unei subordonari in afara aceleia care ii determina conditiile de munca";
    e) conform art. 7 din lege, "Barourile si Uniunea Avocatilor din Romania asigura exercitarea calificata a dreptului de aparare". Dreptul la aparare este un drept fundamental, consacrat constitutional de art. 24. Conform art. 49 alin. (1) din Constitutie, exercitiul unor drepturi - in cazul de fata "dreptul la munca" - poate fi restrans numai prin lege. Restrangerea exercitiului acestui drept este determinata de specificul exercitarii calificate a dreptului la aparare, intrucat garantarea constitutionala a dreptului la aparare impune conditii specifice (de independenta si libertate), in absenta carora scopul legii de fata nu poate fi atins;
    - referitor la art. 12 alin. 1 lit. d) si art. 23 lit. c), se arata ca traditia reglementarii antebelice in Romania este in sensul ca profesiunea de avocat inceteaza "prin pensionarea avocatului" (art. 64 lit. g) din Legea din 1931), iar "licentiatii si doctorii in drept, fosti functionari, iesiti la pensie, nu se mai pot inscrie sau reinscrie in barou si nici profesa avocatura, dupa regularea drepturilor la pensie" (art. 5 din Legea din 1931). In legatura cu aceste texte, Uniunea Avocatilor din Romania a transmis si opinia Casei de Asigurari a Avocatilor, in care se subliniaza, intre altele, ca in timp ce in Legea nr. 3/1977 se prevede o limita maxima a varstei de pensionare de 65 de ani barbati si de 60 de ani femeile, dupa care angajatul nu mai poate desfasura activitate, in noua reglementare nu exista o limita maxima de exercitare a profesiei de avocat. Inexistenta aceste limite de varsta si posibilitatea ca avocatul sa desfasoare activitate pana la limita posibilitatilor lui biologice au drept consecinta neincalcarea nici unui drept fundamental al persoanei si, cu atat mai putin, a dreptului la munca. Existenta unei varste minime de pensionare, prevazuta in Decretul nr. 251/1978, este numai o facultate pentru avocat care poate opta. De aceea se considera nejustificat cumulul pensiei cu venitul realizat in profesie;
    - cu privire la art. 12 alin. 1 lit. c), se apreciaza ca incompatibilitatile reglementate de aceasta dispozitie legala nu restrang exercitiul dreptului de a fi avocat, iar exercitarea nemijlocita de fapte materiale de comert nu este un drept fundamental prevazut in Constitutie. De asemenea, se precizeaza ca traditia reglementarii antebelice este data de incompatibilitatea profesiei de avocat cu acea de comerciant, exercitata direct sau prin persoane interpuse (art. 3 lit. a) din Legea din 1931);
    - referitor la art. 14 lit. c), se precizeaza ca:
    a) dreptul de primire in profesie nu poate fi refuzat nici unei persoane care indeplineste conditiile legii si reuseste la examenul organizat conform legii;
    b) vocatia de a beneficia de facilitatea prevazuta de lege - scutirea de examen - o au, in mod limitativ, anumite categorii de absolventi ai facultatilor de drept, printre care si persoanele prevazute in art. 14 lit. c) si ea corespunde intereselor generale ale profesiei (inalta valoare profesionala - lit. a); intinerirea profesiei prin formarea de cadre noi - lit. b); experienta practica - lit. c). In consecinta, dreptul fundamental la munca - singurul in raport cu care s-ar putea aprecia neconstitutionalitatea - este nestirbit si pe deplin garantat prin principiul prevazut la art. 14 alin. 1 din lege;
    - referitor la interdictiile prevazute in art. 17, se mentioneaza ca ele urmaresc exercitarea profesiei de avocat in conditii de totala probitate, constituind, totodata, garantii in favoarea tuturor participantilor la proces. Incompatibilitatile stipulate in art. 24 si urmatoarele din Codul de procedura civila si art. 46 si urmatoarele din Codul de procedura penala privesc corpul magistratilor si auxiliarilor justitiei; ele nu opereaza insa cu privire la persoana avocatului, fapt ce impune introducerea lor si in ce priveste pe acesta;
    - in legatura cu art. 34 alin. 2, se considera ca prevederea legala criticata nu vizeaza un drept constitutional ci, in realitate, legiuitorul a avut in vedere specificul obligatiilor civile nascute in raportul dintre avocat si client; fiind in prezenta unor obligatii "de mijloace" si nu "de rezultat", se apreciaza ca prevederile art. 34 alin. 2 nu fac decat sa inaspreasca raspunderea avocatului in raport cu dreptul comun aplicabil in materie;
    - referitor la art. 6, art. 51 si cap. VI, se precizeaza ca prevederile art. 21 din Constitutie nu sunt incalcate, intrucat nici unul dintre textele sus-mentionate nu interzice dreptul de acces la justitie, ci instituie doar o jurisdictie profesionala, a carei decizie finala, asa cum o ilustreaza insasi practica Curtii Supreme de Justitie, nu poate fi sustrasa controlului organelor judecatoresti;
    - cu privire la art. 68, se invoca precedentul legislativ (art. 262 din Decretul-lege din 5 septembrie 1940), iar cu privire la sustinerea ca prevederea unei sanctiuni pecuniare cu caracter disciplinar "nu este text la nivelul unei legi", sugerindu-se ca ar putea sa-si gaseasca locul o astfel de reglementare in statutul profesiei, se arata ca sanctiunile disciplinare trebuie prevazute de lege si nu pot fi create prin statute";
    - referitor la art. 76 alineatul ultim, se subliniaza ca dispozitia are caracter tranzitoriu si isi gaseste ratiunea in;
    a) exercitarea profesiei in "actualele birouri de avocati" este o forma anacronica, care nu ofera un cadru liberal si democratic de practica profesionala, astfel incat ea poate fi pastrata, dar numai cu caracter temporar, pentru a usura trecerea la noile forme de organizare a profesiei, in conditiile in care o schimbare brusca ar crea neajunsuri mai mari decat cele generate de supravietuirea limitata in timp a acestor birouri;
    b) perpetuarea nelimitata a functionarii "actualelor birouri de avocati" ar conduce la nasterea unor conflicte ireconciliabile intre principiile legii si practica realizarii lor prin forme de exercitare a profesiei recunoscute in toate tarile cu o avansata experienta democratica;
    c) structura "actualelor birouri de avocati" lezeaza exercitarea dreptului fundamental la asociere ca urmare a primirii automate a noi membri si aderarea pur formala a membrilor la o structura preexistenta, in care "asociatii" nu isi propun un scop la care sa concure in mod conjugat, fiecare pastrandu-si o totala independenta fata de ceilalti.
    Directia generala a invatamantului superior si cercetarii stiintifice universitare din cadrul Ministerului Invatamantului a comunicat functiile pe care le puteau ocupa pana in anul 1990 absolventii specializarii "drept economic si administrativ", precizandu-se ca nici un absolvent al acestei specializari nu a fost repartizat ca avocat. Se evoca insa posibilitatea acestor absolventi de a sustine examene de diferenta in perioada 1990 - 1995 la Facultatea de Drept din Bucuresti, in vederea obtinerii atestatului in specializarea "drept". In legatura cu reinfiintarea specializarii "drept economic si administrativ", se precizeaza ca ea s-a facut la solicitarea institutiilor de invatamant superior si a Guvernului, considerandu-se ca nu au fost si nu sunt inca pregatite suficiente cadre cu studii superioare pentru a activa in domeniul administratiei publice. In sfarsit, se apreciaza ca domeniile in care pot sa activeze absolventii de invatamant superior intra sub incidenta ministerelor si a institutiilor centrale care coordoneaza domeniile respective, precum si a Ministerului Muncii si Protectiei Sociale.
    Facultatea de Drept din Bucuresti informeaza ca in perioada 1990 - 1995 s-au inscris pentru sustinerea diferentelor, in vederea obtinerii atestatului in specializarea "drept", 1.603 absolventi ai specializarii "drept economic-administrativ" (stiinte administrative, stiinte economico-administrative etc.) de la Bucuresti si Sibiu.
    In opinia exprimata de domnul judecator acad. prof. dr. doc. Ion Filipescu, care nu a putut fi prezent la dezbateri, se considera ca prevederile art. 6, art. 12 alin. 1 lit. a) si c), art. 14 lit. c), art. 17, art. 51, ale cap. VI, ale art. 68 lit. c) si ale art. 76 alin. 3 sunt constitutionale, iar dispozitiile art. 12 alin. 1 lit. d), art. 9 lit. b), art. 14 lit. c) si art. 34 alin. 2 sunt neconstitutionale.
    Presedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.
    Curtea Constitutionala, in temeiul art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, constata ca este competenta sa solutioneze cele doua sesizari care s-au inaintat cu respectarea prevederilor art. 144 lit. a) din Constitutie si ale art. 17 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.
    Avand in vedere ca sesizarile de neconstitutionalitate primite privesc aceeasi lege, acestea se conexeaza.

    CURTEA  CONSTITUTIONALA,
tinand seama de cele doua sesizari, de punctele de vedere exprimate de presedintele Camerei Deputatilor si de Guvern, de relatiile comunicate de Ministerul Invatamantului si de Facultatea de Drept din Bucuresti, de opinia Uniunii Avocatilor din Romania si a Casei de Asigurari a Avocatilor, de prevederile Legii pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat, in temeiul dispozitiilor art. 144 lit. a) din Constitutie si ale art. 17 si urmatoarele din Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:
    In legatura cu neconstitutionalitatea dispozitiilor art. 9 lit. b) si ale art. 14 alin. 2 lit. b), formulata de Curtea Suprema de Justitie, pe motivul ca instituie o discriminare nejustificata a licentiatilor Facultatii de Drept, specializati in "drept economic si administrativ", intrucat nu li se permite exercitarea profesiei de avocat, se constata ca obiectia este fundamentata.
    Asa cum rezulta din dispozitiile legale in materie, profilul pregatirii celor specializati in cele doua sectii ale facultatii de drept este acelasi. De aceea vocatia lor pentru exercitarea profesiei de avocat nu poate fi diferita. Ca atare, excluderea absolventilor specializati in drept economic si administrativ de la statutul de avocat, desi au o pregatire juridica universala, constituie o discriminare. Evident ca, in situatii diferite, norma juridica nu poate fi aceeasi. In cazul de fata, insa, pregatirea pentru materiile de baza de care depinde exercitarea profesiei de avocat fiind in esenta aceeasi, nu se poate justifica o diferenta de tratament care ar avea semnificatia unei masuri juridice diferite pentru situatii identice. Absolventul unei specializari de drept economic si administrativ, potrivit practicilor actuale, poate indeplini functii de consilier juridic, notar in administratia publica, in arbitraj etc., profesii care toate implica vocatia sa de a solutiona, in interesul structurilor in care este incadrat, cat si al cetatenilor, probleme juridice similare si, citeodata, chiar identice cu cele cu care se confrunta un avocat. Nu poate fi acceptat ca un jurist care apara, de exemplu, interesele patrimoniale si nepatrimoniale ale unei societati comerciale sau regii autonome in fata instantelor judecatoresti, a altor jurisdictii nationale, straine sau internationale, sa fie, ope legis, eliminat de la posibilitatea de a apara aceleasi interese sau interese similare ale cetatenilor ori ale persoanelor juridice, ca avocat, mai ales ca, in conceptia noii reglementari, avocatura cuprinde si activitatea de consultanta juridica, nu numai de reprezentare. Aceasta cu atat mai mult cu cat avocatul poate selecta cauzele, pe cita vreme consilierul juridic este obligat sa dea asistenta juridica si sa pledeze in orice fel de cauza cu care este confruntat.
    Deci discriminarea prevazuta in art. 9 lit. b) si in art. 14 alin. 2 lit. b), potrivit carora numai licentiatii Facultatii de Drept, specializarea "drept", pot fi avocati, este nejustificata, atat in functie de faptul ca licentiatii acestei facultati, specializarea "drept economic si administrativ", au acelasi profil de pregatire juridica superioara, cat si in functie de activitatile similare sau identice cu ale profesiei de avocat pe care acesti din urma absolventi le pot indeplini, indeosebi in calitate de consilieri juridici, notari sau arbitri. De principiu, specializarea nu poate inlatura profilul pregatirii, iar vocatia comuna a licentiatilor celor doua specializari de a indeplini anumite activitati, ce se regasesc si in problematica generala a profesiei de avocat, impune acelasi regim juridic.
    In consecinta, dispozitiile art. 9 lit. b) si ale art. 14 alin. 2 lit. b) din Legea pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat contravin prevederilor art. 16 alin. (1) din Constitutie, potrivit carora cetatenii sunt egali in fata legii, fara discriminari.
