DECIZIE   Nr. 4 din 16 ianuarie 1996

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 58 din 19 martie 1996

    Ioan Muraru            - presedinte
    Costica Bulai          - judecator
    Viorel Mihai Ciobanu   - judecator
    Ioan Deleanu           - judecator
    Lucian Stangu          - judecator
    Ioan Griga             - procuror
    Florentina Geangu      - magistrat-asistent

    Pe rol pronuntarea asupra recursului declarat de Medvedev Valeri - Valentinovici impotriva Deciziei Curtii Constitutionale nr. 82 din 20 septembrie 1995.
    Dezbaterile au avut loc in sedinta din 9 ianuarie 1996, in prezenta reprezentantului Ministerului Public si a inculpatului Medvedev Valeri-Valentinovici, in lipsa partii civile - Banca Nationala a Romaniei, legal citata, si au fost consemnate in incheierea de la acea data, cand Curtea, avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea pentru 16 ianuarie 1996.

    CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
    Prin Decizia nr. 82 din 20 septembrie 1995, Curtea a respins exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 50 lit. d) din Decretul nr. 244/1978 privind regimul metalelor pretioase si pietrelor pretioase, invocata de inculpatul Medvedev Valeri - Valentinovici in Dosarul nr. 1.829/1994 al Curtii Supreme de Justitie - Sectia penala.
    Din considerentele deciziei rezulta ca inculpatul a fost trimis in judecata in baza art. 50 lit. d) din Decretul nr. 244/1978, deoarece a ascuns, in scopul sustragerii de la controlul vamal, cantitatea de 10.087,86 grame metale pretioase.
    In apararea sa, inculpatul a ridicat exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor in baza carora a fost trimis in judecata, aratand ca, in urma abrogarii art. 37 din Decretul nr. 210/1960 prin Decretul-lege nr. 9 din 31 decembrie 1989 -, norma incriminatoare a ramas fara sanctiune si deci a fost abrogata implicit, iar sanctionarea inculpatului, in aceste conditii, contravine dispozitiei din art. 23 alin. (9) din Constitutie, care prevede ca "Nici o pedeapsa nu poate fi stabilita sau aplicata decat in conditiile si in temeiul legii", precum si dispozitiei din art. 2 din Codul penal care consacra regula nulla poena sine lege. De asemenea, s-a sustinut de catre autorul exceptiei ca inculparea si sanctionarea sa, pentru fapta imputata, contravin dispozitiilor constitutionale din art. 41, privitor la protectia proprietatii private, si din art. 135 alin. (6) din Constitutie care prevede ca "Proprietatea privata este, in conditiile legii, inviolabila".
    Respingand cu majoritate de voturi exceptia de neconstitutionalitate, Curtea a retinut ca aceasta este neintemeiata, deoarece prin procedeul trimiterii, folosit de legiuitorul Decretului nr. 244/1978, dispozitiile art. 37 din Decretul nr. 210/1960 au fost efectiv incorporate, pe baza dispozitiei din art. 67 al Decretului nr. 244/1978, in art. 50, reunind, in cadrul unei norme penale unice, dispozitiile art. 50 lit. a)-d) din acest act normativ cu pedepsele corespunzatoare din art. 37 al Decretului nr. 210/1960. Prin acest procedeu, legiuitorul a preluat si a incorporat in norma de trimitere pedepsele asa cum se gaseau acestea prevazute, la data adoptarii Decretului nr. 244/1978, in norma complinitoare din art. 37 alin. 1 al Decretului nr. 210/1960. O data completata, in acest mod, norma de trimitere a devenit independenta de norma complinitoare, in asa fel incat existenta ei nu poate fi influentata de eventuala modificare sau abrogare a acesteia din urma.
    In speta, se arata in Decizia nr. 82/1995, abrogarea dispozitiilor art. 37 din Decretul nr. 210/1960 n-a putut influenta existenta normei incriminatoare din art. 50 lit. d) din Decretul nr. 244/1978, completata cu pedeapsa prevazuta la art. 37 alin. 1 din Decretul nr. 210/1960, faptele prevazute in art. 50 al Decretului nr. 244/1978 continuand sa fie incriminate si sanctionate si in prezent.
    Nu se poate deci sa se sustina ca norma incriminatoare ar fi lipsita de sanctiune si ca aplicarea pedepsei, in aceste imprejurari, ar fi contrara dispozitiilor art. 23 alin. (9) din Constitutie.
    De asemenea, se arata in Decizia nr. 82/1995, nu se poate sustine nici ca prin dispozitia din art. 50 lit. d) din Decretul nr. 244/1978 s-ar nesocoti prevederile art. 41 si art. 135 din Constitutie, deoarece supunerea bunurilor controlului vamal nu este de natura sa afecteze nici unul dintre atributele dreptului de proprietate, iar incriminarea ascunderii bunurilor la un astfel de control nu aduce atingere dreptului de proprietate garantat de Constitutie.
