Decizia Nr.375 din 26.04.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 pct. 7 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Magdalena-Veronica Tara în Dosarul nr. 3.787/2/2009 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 755D/2011.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 23 mai 2011, pronunţată în Dosarul nr. 3.787/2/2009, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 pct. 7 din Codul de procedură civilă.Excepţia a fost ridicată de contestatorul Magdalena-Veronica Tara cu ocazia soluţionării unei contestaţii în anulare, în contradictoriu cu intimaţii Riţa Gărgăriţa şi Virginia Bondoc.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textul de lege criticat contravine prevederilor constituţionale ale art. 21, art. 24 şi ale art. 20 raportate la prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, deoarece „dreptul de a formula o cerere de recuzare a judecătorului reprezintă un drept teoretic sau iluzoriu“. Autorul excepţiei invocă în susţinerea criticii Decizia Curţii Constituţionale nr. 176 din 24 martie 2005 şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, concretizată în Cauza Airey contra Irlandei, 1979, şi Cauza Artico contra Italiei, 1980.Instanţa de judecată apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, aşa cum rezultă din încheierea de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 27 pct. 7 din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: „Judecătorul poate fi recuzat: [...]7. dacă şi-a spus părerea cu privire la pricina ce se judecă; [...]“.Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că aceste dispoziţii contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 24 privind dreptul la apărare şi art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, raportat la prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului care consacră dreptul la un proces echitabil.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că asupra constituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate s-a pronunţat prin mai multe decizii.Astfel, prin Decizia nr. 364 din 20 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 435 din 10 iunie 2008, şi prin Decizia nr. 1.176 din 11 decembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 54 din 23 ianuarie 2008, Curtea a statuat, în esenţă, ca dispoziţiile art. 27 din Codul de procedură civilă reglementează în mod limitativ cazurile de recuzare a judecătorilor, protejând, astfel, partea în cazul în care se presupune că judecătorul ar putea fi lipsit de obiectivitate. Curtea a observat însă că aceste dispoziţii de lege acoperă o paletă foarte largă de situaţii, iar toate cazurile de recuzare enumerate, la baza cărora stau criterii obiective şi raţionale, duc la finalitatea mai sus arătată. Pe această cale este împiedicată posibilitatea îndepărtării de către o parte de rea-credinţă a unui judecător pentru motive subiective sau netemeinice, situaţie ce nu contravine textelor constituţionale ale art. 21 şi art. 24.Dispoziţiile legale analizate corespund art. 126 alin. (2) din Constituţie, din care rezultă că legiuitorul are libertatea de a institui reguli de procedură judiciară adecvate situaţiilor procedurale pe care le reglementează.De altfel, şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, Hotărârea din 15 iulie 2005, pronunţată în Cauza Meznaric împotriva Croaţiei, s-a reţinut că „existenţa unor proceduri naţionale pentru asigurarea imparţialităţii, şi anume a unor norme care să reglementeze recuzarea judecătorilor, reprezintă un factor relevant. Aceste norme exprimă preocuparea legiuitorului naţional de a înlătura toate îndoielile rezonabile cu privire la imparţialitatea judecătorului sau a instanţei în cauză şi constituie o încercare de a asigura imparţialitatea prin eliminarea cauzelor acestor preocupări. În plus, pentru a asigura lipsa unei părtiniri reale, acestea au ca scop înlăturarea oricăror suspiciuni de parţialitate, servind astfel la promovarea încrederii pe care instanţele trebuie să o inspire publicului într-o societate democratică“.În speţă, Curtea constată că susţinerile autorului excepţiei vizează numai aspecte privind modul de aplicare a legii de către instanţa de judecată, considerând că, „din cauza dificultăţii accesării motivelor prevăzute în art. 27 din Codul de procedură civilă, peste 90% din cererile de recuzare sunt respinse“. Acestea nu intră, însă, în competenţa Curţii Constituţionale.Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor 27 pct. 7 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Magdalena-Veronica Tara în Dosarul nr. 3.787/2/2009 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 aprilie 2012.PREŞEDINTE,PETRE LĂZĂROIUMagistrat-asistent-şef,Doina Suliman