    Cu privire la art. 12 alin. 1 lit. a), Curtea Suprema de Justitie apreciaza ca, stabilind incompatibilitatea exercitarii profesiei de avocat cu activitatea salarizata in cadrul altor profesii, textul contravine prevederilor art. 1 alin. (3), art. 16 alin. (1), art. 38 alin. (1) si art. 49 alin. (1) din Constitutie.
    Obiectia de neconstitutionalitate nu este intemeiata, intrucat existenta anumitor incompatibilitati se impune in unele cazuri, fata de specificul profesiei, cum este in cazul magistratilor. Potrivit art. 1 din lege, profesia de avocat este libera si independenta, astfel incat sunt necesare si garantii ale acestor principii. Incompatibilitatea exercitarii profesiei de avocat cu activitatea salarizata in cadrul altor profesii constituie o asemenea garantie, independenta avocatului presupunind ca acesta sa nu exercite nici o alta activitate care l-ar plasa intr-o stare de subordonare juridica ori i-ar impune reguli diferite ce ar putea constitui obstacole in indeplinirea profesiei sale. Aceasta incompatibilitate reprezinta in acelasi timp si o garantie pentru cetatenii care recurg la serviciile unui avocat in virtutea dreptului lor constitutional la aparare.
    Pentru aceleasi considerente este neintemeiata si obiectia de neconstitutionalitate a Curtii Supreme de Justitie, care vizeaza art. 12 alin. 1 lit. c), text care interzice exercitarea nemijlocita de fapte materiale de comert.
    In legatura cu art. 12 alin. 1 lit. d) si art. 12 alin. 2, care stabilesc o incompatibilitate intre exercitarea profesiei de avocat si calitatea de pensionar pentru limita de varsta, grupul de deputati, cat si Curtea Suprema de Justitie apreciaza ca ele cuprind o interdictie absoluta, ce instituie o discriminare vadita a avocatilor pensionari, comparativ cu toti ceilalti pensionari reincadrati care pot cumula salariile, pentru orice alte functii, cu pensiile, in sensul Legii nr. 2/1991 privind cumulul de functii, precum si ca sunt in contradictie cu principiul neingradirii dreptului la munca, prevazut de art. 38 din Constitutie.
    Obiectia de neconstitutionalitate este intemeiata.
    Regula instituita prin Legea nr. 2/1991 este aceea ca pensionarii se pot reincadra, caz in care cumuleaza pensia cu salariul. De aceea reprezinta o discriminare in defavoarea pensionarului pentru limita de varsta incompatibilitatea, prevazuta in art. 12 alin. 1 lit. d) din lege, de a fi avocat, precum si obligatia avocatului pensionar de a cere suspendarea platii pensiei prevazute de art. 12 alin. 2. Prevederile ce fac obiectul sesizarii nu tin seama de faptul ca pensia se primeste pentru munca depusa anterior, astfel incat nu poate impieta asupra continuarii muncii si in profesia de avocat, atat timp cat libertatea muncii, cat si dreptul la pensie au fost instituite, ca drepturi fundamentale, prin art. 38 alin. (1) si art. 43 alin. (2) din Constitutie. Deci admiterea fara restrictii a cumulului pensiei cu salariul, ca regula generala, exclude posibilitatea interzicerii acestui cumul pentru avocati, neexistind nici un motiv intemeiat si special care sa justifice o asemenea derogare. In acest sens este si Decizia Curtii Constitutionale nr. 32 din 13 aprilie 1994, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 259 din 15 septembrie 1994.
    In consecinta, prevederile art. 12 alin. 1 lit. d) si ale art. 12 alin. 2 din lege sunt neconstitutionale.
    In temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, si pentru identitate de ratiune, si prevederile art. 23 lit. c) din aceeasi lege sunt neconstitutionale.
    Referitor la art. 14 alin. 2 lit. c), potrivit caruia pot fi primiti in avocatura fara examen numai cei care au profesat timp de cel putin 4 ani ca judecator, procuror sau notar, obiectia de neconstitutionalitate a Curtii Supreme de Justitie, in sensul ca textul este discriminator din moment ce nu da acest drept si acelora care au functionat in alte importante functii juridice, nu este intemeiata, deoarece, pe de o parte, nu se regasesc criteriile nediscriminarii stabilite in art. 4 alin. (2) din Constitutie, iar, pe de alta parte, nu se poate invoca nici incalcarea principiului egalitatii, fiind vorba de persoane care se afla in situatii deosebite. Aceasta obiectie fiind de omisiune, intrucat admiterea ce ar implica completarea dispozitiei legale criticate este si inadmisibila, tinand seama de statutul Curtii Constitutionale, care nu se poate substitui legiuitorului, potrivit art. 144 din Constitutie, pentru adaugarea unor noi prevederi celor instituite. In acest sens, Curtea Constitutionala s-a mai pronuntat prin Decizia nr. 93 din 20 octombrie 1994, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 326 din 25 noiembrie 1994.
    Cu privire la art. 17, Curtea Suprema de Justitie considera ca textul instituie o restrangere neconstitutionala in raport cu art. 49 din Constitutie, interzicind exercitarea profesiei de avocat la instanta de judecata, la parchetul si instantele Curtii de Conturi unde sotul avocatului sau ruda ori afinul sau pana la gradul al treilea inclusiv indeplineste functia de judecator, procuror, judecator financiar, consilier de conturi sau procuror financiar. Se apreciaza in sesizare ca in asemenea cazuri opereaza incompatibilitatea judecatorului, procurorului si a celorlalte persoane vizate in art. 24 si urmatoarele din Codul de procedura civila si in art. 46 si urmatoarele din Codul de procedura penala.
    Prevederile art. 17 nu instituie insa restringeri ale exercitarii dreptului de a profesa avocatura, ci incompatibilitati care constituie masuri de protectie pentru parti si impotriva unor suspiciuni ce ar putea altera actul de justitie. Textul legal priveste direct avocatul si nu judecatorul, procurorul etc., astfel cum se prevede in codurile de procedura. Referitor la invocarea, in sesizare, a art. 24 din Codul de procedura civila, este de mentionat ca in procesul civil, spre deosebire de cel penal, incompatibilitatea, care se aplica exclusiv judecatorilor, priveste situatii ce nu au nici o legatura cu prevederile art. 17 din lege. Sesizarea se refera, in realitate, la institutiile abtinerii si recuzarii, reglementate de art. 25 - 35 din Codul de procedura civila, care, cu exceptia art. 27 pct. 7, se aplica si procurorilor, magistratilor-asistenti si grefierilor.
    In legatura cu art. 34 alin. 2, care prevede ca avocatul este raspunzator fata de client numai pentru prejudiciul adus prin acte sau fapte savarsite cu intentie, Curtea Suprema de Justitie apreciaza ca el restrange neconstitutional dreptul clientului de a obtine daune si pentru culpa grava a avocatului.
    Limitarea prin lege a raspunderii avocatului fata de client numai la prejudiciul adus prin acte sau fapte savarsite cu intentie creeaza pentru avocati un privilegiu, contrar principiului egalitatii inscris in art. 16 alin. (1) din Constitutie, in conditiile in care regula generala, aplicabila tuturor cetatenilor, este aceea a raspunderii si pentru pagubele produse din culpa.
    Imprejurarea ca avocatul isi asuma obligatii "de mijloace" si nu "de rezultat" nu are relevanta decat in ce priveste proba culpei. In cazul obligatiilor "de rezultat", culpa debitorului este prezumata, in timp ce in cazul obligatiilor "de mijloace", aceasta culpa trebuie dovedita, neexistind o asemenea prezumtie. De aceea, specificul activitatii de avocat nu justifica in nici un fel limitarea raspunderii pe care o instituie art. 34 alin. 2 din lege, cu atat mai mult cu cat, pe plan civil, raspunderea avocatului este aceea a unui specialist care, prin definitie, nu poate conduce la inlaturarea raspunderii pentru culpa.
    Cu privire la art. 68 lit. c) si d), grupul de deputati a invocat neconstitutionalitatea acestor prevederi, pe motiv ca sanctiunile ar fi incompatibile cu natura juridica libera a profesiei.
    Intr-adevar, profesia de avocat este o profesie liberala si independenta. Acest principiu este fundamental. Dar libertatea indispensabila exercitarii profesiei de avocat nu exclude anumite reguli, a caror respectare presupune si stabilirea unor sanctiuni. In consecinta, instituirea, ca sanctiune a platii unei amenzi, si suspendarea din functie in caz de neplata a acesteia, deci pentru o fapta subsecventa, precum si interdictia de a exercita profesia pe o perioada determinata, care este o alta sanctiune, nu contravin in nici un fel dispozitiilor Constitutiei.
    Referitor la art. 76 alin. 3, care contine o dispozitie tranzitorie in legatura cu actualele birouri de avocati, este de observat ca el reprezinta o consecinta a art. 5 din lege, care prevede modalitatile organizatorice de exercitare a profesiei: cabinete individuale, cabinete asociate si societati civile profesionale. Ambele texte sunt considerate neconstitutionale in sesizarea grupului de deputati, apreciindu-se ca nesocotesc dreptul de asociere consacrat de Constitutie.
    Cu privire la art. 5 este de retinut ca, in realitate, se critica faptul ca in ultima forma a legii, adoptata de catre Parlament, acest text nu a mai retinut ca modalitate organizatorica birourile de asistenta juridica cu caracter asociativ. Deci obiectia de neconstitutionalitate este una de omisiune, or Curtea Constitutionala nu poate exercita controlul decat asupra legilor adoptate, dupa cum s-a aratat mai sus.
    Prevederile art. 76 alin. 3 instituie o dispozitie tranzitorie, destinata a facilita trecerea la noile modalitati organizatorice stabilite in art. 5 din lege, fara a contraveni nici unei dispozitii constitutionale.
    In legatura cu art. 6, art. 51 si cap. VI din lege, Curtea Suprema de Justitie apreciaza ca acestea sunt neconstitutionale in raport cu art. 21 din Constitutie, deoarece legiuitorul a omis sa reglementeze dreptul persoanelor interesate de a se adresa instantei de contencios administrativ. Este de retinut ca, in fond, prin lege s-au reglementat doar caile de atac in cadrul jurisdictiilor specifice profesiei de avocat, ceea ce nu poate avea semnificatia excluderii celor interesati de la liberul acces la justitie, reglementat prin art. 21 din Constitutie. Pentru identitate de ratiune, aceeasi este solutia si in ce priveste art. 27 alin. 2 din lege.
    In consecinta, numai in aceasta interpretare textele susmentionate pot fi considerate constitutionale.
    Avand in vedere considerentele expuse, vazand si dispozitiile art. 16, art. 21, art. 38, art. 43, art. 144 lit. a) si ale art. 145 alin. (1) din Constitutie, precum si prevederile art. 20 alin. (2) si (3) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de 5 voturi in ce priveste constitutionalitatea dispozitiilor art. 9 lit. b) si ale art. 14 alin. 2 lit. b) si cu unanimitate de voturi cu privire la celelalte dispozitii legale,

    CURTEA CONSTITUTIONALA
    In numele legii
    DECIDE:

    1. Dispozitiile art. 5, art. 12 alin. 1 lit. a) si c), art. 17, art. 68 alin. 1 lit. c) si d) si art. 76 alin. 3 sunt constitutionale.
    2. Dispozitiile art. 6, art. 27 alin. 2, art. 51 si cele cuprinse in cap. VI sunt constitutionale in masura in care se interpreteaza in sensul ca cei interesati au acces la justitie in conditiile legii.
    Dispozitiile art. 9 lit. b), cat priveste precizarea "specializarea in drept", si ale art. 14 alin. 2 lit. b), cat priveste precizarea "sectia juridica", sunt neconstitutionale.
    4. Dispozitiile art. 12 alin. 1 lit. d), art. 12 alin. 2 si art. 23 lit. c), in ce priveste precizarea "cu exceptia cazului prevazut la art. 12 alineatul ultim din prezenta lege", sunt neconstitutionale.
    5. Dispozitiile art. 34 alin. 2 sunt neconstitutionale.
    6. Decizia se comunica Presedintelui Romaniei, precum si presedintelui Camerei Deputatilor si presedintelui Senatului, in scopul deschiderii procedurii prevazute in art. 145 alin. (1) din Constitutie, si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

    Deliberarea a avut loc la data de 2 mai 1995 si la ea au participat: Vasile Gionea, presedinte, Viorel Mihai Ciobanu, Mihai Constantinescu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Florin Bucur Vasilescu si Victor Dan Zlatescu, judecatori.

                PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
                prof. dr. VASILE GIONEA

                         Magistrat-asistent,
                         Gabriela Dragomirescu