Decizia Nr.417 din 03.05.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 30 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, excepţie ridicată de Anca Gârbo în Dosarul nr. 1.054/117/2011 al Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 986D/2011.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 1.489D/2011, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 30 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, excepţie ridicată de Cristina Donia Bodnariuc în Dosarul nr. 2.498/115/2011* al Tribunalului Caraş-Severin - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 1.616D/2011, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 30 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, excepţie ridicată de Cosmina Candrea în Dosarul nr. 767/117/2011 al Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Curtea, având în vedere obiectul parţial identic al excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 986D/2011, nr. 1.489D/2011 şi nr. 1.616D/2011, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.Reprezentantul Ministerului Public nu se opune conexării dosarelor.Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.489D/2011 şi nr. 1.616D/2011 la Dosarul nr. 986D/2011, care este primul înregistrat.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:Prin Încheierea din 2 mai 2011, pronunţată în Dosarul nr. 1.054/117/2011, şi Sentinţa civilă nr. 4.583/2011 din 24 octombrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 767/117/2011, Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 30 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor.Prin Sentinţa civilă nr. 851 din 11 noiembrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 2.498/115/2011*, Tribunalul Caraş-Severin - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 30 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor.Excepţia a fost ridicată de Anca Gârbo, Cristina Donia Bodnariuc şi Cosmina Candrea.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii excepţiei susţin, în esenţă, că textul de lege criticat este neconstituţional, întrucât Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 a fost adoptată fără respectarea condiţiilor art. 115 alin. (4) din Constituţie. În acest sens, arată că cele arătate în preambulul ordonanţei de urgenţă reprezintă mai degrabă raţiuni de oportunitate, însă nu justifică existenţa unei situaţii extraordinare şi nici a urgenţei emiterii acestui act normativ de către Guvern. De asemenea, arată că drepturile materiale cuvenite pentru îngrijirea copilului au fost stabilite în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 257/2008 care modifică Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005. Or, modificarea dispoziţiilor legii amintite nu putea fi făcută prin ordonanţă de urgenţă, ci tot prin lege. Totodată, textul de lege criticat este contrar dispoziţiilor art. 44 şi art. 47 din Constituţie, precum şi dispoziţiilor art. 20 din acelaşi act normativ fundamental, prin raportare la dispoziţiile art. 1 din primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel, indemnizaţia pentru creşterea copilului până la 2 ani reprezintă un „bun“ în sensul dispoziţiilor internaţionale arătate şi în acord cu cele reţinute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. În plus, există o „speranţă legitimă“ de a primi această indemnizaţie, de vreme ce acest drept a fost obţinut într-un anumit cuantum. De asemenea, este încălcat principiul securităţii juridice şi încrederii legitime, întrucât intervenţia legislativă criticată nu a fost previzibilă. Dispoziţiile art. 30 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 sunt criticate şi din perspectiva încălcării principiului constituţional al neretroactivităţii legii civile. În acest sens, autorii excepţiei arată că dreptul şi cuantumul indemnizaţiei pentru creşterea copilului au fost stabilite în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005, astfel că prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 ar fi trebuit să se aplice doar persoanelor care nasc după intrarea în vigoare a acestui din urmă act normativ. În sfârşit, întrucât prevederile de lege criticate aduc atingere unor drepturi fundamentale, autorii excepţiei consideră că sunt încălcate şi prevederile art. 53 din Constituţie, întrucât nu au fost respectate cerinţele acestui text constituţional referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi.Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale şi Tribunalul Caraş-Severin - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. Astfel, cu privire la critica de neconstituţionalitate extrinsecă, arată că legiuitorul a motivat temeinic situaţia extraordinară care a determinat emiterea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 în raport cu dificultăţile de susţinere a măsurilor de protecţie socială plătite de stat, în contextul condiţiilor financiare dificile şi recesiunii înregistrate în activitatea economică din România, ceea ce justifică totodată urgenţa reglementării, prin adoptarea unor măsuri imediate. De asemenea, consideră că nu sunt întemeiate nici criticile raportate la dispoziţiile art. 115 alin. (6) din Constituţie, dreptul la concediu şi indemnizaţia pentru creşterea copiilor nefiind un drept fundamental. În sprijinul celor arătate invocă şi cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 765/2011.Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituţionale. În acest sens, arată că motivele menţionate în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 sunt de natură a justifica atât existenţa unei situaţii extraordinare, cât şi urgenţa reglementării. De asemenea, arată că drepturile la care se referă art. 30 din actul normativ amintit nu sunt drepturi fundamentale, astfel că nu poate fi reţinută încălcarea dispoziţiilor art. 53 din Constituţie. Totodată, nu se aduce atingere nici dreptului de proprietate privată, legiuitorul având competenţa exclusivă, potrivit dispoziţiilor constituţionale, de a stabili cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate în aşa fel încât să nu afecteze interesele generale sau interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, în egală măsură ocrotite. În sfârşit, consideră că nu sunt încălcate nici dispoziţiile art. 47 din Constituţie, întrucât legiuitorul are, de asemenea, competenţa de a stabili şi de a modifica, ori de câte ori apare această necesitate, condiţiile şi criteriile de acordare a plăţii indemnizaţiilor pentru creşterea copilului, modul de calcul şi criteriile de acordare a acestora, având în vedere nevoia de a asigura un nivel de trai decent şi dreptul la protecţie socială, dar şi posibilităţile economico-financiare existente în diferite intervale de timp. În acelaşi timp, cuantumul indemnizaţiei nu trebuie să fie neapărat proporţional cu valoarea contribuţiei la fondul de asigurări sociale, pentru că această contribuţie nu constituie un depozit ce urmează a fi restituit, iar indemnizaţia pentru creşterea copilului şi celelalte drepturi de asigurări sociale se acordă în conformitate cu principiile subsidiarităţii şi ale solidarităţii sociale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 30 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 10 decembrie 2010, dispoziţii potrivit cărora: „(1) Persoanele care au născut sau nasc până la data de 31 decembrie 2010 inclusiv, precum şi cele care au adoptat sau adoptă copilul, cărora li s-a încredinţat sau li se încredinţează copilul în vederea adopţiei sau care au sau vor avea copilul în plasament, în plasament în regim de urgenţă, cu excepţia asistentului maternal profesionist, ori care au fost sau urmează să fie numite tutore până la această dată beneficiază de drepturile reglementate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 7/2007, cu modificările şi completările ulterioare.(2) Începând cu 1 ianuarie 2011, pentru persoanele prevăzute la alin. (1), indemnizaţia pentru creşterea copilului se acordă în cuantum de 75% din media veniturilor nete lunare realizate în ultimele 12 luni anterioare naşterii copilului sau, după caz, anterioare adopţiei, încredinţării în vederea adopţiei, stabilirii măsurii plasamentului sau a plasamentului în regim de urgenţă sau a instituirii tutelei, dar nu mai puţin de 600 lei şi nu mai mult de 3.400 lei.(3) Dispoziţiile alin. (2) se aduc la cunoştinţa beneficiarilor prin emiterea unei noi decizii de către agenţiile teritoriale.“Autorii excepţiei de neconstituţionalitate consideră că aceste dispoziţii de lege contravin următoarelor prevederi ale Constituţiei: art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii civile, art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată, art. 47 privind nivelul de trai, art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi şi art. 115 alin. (4) referitor la condiţiile emiterii ordonanţelor de urgenţă. De asemenea, consideră că sunt încălcate şi dispoziţiile art. 20 din Constituţie prin raportare la prevederile art. 1 din primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prevederi referitoare la proprietate. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că argumentele invocate de autorii acesteia pun în discuţie atât probleme de constituţionalitate extrinsecă, cât şi aspecte de constituţionalitate intrinsecă. Cât priveşte critica de neconstituţionalitate extrinsecă formulată de autorii excepţiei, Curtea constată că aceasta priveşte neîndeplinirea condiţiilor stabilite de art. 115 alin. (4) din Constituţie pentru emiterea ordonanţelor de urgenţă. Referitor la aceste condiţii, Curtea, în jurisprudenţa sa, a statuat că Guvernul poate adopta o ordonanţă de urgenţă numai dacă există o situaţie extraordinară, reglementarea acesteia nu poate fi amânată, iar urgenţa este motivată în cuprinsul ordonanţei (Decizia nr. 109 din 9 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 175 din 18 martie 2010). Curtea a precizat totodată că situaţiile extraordinare exprimă un grad mare de abatere de la obişnuit sau comun, aspect întărit şi prin adăugarea sintagmei „a căror reglementare nu poate fi amânată“ (Decizia nr. 255 din 11 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005, şi Decizia nr. 188 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010). De asemenea, prin Decizia nr. 1.008 din 7 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 23 iulie 2009, a arătat că pentru îndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 115 alin. (4) din Constituţie este necesară existenţa unei stări de fapt obiective, cuantificabile, independente de voinţa Guvernului, care pune în pericol un interes public. Totodată, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 421 din 9 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 30 mai 2007, Curtea Constituţională a statuat că „urgenţa reglementării nu echivalează cu existenţa situaţiei extraordinare, reglementarea operativă putându-se realiza şi pe calea procedurii obişnuite de legiferare“. Din considerentele Deciziei nr. 109/2010 se desprinde însă şi concluzia că simpla invocare a oportunităţii, raţiunii şi utilităţii reglementării nu este suficientă pentru a se consideră că există o situaţie extraordinară şi urgentă care impune emiterea unei ordonanţe de urgenţă de către Guvern. Având în vedere toate aceste aspecte, Curtea reţine că cele prezentate în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 constituie mai degrabă raţiuni care ţin de necesitatea ori oportunitatea emiterii acestui act normativ, decât de existenţa unei situaţii extraordinare şi urgente. Astfel, Guvernul arată că măsurile financiare dispuse prin ordonanţă vizează „eficientizarea programului de acordare a indemnizaţiei pentru creşterea copilului sau, după caz, a stimulentului de inserţie lunar“. De asemenea, arată că „situaţia economică actuală impune utilizarea eficientă a resurselor bugetului de stat, inclusiv a resurselor financiare pentru asigurarea plăţii indemnizaţiei pentru creşterea copilului sau, după caz, a stimulentului de inserţie lunar, rezultând necesitatea regândirii acestui program din punctul de vedere al perioadei de acordare, al condiţiilor de eligibilitate, precum şi al cuantumurilor acordate“. Or, aceste motive se referă la necesitatea unei legiferări a materiei mai adecvate contextului social şi economic existent, fapt ce nu echivalează cu existenţa unei situaţii extraordinare, cu atât mai puţin a urgenţei. Pe de altă parte, însă, Curtea constată că necesitatea unei noi reglementări a materiei referitoare la concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, aşa cum apare motivată aceasta în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, a apărut în contextul crizei economice traversate de România, în care activitatea economică a fost marcată de recesiune. Această situaţie a pus în discuţie însăşi posibilitatea acordării pe viitor a indemnizaţiei pentru creşterea copiilor, în lipsa unei intervenţii rapide şi adecvate a statului, situaţie ce are fără îndoială un caracter obiectiv, independent de voinţa Guvernului, şi care vizează un interes general. Mai mult, contrar celor susţinute de autorii excepţiei, această împrejurare nu are un caracter obişnuit, iniţiativa Guvernului de a institui măsuri privind condiţiile acordării indemnizaţiei lunare pentru creşterea copiilor neavând caracterul unei simple îmbunătăţiri legislative, ci al unei intervenţii energice pentru combaterea unei situaţii cu consecinţe grave asupra categoriei de persoane vizate, respectiv beneficiarii acestor indemnizaţii, într-un context economic extraordinar, acela al crizei economice mondiale. Totodată, măsurile adoptate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 reprezintă una dintre modalităţile de realizare a programului anticriză susţinut de Fondul Monetar Internaţional, Uniunea Europeană şi Banca Mondială, program destinat să conducă la normalizarea condiţiilor financiare şi la pregătirea redresării economice. Or, aşa cum reiese din preambulul actului normativ analizat, pentru realizarea acestui program, aplicarea măsurilor economice se impunea de urgenţă, începând chiar cu luna ianuarie 2011. Faţă de necesitatea respectării acestui termen, precum şi a angajamentelor asumate de România prin acordurile încheiate cu instituţiile internaţionale amintite, Curtea apreciază că, în cazul emiterii Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 a existat o situaţie urgentă care a impus o intervenţie adecvată a Guvernului, ce se circumscrie condiţiilor impuse de art. 115 alin. (4) din Constituţie. Cât priveşte susţinerea potrivit căreia dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 ar modifica dispoziţiile Legii nr. 257/2008 pentru modificarea alin. (1) al art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 746 din 4 noiembrie 2008, Curtea constată că dispoziţiile constituţionale nu instituie nicio restricţie în ceea ce priveşte posibilitatea unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului de a reglementa în domeniul legilor, fie acestea ordinare, fie organice. În acelaşi sens, Curtea, prin Decizia nr. 605 din 6 mai 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 364 din 3 iunie 2010, a statuat că „interdicţia de a emite ordonanţe în domeniul legilor organice priveşte exclusiv ordonanţele adoptate în temeiul unei legi speciale de abilitare, nu şi ordonanţele de urgenţă“. Având în vedere cele arătate mai sus, Curtea apreciază că sunt neîntemeiate argumentele de neconstituţionalitate extrinsecă invocate de autorii excepţiei. Cât priveşte criticile de neconstituţionalitate intrinsecă formulate în prezenta cauză, Curtea, prin Decizia nr. 765 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 476 din 6 iulie 2011, a arătat, în esenţă, că dreptul la indemnizaţia pentru creşterea copilului nu este un drept constituţional, ci constituie una dintre măsurile de protecţie socială instituite de stat prin lege în virtutea rolului de stat social, dar nenominalizate expres în Constituţie. Caracteristic unui astfel de drept este că legiuitorul este liber să aleagă, în funcţie de politica statului, de resursele financiare, de prioritatea obiectivelor urmărite şi de necesitatea îndeplinirii şi a altor obligaţii ale statului consacrate deopotrivă la nivel constituţional, care sunt măsurile prin care va asigura cetăţenilor un nivel de trai decent şi să stabilească condiţiile şi limitele acordării lor. De asemenea, va putea dispune modificarea sau chiar încetarea acordării măsurilor de protecţie socială luate, fără a fi necesar să se supună condiţiilor art. 53 din Constituţie, întrucât acest text constituţional priveşte numai drepturile consacrate de Legea fundamentală, iar nu şi cele stabilite prin legi. Cu acelaşi prilej Curtea a precizat şi faptul că dreptul la concediu şi la indemnizaţia pentru creşterea copiilor nu trebuie confundat cu dreptul la concediu de maternitate, drept fundamental, care se bucură de o reglementare distinctă. Totodată, Curtea a reţinut şi faptul că reglementările Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 se aplică persoanelor ai căror copii se nasc începând cu data de 1 ianuarie 2011, precum şi persoanelor care au adoptat un copil, cărora li s-a încredinţat un copil în vederea adopţiei sau care au un copil în plasament ori în plasament în regim de urgenţă ori au devenit tutori începând cu data mai sus amintită. Persoanele care anterior au dobândit dreptul la concediu şi indemnizaţie pentru creşterea copilului de până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap, nu se supun noii reglementări. Prin urmare, niciunul dintre destinatarii Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 nu beneficiază la momentul intrării în vigoare a acestui act normativ de dreptul la concediu şi indemnizaţia pentru creşterea copilului, calitatea de beneficiar al acestor drepturi fiind condiţionată de naşterea unui copil şi de dobândirea drepturilor părinteşti ulterior acestui moment. Prin urmare, nu se poate vorbi de afectarea unui drept de natură patrimonială aflat deja în patrimoniul persoanelor amintite. În plus faţă de argumentele analizate prin Decizia nr. 765/2011, autorii prezentei excepţii de neconstituţionalitate pun în discuţie situaţia persoanelor care, anterior intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011, au dobândit dreptul la indemnizaţie pentru creşterea copilului în condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.008 din 14 noiembrie 2005. Astfel, susţin că au un drept câştigat asupra cuantumului indemnizaţiei pentru creşterea copilului deja obţinute, precum şi o speranţă legitimă de a obţine pe viitor această indemnizaţie în condiţiile stabilite prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005. Or, amintind faptul că dreptul la indemnizaţia pentru creşterea copilului nu reprezintă un drept prevăzut în Legea fundamentală, precum şi faptul că acordarea sa este supusă condiţiei ca statul să dispună de resursele financiare pentru a putea acorda şi alte drepturi de asigurări sociale faţă de cele pe care Constituţia le nominalizează în mod expres, Curtea reţine că dreptul în discuţie, chiar dacă poate fi încadrat, potrivit interpretării pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat-o art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în noţiunea de „bun“, reprezintă totuşi, din această perspectivă, un drept câştigat numai cu privire la prestaţiile realizate până la data intrării în vigoare a noii legi, iar suprimarea acestuia pentru viitor nu are semnificaţia exproprierii. Mai mult, aşa cum se desprinde din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la dreptul la pensie - drept fundamental, potrivit art. 47 din Constituţia din România -, dispoziţiile art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu garantează obţinerea acestor drepturi într-un anumit cuantum nici măcar în situaţia când aceste drepturi sunt obţinute în temeiul plăţii unei contribuţii anterioare la fondurile de asigurări sociale (Hotărârea din 30 martie 2005 - paragraful 39, pronunţată în Cauza Kjartan Ásmundsson contra Islandei). Cu atât mai puţin apreciază instanţa de contencios constituţional că o astfel de garanţie s-ar putea regăsi cu privire la un drept a cărui acordare este lăsată la libera apreciere a legiuitorului. Totodată, Curtea constată că prevederile de lege criticate, conformându-se dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, afectează indemnizaţia pentru creşterea copiilor doar pe viitor şi numai în ceea ce priveşte cuantumul acesteia şi nu se răsfrâng asupra prestaţiilor deja obţinute anterior intrării lor în vigoare, care constituie facta praeterita. În sfârşit, Curtea reţine că cele arătate cu privire la dreptul statului de a interveni în sensul modificării condiţiilor de acordare a dreptului la acordarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului răspund şi criticii referitoare la încălcarea principiului previzibilităţii legii. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 30 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, excepţie ridicată de Anca Gârbo şi Cosmina Candrea în dosarele nr. 1.054/117/2011 şi nr. 77/117/2011 ale Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, precum şi de Cristina Donia Bodnariuc în Dosarul nr. 2.498/115/2011* al Tribunalului Caraş-Severin - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 mai 2012. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Patricia Marilena Ionea