    Prin recursul formulat in termen legal impotriva Deciziei nr. 82/1995, recurentul Medvedev Valeri - Valentinovici sustine ca solutia Curtii, in sensul ca abrogarea art. 37 din Decretul nr. 210/1960 nu a avut ca efect abrogarea si a dispozitiilor art. 50 lit. d) din Decretul nr. 244/1978, se bazeaza pe o conceptie nestiintifica, deoarece "schimba raportul de conexiune dintre normele juridice - angajate in tehnica trimiterilor legislative - si atribuie normei de trimitere un rol si o structura ideala false, dand valoare de vointa a legiuitorului unor presupuneri ale celor ce subscriu la aceasta opinie". In continuare, inculpatul se declara intru totul de acord cu opinia separata a unuia dintre judecatorii Curtii Constitutionale, in care se sustine ca prin abrogarea art. 37 din Decretul nr. 210/1960 au fost abrogate si dispozitiile art. 50 din Decretul nr. 244/1978 care, astfel, au fost lipsite de pedepse. Opinia majoritara, se arata in continuare, "unind norma de trimitere cu norma la care se trimite, adica art. 67 din Decretul nr. 244/1978 cu art. 37 din Decretul nr. 210/1960 - sustine un nonsens, unind un artificiu legislativ cu o norma privind numai pedepse, nerealizand scopul trimiterii legislative de a uni ideal, in norma juridica unitara, dispozitia si sanctiunea infractiunii care reprezinta vointa expresa si rationala a legiuitorului". Se mai afirma, reluandu-se argumente folosite de autorul opiniei separate, ca "modificarea vointei declarate a legiuitorului in mod expres - fie in scopul abrogarii uneia dintre cele trei norme din triunghiul trimiterilor legislative, fie in sensul modificarii lor, intr-un regim de legalitate - are consecinte corespunzatoare asupra constructiei juridice initiale, rezultate din conexiunile impuse de norma de trimitere". Se arata, in continuare, reproducandu-se un pasaj din textul opiniei separate, ca "invocarea scopurilor sau motivelor ce ar fi condus pe legiuitor la adoptarea unei masuri nu poate justifica o asemenea interpretare, deoarece ratiunea legii poate lumina intelesul ei, dar nu poate duce pe interpret la confectionarea unei norme de drept, cu atat mai mult cand aceasta este contrara vointei exprese a legiuitorului", si ca "a nu tine seama de abrogarea sau modificarea acestor dispozitii ar insemna ca interpretarea legii sa se faca impotriva continutului si literei legii, deci ca interpretul sa nu se mai intemeieze pe vointa legiuitorului, ci, exclusiv, pe propria vointa".
    Recurentul conchide, reluand o afirmatie din textul opiniei separate, ca prin abrogarea dispozitiilor art. 37 din Decretul nr. 210/1960 a fost dezincriminata fapta prevazuta in art. 50 lit. d) din Decretul nr. 244/1978, deoarece incriminarea a ramas fara sanctiune, iar fara prevederea ei in legea penala nu poate exista o pedeapsa, conform art. 23 alin. (9) din Constitutie si art. 2 din Codul penal.
    In recurs se critica decizia atacata si pentru faptul ca, in opinia majoritara, cele doua acte normative in discutie, Decretul nr. 210/1960 si Decretul nr. 244/1978, se deosebesc intre ele si dupa obiectul reglementarii juridice, ceea ce justifica existenta unor incriminari si sanctionari distincte. Recurentul sustine ca obiectul reglementarii juridice este identic si deci regimul sanctionator este acelasi, asa incat abrogarea lui atrage abrogarea tuturor incriminarilor, inclusiv a celor prevazute in art. 50 lit. d) din Decretul nr. 244/1978. Dovada ca, afirma recurentul, pana la adoptarea acestuia din urma, regimul juridic al metalelor pretioase si pietrelor pretioase era reglementat impreuna cu acela al mijloacelor de plata straine in Decretul nr. 210/1960. "Oricum - afirma in continuare recurentul - ar fi absurd, fata de expunerea de motive a Decretului-lege nr. 9 din 31 decembrie 1989, sa fie abrogate doar infractiunile la regimul mijloacelor de plata straine - exceptand pe cele la regimul metalelor si pietrelor pretioase -, cand, din evolutia actelor normative si a economiei nationale ulterioare, a rezultat liberalizarea tuturor acestor mijloace". In legatura cu aceasta, recurentul arata ca insasi Banca Nationala a Romaniei si-a anuntat intentia de a initia un proiect de lege privind regimul metalelor pretioase si pietrelor pretioase, prin care urmeaza sa se liberalizeze acest regim, fapt retinut si in Decizia Curtii Constitutionale nr. 19 din 8 aprilie 1993. Faptul ca textul art. 37, care a fost abrogat, se gasea in Decretul nr. 210/1960 si nu in Decretul nr. 244/1978 nu are importanta, in conceptia recurentului, esential fiind ca prin aceasta s-a abrogat si sanctiunea infractiunilor din art. 50 al Decretului nr. 244/1978. Iar "acolo unde legea nu distinge, nici interpretul nu poate sa distinga si a interpreta un act de abrogare expresa si neconditionata al legiuitorului - impotriva vointei acestuia - inseamna a refuza abrogarii toate consecintele sale si deci nu numai a adauga la lege, interpretul in acest caz indeplinind functia de legislator pozitiv si adaugand consecinte contrare legii, situandu-se in afara principiului legalitatii incriminarii consacrat de art. 23 alin. (9) din Constitutie".

    CURTEA,
avand in vedere decizia atacata, motivele de recurs invocate, raportul judecatorului-raportor, prevederile art. 50 lit. d) din Decretul nr. 244/1978 raportate la dispozitiile Constitutiei si ale Legii nr. 47/1992, retine:
    Primul motiv de recurs, prin care este criticata conceptia Curtii Constitutionale cu privire la interpretarea si aplicarea normelor de trimitere, cum este si aceea din art. 50 lit. d) din Decretul nr. 244/1978, nu este intemeiat. Ca efect al dispozitiei din art. 67 al Decretului nr. 244/1978, fapta incriminata prin dispozitia din art. 50 alin. 1 lit. d) al aceluiasi act normativ a fost sanctionata, prin trimitere, cu pedeapsa inchisorii de la 6 luni la 5 ani, prevazuta in art. 37 alin. 1 din Decretul nr. 210/1960. Astfel completata, prin vointa legiuitorului, norma din art. 50 alin. 1 lit. d) din Decretul nr. 244/1978 a devenit independenta de norma complinitoare din art. 37 alin. 1 din Decretul nr. 210/1960, astfel incat modificarea sau chiar abrogarea acesteia din urma, asa cum este cazul in speta, nu are nici o influenta asupra celei dintai. in aceasta ultima ipoteza, nu se poate vorbi de o supravietuire a normei de trimitere in raport cu norma complinitoare, deoarece aceasta din urma era incorporata de la inceput in norma de trimitere.
    Asa fiind, concluzia la care a ajuns Curtea Constitutionala, in decizia recurata, ca abrogarea art. 37 din Decretul nr. 210/1960 nu a avut ca efect si abrogarea art. 50 alin. 1 lit. d) din Decretul nr. 244/1978 este corecta. Aceasta din urma norma, completata de legiuitor prin procedeul trimiterii, este in vigoare si continua sa se aplice, astfel incat nu se poate vorbi de incalcarea dispozitiei din art. 23 alin. (9) al Constitutiei sau a celei din art. 2 din Codul penal care consacra regula nulla poena sine lege.
    Afirmatia recurentului ca solutia Curtii Constitutionale se bazeaza pe o conceptie nestiintifica cu privire la interpretarea normelor penale de trimitere nu poate fi acceptata. Norma de trimitere este opera legiuitorului si exista ca norma de sine statatoare din momentul adoptarii legii, iar nu prin vointa organului judiciar care o aplica. Acesta este, de altfel, punctul de vedere general admis in doctrina dreptului penal si in practica judiciara.
    Nu poate fi acceptata nici critica adusa deciziei recurate in sensul ca, fata de abrogarea expresa a dispozitiilor art. 37 din Decretul nr. 210/1960, a considera ca dispozitiile art. 50 alin. 1 lit. d) din Decretul nr. 244/1978 sunt totusi in vigoare inseamna a adauga la lege, interpretul indeplinind, in acest caz, functia de legislator pozitiv. Dispozitiile art. 37 din Decretul nr. 210/1960, care prevad diferite pedepse pentru savarsirea unor fapte interzise prin dispozitiile sale, se refera exclusiv la regimul mijloacelor de plata straine, deoarece, asa cum se prevede in dispozitiile art. 68 al Decretului nr. 244/1978, pe data intrarii in vigoare a acestui act normativ, care a fost 15 iulie 1978, ,se abroga prevederile referitoare la regimul metalelor pretioase si pietrelor pretioase cuprinse in Decretul nr. 210/1960 privind regimul mijloacelor de plata straine, metalelor pretioase si pietrelor pretioase...". Abrogarea art. 37 din Decretul nr. 210/1960 a avut deci efect numai asupra faptelor incriminate prin dispozitiile sale, nu si asupra altora. Pentru abrogarea dispozitiilor art. 50 alin 1 lit. d) din Decretul nr. 244/1978 era necesara o dispozitie explicita a legii, ceea ce in fapt nu s-a realizat.
    Argumentul invocat de recurent, bazat pe identitatea sau stransa legatura intre obiectele de reglementare ale celor doua acte normative in discutie, Decretul nr. 210/1960 si Decretul nr. 244/1978, de unde s-a tras concluzia ca abrogarea sistemului de sanctiuni privind regimul mijloacelor de plata straine a atras implicit si abrogarea sanctiunilor pentru incriminarile privind metalele pretioase si pietrele pretioase, nu poate fi nici el acceptat. Insusi faptul ca legiuitorul a simtit nevoia reglementarii prin acte normative distincte a celor doua categorii de relatii sociale constituie dovada ca acestea se refera la valori sociale diferite. Faptul ca legiuitorul a apreciat la un moment dat ca gradul de pericol social abstract al celor doua categorii de fapte este acelasi si ca sunt necesare si suficiente aceleasi pedepse nu justifica concluzia ca necesitatea incriminarii si sanctionarii celor doua categorii de fapte este aceeasi. Regimul metalelor pretioase si al pietrelor pretioase priveste, dupa cum se stie, nu numai detinerea si efectuarea de operatiuni cu astfel de valori, dar si activitatea de producere a lor, ceea ce justifica interesul major al societatii de a institui un anumit sistem de control asupra acestei activitati. De aceea, in lipsa unei vointe explicit exprimate a legiuitorului in acest sens, nu se poate trage concluzia ca liberalizarea regimului mijloacelor de plata straine a insemnat si liberalizarea regimului metalelor pretioase si al pietrelor pretioase.
    In ce priveste argumentul ca, in evolutia reglementarilor legale, se manifesta tendinta de a liberaliza regimul metalelor pretioase si al pietrelor pretioase, fapt remarcat si in Decizia Curtii Constitutionale nr. 19 din 8 aprilie 1993, nici acesta nu infirma justetea solutiei adoptate prin decizia recurata.
    Intr-adevar, in Decizia nr. 19 din 8 aprilie 1993, prin care Curtea Constitutionala a respins exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 50 alin. 1 lit. c) din Decretul nr. 244/1978, se face constatarea ca Decretul nr. 244/1978 cuprinde si dispozitii care, intr-un stat de drept, cu economie de piata, ar putea lipsi sau ar putea fi altfel formulate si ca, chiar Banca Nationala a Romaniei informeaza Curtea despre existenta unui proiect de lege care va liberaliza detinerea si efectuarea de operatiuni cu metale pretioase. In acelasi timp insa, in decizia mentionata se arata ca, in ceea ce o priveste, Curtea Constitutionala, in exercitarea controlului pe calea exceptiei de neconstitutionalitate, are o dubla limita: pe de o parte ea este tinuta, asa cum prevede art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, de examinarea numai a prevederilor "de care depinde judecarea cauzei" si care au fost stabilite in procesul in care s-a invocat exceptia, iar pe de alta parte nu se poate substitui Parlamentului si sa elaboreze o noua reglementare ori sa o modifice pe cea existenta. Pana la adoptarea unei noi reglementari in materie, Curtea Constitutionala nu poate decat sa interpreteze textele actuale prin raportarea acestora la dispozitiile constitutionale.
    Fata de cele aratate, vazand si prevederile art. 144 lit. c) si ale art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si pe cele ale art. 1, art. 3, art. 13 alin. (1) lit. A. c) si art. 25 din Legea nr. 47/1992,

    CURTEA
    In numele legii
    DECIDE:

    Respinge recursul declarat de Medvedev Valeri-Valentinovici impotriva Deciziei Curtii Constitutionale nr. 82 din 20 septembrie 1995.
    Definitiva.
    Pronuntata in sedinta publica din 16 ianuarie 1996.

                PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
                prof. univ. dr. IOAN MURARU

                Magistrat-asistent,
                Florentina Geangu