Decizia Nr.373 din 03.06.2021

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 alin. (1) lit. a) coroborate cu cele ale art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de Cabinetul Stomatologic Dobrin S. Anca Maria în Dosarul nr. 15.219/215/2016 al Tribunalului Dolj - Secţia a II-a civilă. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.539D/2018.2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:4. Prin Încheierea din 18 septembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 15.219/215/2016, Tribunalul Dolj - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 alin. (1) lit. a) coroborate cu cele ale art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Cabinetul Stomatologic Dobrin S. Anca Maria cu prilejul judecării unei cauze având ca obiect o contestaţie formulată în temeiul Legii nr. 77/2016.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că posibilitatea instituită prin reglementarea criticată din Legea nr. 77/2016, de stingere a datoriilor izvorâte din contractele de credit cu tot cu accesorii, prin darea în plată a imobilului ipotecat în favoarea creditorilor, este limitată la categoriile prevăzute la art. 1 alin. (1) din lege, astfel cum acestea sunt definite prin Legea nr. 193/2000 şi Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992. Aceasta reprezintă, însă, pentru categoriile de persoane fizice sau grupul de persoane fizice exceptate, o restrângere discriminatorie a unui drept izvorât din raporturile juridice cu instituţia de credit şi o limitare a libertăţii economice, cu încălcarea art. 16 şi art. 53 din Constituţie.6. Tribunalul Dolj - Secţia a II-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, având în vedere că principiul general al egalităţii, reglementat de art. 16 din Constituţie, se referă la o egalitate juridică formală, şi nu la o egalitate de condiţii. Cu toate acestea, egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice nu poate implica ideea de uniformizare, în sensul de a aplica tuturor cetăţenilor acelaşi regim juridic, indiferent de situaţia naturală sau socioprofesională a acestora. Principiul egalităţii presupune ca la situaţii egale să se aplice un tratament juridic egal, în acelaşi timp, însă, presupune şi dreptul la diferenţiere în tratament juridic, dacă situaţiile în care se află cetăţenii sunt diferite. Altfel spus, situaţiilor egale trebuie să le corespundă un tratament juridic egal, iar situaţiilor diferite, un tratament juridic diferit. În ceea ce priveşte încălcarea art. 53 din Constituţie, instanţa reţine că, într-o societate democratică, fiecărui individ îi revin drepturi şi libertăţi de care poate să dispună liber, cu condiţia de a nu aduce atingere drepturilor şi libertăţilor altora, iar restrângerea exerciţiului unor drepturi şi libertăţi reglementate vizează strict drepturile fundamentale, şi nu orice drept subiectiv al individului.7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 4 alin. (1) lit. a) coroborate cu cele ale art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 28 aprilie 2016, care au următorul cuprins normativ:– Art. 1: „(1) Prezenta lege se aplică raporturilor juridice dintre consumatori şi instituţiile de credit, instituţiile financiare nebancare sau cesionarii creanţelor deţinute asupra consumatorilor.
(2) Consumatori sunt persoanele definite de Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.";– Art. 4: „(1) Pentru stingerea creanţei izvorând dintr-un contract de credit şi a accesoriilor sale prin dare în plată trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii: a)creditorul şi consumatorul fac parte din categoriile prevăzute la art. 1 alin. (1), astfel cum acestea sunt definite de legislaţia specială;".11. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, aceste prevederi contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi şi ale art. 53 referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine faptul că Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite prevede că, prin derogare de la prevederile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, consumatorul are dreptul de a i se stinge datoriile izvorâte din contractele de credit cu tot cu accesorii, fără costuri suplimentare, prin darea în plată a imobilului ipotecat în favoarea creditorului, dacă, până la prima zi de convocare la notarul public, părţile contractului de credit nu ajung la un alt acord. Art. 1 din Legea nr. 77/2016 circumstanţiază domeniul de aplicare a legii dării în plată atât sub aspectul cadrului obiectiv (ratione materiae), prin referirea expresă la „creanţe deţinute asupra consumatorilor", cât şi sub aspectul cadrului subiectiv (ratione personae), prin precizarea raporturilor juridice cu privire la care actul normativ este incident [alin. (1)-(3)], precum şi a celor excluse [alin. (4)]. Din economia dispoziţiilor legii rezultă că aceasta presupune imperios existenţa unui raport juridic principal dintre un consumator şi un creditor profesionist sau un cesionar al creanţei derivând dintr-un contract de credit. Chiar dacă, aşa cum prevăd art. 1 alin. (3) şi art. 6 alin. (3), legea este aplicabilă şi persoanelor care au garantat - personal sau real - creditul acordat debitorului principal, condiţia sine qua non pentru a se pune pertinent în discuţie aplicarea legii o constituie existenţa unui raport juridic principal decurgând dintr-un contract de credit încheiat între un consumator şi creditorii expres menţionaţi în art. 1 alin. (1), chiar dacă, ulterior, creanţa a fost cesionată în favoarea unui terţ. 13. Curtea subliniază că art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 77/2016 instituie, drept condiţie imperativă, obligativitatea ca, pentru stingerea creanţei izvorând dintr-un contract de credit şi a accesoriilor sale prin dare în plată, atât creditorul, cât şi consumatorul să facă parte din categoriile prevăzute la art. 1 alin. (1) din lege, astfel cum acestea sunt definite de legislaţia specială. În acest sens, Curtea reţine că art. 1 alin. (1) din Legea nr. 77/2016 statuează în mod univoc faptul că această lege se aplică raporturilor juridice dintre consumatori şi instituţiile de credit, instituţiile financiare nebancare sau cesionarii creanţelor deţinute asupra consumatorilor. 14. Pentru delimitarea sferei debitorilor - consumatori, beneficiari ai legii dării în plată, legiuitorul precizează, în art. 1 alin. (2) din Legea nr. 77/2016, că aceştia sunt persoanele definite de Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi de Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Astfel, potrivit art. 2 pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 208 din 28 martie 2007, şi art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 543 din 3 august 2012, prin consumator se înţelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care, în temeiul unui contract care intră sub incidenţa acestei legi, acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale. Prin urmare, privitor la calitatea de consumator, vor trebui avute în vedere anumite cerinţe pentru includerea unui anumit debitor (principal) în sfera persoanelor care se pot prevala de prevederile Legii nr. 77/2016. Astfel cum rezultă în mod clar din cuprinsul normativ al art. 2 pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/1992 şi al art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, la care legea dării în plată trimite în mod expres, calitatea de consumator aparţine doar persoanei fizice, astfel încât mijlocul dării în plată reglementat prin Legea nr. 77/2016 este pus exclusiv la dispoziţia persoanelor fizice, şi nicidecum a celor juridice. 15. De altfel, Curtea constată că şi art. 2 lit. b) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, transpusă în dreptul intern prin Legea nr. 193/2000, prevede că, în sensul acestei directive, „consumator" înseamnă orice persoană fizică ce, în cadrul contractelor reglementate de această directivă, acţionează în scopuri care se află în afara activităţii sale profesionale. Aşa fiind, procedând la interpretarea dispoziţiilor art. 2 lit. b) din Directiva 93/13/CEE, Curtea Europeană de Justiţie a statuat că termenul de „consumator" trebuie interpretat ca referindu-se numai la persoane fizice [cauzele Cape Snc c. Idealservice - S.R.L. (C-541/99) şi Idealservice MN RE Sas c. OMAI - S.R.L. (C-542/99)]. 16. În acest context, Curtea Constituţională reţine că persoanele juridice care au contractat credite sunt excluse de la beneficiile legii dării în plată, chiar dacă, prin ipoteză, creditul se încadrează în cerinţele prevăzute de art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016, în sensul că acesta „a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţă". Raportat la definiţia conferită de legislaţia specială consumatorului, şi anume „orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii", Curtea reţine că art. 3 lit. e) din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 enumeră şi dreptul acestora de a se organiza în asociaţii de consumatori, în scopul apărării intereselor lor. Problema care se pune este aceea dacă, în contextul aplicării legii dării în plată, o asociaţie de consumatori se poate prevala de beneficiile acestei legi. În acest sens, trebuie făcută distincţia între, pe de o parte, situaţia în care asociaţia acţionează în nume propriu pentru valorificarea unui drept propriu în cadrul unui raport juridic derivând dintr-un contract de credit încheiat între asociaţie şi o instituţie (ne)bancară şi, pe de altă parte, situaţia în care asociaţia ar acţiona pentru valorificarea unui drept propriu al unui consumator concret. Dacă în prima situaţie asociaţia, având personalitate juridică dobândită în condiţiile Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, acţionează ca o persoană juridică, aceasta fiind exclusă de la aplicarea legii dării în plată, în cea de-a doua situaţie însă, în măsura în care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru asocierea consumatorilor, nimic nu împiedică asociaţia să urmeze procedura dării în plată pentru valorificarea drepturilor concrete ale unuia sau mai multor debitori consumatori asociaţi concret individualizaţi, însă şi cu participarea acestora din urmă la procedură, întrucât actele de dispoziţie juridică asupra imobilului pot fi săvârşite doar de către titularul dreptului. 17. Raportat la scopul avut în vedere de consumator când contractează creditul, Curtea precizează că, pentru a beneficia de prevederile Legii nr. 77/2016, este necesar ca respectivul consumator să acţioneze în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale, deci acesta să nu acţioneze în calitate de profesionist. Pentru a se reţine aplicabilitatea Legii nr. 77/2016 este necesar ca respectivul credit să fie contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţă, însă şi în aceste situaţii, pe de o parte, debitorul principal trebuie să aibă calitatea de consumator, adică să acţioneze în afara activităţii sale profesionale sau comerciale, iar, pe de altă parte, garanţia ipotecară asupra imobilului cu destinaţia de locuinţă trebuie să privească un credit asumat de un consumator. Debitorul principal - persoană fizică - trebuie să fi contractat creditul într-un scop străin de activitatea sa de profesionist, astfel că, în măsura în care acesta s-a angajat întrun raport juridic de creditare din poziţia sa de titular al unei activităţi comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale, nu va putea beneficia de darea în plată, întrucât nu are calitate de consumator. Numai contractele încheiate în afara şi independent de orice activitate sau finalitate de natură profesională, în scopul exclusiv de satisfacere a propriilor necesităţi de consum privat ale unui individ, fac parte din regimul particular aplicabil în materie de protecţie a consumatorului, în timp ce o asemenea protecţie nu se justifică în cazul unui contract care are ca scop o activitate profesională [a se vedea Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (camera a doua) din 20 ianuarie 2005, Gruber, C-464/01]. 18. În contextul celor mai sus menţionate, raportat la situaţia de fapt din speţă, Curtea reţine că între autorul excepţiei de neconstituţionalitate - Cabinetul Stomatologic Dobrin S. Anca Maria, în calitate de împrumutat, şi Banca Transilvania - S.A., în calitate de creditor, au fost încheiate, în anul 2008, două convenţii de credit, care au fost garantate cu un imobil care, astfel cum reiese din actele dosarului, nu are destinaţia de locuinţă, fiind tocmai imobilul în care acesta îşi desfăşoară activitatea. În anul 2016, autorul excepţiei a trimis o notificare băncii, întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 77/2016, prin care a transmis intenţia de dare în plată a imobilului ipotecat în vederea garantării creditului. În acest context, creditoarea a formulat o contestaţie împotriva notificării, solicitând instanţei de judecată să constate că notificarea nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de Legea nr. 77/2016, precum şi faptul că această lege nu este aplicabilă contractelor de credit încheiate în anul 2008, întrucât Cabinetul Stomatologic Dobrin S. Anca Maria nu are calitatea de consumator, în accepţiunea Ordonanţei Guvernului nr. 21/1992. Prin Sentinţa civilă nr. 2.244/2017, Judecătoria Craiova - Secţia civilă a admis contestaţia formulată de creditoare, a constatat că Legea nr. 77/2016 nu este aplicabilă convenţiei de credit din speţă şi a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară îndeplinirii de către împrumutat a demersurilor prevăzute de Legea nr. 77/2016. Împotriva acestei soluţii, Cabinetul Stomatologic Dobrin S. Anca Maria a declarat apel, context în care a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 alin. (1) lit. a) coroborate cu art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 77/2016 şi a susţinut că posibilitatea de stingere a datoriilor izvorâte din contractele de credit cu tot cu accesorii, potrivit Legii nr. 77/2016, este limitată doar la categoriile prevăzute la art. 1 alin. (1) din această lege, iar această măsură reprezintă pentru categoriile de persoane fizice sau grupul de persoane fizice exceptate o restrângere discriminatorie a unui drept izvorât din raporturile juridice cu instituţia de credit. 19. Din perspectiva criticilor astfel formulate, Curtea constată că prin Decizia nr. 570 din 19 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 42 din 17 ianuarie 2018, şi Decizia nr. 727 din 21 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 265 din 26 martie 2018, instanţa de contencios constituţional s-a mai pronunţat cu privire la o situaţie similară, respingând ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate. Prin aceste decizii, Curtea a reţinut că, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 77/2016, acest act normativ „se aplică raporturilor juridice dintre consumatori şi instituţiile de credit, instituţiile financiare nebancare sau cesionarii creanţelor deţinute asupra consumatorilor", iar, potrivit art. 1 alin. (2) din lege, noţiunea de consumator în înţelesul acestei legi nu este una autonomă, ci ea este cea prevăzută în art. 2 pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor şi în art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori. Din perspectiva unei situaţii de fapt similare celei din prezenta cauză, în Decizia nr. 727 din 21 noiembrie 2017, precitată, Curtea a constatat că în aceea speţă a fost, de asemenea, încheiat un contract de credit între Banca Transilvania - S.A. din Cluj-Napoca şi CMI Dr. Kovacs Doina Adriana - Cabinet Stomatologic, context în care Curtea a observat că entitatea menţionată nu este consumator, în sensul Legii nr. 77/2016, ceea ce înseamnă că prevederile acestui act normativ nu sunt aplicabile în privinţa raportului juridic astfel convenit. 20. Curtea menţionează, totodată, că, potrivit legii, activitatea desfăşurată de medicul (cu titlu generic) din cadrul Cabinetului Stomatologic Dobrin S. Anca Maria reprezintă o activitate liberală, în conformitate cu art. 1 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 124/1998 privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor medicale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 568 din 1 august 2002, care prevede că profesia de medic, ca profesie liberală, poate fi exercitată în cadrul cabinetului medical în una dintre următoarele forme: cabinet medical individual, cabinete medicale grupate, cabinete medicale asociate sau societate civilă medicală. Aşa fiind, o atare activitate nu poate fi asimilată consumatorului, în accepţiunea conferită de legislaţia specifică în materia protecţiei consumatorului, inclusiv în legislaţia europeană, fiind vorba despre o persoană ce desfăşoară o activitate liberală, de prestări servicii. 21. În acest sens, Curtea reţine că, potrivit art. 3 lit. a) din Directiva 2008/48/CE din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori şi de abrogare a Directivei 87/102/CEE a Consiliului, noţiunea de „consumator" este definită ca fiind o persoană fizică ce, în cadrul operaţiunilor reglementate de această directivă, acţionează în scopuri care se află în afara activităţii sale comerciale sau profesionale. Curtea observă că prevederile referitoare la protecţia consumatorilor s-au stabilit la nivel european şi ulterior au fost transpuse şi la nivel naţional, rezultând din preocuparea de a-i proteja pe aceştia, ca parte considerată mai vulnerabilă din punct de vedere economic şi mai puţin experimentată în materie juridică decât cealaltă parte contractuală. 22. De altfel, în speţă, aşa cum rezultă din actele dosarului, Curtea observă că prin convenţiile de credit încheiate cu Banca Transilvania - S.A., în calitate de Bancă, aceasta a acordat Cabinetului Stomatologic Dobrin S. Anca Maria, în calitate de împrumutat, un credit utilizat pentru acoperirea unor nevoi nenominalizate şi garantate cu garanţie reală imobiliară de rang II şi III asupra unui imobil situat în Craiova. Astfel, cele două credite nu au fost contractate cu scopul de a achiziţiona un imobil cu destinaţie de locuinţă, astfel cum prevede art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016, potrivit căruia, pentru stingerea creanţei izvorând dintr-un contract de credit şi a accesoriilor sale prin dare în plată trebuie îndeplinită condiţia ca creditul să fi fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţă, ci aceste credite au fost contractate pentru nevoi nenominalizate, nefiind garantate, cum prevede Legea nr. 77/2016, cu un imobil având destinaţia de locuinţă, în condiţiile în care imobilul oferit drept garanţie este chiar imobilul în care îşi desfăşoară activitatea Cabinetul Stomatologic Dobrin S. Anca Maria. Or, noţiunea de locuinţă are semnificaţia prevăzută de art. 2 lit. a) din Legea locuinţei nr. 114/1996, şi anume o „construcţie alcătuită din una sau mai multe camere de locuit, cu dependinţele, dotările şi utilităţile necesare, care satisface cerinţele de locuit ale unei persoane sau familii". Se observă astfel că legiuitorul, prin cerinţa prevăzută de art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016, conferă mecanismului dării în plată un caracter condiţionat de calitatea de locuinţă a imobilului susceptibil de a fi dat în plată. 23. Având în vedere cele mai sus menţionate, Curtea subliniază faptul că acel debitor care nu locuieşte efectiv în imobilul locuinţă nu se poate prevala de beneficiile legii dării în plată, însă îi rămâne deschisă calea dreptului comun pentru aplicarea impreviziunii, în modalitatea adaptării sau încetării contractului [art. 1.271 alin. (2) lit. a) şi b) din Codul civil] prin alte măsuri decât darea în plată forţată. 24. Raportând toate aceste aspecte la condiţia de admisibilitate referitoare la legătura cu soluţionarea cauzei, aşa cum a reţinut, de altfel, Curtea şi prin Decizia nr. 570 din 19 septembrie 2017 şi Decizia nr. 727 din 21 noiembrie 2017, aceasta „presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului". Prin urmare, întrucât Legea nr. 77/2016 stabileşte în mod imperativ beneficiarii acestui act normativ şi având în vedere faptul că autorul excepţiei - Cabinetul Stomatologic Dobrin S. Anca Maria nu se încadrează în categoria expres prevăzută de legiuitor şi nici nu îndeplineşte condiţiile expres şi limitativ prevăzute de această lege, Curtea constată că, în speţă, nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 29 alin. (1) teza finală din Legea nr. 47/1992, potrivit căreia „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor [...] privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei [...]". 25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 alin. (1) lit. a) coroborate cu cele ale art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de Cabinetul Stomatologic Dobrin S. Anca Maria în Dosarul nr. 15.219/215/2016 al Tribunalului Dolj - Secţia a II-a civilă. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Dolj - Secţia a II-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 3 iunie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora