Decizia Nr.388 din 01.10.2013

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 306 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Total Lemn“ - S.R.L. din Topliţa în Dosarul nr. 2.274/268/2012 al Tribunalului Harghita - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 131D/2013.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată şi menţinerea jurisprudenţei în materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea nr. 1 din 13 februarie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 2.274/268/2012, Tribunalul Harghita a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 306 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Total Lemn“ - S.R.L. din Topliţa, cu prilejul judecării cererii de recurs declarat împotriva unei sentinţe prin care autorul excepţiei de neconstituţionalitate a fost obligat la plata taxei pentru serviciul public de radiodifuziune.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţia legală criticată este neconstituţională, întrucât nu dă posibilitatea reală şi efectivă de a critica hotărârea recurabilă într-un termen echitabil şi rezonabil, termenul de 15 zile dovedindu-se, de multe ori, o perioadă de timp insuficientă pentru redactarea unei căi de atac bine argumentate, în condiţiile în care justiţiabilul de cele mai multe ori este nevoit a se adresa unui avocat în vederea efectuării lucrărilor specifice declarării căii de atac.Mai susţine că o astfel de sancţiune este injustă, deoarece creează o situaţie discriminatorie faţă de alte situaţii reglementate în legislaţia românească, cum ar fi apelul, reexaminarea, contestaţia în anulare sau în cazul plângerilor contravenţionale, când motivarea recursului nu este obligatorie, motivele putând fi dezvoltate chiar şi oral în faţa instanţei de recurs, neexistând sancţiunea anulării acestuia pentru nemotivarea sa. La fel şi în cazul procedurii penale, unde motivarea recursului se poate face până la primul termen de judecată atât în scris, cât şi verbal.De asemenea, în susţinerile sale potrivit cărora textul criticat are un caracter neconstituţional mult mai grav şi dăunător în privinţa părţii care nu reuşeşte să îşi motiveze recursul în cadrul unui termen de 15 zile, autorul face referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 176 din 24 martie 2005, prin care art. 302¹ alin. 1 lit. a) din Codul de procedură civilă a fost constatat neconstituţional în ceea ce priveşte sancţionarea cu nulitate absolută a omisiunii de a se preciza în cuprinsul cererii de recurs „numele, domiciliul sau reşedinţa părţilor ori, pentru persoanele juridice, denumirea şi sediul lor, precum şi, după caz, numărul de înmatriculare în registrul comerţului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice, codul unic de înregistrare sau, după caz, codul fiscal şi contul bancar“, precum şi - dacă recurentul locuieşte în străinătate - „domiciliul ales în România, unde urmează să i se facă toate comunicările privind procesul“.Tribunalul Harghita - Secţia civilă consideră neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate, precizând că îşi însuşeşte argumentele instanţei de contencios constituţional care s-a mai pronunţat anterior cu privire la neconstituţionalitatea art. 306 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, respectiv prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 312 din 6 aprilie 2006.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată şi menţionează jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, respectiv Decizia nr. 893 din 16 iunie 2009.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale şi precizează că îşi menţine punctul de vedere anterior exprimat şi reţinut de Curtea Constituţională în Decizia nr. 375 din 17 aprilie 2007, Decizia nr. 284 din 11 martie 2008, Decizia nr. 752 din 24 iunie 2008. Astfel, punctul de vedere al Avocatului Poporului anterior exprimat a fost în sensul constituţionalităţii dispoziţiei legale criticate prin raportare la art. 21 din Constituţie privind accesul liber la justiţie.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 306 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, care au următoarea redactare: „Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute în alineatul 2.“În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 21 privind accesul liber la justiţie.Examinând excepţia de neconstituţionalitate invocată, Curtea Constituţională reţine următoarele:I. Condiţiile de admisibilitate prevăzute la art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 sunt îndeplinite, având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care instanţa de contencios constituţional a statuat că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, precum şi prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, potrivit cărora „dispoziţiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare“.II. Prevederile legale criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin raportare la critici similare, Curtea constatând constituţionalitatea acestora. În acest sens este Decizia nr. 893 din 16 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 22 iulie 2009, Decizia nr. 375 din 17 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 346 din 22 mai 2007, Decizia nr. 312 din 6 aprilie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 385 din 4 mai 2006, prin care Curtea a statuat, în esenţă, că, în privinţa condiţiilor de exercitare a căilor de atac, legiuitorul poate să reglementeze termenele de declarare a acestora, forma în care trebuie să fie făcută declaraţia, conţinutul său, instanţa la care se depune, competenţa şi modul de judecare, soluţiile ce pot fi adoptate şi altele de acelaşi gen, fără ca prin aceasta să se aducă atingere dreptului în substanţa sa sau principiilor şi textelor constituţionale de referinţă. Astfel, Curtea de la Strasbourg, prin Hotărârea din 12 noiembrie 2002 pronunţată în Cauza Beles şi alţii împotriva Republicii Cehe, paragraful 61, a constatat că dreptul de acces la un tribunal nu este absolut şi se pretează la limitări implicit admise, în special în ceea ce priveşte condiţiile de admisibilitate a unui recurs, având în vedere că presupune reglementarea din partea statului, care se bucură, în această privinţă, de o anumită marjă de apreciere.Prin urmare, dispoziţiile legale criticate nu încalcă principiile constituţionale menţionate, deoarece textul legal referitor la nulitatea recursului nemotivat în termenul legal nu încalcă dreptul părţilor la un proces echitabil şi nu împiedică părţile interesate de a apela la instanţele judecătoreşti şi de a se prevala de toate garanţiile procesuale care asigură, într-o societate democratică, accesul liber la justiţie.În ceea ce priveşte critica autorului de neconstituţionalitate referitoare la faptul că în materia recursului, atunci când este singura cale de atac, nu se aplică dispoziţiile din Codul de procedură civilă potrivit cărora motivele de fapt şi de drept, pe care se întemeiază apelul şi dovezile invocate în susţinerea sa, pot fi depuse până la prima zi de înfăţişare, precum şi cele din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, potrivit cărora motivele de recurs pot fi susţinute şi oral în faţa instanţei, Curtea a reţinut că împrejurarea că recursul constituie singura cale de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti nu poate impune aplicarea prevederilor referitoare la termenul de motivare în materia apelului, iar neaplicarea acestora nu poate oferi temei criticii de neconstituţionalitate privind accesul liber la justiţie. Aşa cum s-a arătat în jurisprudenţa anterioară a instanţei de contencios constituţional, soluţia adoptată de legiuitor se înscrie în cadrul competenţei conferite acestuia prin art. 126 alin. (2) din Constituţie.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele deciziilor amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Comercială „Total Lemn“ - S.R.L. în Dosarul nr. 2.274/268/2012 al Tribunalului Harghita - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 306 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Harghita - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 1 octombrie 2013.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEAUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Andreea Costin