DECIZIE Nr.
397 din 25 martie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.
4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul
sistem al asigurarilor sociale de stat
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 316 din 22 aprilie 2008
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Ion Tiucă - procuror
Mihai Paul Cotta -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul
sistem al asigurărilor sociale de stat, excepţie ridicată de Ioan Nicoară în Dosarul nr. 1.257/85/2006
al Tribunalului Sibiu - Secţia civilă.
La apelul nominal lipsesc
părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată, considerând
că textele legale criticate nu încalcă prevederile constituţionale invocate în
susţinerea excepţiei.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 5 februarie 2008, pronunţată în
Dosarul nr. 1.257/85/2006, Tribunalul
Sibiu - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a
dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005, excepţie ridicată de Ioan Nicoară în cauza ce are ca obiect
judecarea contestaţiei la decizia de pensionare formulată de autorul excepţiei.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 4/2005 sunt neconstituţionale în raport cu dispoziţiile art. 1
alin. (5), art. 15, art. 16 alin. (1) şi art. 47 din Constituţie. Arată că
beneficiază de o pensie de urmaş, „iar în prezent [este] dezavantajat şi
prejudiciat prin punctajul inferior şi substanţial diminuat rezultat".
Tribunalul Sibiu - Secţia civilă apreciază că excepţia este vădit nefondată. Se arată că actele
normative la care se referă autorul excepţiei nu contravin textelor
constituţionale invocate, ci, dimpotrivă, conţin reglementări menite să conducă
la recalcularea tuturor categoriilor de pensii din sistemul public.
Potrivit prevederilor art. 30
alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată
preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului
Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră
că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Se arată că operaţiunea
de recalculare a pensiilor se efectuează după data intrării în vigoare a ordonanţei
şi are efecte numai pentru viitor.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă,
potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin.
(2),ale art. 2, 3', 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992,'să soluţioneze excepţia de
neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor
din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de
stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 119 din 7
februarie 2005, aprobată cu modificări prin Legea nr. 78/2005, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 301 din 11 aprilie 2005.
Autorul excepţiei susţine că ordonanţa de urgenţă, în
ansamblu, este neconstituţională în raport cu următoarele dispoziţii din
Constituţie: art. 1 alin. (5) referitor la respectarea Constituţiei şi a
legilor, art. 15 referitor la universalitatea drepturilor şi obligaţiilor şi al
neretroactivităţii legii, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi şi
art. 47 referitor la nivelul de trai.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată următoarele:
Prin Decizia nr. 120 din 15 februarie
2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 26
martie 2007, dar şi prin alte decizii, Curtea a respins, ca neîntemeiată,
excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 4/2005. Cu acel prilej, Curtea a constatat că nu este încălcată
niciuna dintre prevederile constituţionale invocate în această cauză. S-a
reţinut că „operaţiunea de recalculare priveşte în mod inevitabil trecutul,
pentru că stagiul de cotizare a fost realizat în trecut, dar se efectuează doar
după data intrării în vigoare a ordonanţei şi are efecte numai pentru viitor,
pensia recalculată intrând în plată numai de la data emiterii deciziei. In
cazurile în care din recalculare rezultă un cuantum mai mare al pensiei, se va
plăti acesta, iar dacă noul cuantum rezultat este mai mic, se va acorda în
continuare pensia anterior stabilită şi aflată în plată, fără a se aduce vreo
atingere drepturilor legal câştigate anterior".
Curtea nu a reţinut în cuprinsul ordonanţei nici
existenţa vreunor dispoziţii prin care să fi fost instituite privilegii ori
discriminări, dispoziţiile ordonanţei aplicându-se în mod uniform tuturor
persoanelor aflate în aceeaşi situaţie. Aplicarea unui tratament juridic
diferenţiat unor situaţii diferite, determinate, între altele, şi de
exercitarea unor profesii diferite, care generează venituri variate în cuantum,
în funcţie de care se apreciază pensia cuvenită, nu poate fi privită ca o
încălcare a principiului constituţional al egalităţii în drepturi.
Deoarece nu au intervenit
elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a
Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în decizia
amintită îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de fată.
In sfârşit, Curtea constată că, potrivit prevederilor
art. 47 alin. (2) din Constituţie, condiţiile de exercitare a dreptului la
pensie, a celorlalte drepturi de asigurări sociale şi a altor forme de
asistenţă socială sunt stabilite de lege. Astfel, legiuitorul este în drept să
stabilească şi să modifice, ori de câte ori apare această necesitate,
condiţiile şi criteriile de acordare a pensiilor, modul de calcul şi cuantumul
acestora, cu respectarea condiţiei ca aceste noi reglementări să fie aplicate
de la intrarea legii în vigoare, pentru viitor, condiţie pe care actele
normative criticate o respectă.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALA
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 privind
recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al
asigurărilor sociale de stat, excepţie ridicată de Ioan Nicoară în Dosarul nr.
1.257/85/2006 al Tribunalului Sibiu - Secţia civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 martie
2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihai Paul Cotta