DECIZIE Nr.
439 din 30 mai 2006
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. II din Legea nr. 219/2005 privind
aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea si
completarea Codului de procedura civila si a dispozitiilor art. 3 pct. 3 si
art. 4 pct. 1 din Codul de procedura civila
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 545 din 23 iunie 2006
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte
Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Ion Tiucă -
procuror
Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstitu-ţionalitate a dispoziţiilor art. II din
Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de
urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de
procedură civilă şi a dispoziţiilor art. 3 pct. 3 şi art. 4 pct. 1 din Codul de
procedură civilă, excepţie ridicată de Marcela Dumitru în Dosarul nr.
28.624/2/2005 (3.146/2005), de Eugen Pop în Dosarul nr. 30.731/2/2005
(3.559/2005), de Irina Alexandra Cerchez, Adrian Doru Cerchez, Costin Cerchez
şi Corina Dragne (fostă Cerchez) în Dosarul nr. 28.876/2/2005 (3.197/2005), de
Ilie Adrian Ionel în Dosarul nr. 28.362/2/2005 (3.090/2005) şi de către Maria Păun,
Ilie Păun, Larisa Andronic, Tamara Seraia şi Victor Dombrovschi în Dosarul nr.
25.970/2/2005 (2.685/2005) ale Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu
minori şi familie, de Rostaş Culiţă în Dosarul nr. 16.975/2005 al Curţii de
Apel Cluj - Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi
familie, de Romulus Petrescu în Dosarul nr. 8.766/2005 al Curţii de Apel
Ploieşti - Secţia civilă, precum şi de către Dumitru Alexe în Dosarul nr.
1.452/C/2005, de Elena Mocanu şi Mariţa Andronic în Dosarul nr. 1.462/C/2005
şi, respectiv, de către Costica Boncan în Dosarul nr. 1.954/2005 ale Curţii de
Apel Galaţi - Secţia civilă.
La apelul nominal se prezintă personal Costica Boncan
şi Irina Alexandra Cerchez, Ilie Adrian Ionel, personal şi asistat de avocat
Daniel Măcărescu, Maria Păun, Ilie Păun, Larisa Andronic şi Tamara Seraia,
personal şi asistaţi de avocat Valentin Lupu, precum şi Victor Dombrovschi,
reprezentat prin acelaşi avocat. De asemenea, se prezintă partea Tasiea Chebac,
reprezentată prin mandatar Dan Eremia.
Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de
citare este legal îndeplinită.
Magistratul-asistent arată că partea Toma Bujor a depus
la dosar note scrise prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate
şi, de asemenea, partea Adrian Codrat Zană a depus note scrise în susţinerea
excepţiei, solicitând judecarea în lipsă.
Curtea, din oficiu, pune în discuţie problema conexării
dosarelor nr. 232D/2006, nr. 236D/2006, nr. 248D/2006, nr. 249D/2006, nr. 254D/2006, nr. 255D/2006, nr. 261 D/2006, nr. 263D/2006, nr. 264D/2006 si
nr. 265D/2006.
Avocatul Valentin Lupu se opune conexării dosarelor.
Celelalte părţi prezente şi reprezentantul Ministerului
Public sunt de acord cu conexarea cauzelor.
Curtea, în temeiul art. 53
alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 236D/2006, nr.
248D/2006, nr. 249D/2006, nr. 254D/2006, nr. 255D/2006, nr. 261 D/2006, nr.
263D/2006, nr. 264D/2006 şi nr. 265D/2006 la Dosarul nr. 232D/2006, care este
primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecată, Costica Boncan şi
Irina Alexandra Cerchez solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate
astfel cum a fost formulată.
Avocatul Daniel Măcărescu arată că de la data la care a
invocat excepţia de neconstituţionalitate Curtea s-a pronunţat prin numeroase
decizii, în sensul constituţionalităţii reglementării criticate, astfel încât
excepţia invocată apare ca fiind neîntemeiată.
Avocatul Valentin Lupu solicită admiterea excepţiei de
neconstituţionalitate, apreciind că dispoziţiile de lege criticate contravin
dreptului la un proces echitabil prin acordarea competenţei de soluţionare,
atât a apelului, cât şi a recursului, aceleiaşi instanţe de judecată. Aşa
fiind, arată că părţile nu vor beneficia de un control judiciar real, exercitat
de către o instanţă de judecată superioară, reglementarea criticată fiind de
natură să ştirbească prezumţia de imparţialitate a instanţelor judecătoreşti,
atâta vreme cât controlul legalităţii şi temeiniciei hotărârii judecătoreşti
atacate se face de chiar instanţa a cărei hotărâre a fost atacată.
Reprezentantul Ministerului Public, invocând
jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, pune concluzii de respingere
a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi
lucrările dosarelor, constată următoarele:
Prin Incheierea din 14 februarie 2006, pronunţată în
Dosarul nr. 28.624/2/2005 (3.146/2005), Incheierea din 3 februarie 2006,
pronunţată în Dosarul nr. 30.731/2/2005 (3.559/2005), Incheierea din 16
februarie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 28.876/2/2005 (3.197/2005),
Incheierea din 3 februarie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 28.362/2/2005
(3.090/2005), şi Incheierea din 20 februarie 2006, pronunţată în Dosarul nr.
25.970/2/2005 (2.685/2005), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu
minori şi familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II din Legea nr. 219/2005 şi art. 3 pct. 3 şi art. 4 pct. 1 din Codul
de procedură civilă, excepţie ridicată de Marcela
Dumitru, Eugen Pop, Irina Alexandra Cerchez, Adrian Doru Cerchez, Costin
Cerchez şi Corina Dragne (fostă Cerchez), Ilie Adrian Ionel, Maria Păun, Ilie
Păun, Larisa Andronic, Tamara Seraia şi Victor Dombrovschi.
Prin Incheierea din 25 ianuarie
2006, pronunţată în Dosarul nr. 1.452/C/2005, Incheierea din 19 ianuarie 2006,
pronunţată în Dosarul nr. 1.462/C/2005, şi Incheierea din 13 februarie 2006,
pronunţată în Dosarul nr. 1.954/2005, Curtea de Apel Galaţi - Secţia civilă
a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. II alin. (3) şi (4) din Legea nr. 219/2005, excepţie ridicată de Dumitru Alexe, Elena Mocanu, Mariţa Andronic
şi Costica Boncan.
Prin Incheierea din 1 februarie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 16.975/2005, Curtea de Apel Cluj -
Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie a
sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. II alin. (3) din Legea nr.
219/2005, excepţie ridicată de Rostaş Culiţă.
Prin Incheierea din 9 februarie 2006, pronunţată în
Dosarul nr. 8.766/2005, Curtea de Apel Ploieşti- Secţia civilă a sesizat
Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. II alin.
(1) şi (3) din Legea nr. 219/2005, excepţie
ridicată de Romulus Petrescu.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că dispoziţiile legale criticate contravin
prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) si (5), art. 15 alin. (2),
art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1)-(3), art. 24, art. 53, art. 115 alin. (4),
(5) şi (6), art. 124 alin. (2), art. 126, 127 şi 129. In acest sens arată că
pentru procesele aflate în curs de derulare se aplică noile dispoziţii
procedurale referitoare la competenţa instanţelor de judecată, ceea ce
presupune nu numai tergiversarea judecăţii, ci şi încălcarea principiului
neretroactivităţii legii. De asemenea, apreciază că este încălcat principiul
egalităţii în faţa legii şi al accesului liber la justiţie, de vreme ce părţile
din cauzele care vor fi trimise pe cale administrativă la aceleaşi instanţe de
judecată ce au pronunţat hotărârea supusă unei căi de atac nu vor beneficia de
un control judiciar real, exercitat de către o instanţă de judecată superioară,
în condiţiile în care imparţialitatea, parte esenţială a unui adevărat act de
justiţie, este grav lezată prin soluţionarea căii de atac de către aceeaşi
instanţă de judecată care a pronunţat hotărârea atacată.
Totodată, aceştia apreciază că dispoziţiile legale
criticate le lezează dreptul la apărare, prin privarea de posibilitatea
exercitării unui grad de jurisdicţie, ceea ce, în opinia autorilor excepţiei,
contravine şi art. 53 din Constituţie, întrucât dreptul de a exercita calea de
atac a recursului este evident şi nejustificat restrâns. Autorii excepţiei
susţin că art. II din Legea
nr. 219/2005 introduce un factor puternic de discriminare şi de parţialitate în
actul de justiţie, prin schimbarea intempestivă a competenţei instanţelor de judecată şi încălcarea
principiului controlului judiciar ierarhic.
Referitor la încălcarea art. 115 alin. (4), (5) şi (6)
din Constituţie, se arată că Legea nr. 219/2005 a fost adoptată după mai bine
de 4 ani de la adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000, când
presupusa situaţie extraordinară existentă la data intrării în vigoare a
ordonanţei a încetat să mai existe. In aceeaşi ordine de idei, se arată că
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 nu conţine motivarea situaţiei
extraordinare care să justifice adoptarea ei, fiind, prin urmare, ea însăşi
neconstituţională. Pe de altă parte, din cuprinsul Legii nr. 219/2005 nu
rezultă dacă aceasta a fost adoptată cu votul majorităţii membrilor fiecărei
Camere, conform cerinţelor art. 115 alin. (5) teza finală din Constituţie.
In sfârşit, autorii excepţiei apreciază că dispoziţiile
art. II din Legea nr. 219/2005
contravin şi art. 6 paragraful 1 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care consacră dreptul la un
proces echitabil şi, respectiv, dreptul la un recurs efectiv.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi
pentru cauze cu minori şi familie apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. In acest sens arată că
textul de lege criticat conţine o normă tranzitorie, cu aplicabilitate
temporară, ce are efecte pentru viitor, normele procedurale fiind de imediată
aplicare. Instanţa apreciază că nicio prevedere constituţională nu
reglementează competenţa de soluţionare a căilor de atac şi nici nu instituie
obligativitatea, în această materie, a principiului organizării ierarhice a
instanţelor de judecată. Imprejurarea că legiuitorul a prevăzut ca cenzurarea
aceleiaşi hotărâri, în două căi de atac diferite, să se realizeze de către
aceeaşi instanţă nu semnifică o îngrădire a accesului liber la justiţie. De
asemenea, apreciază că nu se aduce atingere nici principiului unicităţii,
imparţialităţii şi egalităţii justiţiei, întrucât acest principiu nu priveşte
competenţa instanţelor de judecată, ci egalitatea între cetăţenii care recurg
la justiţie.
Referitor la pretinsa încălcare a art. 127 din
Constituţie, arată că norma constituţională lasă la latitudinea legiuitorului
posibilitatea de a reglementa situaţiile în care desfăşurarea judecăţii, pentru
anumite raţiuni, să nu se realizeze în şedinţă publică. Instanţa arată că
dispoziţiile de lege criticate nu contravin nici art. 129 din Constituţie,
întrucât partea nu a fost privată de o cale de atac pe care legea o reglementa
la momentul pronunţării hotărârii atacate, iar potrivit normei constituţionale
invocate, căile de atac se exercită, în condiţiile legii.
Curtea de Apel Galaţi - Secţia civilă, în două cauze, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este
neîntemeiată. In acest sens arată că prin scoaterea dosarelor de către Inalta
Curte de Casaţie şi Justiţie de pe rolul său şi înaintarea, spre soluţionare,
către Curtea de Apel nu se aduce atingere art. 126 alin. (1) din Constituţie,
întrucât judecata cauzei urmează să se facă tot de către o instanţă
judecătorească, stabilită prin lege.
Tot Curtea de Apel Galaţi -
Secţia civilă, într-o altă cauză, consideră însă
că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, întrucât, potrivit
dispoziţiilor art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005, aceeaşi instanţă judecă ambele căi de atac,
respectiv apelul şi recursul, ceea ce determină încălcarea atât a art. 21 din
Constituţie, cât şi a art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului
şi a libertăţilor fundamentale, creându-se aparenţa că părţii nu i se dă
posibilitatea promovării unui recurs efectiv şi nu i se asigură egalitatea
armelor.
Curtea de Apel Cluj - Secţia civilă, de muncă şi
asigurări sociale, pentru minori şi familie apreciază
că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, întrucât dispoziţiile
art. II alin. (3) din Legea
nr. 219/2005 contravin prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie.
Instanţa consideră că inconsecvenţa legiuitorului, în
ceea ce priveşte modificarea normelor de competenţă ale instanţelor
judecătoreşti, creează atât prejudicii materiale şi morale justiţiabililor, cât
şi prejudicii de imagine instanţelor judecătoreşti. De asemenea, arată că
trimiterea pe cale administrativă a dosarelor contravine şi principiului soluţionării
cauzei într-un termen rezonabil, consacrat în art. 6 din Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Curtea de Apel Ploieşti - Secţia civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
In acest sens arată că dispoziţiile de lege criticate reglementează competenţa
de soluţionare a recursurilor, cuprinzând dispoziţii tranzitorii de modificare
a competenţei de la Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie la curţile de apel,
fără a avea însă incidenţă asupra raporturilor juridice deduse judecăţii şi
aflate în faza procesuală a recursului.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Invocând jurisprudenţa
Curţii Constituţionale, în deplin acord cu aceea a Curţii Europene a
Drepturilor Omului, arată că trimiterea dosarelor de la Inalta Curte de Casaţie
şi Justiţie la curţile de apel nu îngrădeşte accesul la un proces echitabil,
întrucât căile de atac respective, apel şi recurs, se soluţionează de complete diferite,
cu respectarea tuturor drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor, care
beneficiază de un acces real la toate căile de atac, ordinare sau
extraordinare. De asemenea, arată că modificarea reglementării în această
materie a fost realizată de legiuitor în cadrul competenţei sale
constituţionale, fiind impusă de o serie de raţiuni majore, care erau afectate
de reglementarea anterioară, ce instituia competenţa exclusivă a Inaltei Curţi
de Casaţie şi Justiţie în materie de soluţionare a recursurilor, urmărindu-se
astfel o mai bună administrare a justiţiei, o deplină realizare a accesului
liber la justiţie şi a dreptului la un proces echitabil, precum şi deblocarea
activităţii instanţei supreme.
Avocatul Poporului consideră
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. In acest sens, arată că
dispoziţiile de lege criticate sunt de imediată aplicare şi produc efecte
pentru viitor, aplicându-se tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei
legale, fără nicio discriminare pe criterii arbitrare. De asemenea, apreciază
că stabilirea prin textul de lege dedus controlului a unor reguli privind
competenţa instanţelor judecătoreşti nu contravine dreptului părţilor de a se
adresa instanţelor judecătoreşti şi de a beneficia, în cadrul procesului, de toate
mijloacele de apărare şi de toate garanţiile prevăzute de lege. Mai mult,
dispoziţiile art. II din Legea
nr. 219/2005 reprezintă norme de procedură a căror reglementare este de
competenţa exclusivă a legiuitorului, în deplină conformitate cu art. 126 alin.
(2) şi art. 129 din Constituţie.
Cât priveşte celelalte texte constituţionale invocate
de autorii excepţiei, Avocatul Poporului arată că acestea nu au incidenţă în
speţă.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite în cauză de
judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, susţinerile părţilor
prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la
prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia
de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. II din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură
civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005, precum şi
dispoziţiile art. 3 pct. 3 şi art. 4 pct. 1 din Codul de procedură civilă.
Textele de lege criticate au următorul conţinut:
- Art. II din Legea nr. 219/2005: „(1) Procesele în curs de judecată în primă instanţă la data
schimbării competenţei instanţelor legal învestite, precum şi căile de atac se
judecă de instanţele competente, potrivit legii.
(2) Apelurile aflate pe rolul curţilor de apel la
data intrării în vigoare a prezentei legi şi care, potrivit prezentei legi,
sunt de competenţa tribunalului se trimit la
tribunale.
(3) Recursurile aflate pe rolul Inaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie la data intrării în vigoare a prezentei legi şi care,
potrivit prezentei legi, sunt de competenţa curţilor de apel se trimit la
curţile de apel.
(4) In cazurile
prevăzute la alin. (1) - (3), trimiterea dosarelor se va face, pe cale
administrativă, instanţelor devenite competente să le judece. ";
- Art. 3 pct. 3 din
Codul de procedură civilă: „Curţile de apel judecă: [...]
3. ca instanţe de recurs, recursurile declarate
împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel sau împotriva hotărârilor
pronunţate în primă instanţă de tribunale, care, potrivit legii, nu sunt supuse
apelului, precum şi în orice alte cazuri expres prevăzute de lege;";
- Art. 4 pct. 1 din Codul de procedură civilă: „Curtea Supremă de
Justiţie judecă:
1. recursurile declarate împotriva hotărârilor
curţilor de apel şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege;".
Autorii excepţiei susţin că dispoziţiile de lege
criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5)
referitoare la statul de drept şi supremaţia Constituţiei şi a legilor, art. 15
alin. (2) privind neretroactivitatea legii, art. 16 alin. (1) care consacră
egalitatea cetăţenilor în faţa legii, art. 21 alin. (1), (2) şi (3) referitor
la accesul liber la justiţie, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 53
privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 115
alin. (4), (5) şi (6) privind delegarea legislativă, art. 124 alin. (2)
referitor la înfăptuirea justiţiei, art. 126 privind instanţele judecătoreşti,
art. 127 care consacră caracterul public al dezbaterilor şi art. 129 privind
folosirea căilor de atac.
De asemenea, apreciază că reglementarea criticată
contravine şi dispoziţiilor art. 6 paragraful 1 şi art. 13 din Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care consacră dreptul la un proces echitabil şi,
respectiv, dreptul la un recurs efectiv.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că dispoziţiile art. II din Legea nr. 219/2005 au mai fost supuse controlului de
constituţionalitate prin raportare la aceleaşi prevederi din Legea
fundamentală. In acest sens sunt Decizia nr. 90 din 7 februarie 2006, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 1 martie 2006, şi Decizia nr. 266 din 16 martie 2006,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 336 din 14 aprilie 2006, prin care Curtea a statuat că
dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale.
Cu acele prilejuri, Curtea a reţinut că reglementarea
criticată a fost adoptată de legiuitor în cadrul competenţei sale
constituţionale, astfel cum este consacrată prin art. 126 alin. (2) şi art. 129
din Constituţie, potrivit cărora „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt
prevăzute numai prin lege", iar „Impotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi
Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".
De asemenea, Curtea a statuat că, deşi prin efectul
aplicării imediate a noii reglementări referitoare la competenţa materială,
aceeaşi instanţă urmează să soluţioneze o cale de atac împotriva propriei sale
hotărâri, soluţia legislativă adoptată nu relevă niciun fine de
neconstituţionalitate. Astfel, dincolo de caracterul tranzitoriu al acestei
reglementări, soluţionarea aparţine unor complete cu o compunere diferită, iar
părţile beneficiază de toate drepturile şi garanţiile procesuale menite să le
asigure dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea acestuia
într-un termen rezonabil. Totodată, Curtea a reţinut că dispoziţiile legale ce
fac obiectul excepţiei nu aduc nicio atingere principiului imparţialităţii
instanţelor judecătoreşti, în contextul dreptului la un proces echitabil
prevăzut de art. 21 din Legea fundamentală şi de art. 6 din Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Judecarea
recursului de către aceeaşi instanţă care a soluţionat apelul, dar în alt
complet, nu constituie în sine o prezumţie a imparţialităţii judecătorilor care
se pronunţă asupra recursului. Cele două căi de atac - apelul şi recursul -
sunt guvernate de reguli procedurale distincte, menite să asigure realizarea
dreptului la un proces echitabil.
In fine, Curtea a constatat că
nu poate fi primită nici critica privind încălcarea principiului controlului
judiciar ierarhic, întrucât Constituţia nu consacră un asemenea principiu, ci,
potrivit art. 129, numai folosirea căilor de atac prevăzute de lege.
Cu privire la dispoziţiile art.
3 pct. 3 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că acestea au mai
format obiect al controlului de constituţionalitate.
Astfel, prin Decizia nr. 551 din 18 octombrie 2005,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.064 din 28 noiembrie 2006, şi Decizia nr. 667 din 15
decembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 26 ianuarie 2006, Curtea a
respins excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, pentru
considerentele acolo reţinute.
In ceea ce priveşte dispoziţiile art. 4 pct. 1 din
Codul de procedură civilă, prin Decizia nr. 66 din 14 aprilie 1997, definitivă
ca urmare a Deciziei nr. 443 din 13 noiembrie 1997, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 24 decembrie 1997, Curtea a constatat că Legea fundamentală nu
cuprinde prevederi referitoare la obligativitatea existenţei tuturor căilor de
atac, inclusiv a recursului la Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ci
statuează principial, în art. 129, că, „Impotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita
căile de atac, în condiţiile legii", iar art.
126 alin. (2) prevede că prin „lege" se stabilesc competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de
judecată.
Deoarece nu au intervenit
elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât
soluţiile, cât şi motivarea acestor decizii îşi păstrează valabilitatea.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. II din Legea nr. 219/2005 privind
aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă şi a
dispoziţiilor art. 3 pct. 3 şi art. 4 pct. 1 din Codul de procedură civilă,
excepţie ridicată de Marcela Dumitru în Dosarul nr. 28.624/2/2005 (3.146/2005),
de Eugen Pop în Dosarul nr. 30.731/2/2005 (3.559/2005), de Irina Alexandra
Cerchez, Adrian Doru Cerchez, Costin Cerchez şi Corina Dragne (fostă Cerchez)
în Dosarul nr. 28.876/2/2005 (3.197/2005), de Ilie Adrian Ionel în Dosarul nr.
28.362/2/2005 (3.090/2005) şi de către Maria Păun, Ilie Păun, Larisa Andronic,
Tamara Seraia şi Victor Dombrovschi în Dosarul nr. 25.970/2/2005 (2.685/2005)
ale Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori
şi familie, de Rostaş Culiţă în Dosarul nr. 16.975/2005 al Curţii de Apel Cluj
- Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, de
Romulus Petrescu în Dosarul nr. 8.766/2005 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia
civilă, precum şi de către Dumitru Alexe în Dosarul nr. 1.452/C/2005, de Elena
Mocanu şi Mariţa Andronic în Dosarul nr. 1.462/C/2005 şi, respectiv, de către
Costica Boncan în Dosarul nr. 1.954/2005 ale Curţii de Apel Galaţi - Secţia
civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 30 mai 2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Ingrid Alina Tudora