Decizia Nr.402 din 06.06.2019

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Răzvan Horaţiu Radu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicată de Florin Ţăpusă în Dosarul nr. 2.567/99/2016 al Tribunalului Iaşi - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.391D/2017.2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, de exemplu, Decizia nr. 524 din 27 iunie 2006 şi Decizia nr. 700 din 7 noiembrie 2017.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 1 august 2017, pronunţată în Dosarul nr. 2.567/99/2016, Tribunalul Iaşi - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicată de Florin Ţăpuşă într-o cauză penală în care se fac cercetări cu privire la săvârşirea mai multor infracţiuni între care şi cea prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale, fiind lipsite de previzibilitate şi accesibilitate, întrucât din modul de definire a infracţiunii nu poate fi determinat cu exactitate înţelesul sintagmei „efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ", deci conduita care defineşte elementul material al infracţiunii.6. Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, art. 7 paragraful 1 din Convenţie, care consacră principiul legalităţii incriminării şi pedepsei (nullum crimen, nulla poena sine lege), pe lângă interzicerea, în mod special, a extinderii conţinutului infracţiunilor existente asupra unor fapte care, anterior, nu constituiau infracţiuni, prevede şi principiul potrivit căruia legea penală nu trebuie interpretată şi aplicată extensiv în defavoarea acuzatului, de exemplu, prin analogie.7. Rezultă, astfel, că legea trebuie să definească în mod clar infracţiunile şi pedepsele aplicabile, această cerinţă fiind îndeplinită atunci când un justiţiabil are posibilitatea de a cunoaşte, din însuşi textul normei juridice pertinente, la nevoie cu ajutorul interpretării acesteia de către instanţe şi în urma obţinerii unei asistenţe judiciare adecvate, care sunt actele şi omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penală şi care este pedeapsa pe care o riscă în virtutea acestora.8. Din interpretarea sistematică a textului legal criticat prin raportare la toate actele normative în vigoare, inclusiv la încadrarea în drept a presupusei infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului, se apreciază că noţiunea de „acte de comerţ", chiar şi în condiţiile explicative ale Legii nr. 71/2011, nu îşi pierde caracterul ambiguu, lipsit de previzibilitate şi accesibilitate. În aceeaşi notă ambiguă şi inaccesibilă din punct de vedere juridic este şi noţiunea conexă „operaţiuni financiare".9. Chiar dacă practica şi interpretarea juridică ar conduce la o concluzie privind elementul material al infracţiunii, acest fapt s-ar realiza prin analogie cu noţiuni de drept din afara ilicitului penal - aspect aflat în contradicţie cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale care consacră principiul legalităţii incriminării şi pedepsei şi principiul potrivit căruia legea penală nu trebuie interpretată şi aplicată extensiv în defavoarea acuzatului, de exemplu, prin analogie.10. Tribunalul Iaşi - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, nefiind decelate aspecte în conţinutul dispoziţiei criticate care să antreneze prin efectele lor încălcarea Constituţiei, în drept fiind incriminată efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale.11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.12. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, din interpretarea sistematică a dispoziţiilor legale în materie civilă (art. 3 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, art. 6 şi 8 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil) se observă că, deşi noul Cod civil a introdus o serie de noţiuni cu caracter de noutate, nu se poate susţine că acestea sunt imprevizibile din perspectiva incriminării în materie penală. Astfel, în condiţiile în care Legea nr. 71/2011 prevede în mod expres faptul că noţiunea de „acte de comerţ" se înlocuieşte cu expresia „activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii", se apreciază că o astfel de detaliere şi fixare a noţiunii este de natură a califica norma drept previzibilă, în condiţiile în care normele civile (şi normele penale cu ramificaţii în domeniul civil) permit identificarea faptelor de producţie, comerţ sau prestări de servicii, fiind evident că noţiunea anterioară de fapte/acte de comerţ este inclusă în noţiunea de „fapte de producţie, comerţ sau prestări de servicii".13. Instanţa de contencios constituţional a statuat că poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu trebuie să afecteze, însă, previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 903 din 6 iulie 2010 şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 743 din 2 iunie 2011).14. Totodată, Curtea Constituţională a precizat în jurisprudenţa sa că prevederile supuse criticii trebuie analizate în ansamblul normativ din care fac parte, pentru a decide asupra previzibilităţii acestora (Decizia nr. 92 din 3 martie 2015, paragraful 14), care presupune că destinatarul lor are reprezentarea aspectelor în funcţie de care este obligat să îşi modeleze conduita.15. Astfel, în cazul analizat, textul de lege sancţionează fapta persoanei care efectuează operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea sa, noţiunile utilizate în text fiind interpretate în conformitate cu cele deja reglementate prin legislaţia civilă.16. Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată şi face trimitere la opinia exprimată în Decizia nr. 243 din 6 aprilie 2017.17. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:18. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.19. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, care au următorul conţinut:– Art. 12 din Legea nr. 78/2000: „Sunt pedepsite cu închisoarea de la 1 la 5 ani următoarele fapte, dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite:a)efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale;".20. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 11 alin. (1) şi (2) referitor la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 referitor la Egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, art. 23 alin. (12) referitor la principiul legalităţii pedepsei, art. 52 referitor la Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică şi art. 124 alin. (3) referitor la independenţa judecătorilor. 21. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului său, din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 243 din 6 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 527 din 6 iulie 2017, s-a statuat că, în concordanţă cu prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, dispoziţiile art. 12 lit. a) teza întâi din Legea nr. 78/2000 sunt clare şi neechivoce, întrucât destinatarul normei penale de incriminare are posibilitatea să prevadă consecinţele ce decurg din nerespectarea ei, sens în care îşi poate adapta conduita în mod corespunzător. În acest sens, Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa (Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012) că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu trebuie să afecteze, însă, previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, şi Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011). 22. Aşa fiind, cu privire la înţelesul sintagmei „operaţiuni financiare, ca acte de comerţ", Curtea a constatat că, dimpotrivă, formularea, deşi generică, nu conţine nicio doză de imprevizibilitate, înglobând toate elementele necesare pentru identificarea existenţei infracţiunii într-o speţă sau alta, iar destinatarul normei penale de incriminare, chiar dacă nu este circumstanţiat, are posibilitatea să prevadă consecinţele ce decurg din nerespectarea ei şi îşi poate adapta conduita în mod corespunzător. De altfel, aspectele semnalate pun în discuţie modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale contestate. În absenţa unei practici judiciare cvasiunanime într-un anumit sens (a se vedea Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 19 mai 2015, paragraful 21), faptul că există interpretări şi aplicări diferite ale înţelesului unei norme nu conduce automat la neconcordanţa acesteia cu Legea fundamentală, dar constituie eo ipso elemente care justifică promovarea unui/unor recurs/recursuri în interesul legii. 23. Astfel, potrivit art. 12 lit. a) teza întâi din Legea nr. 78/2000, este pedepsită cu închisoare de la 1 la 5 ani, dacă este săvârşită în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, fapta care constă în efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană. Prin urmare, pentru ca efectuarea de operaţiuni financiare să constituie elementul material al laturii obiective, legea impune realizarea a două condiţii/cerinţe esenţiale, şi anume, operaţiunile financiare să fie efectuate ca acte de comerţ, iar operaţiunile financiare, ca acte de comerţ, să fie incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană. 24. Prohibirea unor asemenea operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, are ca finalitate atât asigurarea respectării principiilor economiei de piaţă şi a libertăţii economice, cât şi protejarea demnităţii persoanelor care ocupă anumite funcţii/atribuţii/ însărcinări publice, scopul incriminării infracţiunii prevăzute de art. 12 lit. a) teza întâi din Legea nr. 78/2000 constituindu-l ocrotirea relaţiilor sociale referitoare la cinstea, onestitatea persoanelor care, datorită funcţiei, atribuţiei sau însărcinării primite, trebuie să se abţină de la efectuarea de astfel de operaţiuni. 25. Curtea a reţinut că efectuarea de operaţiuni financiare înseamnă realizarea unor tranzacţii referitoare la bani şi credite şi vizează desfăşurarea oricărei activităţi care presupune o plată, o circulaţie a banilor sau a creditelor. 26. Totodată, având în vedere exigenţele anexei la Ordinul preşedintelui Institutului Naţional de Statistică nr. 337/2007 privind actualizarea Clasificării activităţilor din economia naţională - CAEN, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 293 din 3 mai 2007, din multitudinea de intermedieri şi tranzacţii financiare acolo prevăzute, numai cele care se circumscriu activităţilor şi domeniilor limitativ enumerate în art. 1 lit. e) din Legea nr. 78/2000 pot intra în categoria operaţiunilor financiare avute în vedere de legiuitor la incriminarea faptelor prevăzute de art. 12 lit. a) din aceeaşi lege şi acestea vizează „operaţiuni care antrenează circulaţia de capital, operaţiuni de bancă, de schimb valutar sau de credit, operaţiuni de plasament, în burse, în asigurări, în plasament mutual ori privitor la conturile bancare şi cele asimilate acestora, tranzacţii comerciale interne şi internaţionale". 27. De asemenea, legea cere ca operaţiunea financiară să fie efectuată ca act de comerţ, deci să constituie un act de speculă sau o acţiune de intermediere în circulaţia bunurilor, făcută în mod organizat. De aceea, retragerile de numerar şi operaţiunile de emitere a ordinelor de plată, chiar dacă sunt operaţiuni financiare, nu constituie, în acelaşi timp, şi acte de comerţ. 28. Astfel, potrivit art. VII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2011 pentru reglementarea unor măsuri necesare intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 696 din 30 septembrie 2011, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 60/2012, la data intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009, republicată, sintagma „contract comercial" sau „contracte comerciale" se înlocuieşte cu sintagma „contract civil" sau, după caz, sintagma „contracte sau acte de comerţ" se înlocuieşte cu termenul „contracte". 29. De asemenea, Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011, aduce clarificări terminologice. Astfel, potrivit art. 8, „(1) Noţiunea de «profesionist» prevăzută la art. 3 din Codul civil include categoriile de comerciant, întreprinzător, operator economic, precum şi orice alte persoane autorizate să desfăşoare activităţi economice sau profesionale, astfel cum aceste noţiuni sunt prevăzute de lege, la data intrării în vigoare a Codului civil.
(2) În toate actele normative în vigoare, expresiile «acte de comerţ», respectiv «fapte de comerţ» se înlocuiesc cu expresia «activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii»".30. Înlocuirea expresiilor clasice de „acte de comerţ" şi, respectiv, „fapte de comerţ" are meritul de a stabili conţinutul juridic actual al noilor noţiuni care vizează sensul economic al noţiunii de comerţ, adică acela de interpunere în schimbul şi circulaţia mărfurilor. Aceasta înseamnă că, în accepţiunea actuală a legiuitorului, actele de comerţ, respectiv activitatea comercială, sunt alcătuite din operaţiunile ce privesc activităţile de producţie, comerţ sau prestări de servicii. 31. De asemenea, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, noţiunea de profesionist include şi calitatea de comerciant. Aceasta înseamnă că legiuitorul a introdus un sistem subiectiv de reglementare a raporturilor comerciale. În plus, faţă de conţinutul normativ al alin. (2) al art. 8 din Legea nr. 71/2011, legiuitorul, în completarea sistemului subiectiv de reglementare prin raportarea normelor juridice la calitatea de profesionist comerciant, a avut în vedere normele referitoare la activităţile de producţie, prestări servicii şi comerţ, adică un sistem obiectiv de reglementare. 32. Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 3 din Codul civil, „(1) Dispoziţiile prezentului cod se aplică şi raporturilor dintre profesionişti, precum şi raporturilor dintre aceştia şi orice alte subiecte de drept civil.
(2) Sunt consideraţi profesionişti toţi cei care exploatează o întreprindere.
(3) Constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activităţi organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ".33. Prin urmare, întrucât legiuitorul a prevăzut expres care este înţelesul sintagmei „acte de comerţ", critica autorului este neîntemeiată. 34. De asemenea, o altă condiţie pentru existenţa infracţiunii prevăzute de art. 12 lit. a) teza întâi din Legea nr. 78/2000 este aceea a scopului pentru care se efectuează operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, şi anume acela de a obţine pentru sine sau pentru altul bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, fără a avea relevanţă dacă scopul a fost sau nu atins. 35. Prin urmare, prin ea însăşi, simpla efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ nu determină existenţa elementului material al infracţiunii, efectuarea de operaţiuni financiare având, aşadar, relevanţă penală şi putând constitui elementul material al infracţiunii numai dacă este săvârşită ca act de comerţ, dacă operaţiunile financiare sunt incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană şi dacă sunt săvârşite în scopul determinat de legiuitor. 36. Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele şi soluţia care au fundamentat decizia mai sus menţionată îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 37. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Florin Ţăpuşă în Dosarul nr. 2.567/99/2016 al Tribunalului Iaşi - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Iaşi - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 6 iunie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru