Decizia Nr.435 din 08.07.2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33, art. 34 alin. (1) şi art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 600 din 12 august 2014

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Toni Greblă	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskás Valentin Zoltán	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Cristina Teodora Pop	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 şi art. 34 şi 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Năzărica Tănase în Dosarul nr. 7.578/2/2011 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 189 D/2014.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, la dosarul cauzei, Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a transmis note scrise, prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată.4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportat la art. 33 şi art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi de respingere ca devenită inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportat la art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013. Se face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 269 din 7 mai 2014 şi se arată că atât soluţia, cât şi considerentele acestei decizii sunt aplicabile în prezenta cauză.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:5. Prin Decizia nr. 162 din 13 ianuarie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 7.578/2/2011, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 şi art. 34 şi 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Năzărica Tănase într-o cauză având ca obiect soluţionarea unui recurs formulat de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor împotriva unei sentinţei civile prin care aceasta a fost obligată să transmită dosarul evaluatorului sau societăţii de evaluare desemnate în vederea întocmirii raportului de evaluare şi, ulterior, să emită decizia care să conţină titlul de despăgubiri pe numele autoarei excepţiei.6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile art. 4 raportate la cele ale art. 34 şi 35 din Legea nr. 165/2013 încalcă principiul neretroactivităţii legii, prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie, precum şi dispoziţiile art. 78 din Legea fundamentală, întrucât se aplică unor raporturi juridice născute înaintea intrării sale în vigoare, cu încălcarea principiului tempus regit actum, potrivit căruia actele şi faptele juridice se supun legii aplicabile la data naşterii lor; în acest sens, se face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 830 din 8 iulie 2008. Se mai arată că o astfel de interpretare duce la respingerea acţiunilor formulate potrivit Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. XX din 19 martie 2007 privind aplicarea dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în legătură cu stabilirea competenţei instanţei de a judeca pe fond contestaţia formulată împotriva deciziei/dispoziţiei de respingere a cererilor prin care se solicită restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv sau în cazul refuzului nejustificat al entităţii deţinătoare de a răspunde la notificare, şi prevederilor art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, pentru motivul că ar fi incidente în cauze dispoziţiile art. 34 din Legea nr. 165/2013.7. Se arată că textele criticate contravin principiului egalităţii în drepturi, afectând echilibrul procesual în litigiile începute înaintea datei intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, prin prelungirea soluţionării lor cu termele prevăzute la art. 34 şi art. 35 din aceeaşi lege.8. Se susţine, totodată, încălcarea prin dispoziţiile art. 4 raportate la cele ale art. 34 şi 35 din Legea nr. 165/2013 a prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil, prin introducerea unor termene noi de soluţionare a cauzelor, textele criticate prelungind procedura soluţionării proceselor începute înaintea intrării în vigoare a acestei legi la perioade ce depăşesc limitele termenului rezonabil. Se susţine încălcarea, în consecinţă, şi a prevederilor art. 11 şi art. 20 din Constituţie. Se mai arată că dispoziţiile art. 4 raportat la cele ale art. 34 şi 35 din Legea nr. 165/2013 reprezintă o imixtiune a legiuitorului în activitatea judiciară incompatibilă cu standardele asigurării dreptului anterior referit şi de natură a încălca prevederile art. 124 din Constituţie.9. Se susţine, de asemenea, încălcarea prin textele criticate a prevederilor art. 44 din Constituţie şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie. Se arată că drepturile de creanţă având ca obiect despăgubiri sunt „bunuri“ în sensul prevederilor art. 1 anterior citat, titularii lor având la data formulării acţiunii întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001 şi ale Deciziei nr. XX din 19 martie 2007 cel puţin o speranţă legitimă de redobândire a bunurilor revendicate, în materialitatea lor sau prin echivalent; or, în condiţiile prelungirii termenelor de soluţionare a cauzelor ce au ca obiect aceste drepturi de creanţă, dreptul de proprietate al titularilor devine unul incert.10. Se face trimitere la practica Curţii Europene a Drepturilor Omului, dintre care, cu titlu de exemplu, reţinem hotărârile din 20 februarie 2003, 27 mai 2003, 11 ianuarie 2007 şi 1 aprilie 2008, pronunţate în cauzele Forrer-Niedenthal împotriva Germaniei, Crişan împotriva României, Anheuser - Busch Inch. împotriva Portugaliei şi Gigli Costruzioni - S.R.L. împotriva Italiei.11. Se mai susţine încălcarea prin dispoziţiile art. 4 raportate la cele ale art. 34 şi 35 din Legea nr. 165/2013 a prevederilor art. 53 din Constituţie, restrângerea exerciţiului drepturilor fundamentale invocate nefiind proporţională cu situaţia care a determinat-o.12. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, prevederile art. 4, art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 necontravenind dispoziţiilor constituţionale invocate de autorul excepţiei. Se susţine că textele criticate nu încalcă principiul neretroactivităţii legii, întrucât litigiile în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 nu pot fi asimilate situaţiilor juridice voluntare, ele fiind situaţii juridice legale, nedefinitive, aflate în desfăşurare la data anterior arătată, cu consecinţa incidenţei asupra lor a noului act normativ. Se arată că prevederile art. 4, art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 nu încalcă principiul nediscriminării, diferenţa de tratament juridic la care autoarea face trimitere având ca justificare obiectivă necesitatea adoptării unor măsuri în vederea soluţionării în cursul unor termene bine stabilite a numărului mare de notificări, măsuri reglementate ca urmare a pronunţării de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului a Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României. Se susţine că prevederile art. 4, art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 nu încalcă nici accesul liber la justiţie, întrucât la expirarea termenelor prevăzute la art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013, persoanele interesate au dreptul de a se adresa instanţelor judecătoreşti pentru verificarea legalităţii deciziilor administrative emise.13. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.14. Avocatul Poporului susţine că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. Se arată că dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 165/2013 încalcă prevederile art. 15 alin. (2) şi art. 16 din Constituţie, iar art. 4, raportat la art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 contravine dreptului la un proces echitabil, prevăzut la art. 21 alin. (3) din Constituţie. Se susţine că art. 4 din Legea nr. 165/2013, prin raportare la art. 33 din aceeaşi lege, sunt retroactive, contravenind principiului tempus regit actum, prin aplicarea lor unor situaţii juridice constituite potrivit legislaţiei existente înaintea intrării în vigoare a acestei legi. Se face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 830 din 8 iulie 2008. Se arată că dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie impun ca noua lege civilă să nu fie aplicată actelor îndeplinite conform dispoziţiilor legii vechi, ci doar acţiunilor formulate după intrarea în vigoare a legii noi. Se susţine, de asemenea, că textele criticate, prin stabilirea unor noi reguli privind soluţionarea cauzelor, creează premizele unei discriminări nejustificate prin motive rezonabile şi obiective, contravenind prevederilor art. 16 din Legea fundamentală. Se arată, totodată, că prevederile art. 4, raportate la dispoziţiile art. 34 şi 35 din Legea nr. 165/2013 încalcă dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţie, întrucât intervenţia acestora în procesele aflate pe rolul instanţelor a determinat, de cele mai multe ori, respingerea ca prematur formulată a cererilor de chemare în judecată, ceea ce a dus la încălcarea cerinţei termenului optim şi previzibil de soluţionare a cauzelor, prevăzută la art. 6 din Codul de procedură civilă. Se face, în acest sens, trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 6 din 11 noiembrie 1992.15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, prevederile art. 4 şi art. 33-35 din Legea nr. 165/2013. Din analiza excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine însă că autorul critică, în realitate, dispoziţiile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33, art. 34 alin. (1) şi art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, care au următorul cuprins:

– Art. 4: „Dispoziţiile prezentei legi se aplică cererilor formulate şi depuse, în termen legal, la entităţile învestite de lege, nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor, precum şi cauzelor aflate pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.“;

– Art. 33: „(1) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi şi de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează:a)în termen de 12 luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de până la 2.500 de cereri;b)în termen de 24 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr cuprins între 2.500 şi 5.000 de cereri;c)în termen de 36 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de peste 5.000 de cereri.(2) Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014.(3) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a stabili numărul cererilor înregistrate şi nesoluţionate, de a afişa aceste date la sediul lor şi de a le comunica Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. Datele transmise de entităţile învestite de lege vor fi centralizate şi publicate pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.(4) Cererile se analizează în ordinea înregistrării lor la entităţile prevăzute la alin. (1).“;

– Art. 34 alin. (1): „(1) Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni.“;

– Art. 35 alin. (2): „(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor.“18. Se susţine că textele criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 11 cu privire la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) cu privire la dreptul la un proces echitabil, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 78 cu privire la intrarea în vigoare a legii, precum şi prevederilor art. 6 din Convenţie referitor la dreptul la un proces echitabil şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie cu privire la protecţia proprietăţii. 19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că la momentul invocării prezentei excepţii de neconstituţionalitate litigiul în cadrul căruia a fost invocată era în curs de soluţionare la Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, având ca obiect recursul declarat de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor împotriva Sentinţei civile nr. 7.303/5 decembrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin care aceasta a obligat Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor la transmiterea dosarului evaluatorului sau societăţii de evaluare desemnate în vederea întocmirii raportului de evaluare şi la emiterea ulterioară a titlului de despăgubiri pe numele autoarei excepţiei. Or, întrucât prevederile art. 33 din Legea nr. 165/2013 se referă la obligaţia entităţilor învestite de lege de a soluţiona cererile formulate potrivit dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 şi de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, Curtea constată că acestea nu sunt aplicabile în prezenta cauză. Pentru acest motiv, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, conform cărora „Curtea Constituţională, decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia“, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportat la art. 33 din Legea nr. 165/2013 apare ca fiind inadmisibilă, textele criticate neavând legătură cu soluţionarea cauzei. 20. Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, prin raportare la critici de neconstituţionalitate similare, prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014*), nepublicată în Monitorul Oficial al României până la data pronunţării prezentei decizii, prin care a constatat că prevederile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 sunt constituţionale în măsura în care termenele prevăzute la art. 34 alin. (1) din aceeaşi lege nu se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii. Astfel, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportat la art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 urmează a fi respinsă ca devenită inadmisibilă, Curtea fiind sesizată cu prezenta excepţie de neconstituţionalitate înaintea pronunţării deciziei anterior referite. *) Decizia nr. 269 din 7 mai 2014 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014. 21. Prin Decizia nr. 180 din 1 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 24 iunie 2014, Curtea Constituţională a reţinut că dispoziţiile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 se referă la calea de atac ce poate fi introdusă la instanţă în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34 din aceeaşi lege. Aşadar, Curtea a statuat că, în etapa procesuală în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate analizată, acest text de lege nu este incident în cauză, neavând legătură cu soluţionarea acesteia, în sensul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor de neconstituţionalitate care au legătură cu soluţionarea cauzei. În consecinţă, Curtea a constatat că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 apare ca fiind inadmisibilă. 22. Curtea constată că atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor anterior referite sunt aplicabile şi în prezenta cauză. 23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportat la art. 33 şi art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Năzărica Tănase în Dosarul nr. 7.578/2/2011 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. 2. Respinge ca devenită inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportat la art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, excepţie ridicată de Năzărica Tănase în Dosarul nr. 7.578/2/2011 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al Românei, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 8 iulie 2014. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop