DECIZIE   Nr. 433 din 10 mai 2007

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 26 din Legea nr. 122/2006 privind azilul in Romania

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 353 din 24 mai 2007

Ioan Vida                               - preşedinte

Nicolae Cochinescu              - judecător

Acsinte Gaspar                     - judecător

Kozsokar Gabor                    - judecător

Petre Ninosu                         - judecător

Ion Predescu                         - judecător

Şerban Viorel Stănoiu          - judecător

Tudorel Toader                     - judecător

Antonia Constantin                - procuror

Valentina Bărbăţeanu           - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, excepţie ridicată de Zhu Weifen în Dosarul nr. 7.459/302/2005 (număr vechi 7.403/2005) al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Se prezintă domnul Ioan Budura, interpret autorizat de limba chineză, desemnat în vederea asigurării traducerii pe parcursul soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate.

Magistratul-asistent învederează Curţii că partea Oficiul Naţional pentru Refugiaţi a transmis note scrise prin care solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta precizează că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, întrucât Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 a fost abrogată, dar reglementarea criticată a fost preluată de articolul mai sus menţionat. Pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Incheierea din 5 octombrie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 7.459/302/2005 (număr vechi 7.403/2005), Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, excepţie ridicată de Zhu Weifen într-o cauză civilă având ca obiect soluţionarea recursului declarat împotriva sentinţei prin care Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a respins plângerea formulată împotriva hotărârii Oficiului Naţional pentru Refugiaţi de respingere a cererii de acordare a statutului de refugiat sau a protecţiei umanitare condiţionate.

In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că redactarea art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 este imprecisă în ceea ce priveşte protejarea dreptului la respectarea vieţii de familie, ca o condiţie de acordare a protecţiei umanitare. In opinia sa, textul de lege criticat nu stabileşte cu suficientă claritate limitele şi modalităţile de exercitare a marjei de apreciere acordate autorităţilor competente în materia acordării statutului de refugiat.

Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstitu­ţionalitate.

Guvernul consideră că prevederile art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 oferă suficiente elemente pentru a fi înţelese condiţiile în funcţie de care se poate acorda forma solicitată de protecţie umanitară, fără să aducă atingere dreptului la viaţa de familie, garantat de Constituţie, astfel că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Avocatul Poporului arată că Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 a fost abrogată prin Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, iar soluţia legislativă conţinută în textul criticat a fost preluată, de principiu, de art. 26 din legea amintită. Apreciază că nu este pertinentă critica prin raportare la prevederile art. 48 din Constituţie şi ale art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Determinarea circumstanţelor specifice fiecărei situaţii în parte, precum şi aplicarea sau interpretarea textului de lege criticat sunt aspecte ce excedează obiectului controlului de constituţionalitate, acestea fiind atribute ale organelor competente în această materie sau ale instanţei de judecată.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, prevederile art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.136 din 1 decembrie 2004.

La data sesizării Curţii Constituţionale, aceste prevederi erau abrogate prin efectul dispoziţiilor art. 152 alin. (2) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006, intrată în vigoare la 16 august 2006.

Prevederile art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 au fost preluate, în esenţă, de art. 26 din Legea nr. 122/2006, care instituie o formă de protecţie a străinilor şi apatrizilor, denumită protecţie subsidiară.

In consecinţă, prin prezenta decizie, Curtea se va pronunţa asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, care au următorul conţinut: „(1) Protecţia subsidiară se poate acorda cetăţeanului străin sau apatridului care nu îndeplineşte condiţiile pentru recunoaşterea statutului de refugiat şi cu privire la care există motive temeinice să se creadă că, în cazul returnării în ţara de origine, respectiv în ţara în care îşi avea reşedinţa obişnuită, va fi expus unui risc serios, în sensul prevederilor alin. (2), şi care nu poate sau, datorită acestui risc, nu doreşte protecţia acelei ţări.

(2) Prin risc serios, în sensul alin. (1), se înţelege:

1.  condamnarea la pedeapsa cu moartea ori executarea unei astfel de pedepse; sau

2.  tortură, tratamente sau pedepse inumane ori degradante; sau

3.  o ameninţare serioasă, individuală, la adresa vieţii sau integrităţii, ca urmare a violenţei generalizate în situaţii de conflict armat intern ori internaţional, dacă solicitantul face parte din populaţia civilă."

In opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, aceste dispoziţii de lege contravin prevederilor art. 48 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor, precum şi prevederilor art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la respectarea vieţii private şi de familie.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constată că a mai exercitat controlul de constitu­ţionalitate a dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 122/2006, prin prisma aceloraşi critici de neconstituţionalitate ca şi cele formulate în prezentul dosar şi prin raportare la aceleaşi texte constituţionale şi convenţionale. Astfel, prin deciziile nr. 702 din 19 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al  României,  Partea I, nr. 931  din  16 noiembrie 2006,  nr. 841 din 28 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 46 din 22 ianuarie 2007, şi nr. 64 din 25 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al  României,  Partea I,  nr.  114 din  15 februarie 2007,   Curtea a respins excepţia ca neîntemeiată, pentru considerentele acolo reţinute.

Cele statuate prin deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea, în cauza de faţă neintervenind elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii în această materie.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

In numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepţie ridicată de Zhu Weifen în Dosarul nr. 7.459/302/2005 (număr vechi 7.403/2005) al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 mai 2007.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbăţeanu