Decizia Nr.405 din 03.07.2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua prin raportare la art. 35 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum şi ale art. 20 cuprins în titlul VII - Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 581 din 04 august 2014

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Toni Greblă	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskás Valentin Zoltán	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Irina-Loredana Gulie	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum şi a prevederilor art. 20 cuprins în titlul VII - Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, excepţie ridicată de Mircea Călin Spulber şi Gabriel Viorel Spulber în Dosarul nr. 590/2/2012* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 38D/2014.2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 39D/2014, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum şi a prevederilor art. 20 cuprins în titlul VII - Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, excepţie ridicată de Elisabeta Bozdoc, Mariana Andrieş şi S.C. Real Invest Grup din Bucureşti în Dosarul nr. 2.183/2/2012* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.4. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.5. Având în vedere excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în dosarele anterior menţionate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea Dosarului nr. 39D/2014 la Dosarul nr. 38D/2014. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 pentru organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 39D/2014 la Dosarul nr. 38D/2014, care este primul înregistrat.6. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua prin raportare la art. 35 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013, având în vedere faptul că aceste din urmă prevederi legale nu sunt incidente în cadrul soluţionării fondului cauzei. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 20 cuprins în titlul VII - Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv din Legea nr. 247/2005, pune concluzii de respingere a acesteia ca neîntemeiată, arătând că dispoziţiile legale criticate dau expresie principiului constituţional al accesului liber la justiţie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:7. Prin încheierile din 9 decembrie 2013, pronunţate în Dosarul nr. 590/2/2012* şi, respectiv, 2.183/2/2012*, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum şi a prevederilor art. 20 cuprins în titlul VII - Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, excepţie ridicată de Mircea Călin Spulber şi Gabriel Viorel Spulber, precum şi de Elisabeta Bozdoc, Mariana Andrieş şi S.C. Real Invest Grup din Bucureşti în cauze având ca obiect soluţionarea unor acţiuni privind obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea unei decizii reprezentând titlul de despăgubire.8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile art. 4 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 contravin dispoziţiilor constituţionale invocate, deoarece determină aplicarea legii noi în cadrul unui recurs, iar în acest mod justiţiabilul este privat de o judecată în fond, având ca temei de drept Legea nr. 165/2013. Se mai arată că prevederile art. 35 din Legea nr. 165/2013 stabilesc căile de atac în justiţie împotriva deciziilor emise de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, precum şi competenţa materială şi teritorială a instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care art. 20 cuprins în titlul VII din Legea nr. 247/2005 stabileşte în continuare competenţa materială şi teritorială a instanţei de contencios administrativ în ceea ce priveşte contestarea deciziei adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, menţinerea unui atare sistem paralel de control judiciar este discriminatorie, deoarece „în recurs nu se poate formula o cerere de contestare a cuantumului despăgubirilor acordate“. Se mai arată că dreptul de acces la justiţie s-a născut înainte de intrarea în vigoare a legii noi, astfel încât condiţionarea acestuia de respectarea termenelor instituite prin art. 35 din Legea nr. 165/2013 este neconstituţională.9. În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea prevederilor art. 20 cuprins în titlul VII din Legea nr. 247/2005, se arată că aceste prevederi legale sunt norme de procedură, care au rolul de a asigura respectarea normelor substanţiale cuprinse în art. 16 din acelaşi act normativ. Se mai susţine că, având în vedere că prevederile art. 16 cuprins în titlul VII din Legea nr. 247/2005 sunt în prezent abrogate, menţinerea căii de atac în justiţie, în temeiul art. 20 din acelaşi act normativ, este iluzorie, de vreme ce nu mai este recunoscut de legea nouă însuşi dreptul substanţial protejat, respectiv dreptul la despăgubiri în condiţiile titlului VII din Legea nr. 247/2005.10. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal îşi exprimă opinia în sensul respingerii ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013, arătând că, în condiţiile în care despăgubirile stabilite conform Legii nr. 10/2001, republicată, nu au fost valorificate potrivit procedurii reglementate de Legea nr. 247/2005, nu se poate susţine în mod rezonabil că dispoziţiile Legii nr. 165/2013 se aplică retroactiv. Singura ipoteză în care ar fi putut fi reţinută retroactivitatea Legii nr. 165/2013 ar fi fost aceea în care legea nouă ar fi dispus şi cu privire la dreptul la despăgubire deja stabilit şi valorificat de actul normativ anterior, respectiv Legea nr. 247/2005, ceea ce nu este cazul în speţă. Dispoziţiile legale criticate nu contravin principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi nici accesului liber la justiţie, dat fiind faptul că, pe de o parte, art. 4 din acest act normativ prevede faptul că legea nouă se aplică tuturor cauzelor aflate pe rolul instanţelor, iar, pe de altă parte, aceste cauze judiciare sunt supuse în continuare controlului jurisdicţional. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 20 cuprins în titlul VII din Legea nr. 247/2005, se arată că acest text legal constituie o aplicare a dispoziţiilor art. 21 din Constituţie.11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.12. Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 4 din Legea nr. 165/2013 sunt neconstituţionale, fiind încălcat principiul constituţional al neretroactivităţii legii. În acest sens, arată că textul de lege criticat acţionează asupra fazei iniţiale de constituire a situaţiei juridice, modificând în mod esenţial regimul juridic creat prin depunerea cererilor de chemare în judecată în termenul legal, cu încălcarea principiului tempus regit actum (Decizia Curţii Constituţionale nr. 830 din 8 iulie 2008). Or, neretroactivitatea legii impune ca noua lege să nu se aplice actelor îndeplinite conform dispoziţiilor legii anterioare, ci doar acţiunilor care se efectuează după intrarea în vigoare a acesteia, rămânând valabile cele efectuate în perioada activităţii legii vechi. Se mai arată că, în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 35 din Legea nr. 165/2013 şi ale art. 20 cuprins în titlul VII din Legea nr. 247/2005, sunt invocate aspecte ce ţin de modul de interpretare şi aplicare a legii. Cu toate acestea, se mai apreciază că o reluare a procedurilor cu caracter administrativ contravine principiului soluţionării cauzei într-un termen optim şi previzibil, prevăzut de art. 6 din noul Cod de procedură civilă, fiind o consacrare a art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, la care România a devenit parte.13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit încheierilor de sesizare, îl constituie prevederile art. 4 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi prevederile art. 20 cuprins în cap. VI - Căi de atac în justiţie din titlul VII - Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările şi completările ulterioare. În acord cu motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea urmează să reţină ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate prevederile art. 4 teza a doua prin raportare la art. 35 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013, precum şi ale art. 20 cuprins în titlul VII din Legea nr. 247/2005, potrivit cărora:

– Art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013: „Dispoziţiile prezentei legi se aplică (...) cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor, (...) la data intrării în vigoare a prezentei legi.“;

– Art. 35 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013: „(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării. (2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor.“;

– Art. 20 cuprins în titlul VII din Legea nr. 247/2005: „(1) Competenţa de soluţionare a acţiunii în contencios administrativ având ca obiect contestarea deciziei adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor sau, după caz, refuzul acesteia de a emite decizia revine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în a cărui rază teritorială domiciliază reclamantul. Dacă reclamantul domiciliază în străinătate, cererea se adresează instanţei reşedinţei sale din ţară sau, după caz, instanţei domiciliului reprezentantului acestuia din România, iar dacă nu are nici reşedinţă în România şi nici reprezentant cu domiciliul în România, cererea se adresează Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Bucureşti.
(2) Hotărârea pronunţată de prima instanţă poate fi atacată cu recurs. Recursul suspendă executarea.“16. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii civile, art. 16 alin. (1) şi (2) referitoare la egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1) referitor la accesul liber la justiţie, alin. (2) privind neîngrădirea prin lege a acestui drept şi alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil. 17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, potrivit dispoziţiilor titlului VII - Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv cuprins în Legea nr. 247/2005, analizarea şi stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă potrivit prevederilor acestei legi, era în competenţa Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor [ale cărei atribuţii au fost preluate, în virtutea art. 18 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor]. Pentru a se emite decizia reprezentând titlul de despăgubire, Secretariatul Comisiei Centrale proceda la analizarea dosarelor, în privinţa verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură [titlul VII, capitolul III, art. 16 alin. (4) din Legea nr. 247/2005]; în cazul în care aceasta a fost legal respinsă, dosarul era transmis evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare [art. 16 alin. (5) din acelaşi act normativ]. După întocmirea raportului de evaluare, Comisia Centrală proceda la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire [titlul VII, capitolul III, art. 16 alin. (7) din lege]. 18. Potrivit dispoziţiilor art. 19 şi art. 20 cuprinse în titlul VII, cap. VI din Legea nr. 247/2005, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în a cărui rază teritorială domiciliază reclamantul pot fi atacate, în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, în contradictoriu cu statul, reprezentat prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, atât decizia adoptată de către Comisia Centrală, cât şi refuzul acesteia de a emite decizia. Hotărârea pronunţată de prima instanţă poate fi atacată cu recurs. Recursul suspendă executarea. 19. În continuare, Curtea reţine că, în condiţiile inexistenţei unui termen impus Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire şi în ipoteza lipsei oricărui răspuns cu privire la emiterea unei astfel de decizii, persoanele îndreptăţite la restituire au promovat acţiuni în instanţă pentru obligarea Comisiei Centrale de a emite decizia menţionată, acţiuni nesoluţionate la intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, act normativ care a instituit o nouă procedură de soluţionare a dosarelor de despăgubire constituite în temeiul legislaţiei reparatorii anterioare. 20. Soluţionarea acestei situaţii tranzitorii a fost realizată de către instanţele judecătoreşti prin recurgerea la aplicarea art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare. Potrivit acestui text de lege, pentru soluţionarea dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, se stabileşte un termen de 60 de luni, respectiv de 36 de luni, pentru dosarele de fond funciar, de la data intrării în vigoare a legii. Însă, în legătură cu acest text de lege, prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua prin raportare la art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, şi a constatat că termenele prevăzute la art. 34 alin. (1) din aceeaşi lege nu se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii. Aşadar, pronunţând această decizie, Curtea a admis implicit că instanţele de judecată învestite cu soluţionarea acţiunii în contencios administrativ ce are ca obiect soluţionarea cererii privind obligarea autorităţii administrative competente la emiterea unei decizii de despăgubire, în temeiul Legii nr. 247/2005, vor soluţiona pe fond aceste acţiuni, procedând, dacă este cazul, la obligarea Comisiei Naţionale la acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, în temeiul Legii nr. 165/2013. 21. În consecinţă, cauzele aflate pe rolul instanţelor de contencios administrativ, la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, vor fi soluţionate în temeiul art. 19 şi 20 din titlul VII cuprins în Legea nr. 247/2005. 22. O altă concluzie ce decurge implicit din cele de mai sus este aceea că prevederile art. 35 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 nu sunt aplicabile în cadrul soluţionării acestor tipuri de cauze, respectiv cauzelor aflate pe rolul instanţelor de contencios administrativ la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, şi având ca obiect obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea unei decizii reprezentând titlul de despăgubire. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 35 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii cu atribuţii în procesul de restituire sau de stabilire a măsurilor reparatorii, poate fi atacată fie decizia emisă cu respectarea termenelor prevăzute la art. 33 şi 34 din lege, fie lipsa răspunsului entităţii învestite de lege, în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor. Aşadar, prevederile art. 35 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 sunt aplicabile numai după parcurgerea procedurii administrative în faţa entităţilor învestite de lege cu atribuţii în procesul de restituire a imobilelor sau de stabilire a măsurilor reparatorii, acestea reprezentând temeiul legal în care pot fi atacate în justiţie fie decizia emisă cu respectarea termenelor prevăzute de art. 33 şi art. 34, în termen de 30 de zile de la data comunicării, fie lipsa unei decizii, în cazul în care termenul legal pentru soluţionarea cererilor a expirat. 23. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua, prin raportare la art. 35 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013, autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că, în temeiul art. 4 din Legea nr. 165/2013, în cadrul soluţionării cauzelor aflate pe rolul instanţelor de contencios administrativ, având ca obiect acţiunea privind contestarea refuzului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de a emite titlul de despăgubire, aflată în faza de recurs, devin aplicabile dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 165/2013 potrivit cărora decizia entităţii cu atribuţii în procesul de restituire sau de stabilire a măsurilor reparatorii, emisă cu respectarea termenelor prevăzute la art. 33 şi 34 din lege, poate fi atacată în termen de 30 zile de la data comunicării, iar lipsa răspunsului entităţii învestite de lege, în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că, în condiţiile în care prevederile art. 20 din titlul VII cuprins în Legea nr. 247/2005 nu sunt abrogate, menţinerea unui atare sistem paralel de control judiciar este discriminatorie, cu atât mai mult cu cât dreptul la acces la justiţie s-a născut înainte de intrarea în vigoare a legii noi. Prin urmare, în opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, condiţionarea accesului liber la justiţie de respectarea termenelor instituite prin art. 35 din Legea nr. 165/2013 este neconstituţională. 24. Analizând aceste susţineri, Curtea reţine că excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului formulat de recurenta-pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinţei civile nr. 2.110 din 23 martie 2012, prin care pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a fost obligată la emiterea unei decizii reprezentând titlul de despăgubire. Aşadar, în cursul soluţionării recursului formulat împotriva hotărârii primei instanţe, prin care Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a fost obligată, în temeiul art. 19 şi 20 din titlul VII cuprins în Legea nr. 247/2005, la emiterea unei decizii reprezentând titlu de despăgubire, a intrat în vigoare Legea nr. 165/2013, care instituie o altă procedură de despăgubire în cazul în care cererile nu pot fi soluţionate prin restituirea în natură, respectiv acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte. Potrivit art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor [ale cărei atribuţii au fost preluate, în virtutea art. 18 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor], vor fi soluţionate în termen de 60 de luni, respectiv 36 de luni, pentru dosarele de fond funciar, de la data intrării în vigoare a legii. 25. Având în vedere cele statuate prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, precitată, prin care Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua prin raportare la art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, şi a constatat că termenele prevăzute la art. 34 alin. (1) din aceeaşi lege nu se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii, Curtea reţine că, în raport cu obiectul cauzei deduse soluţionării instanţei de judecată, prevederile art. 35 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013 nu sunt incidente în cadrul soluţionării fondului cauzei. Astfel, instanţa de contencios administrativ învestită, în temeiul art. 20 din Legea nr. 247/2005, cu soluţionarea cererii privind obligarea autorităţii administrative competente la emiterea unei decizii de despăgubire, potrivit Legii nr. 247/2005, va soluţiona pe fond această acţiune şi va obliga, după caz, Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor la acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, în temeiul Legii nr. 165/2013. 26. Prin urmare, având în vedere că prevederile art. 35 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013 se referă la căi de atac în justiţie împotriva deciziilor emise cu respectarea termenelor prevăzute de art. 33 şi 34, precum şi împotriva lipsei unei decizii de compensare în puncte, după expirarea termenelor prevăzute de lege, Curtea reţine că aceste prevederi legale nu au legătură cu soluţionarea fondului cauzei, astfel încât, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua prin raportare la art. 35 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013 urmează a fi respinsă ca inadmisibilă. 27. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 din titlul VII cuprins în Legea nr. 247/2005, Curtea reţine că aceste prevederi legale reprezintă, şi ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, temeiul soluţionării, în fond sau în recurs, a acţiunilor formulate împotriva refuzului Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor de a emite un titlu de despăgubire, acţiuni cărora, în acord cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014, nu le sunt aplicabile termenele prevăzute în art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, instanţa de contencios administrativ urmând a proceda, după caz, la obligarea Comisiei Naţionale la emiterea unei decizii de compensare în puncte, fixându-i în acest sens şi un termen. 28. Prin urmare, Curtea reţine că, prin prisma celor statuate mai sus, susţinerile autorilor excepţiei de neconstituţionalitate referitoare la ineficienţa normativă a dispoziţiilor art. 20 din titlul VII cuprins în Legea nr. 247/2005, în contextul existenţei, în opinia acestora, a unei căi de atac cu aceeaşi finalitate juridică, reprezentată de art. 35 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, sunt neîntemeiate. 29. Nu poate fi reţinută nici încălcarea dispoziţiilor constituţionale privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, având în vedere că prevederile legale criticate reprezintă temeiul legal al soluţionării pe fond a acţiunii persoanei îndreptăţite împotriva refuzului entităţii învestite de lege de a emite decizia de despăgubire, fiind, aşadar, o concretizare a principiilor constituţionale invocate. 30. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua prin raportare la art. 35 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Mircea Călin Spulber şi Gabriel Viorel Spulber în Dosarul nr. 590/2/2012* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi de Elisabeta Bozdoc, Mariana Andrieş şi S.C. Real Invest Grup din Bucureşti în Dosarul nr. 2.183/2/2012* al aceleiaşi instanţe. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Mircea Călin Spulber şi Gabriel Viorel Spulber în Dosarul nr. 590/2/2012* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi de Elisabeta Bozdoc, Mariana Andrieş şi S.C. Real Invest Grup din Bucureşti în Dosarul nr. 2.183/2/2012* al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 20 cuprins în titlul VII - Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 3 iulie 2014. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Irina-Loredana Gulie