Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.406 din 13.06.2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 334 alin. (4) din Codul penal, prin raportare la prevederile art. 112 alin. (1) lit. s) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala a Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 788 din 04 octombrie 2017

SmartCity1

Valer Dorneanu - preşedinte
Marian Enache - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Livia Doina Stanciu - judecător
Varga Attila - judecător
Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 334 alin. (4) din Codul penal, excepţie ridicată de Valy Vasile Grad în Dosarul nr. 458/224/2015/a1 al Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.113 D/2016. 2. La apelul nominal se constată lipsa autorului excepţiei. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. Se susţine că, contrar susţinerilor autorului excepţiei, intenţia legiuitorului de a incrimina fapta de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul ale cărui plăcuţe cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare au fost retrase rezultă din denumirea marginală a art. 334 din Codul penal. Se arată deosebirile dintre ipoteza normei de la art. 334 alin. (4) şi ipoteza normei de la alin. (1) al aceluiaşi articol, susţinându-se că un autovehicul cu plăcuţe retrase este un autovehicul înmatriculat. Se observă că, în aceste condiţii, o eventuală neconstituţionalitate a art. 334 alin. (1) din Codul penal nu poate determina neconstituţionalitatea art. 334 alin. (4) din Codul penal. Se mai arată că infracţiunea criticată este una ce vizează siguranţa circulaţiei pe drumurile publice şi că aceasta nu interferează cu dreptul de proprietate privată asupra autovehiculului în cauză. În privinţa condiţiilor exercitării dreptului fundamental anterior referit, se susţine că acestea sunt stabilite prin lege, legiuitorul putând interveni prin impunerea unor restrângeri, în cazul unor activităţi periculoase social. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 27 mai 2016, pronunţată în Dosarul nr. 458/224/2015/a1, Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 334 alin. (4) din Codul penal, excepţie ridicată de Valy Vasile Grad, într-o cauză având ca obiect stabilirea vinovăţiei autorului excepţiei sub aspectul săvârşirii infracţiunii reglementate prin textul criticat.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că prevederile art. 334 alin. (4) din Codul penal, care sancţionează penal fapta de conducere a unui autovehicul ale cărui plăcuţe cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare au fost retrase, restrânge, în mod nejustificat, exercitarea dreptului de proprietate privată al proprietarului asupra respectivului autovehicul. Se susţine, în acest sens, că starea de înmatriculare este una continuă, ce începe de la data finalizării procedurii de înmatriculare şi încetează la data radierii din circulaţie a autovehiculului. Se arată că retragerea plăcuţelor de înmatriculare, ca urmare a aplicării prevederilor art. 10 coroborate cu cele ale art. 112 alin. (1) lit. s) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, nu poate determina aplicarea dispoziţiilor art. 334 alin. (4) din Codul penal, deoarece intenţia legiuitorului, în reglementarea infracţiunii prevăzute de acesta, a fost de a sancţiona doar circulaţia pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau cu un număr fals de înmatriculare, care nu se regăseşte în evidenţele autorităţilor române competente, întrucât doar aceste fapte aduc atingere siguranţei circulaţiei pe drumurile publice. Se susţine, de asemenea, că limitarea exercitării dreptului de proprietate privată, potrivit textelor criticate, nu respectă exigenţele prevederilor art. 53 din Constituţie. Se arată, totodată, că dispoziţiile art. 334 alin. (4) din Codul penal discriminează proprietarii autovehiculelor ale căror plăcuţe au fost retrase, în raport cu ceilalţi proprietari de autovehicule. 6. Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se susţine că textul criticat este clar, precis şi previzibil, conţinând elemente suficiente care să permită determinarea conduitei apreciate de legiuitor ca ilicită şi să ofere justiţiabilului posibilitatea să prevadă, într-o măsură rezonabilă, consecinţele ce ar putea rezulta din faptele sale, pentru ca acesta să îşi adapteze conduita la exigenţele impuse prin lege. Se arată, totodată, că prevederile art. 334 alin. (4) din Codul penal nu restrâng, în mod nejustificat, dreptul de proprietate al persoanelor aflate în situaţia autorului excepţiei. Se susţine, de asemenea, că dispoziţiile Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului nu exclud limitarea exerciţiului dreptului de proprietate privată, în măsura în care aceasta este prevăzută prin lege şi este necesară pentru apărarea anumitor valori sociale de o anumită importanţă. Se arată că legiuitorul este liber să hotărască atât cu privire la pericolul social în funcţie de care urmează să stabilească natura juridică a faptei incriminate, cât şi referitor la condiţiile răspunderii juridice pentru fapta în cauză. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată, în acest sens, că textul criticat nu afectează în niciun fel existenţa dreptului de proprietate al persoanei asupra autovehiculului ale cărui plăcuţe de înmatriculare au fost retrase, ci doar sancţionează punerea în circulaţie pe drumurile publice ale unui astfel de autovehicul, din motive care privesc securitatea traficului rutier şi protejarea vieţii şi a integrităţii corporale a celorlalţi participanţi la trafic. Se susţine că, în scopul asigurării unor drepturi sau libertăţi fundamentale, exercitarea dreptului de proprietate privată poate face obiectul unor restrângeri prevăzute prin lege. 9. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Se susţine că dispoziţiile art. 334 alin. (4) din Codul penal sunt suficient de clare, precise şi previzibile pentru a permite înţelegerea condiţiilor în care acestea pot fi aplicate. Se arată că afirmaţia autorului excepţiei potrivit căreia textul criticat se aplică doar în ipoteza conducerii pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau cu număr de înmatriculare fals reprezintă interpretarea sa subiectivă. Se conchide că prevederile art. 334 alin. (4) din Codul penal nu contravin dispoziţiilor art. 44 din Constituţie. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, conform încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 334 alin. (4) din Codul penal. Din analiza excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine, însă, că autorul critică, în realitate, prevederile art. 334 alin. (4) din Codul penal, prin raportare la prevederile art. 112 alin. (1) lit. s) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, care au următorul cuprins: Art. 334 alin. (4): „Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tractarea unei remorci ale cărei plăcuţe cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare au fost retrase sau a unui vehicul înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulaţie în România, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.";

Art. 112 alin. (1) lit. s): „Certificatul de înmatriculare sau de înregistrare ori dovada înlocuitoare a acestuia se reţine de către poliţia rutieră în următoarele cazuri: [...] s) vehiculul nu este asigurat de răspundere civilă în caz de pagube produse terţilor prin accidente de circulaţie, conform legii; [...]".13. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) referitor la statul român, art. 3 cu privire la teritoriu, art. 11 referitor la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 20 cu privire la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, precum şi prevederilor art. 1 şi art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului cu privire la egalitatea în drepturi şi la dreptul de proprietate. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, dispoziţiile art. 334 alin. (4) din Codul penal au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, fiind pronunţată în acest sens Decizia nr. 537 din 6 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1002 din 13 decembrie 2016, prin care a constatat, între altele, că art. 334 face parte din cap. II - Infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice al titlului VII - Infracţiuni contra siguranţei publice al Părţii speciale a Codului penal şi are denumirea marginală „Punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat", având ca obiect juridic relaţiile sociale formate în domeniul asigurării bunei desfăşurări a circulaţiei pe drumurile publice, circulaţie care trebuie să se realizeze în condiţii de legalitate. Astfel, Curtea a reţinut că art. 334 din Codul penal incriminează, la alin. (4), activitatea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sau de tractare a unei remorci ale căror plăcuţe cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare au fost retrase sau a unui vehicul înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulaţie în România. S-a observat, totodată, că aceeaşi faptă a fost incriminată, în trecut, prin dispoziţiile art. 85 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, care au fost abrogate prin prevederile art. 121 pct. 1 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal. 15. Având în vedere cele reţinute prin decizia anterior citată, Curtea constată că, spre deosebire de dispoziţiile art. 334 alin. (4) din Codul penal, prevederile art. 112 alin. (1) lit. s) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 sancţionează contravenţional neîndeplinirea obligaţiei de încheiere de către proprietarul sau de către utilizatorul vehiculului a unei asigurări de răspundere civilă în caz de pagube produse terţilor prin accidente de circulaţie, conform legii, respectiv potrivit dispoziţiilor Legii nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, act normativ care era aplicabil la data săvârşirii faptelor analizate în cauza în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate, şi care prevedea, la art. 4, obligativitatea încheierii unei poliţe de asigurare din categoria precizată în cuprinsul art. 112 alin. (1) lit. s) mai sus referit. Măsura aplicabilă în ipoteza juridică prevăzută la art. 112 alin. (1) lit. s) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 constă în reţinerea de către poliţia rutieră a certificatului de înmatriculare sau de înregistrare a vehiculului ori a dovezii înlocuitoare a acestuia, sancţiune ce trebuie coroborată cu cea prevăzută la alin. (3) al art. 112 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, care prevede, pentru aceeaşi ipoteză juridică, şi retragerea plăcuţelor cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare. 16. Analizând dispoziţiile legale mai sus arătate, Curtea reţine că prevederile art. 334 alin. (4) din Codul penal nu includ, printre ipotezele juridice pe care le reglementează, şi faptele prevăzute la art. 112 alin. (1) lit. s) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002. Astfel, art. 334 alin. (4) din Codul penal incriminează activitatea de punere în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, în timp ce prevederile art. 112 alin. (1) lit. s) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 sancţionează contravenţional lipsa asigurării de răspundere civilă în caz de pagube produse terţilor prin accidente de circulaţie, conform legii. Pentru acest motiv, Curtea constată că nu poate fi reţinută existenţa unui paralelism de reglementare între dispoziţiile art. 334 alin. (4) din Codul penal şi cele ale art. 112 alin. (1) lit. s) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, acestea sancţionând, în realitate, penal şi, respectiv, contravenţional, conduite distincte, ce afectează categorii de relaţii sociale distincte (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 537 din 6 iulie 2016, paragrafele 15 şi 16). 17. De asemenea, Curtea reţine, pe de o parte, că dispoziţiile legale mai sus enunţate se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în ipotezele juridice prevăzute prin textele criticate, iar, pe de altă parte, că persoanele care conduc pe drumurile publice autovehicule sau tractează remorci ale căror plăcuţe cu numărul de înmatriculare ori de înregistrare au fost retrase sau care conduc un vehicul înmatriculat în alt stat, care nu au drept de circulaţie în România, se află într-o situaţie juridică diferită de cea a persoanelor fizice sau juridice care îşi încalcă obligaţia de încheiere a asigurării de răspundere civilă în caz de pagube produse terţilor prin accidente de circulaţie, motiv pentru care nu poate fi reţinută încălcarea prin acestea a dispoziţiilor art. 16 din Constituţie referitoare la principiul egalităţii în drepturi. Or, referitor la acest din urmă principiu, instanţa de contencios constituţional a reţinut, în jurisprudenţa sa, că discriminarea presupune aplicarea unui regim juridic diferit unor situaţii care nu se deosebesc în mod obiectiv şi rezonabil (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 537 din 6 iulie 2016, paragraful 18). Prin urmare, Curtea constată că nu poate fi reţinută încălcarea, prin textul criticat, a prevederilor art. 1 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, ce reglementează egalitatea în drepturi. 18. Referitor la pretinsa încălcare, prin dispoziţiile legale criticate, a prevederilor art. 44 din Constituţie, Curtea reţine că aplicarea pedepsei penale prevăzute prin textul criticat, coroborată cu sancţiunea contravenţională reglementată la art. 112 alin. (1) lit. s) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, nu este de natură a încălca dreptul de proprietate privată asupra vehiculului în cauză, ci doar de a restrânge exercitarea acestuia, prin limitarea atributului folosinţei. Această soluţie juridică este reglementată, însă, cu respectarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 53, reprezentând o aplicare a prevederilor art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, conform cărora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege. Astfel, reţinerea certificatului de înmatriculare sau de înregistrare a vehiculului şi retragerea plăcuţelor cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare este o măsură aplicabilă pe o perioadă limitată de timp, mai exact, până la prezentarea de către proprietarul sau utilizatorul vehiculului a dovezii încetării motivului pentru care acestea au fost reţinute, aspect prevăzut la art. 112 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002. Totodată, sancţiunea criticată este reglementată printr-o ordonanţă de urgenţă, reglementarea acesteia are un scop legitim, constând în desfăşurarea raporturilor civile ale proprietarilor sau utilizatorilor de vehicule cu terţii în condiţii de siguranţă, sub aspectul capacităţii celor dintâi de a plăti despăgubirile având ca obiect eventuale pagube produse terţilor prin accidente de circulaţie, fiind necesară într-o societate democratică, şi este proporţională cu situaţia care a determinato, nefiind de natură a afecta substanţa dreptului de proprietate asupra vehiculului. 19. Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că nu poate fi reţinută nici încălcarea, prin textele criticate, a dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Constituţie, ce reglementează statul român, şi a prevederilor art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului referitoare la dreptul de proprietate. 20. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor constituţionale ale art. 3, Curtea reţine că acestea nu sunt aplicabile în prezenta cauză, întrucât reglementează cu privire la teritoriul României. 21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Valy Vasile Grad în Dosarul nr. 458/224/2015/a1 al Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori şi constată că dispoziţiile art. 334 alin. (4) din Codul penal, prin raportare la prevederile art. 112 alin. (1) lit. s) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 13 iunie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop

SmartCity5

COMENTARII la Decizia 406/2017

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 406 din 2017
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com

ANONIM a comentat Decretul 358 1948
    What type of loan do you need? Personal loan Car loan Refinancing Mortgage Business capital (start or expand your business) Have you lost hope and think that there is no way out, but your financial problems are still not gone? Do not hesitate to contact us for possible business cooperation. Contact us (WhatsApp) number +918131851434 contact email id : sumitihomelend@gmail.com Mr. Damian Sumiti
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 406/2017
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu